Cont.adm. : Contravenţii la regimul vitezei. Excepţia de nulitate absolută a procesului verbal invocată de petent. Respingerea excepţiei

Decizie din 03.03.2010


 

Prin plîngerea înregistrată la Judecătoria Rm. Sărat sub nr. X/X/2009, petentul I.C. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa în contradictor cu intimatul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Buzău să se dispună anularea procesului verbal de contravenţie seria X nr X/2009, în baza căruia a fost sancţionat cu 4 puncte amendă în cuantum de 240 lei şi 3 puncte de penalizare pentru pretins comiterea contravenţiei prevazute la art. 108 alin.1 lit.b) pct.2 din OUG nr. 195/2002 în referire la art. 121 alin.1 din HG nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a OUG nr. 195/2002.

În motivarea plângerii petentul a susţinut că nu a săvârşit contravenţia reţinută în sarcina sa, în sensul că ar fi condus autovehiculul B -X în localitatea Oreavu, judeţul Buzău cu o viteză de 71 Km/h. La momentul  constatării pretinsei contravenţii, agentul de poliţie nu i-a făcut dovada înregistrării vitezei cu aparatul radar, nu i s-a prezentat buletinul de verificare metrologică a aparatului şi nici ordinul de serviciu şi atestatul operatorului radar, neavând convigerea că au fost respectate întocmai dispoziţiile normei de Metrologie Legală NML 021-05/23.11.2005.

Intimatul  a formulat întâmpinare în condiţiile art. 115-118 din Codul de procedură civilă, solicitând motivat respingerea plângerii ca neîntemeiată

Prin sentinţa civilă nr. X/2009, pronunţată de Judecătoria Rm. Sărat s-a respins plângerea ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanţa fondului a reţinut în baza probatoriului administrat că petentul se face vinovat de săvârsirea contravenţiei prevazută la art. 108 alin.1 lit. b) pct.2 din OUG nr. 195/2002 în referire la art. 121 al.1 din HG nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a OUG nr. 195/2002, constând în conducerea autovehiculului marca M.B. , înmatriculat sub nr.B -X, la data de 12.05.2009, orele 17 :14 , pe DN 2 E85, în localitatea Oreavu, judeţul Buzău cu o viteza de 71 Km/h înregistrată cu un  aparat radar.

S-au înlăturat punctual apărările formulate de petent, reţinându-se că : aparatul radar cu care s-a măsurat viteza a fost utilizat în regim staţionar, fiind verificat metrologic şi declarat admis conform buletinului depus la fila12 dosar ; operatorul radar este autorizat potrivit atestatului depus la fila 12 dosar ; planşa fotografică ataşată la fila 13 pune în evidenţă numărul de înmatriculare al autovehiculului condus ; iar norma de metrologie legală este invocată de petent la modul general, inclusiv sub aspectul unor factori de influenţă cum ar fi pretinsele condiţii atmosferice, fără ca vreuna din acestea să fie concretizată.

Împotriva sentinţei a declarat recurs petentul în termen legal conform art. 34 alin.2 din OG nr. 2/2001, criticînd-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, potrivit motivelor de recurs depuse în scris la dosar.

În expunerea motivelor de recurs, petentul a invocat în esenţă că procesul verbal de contravenţie este afectat de nulitate absolută întrucât nu a fost întocmit de poliţistul rutier care a constatat nemijlocit contravenţia pretins comisă, ci de către poliţistul rutier căruia i s-a transmis prin staţia radio viteza măsurată ; intimatul nu a depus la dosar certificatul de omologare a aparatului radar şi nici dispoziţia prin care agentul constatator a fost desemnat să acţioneze pe sectorul de drum respectiv.

Prin decizia civilă nr. X/2010 pronunţată de Tribunalul Buzău s-a respins recursul ca neîntemeiat.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere :

* În baza probatoriului administrat, instanţa fondului a reţinut în mod corect şi motivat săvârsirea contravenţiei prevazută la art. 108 alin.1 lit. b) pct.2 din OUG nr. 195/2002 în referire la art. 121 al.1 din HG nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a OUG nr. 195/2002, constând în conducerea autovehiculului marca M.B. , înmatriculat sub nr.B -X, la data de 12.05.2009, orele 17 :14 , pe DN 2 E85, în localitatea Oreavu, judeţul Buzău cu o viteză de 71 Km/h înregistrată cu un  aparat radar.

* Conform considerentelor sentinţei atacate, instanţa fondului a înlăturat punctual şi motivat apărările formulate de petent.

* Referitor la excepţia de nulitate absolută a procesului verbal de contravenţie, astfel cum a fost invocată de petent, ca prim motiv de critică, tribunalul reţine ca este neîntemeiată.

În raport de dispozitiile art. 177 din HG nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a OUG nr. 195/2002, contravenţia reţinută în sarcina petentului a fost constatată de un poliţist rutier din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Buzău.

Faptul că poliţistul rutier ce deţine şi calitatea de agent constatator, a întocmit procesul verbal pe fondul transmiterii prin staţia radio- emisie a vitezei măsurate de către poliţistul rutier, atestat în calitatea de operator radar nu conduce la nulitatea absolută a actului contestat.

Se are în vedere în acest sens că modul de a se acţiona într-un echipaj constituit din cel putin doi politişti, din care unul are calitatea de agent constatator, iar altul este atestat ca operator radar, nu contravine dispoziţiilor ordonanţei şi nici regulamentului, reprezentând unica modalitate de constatare a acestui gen de contravenţie cu ajutorul unui mijloc tehnic omologat şi verificat metrologic.

* Referitor la cel de-al doilea motiv de critică invocat de petent sub aspectul nedepunerii la dosar de către intimat a certificatului de omologare al aparatului radar utilizat şi a dispoziţiei în baza căreia agentul constatator a acţionat pe segmentul de drum respectiv, tribunalul reţine de asemenea că este neîntemeiat.

Aparatul radar utilizat la măsurarea vitezei cu care a circulat petentul la perioada de referinţă este omologat conform Normei de Metrologie Legală NML 021-05/23.11.2005, context în care a şi fost verificat metrologic, eliberându-se în acest sens buletinul nr. 0163776 din 1.09.2008, depus la fila 12 dosar.

Atît agentul constatator cît şi poliţistul rutier atestat ca operator radar au acţionat pe sectorul de drum respectiv în exercitarea atribuţiilor curente de serviciu privind îndrumarea, supravegherea, controlul respectării normelor de circulaţie pe drumurile publice şi luarea măsurilor legale în cazul în care se constată încălcarea acestora, o dispoziţie expresă în acest sens neprezentând relevanţă pentru cauză.

1