Cerere de reaudiere formulată de inculpat în apel. Respingere. Nelegalitate.
Respingerea cererii formulată de inculpat pentru a fi reaudiat, în apel, circumscrie decizia Tribunalului cazului de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 10 Cod procedură penală, refuzul instanţei încălcându-i grav exerciţiul deplin al dreptului sau la apărare.
Secţia penală – Decizia penală nr. 434/ 11 septembrie 2008
Prin sentinţa penală nr. 137/2006 Judecătoria Blaj a condamnat pe inculpatul S.A. la pedeapsa rezultantă de 6 luni închisoare pentru săvârşirea, în concurs a infracţiunilor prevăzute de art. 181(1) Cod penal, art.193(1) Cod penal şi art. 205 Cod penal.
S-a reţinut că inculpatul, pe fondul unor discuţii contradictorii cu partea vătămată S.N. i-a aplicat acestuia o lovitură cu o bâtă de basse-ball în zona pieptului cauzându-i leziuni corporale vindecabile în 28-30 zile îngrijiri medicale. S-a reţinut de asemenea că inculpatul a adresat părţii vătămate injurii şi ameninţări cu moartea .
Împotriva hotărârii a declarat apel în termenul prevăzut de art.363 Cod procedură penală inculpatul.
Prin decizia penală nr. 254/A/2007, pronunţată de Tribunalul Alba în dosar penal nr. 1855/107/2006, a fost admis apelul declarat de inculpatul S.A. împotriva sentinţei penale nr. 137/2006, hotărârea fiind desfiinţată numai sub aspectul laturii penale, în sensul reţinerii circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. c Cod penal.
Decizia a fost recurată de Parchet, partea civilă S.N. şi inculpatul S.A., pentru aspecte de nelegalitate şi netemeinicie.
Motivul principal expus de către inculpat viza încălcarea flagrantă a dreptului său la apărare prin refuzul categoric al Tribunalului de al reaudia, deşi solicitase expres acest lucru.
Recursul este fondat.
Inculpatul a solicitat în cursul procedurilor în faţa Tribunalului reaudierea sa, în vederea prezentării versiunii sale asupra faptelor întâmplate şi raportat la acuzaţiile aduse.
Tribunalul a respins această cerere argumentând că reaudierea inculpatului nu se impune, fără a acorda alte explicaţii.
Curtea reţine însă că admiterea cererii de reaudiere şi implicit ascultarea inculpatului reprezenta o garanţie clară a exercitării depline şi fără constrângere a dreptului său la apărare , drept consfiinţit prin art. 6 Cod procedură penală.
În aceste circumstanţe , Tribunalul respingând cererea l-a privat pe inculpat de dreptul său de a se apăra şi a-şi consolida poziţia procesuală.
Procedând astfel, Tribunalul nu a dat curs unei cereri esenţiale pentru parte şi care ar fi garantat dreptul său la apărare aspect ce circumscrie hotărârii cazului de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 10 Cod procedură penală.
Recursurile au fost admise, iar decizia Tribunalului casată cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare aceleaşi instanţe de apel.
Curtea de Apel Brașov
Constatarea excepţiei de necompetenţă materială a Curţii de Apel Braşov ca instanţă de recurs pentru a judeca recursurile împotriva contestaţiilor la executare în materia executării silite, împotriva titlurilor executorii emise de organul fiscal. Sta...
Tribunalul Brașov
Contestație împotriva hotărârii adunării creditorilor debitorului în procedura insolvenței
Judecătoria Iași
Categoriile de hotărâri străine supuse recunoaşterii conform dispoziţiilor art.2 lit.k şi m din Legea nr.302/2004 (republicată). Recunoaşterea în parte, pe cale incidentală, a unei hotărâri străine. Modificare pedepse. Recunoaşterea pe cale incidenta...
Tribunalul Maramureș
Judecarea cauzei în lipsa unei părţi care nu a fost legal citată. Nesoluţionarea laturii civile din oficiu. Consecinţa: trimiterea cauzei spre rejudecare.
Curtea de Apel București
Necompetenta functionala a unei sectii. Inadmisibilitatea recursului