Anulare proces verbal de contravenţie

Decizie 59 din 26.05.2009


Dosar nr. 5963/280/2008

R O M Â N I A

TRIBUNALUL ARGEŞ

SECŢIA CIVILĂ

DECIZIE CIVILĂ Nr. 443/RC

Şedinţa publică de la 26 Mai 2009

Completul compus din:

S-a luat în examinare pentru soluţionare recursul declarat de  intimatul  ……….., împotriva  sentinţei civile nr.5963 din data de 28.11.2008, pronunţată de  Judecătoria Piteşti în dosarul nr.5963/280/2008, petentă fiind  .....................

La apelul nominal făcut în şedinţa publică la două strigări efectuate au lipsit părţile.

Procedura nu este legal îndeplinită cu intimata-petentă întrucât nu s-a restituit dovada de îndeplinire a procedurii de citare.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Tribunalul, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată cauza in stare de judecata şi rămâne în pronunţare asupra recursului.

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de faţă, deliberând constată:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piteşti la data de 23.06.2008 sub nr.5963/280/2008 petenta .................... a formulat contestaţie împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, seria CC,  nr.0442116 încheiat la 08.06.2008 de către organul constatator ………… solicitând anularea procesului verbal contestat şi înlăturarea sancţiunii amenzii în cuantum de 450 lei ca şi a măsurii reţinerii permisului de conducere, cu principala motivare că nu se face vinovată de săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa, în fapt conducând autoturismul  ….., cu viteză legală şi nu aşa cum s-a reţinut în mod eronat, susţinând că se deplasa în afara localităţii unde viteza de rulare este mai mare. Ulterior a formulat şi apărarea potrivit căreia există neconcordanţe între data încheierii procesului verbal şi data la care rezultă că s-a săvârşit fapta, actul sancţionator fiind încheiat în prezenţa sa.

Totodată, prin precizarea depusa la data de 29.11.2008, petenta a arătat faptul ca agentul constatator nu a constatat personal împrejurarea ca petenta ar fi condus autovehiculul si ca din nicio proba aflata la dosar nu rezulta ca aparatul radar pentru care a fost efectuata verificarea metrologica este acelaşi cu cel cu care s-a efectuat fotografia depusa la dosar, întrucât din conţinutul procesului verbal nu reiese seria si numărul aparatului radar si numărul maşinii pe care se afla acesta.

Separat pe rolul judecătoriei s-a înregistrat şi cauza cu nr.6015/280/2008 la data de 24.06.2008 având ca obiect aceeaşi plângere formulată de aceeaşi persoană, condiţii în care petenta a invocat excepţia de litispendenţă, pe care instanţa prin încheierea de şedinţă din 24.10.2008 a admis-o conform disp.art.163 Cod proc civilă.

Alăturat plângerii, organul constatator a înaintat un referat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, procesul verbal atacat fiind temeinic şi legal, încheiat cu respectarea condiţiilor de formă şi de fond, sancţiunea principală aplicată încadrându-se în limitele prevăzute de reglementarea în vigoare în materie ca şi sancţiunea complementară, cu precizarea că înregistrarea vitezei s-a efectuat cu  aparatul radar dotat cu sistem de supraveghere video.

In cauza a fost administrata proba cu înscrisuri .

Judecătoria Piteşti, prin sentinţa civilă nr. 7380/28 noiembrie 2008 a admis plângerea formulată de petenta şi a anulat procesul verbal de contravenţie seria CC nr. 0442116 din 08.06.2008.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că potrivit procesului-verbal nr.0442116 încheiat la 08.06.2008 petenta a fost sancţionată cu amendă contravenţională în sumă de 450 lei (9 puncte amendă) pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art.121 alin.1 din HG.1391/2006 şi sancţionată de art.102 alin.3 lit.e din OUG nr.195/2002 republicată constând în aceea că la data de 07.06.2008 a fost depistată conducând autoturismul marca … cu numărul de înmatriculare … pe DN 7 Piteşti - Râmnicu Vâlcea, pe raza Comunei Drăganu, jud. Argeş, cu viteză peste limita maximă admisă de lege, respectiv de 110 Km/h, viteză înregistrată cu aparatul radar cu sistem de supraveghere video, contravenientei aplicându-i-se şi sancţiunea complementară a reţinerii permisului de conducere, cu eliberarea dovezii seria DDA nr. 536908 din 07.06.2008.

La cererea petentei, organul constatator a depus la dosar, registrul de evidenţă a constatărilor privind depăşirea vitezei legale şi a altor fapte contravenţionale constatate cu sistemul de supraveghere al traficului rutier şi înregistrare video din care rezultă data şi localitatea amplasării acestuia precum şi lucrătorii folosiţi la oprire ca şi intervalul de timp în care cinemometru a funcţionat, în respectiva evidenţă figurând şi petenta P.A. R. ataşându-se totodată buletinul de verificare metrologică nr. 0099466/12.09.2007 cu valabilitate pe termen de un an, atestatul operatorului radar …. din cadrul  IPJ Argeş privind desfăşurarea activităţii cu aparatul de supraveghere şi măsurarea vitezei PHYTON 2  ca şi certificatul de înmatriculare privind autovehiculul cu nr….. cu care s-a acţionat la momentul respectiv, însoţite de planşele video care surprind autoturismul condus de petentă.

Din toate aceste acte rezultă că fapta a fost săvârşită şi constatată la data de 07.06.2008, ora 8,30 însă în procesul verbal s-a consemnat că este încheiat la data de 08.07.2008, ora 8,30 cu ocazia opririi în trafic a petentei, aşa cum rezultă din menţiunile înscrise în actul sancţionator unde sunt  înscrise obiecţiunile acesteia  faţă de conţinutul procesului verbal, iar dovada înlocuitoare a permisului de conducere aflată la fila 4 a dosarului, seria DDA nr.536908 şi eliberată petentei sub semnătură este  emisă tot la 07.06.2008.

Se constată astfel, din analiza menţiunilor făcute în procesul verbal că există neconcordanţe între data încheierii procesului verbal şi data la care se susţine că fapta a fost săvârşită şi constatată, dubiu care profită petentei, în condiţiile în care este în sarcina intimatului a dovedi temeinicia şi legalitatea actului sancţionator, împrejurare care nu mai permite verificarea de către instanţă a respectării condiţiilor de formă şi de fond la încheierea acestuia, şi faţă de care nu se vor mai analiza celelalte motive  din contestaţie invocate de petentă.

Având în vedere cele reţinute mai sus, plângerea a fost admisă în baza disp.art.31 şi urm. din OG nr.2/2001, modificată, rap. la disp. art de art.121 alin.1 din HG. nr. 1391/2006 şi dispunându-se anularea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei CC nr. 0442116 din 08.06.2008.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs intimatul ….., criticând-o pentru netemeinicie, astfel:

1. instanta de fond a retinut in mod corect ca fapta a fost savarsita in data de 07.06.2008, insa gresit s-a retinut ca cele doua date din procesul verbal a intocmirii si a savarsirii faptei ar fi diferite. Din lecturarea actului sanctionator se observa ca au fost retinute atat la rubrica data intocmirii cat si la rubrica data savarsirii contraventiei aceeasi data respectiv 07.06.2008.

In consecinta se apreciaza ca se impune admiterea recursului, desfiintarea sentintei recurate si pe fond respingerea plangerii.

In drept au fost invocate disp. art. 304 ind. 1 c.pr.civila.

Analizand sentinta recurata prin prisma motivelor de recurs invocate, tribunalul apreciaza ca recursul este nefondat, pentru urmatoarele considerente:

Astfel cum a retinut prima instanta, in procesul verbal de contraventie data savarsirii faptei apare ca fiind 07.06.2008, ora 8.30, in timp ce data intocmirii procesului verbal de contraventie, in prezenta contravenientei apare ca fiind 08.06.2008.

Prin urmare exista dubiu cu privire la data savarsirii faptei, din moment ce in procesul verbal cuprinde o neconcordata intre data mentionata ca fiind data savarsirii faptei si data intocmirii procesului verbal, desi ar trebui sa fie identice.

Nementionarii datei corecte a savarsirii faptei echivaleaza practic cu lipsa datei savarsirii faptei din procesul verbal de contraventie, sanctiunea care intervine fiind potrivit art. 17 din OG 2/2001, nulitatea actului sanctionator.

In plus, instanta de recurs retine faptul ca in procesul verbal de contraventie nu au fost mentionate seria si numarul aparatului radar cu care a fost masurata viteza de circulatie a autoturismului petentei.

Prin plangerea precizatoare, petenta a contestat faptul ca buletinul de verificare metrologica nr. 0099466/12.09.2007, depus la dosarul conexat la fila 16, este eliberat pentru aparatul radar cu care a fost inregistrata viteza de circulatie, aratand ca nu s-a facut dovada identitatii intre aparatul radar cu care a fost masurata viteza de circulatie a petentei si aparatul radar pentru care s-a depus acest buletin.

Potrivit art.121 alin 2 din Regulamentul aprobat prin HG nr.1391/2006, nerespectarea regimului de viteză stabilit conform legii se constată de către poliţiştii rutieri, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic, iar conform art.181 alin 1 din acelaşi act normativ „în situaţia în care fapta a fost constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat sau unui mijloc tehnic omologat şi verificat metrologic, poliţistul rutier încheie un proces-verbal de constatare a contravenţiei, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1D, după prelucrarea înregistrărilor şi stabilirea identităţii conducătorului de vehicul”.

În consecinţă, în cazul în care depăşirea vitezei a fost constatata cu un aparat radar, este necesar ca procesul verbal de constatare a contravenţiei să fie încheiat potrivit modelului prevăzut de anexa 1D, care cuprinde o rubrică specială, privind modalitatea de înregistrare, precum şi aparatul utilizat, sau in cazul in care s-a folosit un alt model trebuie sa se indice seria aparatului Radar cu care s-a făcut înregistrarea.

Intrucat in procesul verbal contestat nu au fost trecute seria si numarul aparatului radar pentru ca instanţa să aibă posibilitatea de a efectua verificări, cu privire la faptul dacă acesta reprezintă un mijloc tehnic certificat, sancţiunea care intervine este nulitatea a procesului verbal de contravenţie, deoarece această împrejurare este de natură să cauzeze o vătămare intimatei-petente, care nu poate fi înlăturată astfel decât prin anularea procesului verbal de constatare a contravenţiei, având în vedere necesitatea respectării dreptului la un proces echitabil.

In aceste condiţii, in situaţia in care se contesta verificarea metrologica a aparatului radar de către petenta, organul constatator este cel care trebuie sa faca dovada certa ca aparatul radar folosit la măsurarea vitezei de deplasare a autoturismului recurentului era verificat metrologic, revenindu-i sarcina probei, fata de cele de mai sus.

Fata de toate considerentele expuse mai sus, tribunalul apreciază ca recursul este nefondat, motiv pentru care in baza art. 312 alin. 1 C.pr.civ. raportat la art. 304 ind. 1 C.pr.civ., va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de intimatul  ……., cu sediul în ……., împotriva  sentinţei civile nr.5963 din data de 28.11.2008, pronunţată de  Judecătoria Piteşti în dosarul nr.5963/280/2008, petentă fiind ...................., domiciliată  în  ………..

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică azi 26 Mai 2009, la Tribunalul Argeş - Secţie Civilă.

4