Greşita restituire a cauzei la procuror pentru completarea urmăririi penale.

Decizie 392/R din 21.09.2005


Prin sentinta penala nr. 1046/2.06.2005 Judecatoria Baia Mae a dispus, în temeiul art. 333 din C.pr.penala restituirea cauzei privind pe inculpatele N.V. si F.F. trimise în judecata pentru infractiunea prev.de art. 272 pct.2 din Legea 31/1990 republicata cu aplic.art. 41 al.2 C.pen. si respectiv infractiunea prev.de art. 2151 C.pen. cu aplic.art. 41 al.2 C.pen. la Parchetul de pe lânga Tribunalul Maramures pentru completarea urmaririi penale.

În motivarea solutiei s-a aratat ca inculpata N.V. a formulat, în cursul urmaririi penale o plângere împotriva coinculpatei F.F. pentru infractiunea de amenintare, santaj, furt, gestiune frauduloasa si înselaciune, plângere pe care procurorul nu a solutionat-o în conditiile art. 277 din C.pr.pen. si prin rechizitoriu a dispus neînceperea urmaririi penale fata de inculpata F.F. pentru infractiunile mentionate în loc sa se pronunte prin ordonanta sau rezolutie, iar solutia adoptata sa o comunice petentei.

Prin aceasta s-a îngradit dreptul de optiune al petentei de a actiona împotriva solutiei de netrimitere în judecata adoptata de procuror, mai întâi la procurorul ierarhic superior, iar apoi în fata instantei.

Judecatoria a retinut ca procurorul a încalcat si disp.art. 253 din C.pr.penala care prevad obligatia prezentarii din nou a materialului de urmarire penala în cazul în care s-au efectuat noi acte de cercetare penala iar în acest sens s-a aratat ca prin procesul verbal din 16 februarie 2005 al Parchetului de pe lânga acest tribunal i s-a prezentat inculpatei N.V. materialul de urmarire penala. Dupa aceasta data respectiv la 17 februarie 2005 Parchetul de pe lânga Tribunalul Maramures a întocmit o adresa catre lichidatorul SC EVEX MRM SRL care în data de 18.02.2005 cu adresa nr. 3701/2005 a comunicat situatia contului societatii comerciale administrate de aceasta inculpata, deschis la B.C.R. – Filiala Somcuta Mare, si s-a mai depus la dosarul de urmarire penala si expertiza contabila efectuata cu ocazia angajarii raspunderii administratorilor societatii.

Aceste acte noi au fost invocate în cuprinsul rechizitoriului astfel ca se impunea prezentarea din nou a materialului de urmarire penala. Întrucât procurorul nu a procedat în acest mod, instanta a considerat ca în faza de urmarire penala s-a încalcat dreptul de aparare al inculpatei întrucât nu i s-a adus la cunostinta întregul material probator strâns împotriva sa nefiind astfel în masura sa-si formuleze apararea.

Prin decizia penala nr. 392/R din 21.09.2005 Tribunalul a admis recursul declarat de Parchetul de pe lânga Judecatoria Baia Mare, a casat în întregime hotarârea si a trimis cauza pentru continuarea judecatii aceleiasi instante de fond, apreciind ca nu exista nici un motiv care sa justifice restituirea cauzei la procuror în conditiile art. 333 C.pr.penala.

În considerentele deciziei s-a retinut ca din continutul plângerii formulate de N.V. rezulta evident ca este vorba de o plângere în sensul art. 222 C.pr.penala. ca unul din modurile de sesizare a organului de urmarire penala si nu de o plângere a numitei N.V. împotriva actelor de urmarire penala cum în mod gresit a considerat-o prima instanta, retinând apoi, tot eronat, ca ea nu a fost solutionata de procuror.

Plângerea întemeiata pe disp.art. 275-2781 din C.pr.pen. presupune existenta unor acte sau masuri de urmarire penala care sa fi adus o vatamare intereselor unor persoane, or plângerea inculpatei este anterioara datei începerii urmaririi penale care a fost începuta fata de inculpate, de abia la data de 29.01.2004.

Prin pct.3 al rechizitoriului s-a dispus neînceperea urmaririi penale fata de F.F. pentru savârsirea infractiunilor de amenintare, santaj, furt, gestiune frauduloasa si înselaciune.

Este adevarat ca motivarea acestei solutii este succinta, ea constituie însa un mod de rezolvare a plângerii formulate de inculpata N.V. si chiar daca nu a fost adoptata prin rezolutie sau ordonanta ea este susceptibila de caile de atac reglementate de art. 275-2781 din C.pr.pen.

De altfel, asa cum rezulta din disp.art. 263 alin.4 din C.pr.penala, procurorul întocmeste un singur rechizitoriu chiar daca lucrarile urmaririi penale privesc mai multe fapte, mai multi învinuiti sau inculpati si chiar daca se dau acestora rezolvari diferite, potrivit art. 262 din C.pr.penala.

În masura în care N.V. este nemultumita de solutia de neîncepere a urmaririi penale fata de F.F., poate formula plângere împotriva acesteia în conditiile art. 278-2781 din C.pr.penala, modul de rezolvare a acesteia nefiind relevanta în prezenta cauza, nejustificând astfel restituirea ei la procuror în conditiile art. 333 din C.pr.penala.

În cauza nu au fost încalcate de catre procuror nici dispozitiile art. 253 din C.pr.penala, care prevad obligatia organelor de cercetare penala sa procedeze “din nou la prezentarea materialului daca a efectuat noi acte de cercetare penala....”

Este adevarat ca inculpatei N.V. i-a fost prezentat materialul de urmarire penala la data de 16.02.2005 (asa cum rezulta din procesul verbal de la fila 88) si ca, ulterior acestei date, respectiv la data de 18 februarie 2005 a fost înregistrat la Parchetul de pe lânga Tribunalul Maramures raspunsul SC EVEX MRM SRL (fila 90).

La data prezentarii materialului (16.02.2005) inculpata N.V. a fost audiata de procuror (a se vedea fila 80 bis) declarând ca nu a savârsit infractiunea de delapidare ci cu acei bani a platit “marfa si transporturile de zahar”, documentele respective fiind predate la lichidatorul SC EVEX MRM SRL Baia Mare si în raport de aceasta sustinere a inculpatei procurorul a întocmit acea adresa catre SC EVEX MRM SRL Baia Mare.

Celelalte relatii privind ridicarea diferitelor sume de bani din contul SC VIOFLOR AGRO SRL deschis la BCR Somcuta Mare în cursul lunilor septembrie si octombrie au fost  comunicate organului de urmarire penala, precum si raportul de expertiza contabila anexat (filele 91-106) proba administrata în dosarul nr. 5609/2002 al Tribunalului Maramures (în care inculpata avea calitate de pârâta) au fost cunoscute de inculpata drept pentru care nu pot fi considerate noi acte de cercetare penala în raport de care sa se impuna prezentarea din nou a materialului de urmarire penala.

Fata de aceste considerente s-a impus casarea sentintei si trimiterea cauzei pentru continuarea judecatii la prima instanta.