Societate cu răspundere limitată. Cererea asociatului îndreptăţit, potrivit legii, de convocare a adunării generale a asociaţilor, de către administratorul societăţii. Refuzul convocării. Remediul legal – autorizarea convocării adunării generale de căt

Societate cu răspundere limitată. Cererea asociatului îndreptăţit, potrivit legii, de convocare a adunării generale a asociaţilor, de către administratorul societăţii. Refuzul convocării. Remediul legal – autorizarea convocării adunării generale de către instanţa de judecată. Admisibilitate, prin analogia dispoziţiilor legii reglementând aceeaşi situaţie juridică în privinţa societăţilor pe acţiuni.

Apel incident îndreptat împotriva considerentelor în drept cuprinse în hotărârea judecătorească. Regim juridic. Recalificare în apel principal. Consecinţe. Tardivitatea apelului astfel promovat

Legea nr. 31/1990: art. 195, art. 196, art. 119

Codul de procedură civilă: art. 461, art. 470, art. 472 alin. (1), art. 479 alin. (1)

În conformitate cu actul constitutiv al societăţii pârâte administratorul convoacă adunarea generală a asociaţilor cel puţin o dată pe an sau ori de câte ori este necesar. Prin acelaşi act constitutiv nu s-a efectuat o concretizare a convocării adunării generale şi de către asociaţi, în situaţii excepţionale sau de organizare şi de funcţionare normală a societăţii.

 În aceste condiţii pentru a suplini clauzele actului constitutiv sunt incidente prevederile art. 195 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, potrivit cărora un asociat sau un număr de asociaţi, ce reprezintă cel puţin o pătrime din capitalul social va putea cere convocarea adunării generale, arătând scopul acestei convocări. În esenţă, aceste prevederi acordă îndreptăţire asociaţilor deţinând o anumită cotă de capital să obţină convocarea adunării generale.

Curtea relevă că legea stabileşte atât persoana însărcinată cu convocarea adunării generale, această persoană fiind administratorul societăţii, cât şi celelalte persoane îndreptăţite să ceară convocarea adunării generale, administratorului societăţii.

Dacă administratorul societăţii poate exercita, deodată, dreptul de a convoca adunarea generală şi de a-şi asuma, tot astfel, obligaţia de a convoca adunarea generală, asociaţii îndreptăţiţi de lege au doar dreptul de a cere convocarea adunării de către administratorul societăţii. Aceasta întrucât asociaţii îndreptăţiţi sunt titulari ai dreptului de convocare, dar nu şi ai actului convocării, act care rămâne doar în limitele competenţei administratorului societăţii.

În condiţiile în care administratorului societăţii i se solicită de către asociaţii îndreptăţiţi convocarea adunării generale, indicându-se totodată ordinea de zi a adunării, iar prin aceasta scopul convocării adunării, în caz de refuz nejustificat a convocării adunării de către administratorul societăţii, asociaţii îndreptăţiţi au deschisă calea formulării unei cereri în justiţie pentru a-şi valorifica dreptul prevăzut de art. 195 alin. (2) din Legea nr. 31/1990. Aceasta întrucât libertatea de exerciţiu a mandatului administratorului, inclusiv în privinţa convocării adunării generale, este limitată de protecţia drepturilor societare ale asociaţilor.

Modalitatea concretă prin care asociaţi îndreptăţiţi au deschisă calea accesului în justiţie în vederea valorificării dreptului de a cere convocarea adunării generale, este reglementată prin dispoziţiile art. 119 alin. (3) – (4) din Legea nr. 31/1990, norme care se aplică prin instituţia analogiei legii pentru a produce efecte într-o situaţie analogă în materia societăţilor cu răspundere limitată, cu referire la dreptul asociaţilor de a cere convocarea adunării generale, pentru care dispoziţiile art. 195 nu au o reglementare de sine stătătoare.

Conform art. 119 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, în cazul în care consiliul de administraţie sau directoratul nu convoacă adunarea generală la cererea acţionarilor/asociaţilor îndreptăţiţi potrivit alin. (1), instanţa de la sediul societăţii va putea autoriza convocarea adunării generale de către acţionarii/asociaţii care au formulat cererea de convocare a adunării. Prin aceiaşi hotărâre instanţa aprobă ordinea de zi, data ţinerii adunării şi dintre acţionari/asociaţi persoana care o va prezida.

Acestea sunt dispoziţiile oferite de legiuitor pentru a construi mijlocul juridic eficient în vederea rezolvării acelor situaţii juridice în care organul sau persoana care îndeplineşte mandatul administratorului refuză în mod nejustificat cererea legitimă a asociaţilor de convocare a adunării generale. Totodată, aceste dispoziţii legale sunt destinate să acopere prin reglementarea lor şi impedimentele de convocare a adunării generale în privinţa celorlalte societăţi aflate în domeniul de reglementare a Legii nr. 31/1990. Aceasta întrucât aceste dispoziţii nu sunt destinate să servească limitativ şi exclusiv doar societăţilor pe acţiuni, chiar dacă sediul acestor prevederi se situează în cadrul secţiunii privind adunările generale ale acţionarilor.

Referitor la apelul incident formulat de pârâţi, Curtea în temeiul art. 479 alin. (1) Cod procedură civilă a pus în discuţie calificarea acestui apel ca fiind unul principal sau un apel având caracter incidental apelului promovat de reclamantă.

Conform art. 472 alin. (1) C. pr. civ. având ca obiect de reglementare apelul incident, intimatul este în drept, după împlinirea termenului de apel să formuleze apel în scris în cadrul procesului în care se judecă apelul făcut de partea potrivnică, printr-o cerere proprie care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanţe.

Apelul principal este cel prevăzut de art. 470 C. pr. civ. prin care partea tinde în mod direct şi autonom de alte cereri ale altor părţi, fie la schimbarea hotărârii primei instanţe, fie la anularea sa, fie la schimbarea doar a considerentelor hotărârii primei instanţe.

Pârâţii deşi au intitulat calea de atac ca fiind apel incident apelului principal promovat de reclamantă, totuşi apelul lor vizează doar schimbarea unora dintre considerentele primei instanţe, iar nu schimbarea hotărârii primei instanţe asupra dispozitivului său.

Curtea apreciază că în raport de dispoziţiile art. 472 alin. (1), art. 470 şi art. 461 C. pr. civ., apelul pârâţilor nu este unul incident, ci un apel principal, care vizează numai considerentele hotărârii prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept.

Astfel calificat apelul pârâţilor se supune tuturor cerinţelor legale referitoare la promovarea apelului principal. Printre aceste cerinţe se află şi aceia a declarării apelului în termenul de 30 de zile de la comunicarea hotărârii ce se atacă, potrivit art. 468 alin. (1) C. pr. civ.

Acest termen, având ca dată de referinţă comunicarea sentinţei, a expirat, astfel că apelul este tardiv introdus, ceea ce atrage consecinţa respingerii apelului ca tardiv.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia a II-a civilă,

Sentinţa civilă nr. 515 din 3 iulie 2014, dr. M.B.

Prin sentinţa civilă nr. 109/27.02.2014 pronunţată de Tribunalul Arad în dosar nr. 809/108/2014 s-a respins cererea formulată de reclamanta I.V.-A., în contradictoriu cu pârâţii I.C.S. şi SC B.C. SRL Arad, având ca obiect autorizarea a convocării AGA a SC B.C. SRL, desemnarea reclamantei sau a unui terţ în vederea prezidării adunării generale a asociaţilor SC B.C. SRL, stabilirea datei ţinerii adunării generale a asociaţilor SC B.C. SRL, costurile convocării adunării generale a asociaţilor SC B.C. SRL

Nu există un refuz din partea pârâtului, în calitate de administrator societar de a convoca adunarea generală, ci aşa cum s-a reţinut mai sus imposibilitatea întocmirii situaţiei financiare anuale la 31.12.2013, a împiedicat ţinerea adunării la momentul solicitat de către reclamantă.

Condiţiile în care poate fi convocată adunarea generală a asociaţilor, într-o societate comercială cu răspundere limitată, sunt cele expres stipulate de dispoziţiile art. 195 din Legea nr. 31/1990 republicată, putând fi convocată de administrator în condiţiile stipulate la alin. (1) a art. 195 cât şi conform art. 195 alin. (2), şi de un asociat sau un număr de asociaţi, ce reprezintă cel puţin o pătrime din capitalul social, arătând scopul acestei convocări.

Temeiul de drept invocat de către reclamantă art. 119 din Legea societăţilor comerciale nr. 31/1990, nu este incident în cauză, deoarece aceste dispoziţii sunt aplicabile societăţilor pe acţiuni şi este de reţinut că nici legea menţionată şi nici alte acte normative nu prevăd expres posibilitatea convocării de către instanţă a adunării generale a asociaţilor societăţilor cu răspundere limitată.

Din dispoziţiile capitolului VI al Legii nr. 31/1990 republicată care se referă la societăţile cu răspundere limitată rezultă că legiuitorul a prevăzut în mod expres aplicarea acestei secţiuni şi a dispoziţiilor prevăzute pentru societăţile pe acţiuni unde a considerat că acestea sunt comparabile cu prevederile legale care reglementează forma societăţilor comerciale cu răspundere limitată.

În condiţiile art. 195 alin. (2) din Legea 31/1990 republicată, reclamanta asociată ce reprezintă mai mult de o pătrime din capitalul social este îndreptăţită să convoace adunarea generală, fără a avea nevoie de autorizarea prealabilă acordată de instanţă.

În acest context, convocarea adunării generale a asociaţilor constituie, în cadrul societăţilor cu răspundere limitată, prerogativa exclusivă a administratorilor, a asociaţilor reprezentând mai mult de 25% din capitalul social, iar a cere instanţei să autorizeze o atare adunare, reprezintă a cere instanţei să îşi depăşească competenţa în această materie.

De asemenea, Art. 196 din Legea nr. 31/1990, invocat, care statuează că: „Dispoziţiile prevăzute pentru societăţile pe acţiuni, în ce priveşte dreptul de a ataca hotărârile adunării generale, se aplică şi societăţilor cu răspundere limitată, termenul de 15 zile prevăzut la art. 132 alin. (2) urmând să curgă de la data la care asociatul a luat cunoştinţă de hotărârea adunării generale pe care o atacă”, se referă doar la dreptul de a ataca hotărârile adunărilor generale, în cauza dedusă judecăţii, nepunându-se o astfel de problemă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta I.V.-A. solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei civile nr. 109 din 27.02.2014, pronunţată de către Tribunalul Arad în cadrul dosarului cu nr. 809/108/2014, în sensul admiterii în integralitate a cererii introductive de instanţă, cu cheltuieli de judecată.

De asemenea împotriva considerentelor hotărârii pronunţate de tribunal a declarat apel incident şi a formulat întâmpinare pârâtul I.C.S. şi societatea SC B.C. SRL Arad solicitând admiterea apelului incident cu consecinţa modificării hotărârii primei instanţe, în sensul înlăturării considerentelor de la fila 6 par. 3, 4, 5 şi fila 7 par. 1-5 din hotărâre în temeiul dispoziţiilor art. 461 din Noul Cod de procedură civilă şi conform întâmpinării la apelul declarat de I.V.-A. împotriva sentinţei mai sus indicate, prin care solicită Curţii să respingă apelul ca neîntemeiat.

Examinând apelul reclamantei prin prisma motivelor invocate în fapt şi în drept, potrivit art. 476 – 482 noul Cod de procedură civilă, Curtea de Apel constată că apelul este fondat pentru motivele ce se vor arăta în continuare.

 Prima instanţă a pronunţat o hotărâre nelegală şi netemeinică prin aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 119 şi excluderea prevederilor art. 195 şi 196 din Legea nr. 31/1990, considerând că dispoziţiile legale referitoare la societăţile pe acţiuni în privinţa convocări adunării generale a asociaţilor nu se aplică şi societăților cu răspundere limitată.

Sub acest cuprins, Curtea relevă că regimul juridic al convocării adunării generale a asociaţilor pârâtei SC B.C. SRL Arad este supus clauzelor actului constitutiv (art. 13) şi prevederilor art. 195, art. 196 respectiv art. 119 alin. (1), (3) şi (4) din Legea nr. 31/1990.

În conformitate cu actul constitutiv al societăţii pârâte administratorul convoacă adunarea generală a asociaţilor cel puţin o dată pe an sau ori de câte ori este necesar. Prin acelaşi act constitutiv nu s-a efectuat o concretizare a convocării adunării generale şi de către asociaţi, în situaţii excepţionale sau de organizare şi de funcţionare normală a societăţii.

 În aceste condiţii pentru a suplini clauzele actului constitutiv sunt incidente prevederile art. 195 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, potrivit cărora un asociat sau un număr de asociaţi, ce reprezintă cel puţin o pătrime din capitalul social va putea cere convocarea adunării generale, arătând scopul acestei convocări. În esenţă, aceste prevederi acordă îndreptăţire asociaţilor deţinând o anumită cotă de capital să obţină convocarea adunării generale.

Dacă actul constitutiv şi prevederea art. 195 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 statuează asupra persoanei care are obligaţia de a convoca adunarea generală, şi anume administratorul societăţii, dispoziţia art. 195 alin. (3) rezervă dreptul de convocare a adunării generale şi asociaţilor. Acest drept nu poate fi înfrânt printr-o interpretare sintetică sau în extremis a dreptului asociaţilor.

Pe de altă parte, dreptul asociaţilor care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege de a obţine convocarea adunării generale se exercită prin materializarea obligaţiei administratorului societăţii de a convoca adunarea generală la cererea asociaţilor îndreptăţiţi.

Curtea relevă că legea stabileşte atât persoana însărcinată cu convocarea adunării generale, această persoană fiind administratorul societăţii, cât şi celelalte persoane îndreptăţite să ceară convocarea adunării generale, administratorului societăţii.

Dacă administratorul societăţii poate exercita deodată dreptul de a convoca adunarea generală şi de a-şi asuma, tot astfel, obligaţia de a convoca adunarea generală, asociaţii îndreptăţiţi de lege au doar dreptul de a cere convocarea adunării de către administratorul societăţii. Aceasta întrucât asociaţii îndreptăţiţi sunt titulari ai dreptului de convocare, dar nu şi ai actului convocării, act care rămâne doar în limitele competenţei administratorului societăţii.

Prin urmare, asociaţii îndreptăţiţi pot recurge la cererea de convocare a adunării generale ori de câte ori este necesar, în vederea asigurării bunei organizări şi funcţionări a societăţii, iar administratorul societăţii este obligat să dea curs acestei cereri.

În condiţiile în care administratorului societăţii i se solicită de către asociaţii îndreptăţiţi convocarea adunării generale, indicându-se totodată ordinea de zi a adunării, iar prin aceasta scopul convocării adunării, în caz de refuz nejustificat a convocării adunării de către administratorul societăţii, asociaţii îndreptăţiţi au deschisă calea formulării unei cereri în justiţie pentru a-şi valorifica dreptul prevăzut de art. 195 alin. (2) din Legea nr. 31/1990. Aceasta întrucât libertatea de exerciţiu a mandatului administratorului, inclusiv în privinţa convocării adunării generale, este limitată de protecţia drepturilor societare ale asociaţilor.

Modalitatea concretă prin care asociaţi îndreptăţiţi au deschisă calea accesului în justiţie în vederea valorificării dreptului de a cere convocarea adunării generale, este reglementată prin dispoziţiile art. 119 alin. (3) – (4) din Legea nr. 31/1990, norme care se aplică prin instituţia analogiei legii pentru a produce efecte într-o situaţie analogă în materia societăţilor cu răspundere limitată, cu referire la dreptul asociaţilor de a cere convocarea adunării generale, pentru care dispoziţiile art. 195 nu au o reglementare de sine stătătoare.

Conform art. 119 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, în cazul în care consiliul de administraţie sau directoratul nu convoacă adunarea generală la cererea acţionarilor/asociaţilor îndreptăţiţi potrivit alin. (1), instanţa de la sediul societăţii va putea autoriza convocarea adunării generale de către acţionarii/asociaţii care au formulat cererea de convocare a adunării. Prin aceiaşi hotărâre instanţa aprobă ordinea de zi, data ţinerii adunării şi dintre acţionari/asociaţi persoana care o va prezida.

Acestea sunt dispoziţiile oferite de legiuitor pentru a construi mijlocul juridic eficient în vederea rezolvării acelor situaţii juridice în care organul sau persoana care îndeplineşte mandatul administratorului refuză în mod nejustificat cererea legitimă a asociaţilor de convocare a adunării generale. Totodată, aceste dispoziţii legale sunt destinate să acopere prin reglementarea lor şi impedimentele de convocare a adunării generale în privinţa celorlalte societăţi aflate în domeniul de reglementare a Legii nr. 31/1990. Aceasta întrucât aceste dispoziţii nu sunt destinate să servească limitativ şi exclusiv doar societăţilor pe acţiuni, chiar dacă sediul acestor prevederi se situează în cadrul secţiunii privind adunărilor generale ale acţionarilor.

Relativ la refuzul nejustificat al pârâtului asociat de a convoca adunarea generală a asociaţilor la cererea asociatului reclamant, Curtea relevă că un atare refuz există, ceea ce este recunoscut de asociatul pârât, respectiv că acest refuz are caracter nejustificat deoarece invocarea imposibilităţii de prezentare a situaţiei financiare anuale de către un administrator al societăţii pentru motivul că nu ar fi întocmită evidenţa contabilă, apare prin ia însăşi ca fiind o încercare de evitare a prezentării spre cunoaştere de către asociaţi a datelor care reflectă situaţia economico financiară a societăţii comerciale, fiind contra legii ca un administrator al societăţii să nu deţină sau să nu stăpânească evidenţa contabilă şi situaţia financiar contabilă a societăţii pe care o administrează, în raport de dispoziţiile art. 72, art. 73 şi art. 197, art. 198 din Legea nr. 31/1990.

Prin urmare, se va admite apelul declarată de către reclamantă se va schimba sentinţa atacată, în sensul că se va admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă.

Se va autoriza reclamanta să convoace adunarea generală a asociaţilor pârâtei SC B.C. SRL Arad cu următoarea ordine de zi:

a) revocarea administratorului social I.C.S. şi/sau revenirea la numirea a doi administratori ai societăţii;

b) aprobarea situaţiei financiare anuale şi stabilirea repartizării profitului net;

c) contractarea auditului financiar;

d) urmărirea administratorului I.C.S. pentru daunele pricinuite societăţii, cu desemnarea persoanei însărcinate a o exercita;

e) clarificarea situaţiei juridice vis-a-vis de punctul de lucru al societăţii stabilit în imobilul din Arad, […];

f) reglementarea raporturilor dintre asociaţi vizând fie excluderea asociatului I.C.S. în temeiul art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990, fie prin retragerea asociatei I.V.-A., cu stabilirea drepturilor acesteia cuvenite pentru părţile sociale, fie prin dizolvarea societăţii urmare a neînţelegerilor grave dintre asociaţi care împiedică funcţionarea acesteia,

Se va desemna reclamanta inclusiv cu dreptul de împuternicire a unui terţ în baza unei procuri speciale, să prezideze adunarea generală a asociaţilor SC B.C. SRL Arad şi se va stabili data ţinerii adunării generale a asociaţilor SC B.C. SRL Arad în termen de 15 zile de la comunicarea prezentei decizii, costurile convocării adunării generale a asociaţilor urmând să fie suportate de societatea comercială.

Referitor la apelul incident formulat de pârâţi, Curtea în temeiul art. 479 alin. (1) Cod procedură civilă a pus în discuţie calificarea acestui apel ca fiind unul principal sau un apel având caracter incidental apelului promovat de reclamantă.

Conform art. 472 alin. (1) C. pr. civ. intimatul este în drept, după împlinirea termenului de apel să formuleze apel în scris în cadrul procesului în care se judecă apelul făcut de partea potrivnică, printr-o cerere proprie care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanţe.

Acesta este apelul incident reglementat de noul cod de procedură civilă.

Apelul principal este cel prevăzut de art. 470 C. pr. civ. prin care partea tinde în mod direct şi autonom de alte cereri ale altor părţi, fie la schimbarea hotărârii primei instanţe, fie la anularea sa, fie la schimbarea doar a considerentelor hotărârii primei instanţe.

Pârâţii deşi au intitulat calea de atac ca fiind apel incident apelului principal promovat de reclamantă, totuşi apelul lor vizează doar schimbarea unora dintre considerentele primei instanţe, iar nu schimbarea hotărârii primei instanţe asupra dispozitivului său.

Curtea apreciază că în raport de dispoziţiile art. 472 alin. (1), art. 470 şi art. 461 C. pr. civ., apelul pârâţilor nu este unul incident, ci un apel principal, care vizează numai considerentele hotărârii prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept.

Astfel calificat apelul pârâţilor se supune tuturor cerinţelor legale referitoare la promovarea apelului principal. Printre aceste cerinţe se află şi aceia a declarării apelului în termenul de 30 de zile de la comunicarea hotărârii ce se atacă, potrivit art. 468 alin. (1) C. pr. civ.

Sentinţa atacată a fost comunicată pârâţilor la data de 19.03.2014 către pârâtul I.C.S., respectiv la 20.03.2014 către pârâta SC B.C. SRL Arad.

Apelul acestor pârâţi a fost înaintat prin poşta Arad la data de 12.05.2014. Termenul de 30 de zile pentru introducerea apelului, având ca dată de referinţă comunicarea sentinţei primei instanţe, a expirat pentru primul pârât la data de 19.04.2014, iar pentru al doilea pârât la data de 20.04.2014. Apelul introdus de aceşti pârâţi şi comunicat prin poştă la 12.05.2014 este tardiv, astfel că nu îndeplineşte dispoziţiile prevăzute de art. 468 alin. (1) C. pr. civ., motiv pentru care a fost respins ca atare. Ca o consecinţă a respingerii ca tardiv a apelului pârâţilor, Curtea este dispensată de a mai examina, în fond, acest apel.

Domenii speta

Spete similare