4.Calitate procesuală
În justiţie, unităţile administrativ-teritoriale sunt reprezentate, după caz, de primar sau de preşedintele consiliului judeţean.
Decizia civilă nr.122/16.04.2007
Sub nr.5695 din 19.10.2006 a fost înregistrat apelul declarat la 16.10.2006 de d-na O. B. împotriva sentinţei civile nr. 2399/8.09.2006 pronunţată în dosar nr. 2777/2006, sentinţă prin care Judecătoria Oneşti a admis excepţia invocată de Primăria municipiului Oneşti şi de primarul acestui municipiu, pârâţi în cauză, şi a respins acţiunea apelantei-reclamantei pentru lipsa calităţii procesuale pasive a pârâţilor Consiliul Local Oneşti, Primarul municipiului Oneşti, Primăria municipiului Oneşti.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că reclamanta B. O. a chemat în judecată pe pârâţii Consiliul Local Oneşti, Primarul municipiului Oneşti, L. E. în calitate de reprezentant al Primăriei municipiului Oneşti şi Spaţiul Locativ Oneşti, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate că reclamanta are un drept locativ propriu asupra unei camere din apartamentul în care locuieşte în prezent, să fie obligaţi pârâţii la încheierea unui nou contract de închiriere pentru această cameră, iar în caz de refuz, la plata de daune cominatorii de câte 100 lei pentru fiecare zi de întârziere, cu cheltuieli de judecată.
Reţinând că cererea formulată de reclamantă la 8.09.2006 prin care aceasta a chemat în judecată Autoritatea Administrativ - Teritorială a municipiului Oneşti prin primar reprezintă o modificare a cererii de chemare în judecată, formulată cu încălcarea dispoziţiilor art.132 Cod procedură civilă, instanţa a constatat că potrivit art. 19 din l. 215/2001, cu modificările ulterioare, unităţile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public cu capacitate juridică deplină şi patrimoniu propriu, titulare ale drepturilor şi obligaţiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparţin domeniului public şi domeniului privat, precum şi din raporturile cu celelalte persoane fizice şi juridice iar în justiţie, unităţile administrativ – teritoriale sunt reprezentate, după caz, de primar sau de preşedintele consiliului judeţean.
Pe cale de consecinţă, instanţa a constatat că titulară de drepturi şi obligaţii este unitatea administrativ – teritorială, care nu a fost chemată în judecată, astfel încât pârâţii menţionaţi nu îşi justifică, legal, calitatea procesuală pasivă.
Analizând înscrisurile aflate în dosarul nr. 2777/2006 al judecătoriei Oneşti, instanţa a constatat că apelul formulat de d-na O. B. este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin cererea introductivă, reclamanta a chemat în judecată pârâţii Primarul municipiului Oneşti, domnul E. L., în calitate de reprezentant al Primăriei Oneşti, Consiliul Local Oneşti şi Spaţiul Locativ Oneşti, solicitând să se constate dreptul său locativ propriu asupra unei camere din apartamentul în care locuieşte şi pe cale de consecinţă obligarea pârâţilor să încheie un contract de închiriere având ca obiect ceastă cameră, sub sancţiunea daunelor cominatorii.
Primul termen de judecată stabilit a fost la 5.05.2006, când instanţa a constatat că procedura de citare este legal îndeplinită, astfel încât, având în vedere dispoziţiile art. 134 Cod procedură civilă, acest termen a reprezentat prima zi de înfăţişare, chiar dacă taxele de timbru s-au achitat după această dată şi chiar dacă la termenul următor reclamanta a sesizat faptul că nu figurează printre pârâţi Spaţiul Locativ din cadrul Primăriei Oneşti. Aceasta pentru că la 19.05.2006 reclamanta a precizat verbal că se judecă doi pârâţi şi anume Primarul pentru Primăria Oneşti cu acest serviciu în subordine şi cu Consiliul Local Oneşti (f.39) iar la solicitarea expresă a instanţei, a precizat în scris că se judecă cu trei pârâţi, de această dată, respectiv: Consiliul Local Oneşti, Primăria municipiului Oneşti, Primarul municipiului Oneşti (f.41).
Prin urmare, cadrul procesual era stabilit la data de 8.09.2006 astfel încât în mod corect a apreciat instanţa, având în vedere opoziţia părţii adverse, că orice modificare adusă acţiunii încalcă dispoziţiile art. 132 Cod procedură civilă.
Nici argumentul invocat de apelantă potrivit căruia cererea sa ar fi fost justificată de modificările legislative intervenite nu poate fi luată în considerare; anterior modificărilor aduse prin L.288/2006 art. 19 din legea administraţiei publice locale prevedea: „comunele, oraşele şi judeţele sunt persoane juridice de drept public. Acestea au patrimoniu propriu şi capacitate juridică deplină” iar potrivit art. 35 din Decretul nr. 31/1954 referitor la persoanele fizice şi juridice persoana juridică îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte obligaţiile prin organele sale.
Aşadar, chiar în lipsa precizărilor aduse de L.288/2006, prin care art. 21(2) din L.215/2001 a primit următorul conţinut: În justiţie, unităţile administrativ-teritoriale sunt reprezentate, după caz, de primar sau de preşedintele consiliului judeţean, aceeaşi concluzie se impunea, primarul fiind organul de conducere al oraşului astfel încât era singurul îndreptăţit să stea în judecată în numele municipiului Oneşti, în accepţiunea legii administraţiei publice locale.
Curtea de Apel Oradea
Completare, lămurire dispozitiv
Curtea de Apel Târgu Mureș
Judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei. Stabilirea pedepsei
Curtea de Apel Oradea
Recurs. Cheltuieli de judecată în cazul soluţiei de respingere a acţiunii ca rămasă fără obiect
Curtea de Apel Constanța
Recurs la recurs. Inadmisibilitate. Calificare gre?ită a căii de atac. Procedura în care poate fi valorificată această critică este recursul si nu contestatia în anulare.
Tribunalul Olt
Admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare împotriva unei sentinţe definitive prin care s-a soluţionat conform art. 2781 din vechiul C.pr.pen. (în vigoare până la 1.02.2014) plângerea contra rezoluţiei procurorului de netrimitere în judecată.