Litigii cu profesioniști. Drept procesual civil.

Litigii cu profesioniști. Drept procesual civil.

Apel. Revizuire. Inadmisibilitate. Motivare hotărâre.

-Codul de procedură civilă; art. 509 alin. (1) pct.1; art. 425 alin. (1) lit. b);

-CEDO, art. 6 §1

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 1 C.pr.civ., revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.

Acest text se referă la obiectul cererilor cu care a fost sesizată instanţa de judecată, respectiv la pretenţia concretă formulată de reclamant. Textul nu are în vedere orice încălcare a principiului disponibilităţii consacrat de art. 9 alin. (2) şi art. 22 alin. (6) C.pr.civ., ci doar nerespectarea cadrului procesual fixat de părţi din perspectiva obiectului pricinii, nu şi a cauzei sau a părţilor.

Or, în cazul de faţă, obiectul cererii a constat în solicitarea de obligare a administratorului societăţii în insolvenţă la suportarea pasivului acesteia, instanţa învestită pronunţându-se în aceste limite, astfel cum a reţinut şi prima instanţă.

Împrejurarea că instanţa a apreciat că situaţia de fapt descrisă în acţiune se circumscrie unui alt motiv de atragere a răspunderii, dintre cele reglementate de art.138 din Legea nr.85/2006, fără a pune în discuţia părţilor calificarea juridică exactă, astfel cum impun prevederile art. 22 alin. (4) C.pr.civ., nu se încadrează în ipoteza avută în vedere de art. 509 alin. (1) pct. 1 C.pr.civ. întrucât, procedând în acest mod, judecătorul nu s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut.

(Secţia a V-a civilă, decizia civilă nr. 724 din data de 17 aprilie 2019)

Prin sentinţa civilă nr....., pronunţată de Tribunalul Ilfov Secţia Civilă în dosarul nr....... a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul Ş. C. L. în contradictoriu cu intimata SC I. B. M. SRL, prin lichidator judiciar DM I. C.  I..

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că, potrivit art. 509 alin. (1) pct.1 C.pr.civ., revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori a dat mai mult decât s-a cerut.

În cauza de faţă, prin cererea care a format obiectul dosarului nr...., s-a solicitat obligarea revizuentului din prezenta cauză la plata pasivului rămas neacoperit al debitoarei IPO B. M. SRL, în cuantum 1.561.391,89 lei, cererea fiind admisă prin sentinţa civilă nr.....din ... a Tribunalului Ilfov, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. ....din ... a Curţii de Apel Bucureşti.

În această situaţie, prima instanţă a considerat că nu se poate reţine incidenţa motivului de revizuire invocat, în realitate instanţa pronunţându-se exact asupra a ceea ce s-a cerut, fără a da mai mult decât s-a cerut.

În acelaşi timp, s-a reţinut că aspectele invocate în revizuire nu pot face obiectul unei astfel de cereri, întrucât motivele prevăzute de lege nu pot fi extinse la alte situaţii, fiind de strictă interpretare, în prezenta cauză revizuentul manifestându-şi de fapt nemulţumirea faţă de soluţia dispusă la fond, precum şi faţă de considerentele acesteia, aspecte care nu pot fi însă invocate decât pe calea apelului, apel care de altfel i-a şi fost respins.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel revizuentul, solicitând admiterea apelului şi schimbarea sentinţei apelate, în sensul admiterii cererii de revizuire a sentinţei civile nr.942/03.04.2017 a Tribunalului Ilfov şi respingerii ca neîntemeiată a cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a pârâtului.

În motivare, s-a arătat că prima instanţă nu a motivat hotărârea în acord cu prevederile art.425 alin. (1) lit. b) C.pr.civ. şi art. 6 § 1 din CEDO, în sensul că nu a examinat argumentele, mijloacele de apărare şi probele invocate de părţi, evitând să arate considerentele pentru care a respins cererea.

În acelaşi timp, s-a arătat că este incident cazul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct.1 C.pr.civ., întrucât instanţa învestită cu soluţionarea cererii de atragere a răspunderii a încălcat principiul disponibilităţii, pronunţându-se asupra unor lucruri care nu s-au cerut. Astfel, s-a arătat că acţiunea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 138 lit. a) şi d) din Legea nr. 85/2006, în timp ce instanţa şi-a motivat hotărârea pe prevederile art. 138 lit. e) din lege.

Consideră apelantul că instanţa ar fi trebuit fie să respingă acţiunea dacă ajungea la concluzia că nu sunt incidente prevederile art. 138 lit. a) din lege, fie să pună în discuţia părților calificarea cererii, dacă aprecia că probele administrate conduc la concluzia că ar fi incidentă o altă normă juridică decât cea invocată, în caz contrar fiind afectat dreptul la apărare al părţii. Cu privire la cazul de atragere a răspunderii prevăzut de art. 138 lit. d), s-a arătat că lichidatorul nu a pretins prin cerere că faptele administratorului ar fi cauzat starea de insolvenţă, ci doar că acestea au accentuat insolvenţa, ceea ce nu se circumscrie motivului prevăzut la art. 138 lit. d.) Pe de altă parte, instanţa a admis acţiunea, fără a ţine cont de susţinerile lichidatorului, ceea ce atestă depăşirea limitelor învestirii.

Pe fondul cererii de atragere a răspunderii, s-a arătat că soluția primei instanțe cu privire la fapta prevăzută de art. 138 lit. a) nu a fost apelată de partea interesată, astfel că a dobândit autoritate de lucru judecat.

În ce priveşte fapta prevăzută de art. 138 lit. d) s-a arătat că nu este incidentă, nefiind îndeplinite condiţiile referitoare la fapta ilicită şi legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu.

Astfel, s-a arătat că actele contabile au fost înmânate de administrator organelor de urmărire penală care efectuau cercetări în dosarul nr....., iar nedepunerea acestora la dispoziţia lichidatorului nu putea oricum cauza insolvenţa, obligaţia depunerii actelor fiind ulterioară deschiderii procedurii.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 466 şi art. 509 alin. (1) pct. 1 C.pr.civ. Intimata debitoare, prin lichidator, nu a formulat întâmpinare în cauză.

Apelul nu este fondat.

Cu caracter prealabil, Curtea constată că obiectul dosarului nr....... l-a constituit cererea de atragere a răspunderii patrimoniale a administratorului societăţii IPO B. M. SRL, S. C. L., formulată de către lichidatorului judiciar desemnat pentru societate.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art.138 lit. a) şi d) din Legea nr.85/2006.

În motivarea în fapt a cererii s-a susţinut, în esenţă, că pârâtul se face vinovat de intrarea societăţii în insolvenţă întrucât a utilizat bunurile acesteia, cel puţin în parte, în interesul altei persoane sau în interes propriu, în acest sens invocându-se dispariţia unor instalaţii tehnice şi maşini în valoare de 434.482 lei, a stocurilor în valoare de 502.420 lei, a creanţelor în cuantum de 487897 lei, a disponibilităţilor băneşti existente la 31.12.2010 şi a unei motociclete marca L. A., respectiv nu a mai organizat şi condus evidenţele contabile ale societăţii după data de 31.12.2010.

Instanţa învestită cu soluţionarea cererii a apreciat că situaţia de fapt descrisă în cuprinsul acesteia se circumscrie cazurilor de atragere a răspunderii prevăzute de art. 138 lit.d) şi e) din Legea nr. 85/2006 şi, constatând temeinicia susţinerilor reclamantului, în raport cu probele administrate, a admis cererea de chemare în judecată şi a obligat administratorul societăţii la plata pasivului societăţii debitoare, în valoare de 1.561.391,89 lei.

Apelul declarat împotriva hotărârii primei instanţe a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 2063/24.11.2017 a Curţii de Apel Bucureşti.

În prezenta cauză se solicită revizuirea hotărârii primei instanţe, invocându-se prevederile art. 509 alin. (1) pct. 1 C.pr.civ..

Astfel, în ce priveşte fapta prevăzută de art. 138 lit. e) din Legea nr. 85/2006, reţinută în sarcina revizuentului, s-a arătat că instanţa a încălcat principiul disponibilităţii, soluţionând cauza în temeiul unui text de lege care nu a fost invocat şi fără a pune în discuţia părţilor calificarea juridică a faptelor deduse judecăţii.

Referitor la fapta prevăzută de art. 138 lit. d) din lege, s-a arătat că lichidatorul nu a susţinut în cuprinsul acţiunii ca faptele imputate revizuentului ar fi cauzat insolvenţa, ci doar că au accentuat această stare, ceea ce nu se încadrează în prevederile textului invocat în susţinerea cererii, astfel încât instanţa ar fi trebuit să respingă acţiunea.

Curtea consideră că prima instanţă a reţinut în mod corect că motivele invocate nu se circumscriu cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C.pr.civ.

Potrivit textului de lege menţionat, revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.

Acest text se referă la obiectul cererilor cu care a fost sesizată instanţa de judecată, respectiv la pretenţia concretă formulată de reclamant.

Textul nu are în vedere orice încălcare a principiului disponibilităţii consacrat de art. 9 alin. (2) şi art. 22 alin. (6) C.pr.civ., ci doar nerespectarea cadrului procesual fixat de părţi din perspectiva obiectului pricinii, nu şi a cauzei sau a părţilor.

Or, în cazul de faţă, obiectul cererii a constat în solicitarea de obligare a administratorului societăţii în insolvenţă la suportarea pasivului acesteia, instanţa învestită pronunţându-se în aceste limite, astfel cum a reţinut şi prima instanţă.

Împrejurarea că instanţa a apreciat că situaţia de fapt descrisă în acţiune se circumscrie unui alt motiv de atragere a răspunderii, dintre cele reglementate de art. 138 din Legea nr.85/2006, fără a pune în discuţia părţilor calificarea juridică exactă, astfel cum impun prevederile art. 22 alin. (4) C.pr.civ., nu se încadrează în ipoteza avută în vedere de art. 509 alin. (1) pct. 1 C.pr.civ. întrucât, procedând în acest mod, judecătorul nu s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut.

Astfel cum a reţinut şi prima instanţă, ţinând cont de caracterul expres şi limitativ al motivelor care justifică revizuirea, aspectele privitoare la încălcarea principiului contradictorialităţii sau a dreptului la apărare, ca urmare a omisiunii de a pune în discuţia părţilor calificarea juridică a cererii, puteau fi invocate pe calea apelului, în termenul legal.

Şi în cazul faptei prevăzute de art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, reţinute în sarcina revizuentului, Curtea constată că nu s-au depăşit limitele învestirii din perspectiva obiectului cererii.

Mai mult, contrar susţinerilor revizuentului, Curtea constată că în cuprinsul cererii de chemare în judecată s-a arătat expres că faptele imputate administratorului au cauzat starea de insolvenţă a societăţii.

Pe de altă parte, argumentele întemeiate pe neîndeplinirea condiţiilor atragerii răspunderii referitoare la faptă şi legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu, nu pot fi constitui motive de revizuire, ci puteau fi valorificate exclusiv în cadrul apelului exercitat împotriva hotărârii de atragere a răspunderii.

Faţă de considerentele expuse, Curtea constată că prima instanţă a respins în mod corect cererea de revizuire ca inadmisibilă, considerând că motivele invocate în susținerea acesteia nu se încadrează în cazul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C.pr.civ.

În ce priveşte motivul de apel întemeiat pe nemotivarea hotărârii, Curtea reţine că, într-adevăr, între garanţiile dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din CEDO, se înscrie şi obligaţia instanţelor de a-şi motiva deciziile, în acelaşi sens fiind şi dispoziţiile art. 425 alin.(1) lit. b) C.pr.civ.

Această obligaţie nu trebuie înţeleasă în sensul că instanţele trebuie să răspundă în mod detaliat la fiecare argument al părţilor, întinderea obligaţiei variind în funcție de natura deciziei, de motivele invocate în calea de atac exercitată etc.

În cazul de faţă, Curtea constată că prima instanţă a motivat în mod sumar şi concis hotărârea de respingere a cererii de revizuire, reţinând ca argument esenţial împrejurarea că, prin hotărârea ce se solicită a fi revizuită, instanţa s-a pronunţat exact asupra a ceea ce s-a cerut, fără a da mai mult decât s-a cerut, iar aspectele invocate în revizuire nu pot face obiectul unei astfel de cereri, întrucât motivele prevăzute de lege nu pot fi extinse la alte situaţii, fiind de strictă interpretare, ci pot fi valorificate pe calea apelului.

Pentru motivele de fapt şi de drept expuse, reţinând caracterul neîntemeiat al criticilor formulate, în baza art. 480 alin. (1) C.pr.civ., Curtea va respinge apelul ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare