Contestaţie decizie de concediere în temeiul art.61 lit.a Codul Muncii neîndeplinirea de către angajator a obligaţiei prevăzută de art.287 Codul Muncii privind sarcina probei.

DESFACEREA CONTRACTULUI DE MUNCĂ

Contestaţie decizie de concediere în temeiul art.61 lit.a Codul Muncii neîndeplinirea de către angajator a obligaţiei prevăzută de art.287 Codul Muncii privind sarcina probei.

Prin sentinţa civilă nr.804/26 septembrie 2006 a Tribunalului Brăila s-a admis contestaţia formulată de V.D.M. împotriva SC „L.R.” SRL Brăila, şi în consecinţă:

- s-a anulat decizia de concediere nr.42/19 ianuarie 2006;

- a fost obligat angajatorul să plătească contestatorului drepturile salariale, începând cu data de 26 ianuarie 2006 până la data de 26 septembrie 2006 (data pronunţării hotărârii, când contestatorul a declarat că nu doreşte reintegrarea);

Pentru a pronunţa hotărârea de mai sus, instanţa a reţinut că prin decizia de mai sus, s-a dispus concedierea lui V.D.M. în baza art.61 lit. a Codul Muncii.

La baza emiterii deciziei a stat raportul din 18 decembrie 2005, întocmit de şeful A.C.P.2 şi declaraţia şefului A.C.P.2.

In fapt, angajatorul a arătat că fostul său angajat, care a funcţionat ca vânzător la S.T.C.P.2, la datele de: 15 noiembrie 2005, 24 noiembrie 2005, 26 noiembrie 2005 şi 28 noiembrie 2005, a efectuat mai multe tranzacţii ilegale cu cardurile a doi clienţi prin „încărcarea” facturilor cu contravaloarea unor cantităţi de carburant. In acest mod, angajatorul a subliniat că V.D.M. i-a adus şi un prejudiciu de imagine. In momentul efectuării tranzacţiilor, camerele video de la locul de muncă al contestatorului au fost oprite.

In susţinerea temeiniciei deciziei de concediere angajatorul a depus la dosarul cauzei Raportul la care face referire decizia de concediere, precum şi actele pe baza cărora s-a întocmit raportul.

Comparând situaţia de fapt reţinută în decizia de concediere cu cele relatate în Raport, tribunalul a constatat că ele sunt diferite.

Astfel, în decizie se arată că faptele imputate s-au petrecut la următoarele date: 15, 24, 26 şi 28 noiembrie 2005, iar în raport la 24 şi 28 noiembrie 2005 pe timpul schimbului de noapte, când de serviciu au fost (pe aceiaşi tură) atât contestatorul, cât şi o altă persoană.

Potrivit deciziei de concediere, clienţii prejudiciaţi prin „încărcarea” cardurilor erau SC „B.F.” SRL şi SC „R” SA, iar cei nominalizaţi în raport SC „W” SRL şi SC „R.D.P.” SRL.

Mai mult, cercetarea prealabilă a contestatorului s-a limitat la faptele din 24 şi 28 noiembrie 2005, cele din 15 şi 26 noiembrie nefiind cercetate.

Nici unul din actele depuse de intimată nu au atestat comiterea de către V.D.M. a vreuneia din faptele imputate.

Pentru considerentele expuse tribunalul a admis contestaţia.

Întrucât, la termenul când s-a judecat cauza, contestatorul a declarat că nu solicită reintegrarea în muncă, ci doar plata despăgubirilor băneşti, tribunalul a obligat intimata la plata drepturilor salariale convenite pe perioada cuprinsă între: data concedierii şi data pronunţării hotărârii.

Sentinţa a rămas definitivă şi irevocabilă privind respingerea recursului promovat de angajator.

Domenii speta

Spete similare