Rezoluţiune contract

Dosar nr. 343/280/2008

R O M Â N I A

TRIBUNALUL ARGEŞ

SECŢIA CIVILĂ

DECIZIE CIVILĂ Nr. 109

Şedinţa publică de la 05 Mai 2009

Completul compus din:

PREŞEDINTE: E. V.

Judecător: A. D.

Grefier: G. G.

?

S-a luat în examinare pentru soluţionare apelul declarat de pârâţii R.C. şi  R.M., împotriva sentinţei civile nr.4388 pronunţată la data de 09.06.2008 de Judecătoria Piteşti în dosarul nr.343/280/2008, intimaţi-reclamanţi fiind P.C.şi P.A..

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au lipsit părţile.

Procedura legal îndeplinită fără citarea părţilor.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile asupra apelului au avut loc în şedinţa publică din data de 28.04.2009, susţinerile părţilor fiind consemnate în cuprinsul încheierii de şedinţă din aceea dată şi care fac parte integrantă din prezenta decizie.

TRIBUNALUL

Constată că, prin sentinţa civilă nr.4388/2008 Judecătoria Piteşti, a admis acţiunea formulată de reclamanţii  P.C.şi P.A.  în contradictoriu cu pârâţii R.C. şi  R.M. şi a dispus rezoluţiunea convenţiei încheiată între părţi la data de 01.07.1973 şi consemnată în înscrisul sub semnătură privată intitulat „chitanţă”, cu consecinţa  repunerii părţilor în situaţia anterioară, în sensul că imobilul (teren şi casă)  care a făcut obiectul  contractului, rămâne în proprietatea reclamanţilor .

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut cu prioritate că în materia rezoluţiunii neexistând dispoziţii speciale care să reglementeze prescripţia, termenul prevăzut de art.3 din Decretul nr.167/1958, începe să curgă de la data când s-a născut dreptul la acţiune, iar în  cazurile în care actul este afectat de un termen suspensiv, termenul de prescripţie curge, în conformitate cu art.7 alin.3 din  decret, de la data expirării acelui termen, în speţă 01.09.1974 când ar fi trebuit să fie achitată ultima rată din preţ, însă predarea folosinţei bunului de către  promitenţii vânzători P., precum şi plata unei părţi din preţ, de către promitenţii cumpărători – împrejurări care rezultă din probatoriul administrat în cauză – au semnificaţia unor recunoaşteri reciproce a drepturilor părţilor, de natură să întrerupă curgerea termenului de prescripţie a dreptului materia la acţiune, în conformitate cu art.16 alin.1 lit.a din Decretul nr.167/1958, aşa încât, excepţia prescripţiei extinctive invocată de pârâţi, este neîntemeiată.

A mai reţinut, în ce priveşte fondul cauzei, că prima chestiune litigioasă o constituie sursa obligaţiilor părţilor, punându-se  problema de a determina dacă raporturile dintre părţi îşi au izvorul în convenţia încheiată la data de 01.06.1973 în care se prevedea plata sumei de 15.000 lei în chiar momentul realizării acordului de voinţă, act semnat de toate părţile din dosar  - sau în cea încheiată o lună mai târziu – în care părţile au consimţit la eşalonarea preţului în 15 rate lunare, a câte 1000 lei – cu precizarea că indiferent de  denumirea pe care o poartă fiecare dintre cele două acte juridice, trebuie avut în vedere că ele nu pot avea ca obiect  însăşi transmisiunea proprietăţii întrucât, potrivit Decretului nr.144/1958, în vigoare la momentul încheierii lor, înstrăinările terenurilor (cu construcţii), se putea face numai prin act autentic, în virtutea conversiunii actului juridic, manifestarea de voinţă a părţilor, neproducând efecte translative de proprietate, ci a dat naştere unor obligaţii reciproce de a face,  adică de a perfecta în viitor contractul de vânzare cumpărare în forma prescrisă de lege.

A constatat că obiectul acţiunii îl constituie  rezoluţiunea celui de-al doilea antecontract, despre care pârâţii au arătat prin  întâmpinare că nu produce efecte juridice, fiind încheiat ulterior  actului din 01.06.1973, nefiind semnat de toate părţile , iar reclamanţii nu puteau să vândă acelaşi lucru de două ori întrucât,  în concursul dintre cele două acte juridice succesive, prevalează cel încheiat ulterior, acesta fiind cel care reflectă ultima manifestare de voinţă a părţilor, concluzie impusă şi de principiul de interpretare al convenţiilor prevăzut de art.978 Cod civil , neavând relevanţă în raport de obligaţiile pe care le-a generat , doar „obligaţii de a face”, dacă semnatarii au acţionat valabil, având mandatul prezumat al celuilalt soţ, conform art.35 Codul familiei, cu atât mai mult cu cât, în dosarul nr.7333/280/2007, ce are ca finalitate pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act de vânzare cumpărare a imobilului situat în str.D. G. nr.... din Piteşti, jud.Argeş, chiar pârâţii s-au prevalat de antecontractul încheiat la data de 01.07.1973.

A mai constatat că prin antecontractul încheiat la data de 01.07.1974, pârâţii şi-au asumat obligaţia de a achita preţul imobilului în 15 rate lunare, a câte 1000 lei, în perioada 01.07.1973 – 01.10.1974, în cuprinsul înscrisului fiind prevăzut şi un scadenţar de rambursare a preţului, care îndeplineşte şi rolul de dovadă a plăţilor, pe măsura efectuării acestora, din acest tabel rezultând că pârâţii au achitat  numai suma de 12.00 lei rămânând neachitate ultimele 3 rate, la care se adaugă şi 200 lei din ratele anterioare, dovadă ce, coroborată cu menţiunile  chitanţei din data de 23.10.2007, semnată de pârâtul R.C., ce atestă primirea de către reclamant de la numitul G. F., a sumei de 5000 lei (sumă restituită plătitorului în aceiaşi zi) – ce reprezintă o mărturisire scrisă – conduc la concluzia  că în cauză sunt îndeplinite condiţiile rezoluţiunii judiciare, reglementate de dispoziţiile art.1020 Cod civil, în sensul că este vorba de o neexecutare parţială, imputabilă debitorilor , care au fost puşi în întârziere prin acţiunea de faţă, sancţiunea fiind aplicabilă cu atât mai mult cu cât, în dosarul nr.7333/280/2007, reclamanţii s-au declarat  gata să-şi execute obligaţia de  a face asumată prin  antecontract, în condiţiile în care ar fi primit restul de preţ, rămas neachitat.

În ce priveşte stăpânirea de lungă durată a imobilului, în  mod continuu şi netulburat din 1973 şi până în prezent, invocată de  pârâţi, a constatat că această folosinţă nu poate avea efecte achizitive, întrucât nu are caracterul unei posesii sub nume de proprietar, ci reprezintă o detenţie precară în sensul dispoziţiilor art.1853 Cod civil iar oricum, recunoaşterea  reciprocă a drepturilor părţilor a avut ca efect întreruperea prescripţiei achizitive, iar în ce priveşte  repunerea în situaţia anterioară, ca aceasta presupune rămânerea imobilului în proprietatea reclamanţilor, fără însă ca obligaţia corelativă să fie supusă repetiţiunii, întrucât, în contract, părţile au stipulat o clauză penală, potrivit căreia, desfiinţarea contractului din culpa pârâţilor, datorită neachitării integrale a preţului sau din alte cauze, atrage pierderea sumelor deja achitate de promitenţii cumpărători, în contul preţului până la acel moment.

Împotriva sentinţei civile nr.4388/2008 au declarat recurs pârâţii, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie , cale de atac ce,  având în vedere valoarea de peste 100.000 lei a imobilului, dovedită cu înscrisul aflat la fila 66 din dosar, coroborat cu declaraţia reclamantului consemnată în încheierea din data de 13.01.2009, a fost  calificată de tribunal ca fiind apel.

În dezvoltarea motivelor de apel, pârâţii au arătat următoarele:

- prima instanţă nu a făcut aplicabilitatea dispoziţiilor art.225 cod pr.civilă şi nu a dat eficienţă refuzului reclamantei P. A. de a se prezenta la interogatoriu, deşi a fost citată cu această menţiune.

Or, în această modalitate reclamanta a recunoscut  că a vândut pârâţilor imobilul  - casă şi teren în suprafaţă de 1200 mp – în schimbul sumei de 15.000 lei, ce a fost primită integral , că actul a fost semnat de toate  părţile din proces şi că, de la acea dată , pârâţii au stăpânit paşnic, public şi sub nume de proprietar bunurile ce s-a convenit a fi înstrăinate.

- prima instanţă nu a ţinut cont de declaraţiile martorilor audiaţi în cauză şi nici de actele depuse la dosar, din care rezultă fără echivoc, situaţia de fapt, făcând  nejustificat trimiteri la un dosar aflat pe rolul Judecătoriei Piteşti , cu judecata căruia nu a fost învestită şi  bazându-şi exclusiv motivarea pe  probele existente în acel dosar.

- în mod greşit s-a dat eficienţă antecontractului de vânzare cumpărare încheiat la data de 01.07.1993 şi s-a dispus rezoluţiunea acestuia pe motivul neachitării preţului.

Dimpotrivă, actul încheiat la data de 01.06.1973, este perfect valabil, exprimând acordul de voinţă între părţi şi producând efectele unui antecontract de vânzare  cumpărare, în timp ce înscrisul încheiat la data de 01.07.1973, nu are nicio valoare, fiind întocmit ulterior şi semnat doar de reclamant şi de pârât, deşi în materia actelor de dispoziţie în speţă, vânzarea , mandatul tacit al celuilalt  soţ nu se prezumă.

De asemenea, reclamanţii nu puteau să vândă de două ori aceleaşi bunuri imobile.

- în speţă, sunt îndeplinite condiţiile dobândirii proprietăţii prin uzucapiune, pârâţii posedând sub  nume de proprietar terenul şi casa, posesie ce nu a fost tulburată timp de 35 ani, plătind impozite şi taxe, ca adevăraţi proprietari.

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor aduse şi în raport cu probatoriul administrat în fond, se constată că apelul este fondat, în limita următoarelor considerente:

Conform probelor dosarului între părţi au intervenit două convenţii succesive: - la data de 01.06.1973 şi la data de 01.07.1973 – cu privire la vânzarea cumpărarea imobilului compus din casă şi teren, situat în Piteşti str.D.G. nr...,  jud.Argeş, în schimbul unui preţ determinat în ambele cazuri ca fiind de 15.000 lei.

Acest teren a fost dobândit de reclamantul P. I. C. în baza înscrisului sub semnătură privată încheiat la data de 21.04.1956 (f.38 dosar fond).

Solicitând rezoluţiunea convenţiei încheiate la data de  01.07.1973 reclamanţii au pretins în justiţie, desfiinţarea pe cale judiciară, ca urmare a neîndeplinirii culpabile de către pârâţi a obligaţiei de plată integrală a preţului stabilit, desfiinţare care  produce efecte retroactive.

Prima instanţă a calificat corect această înţelegere ca fiind un antecontract de vânzare cumpărare, în lipsa formei autentice, prevăzute de art.11 din Decretul nr.144/1958, ca o condiţie de valabilitate a actului juridic.

Deşi nulă ca vânzare cumpărare, operaţiunea realizată de părţi, indiferent că a fost materializată în înscrisul din data de 01.06.1973 sau în înscrisul din data de 01.07.1973, în virtutea conversiunii actelor juridice, valorează totuşi antecontract de vânzare cumpărare, generator  de obligaţii de „a face” în sarcina ambelor părţi.

Rezultă că, neperfectându-se vânzarea cumpărarea, convenţia dintre părţi a rămas o simplă promisiune de înstrăinare.

De asemenea, în mod corect examinând posesia exercitată de pârâţi, în  virtutea convenţiei încheiate cu reclamanţii, prima instanţă a constatat că aceştia sunt detentori precari şi  imobilul nu a fost uzucapat, întrucât,  tocmai convenţia invocată exclude  de plano orice contestare a proprietăţii sau a altui drept real.

Analizând însă elementele cele două antecontracte pentru a aprecia  dacă poate fi dispusă rezoluţiunea, prima instanţă, făcând aplicabilitatea dispoziţiilor art.978 Cod civil, a acordat greşit prevalenţi actului încheiat la data de 01.07.1973.

Interpretarea contractului presupune determinarea şi calificarea conţinutului acestuia, a clauzelor sale, în scopul stabilirii drepturilor şi obligaţiilor născute în temeiul său.

Interpretarea este necesară doar în situaţia  în care există discrepanţă între voinţa reală şi voinţa declarată, când clauzele sunt echivoce, confuze sau contradictorii ori când contractul este incomplet.

Or , în antecontractul încheiat  la data de 01.06.1973, voinţa părţilor este clar exprimată şi corespunde voinţei comune, pârâţii au preluat posesia imobilului şi au achitat preţul de 15.000 lei, astfel că nu se mai pune problema interpretării.

Pe de altă parte, potrivit art.983 cod civil, convenţia se interpretează în favoarea celui ce se obligă.

Şi dacă pentru a da eficienţă antecontractului încheiat la data de 01.07.1973, prima instanţă a analizat actele şi lucrările din dosarul nr.7333/280/2007 – probe extrajudiciare  indispensabile  pentru stabilirea situaţiei de fapt – care dovedesc că într-adevăr, în acel dosar, pârâţii au invocat efectele convenţiei încheiat la data de 01.07.1973 – pentru încheierea căruia, în conformitate cu  dispoziţiile art.35 alin.2 Codul familiei, nu era necesar consimţământul expres al pârâtei – şi chiar au încercat achitarea sumei de 5000 lei , ce ulterior a fost  restituită de reclamantul P.C.(f.10 dosar fond) în aceeaşi măsură trebuia să observe că, din actele şi lucrările dosarului nr.12001/1994 al Judecătoriei  Piteşti, finalizat prin sentinţa civilă nr.5534/1995, prin care a fost anulată ca netimbrată acţiunea în revendicarea aceluiaşi imobil, formulată de reclamant, acesta a recunoscut valabilitatea înscrisului încheiat la data de 01.06.1973, precum şi că, în baza acelui înscris, pârâţii au stăpânit bunul în discuţie (f.43 dosar fond).

Urmează deci în ce priveşte îndeplinirea  obligaţiei de plată a preţului, dubiul să profite debitorilor, deci pârâţilor, în conformitate cu dispoziţiile art.983 cod civil, iar această concluzie este impusă şi de  lipsa reclamantei la interogatoriu, împrejurare ce, echivalează de asemenea, cu recunoaşterea efectelor antecontractului încheiat la data de 01.06.1973, precum şi de  fundamentul  rezoluţiunii bazată pe echitate şi buna credinţă manifestată în echilibrul obligaţiilor asumate şi care  trebuie să fie executate de părţile contractante, întocmai cum au fost asumate.

Rezultă faţă de situaţia de fapt reţinută că reclamanţii nu mai puteau să pretindă rezoluţiunea convenţiei şi repunerea în situaţia  anterioară, iar prima instanţă a stabilit greşit situaţia de fapt şi a concluzionat greşit asupra temeiniciei pretenţiilor acestora.

Acţiunea trebuie respinsă şi din alte perspective.

Acţiunea în rezoluţiune a contractului poate fi intentată numai de partea care a executat sau care se declară gata să execute contractul .

Or, atitudinea reclamanţilor care, după promovarea acţiunii ce face obiectul dosarului nr.7333/28072007, prin care s-a solicitat pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare cumpărare, au arătat că sunt  de acord cu  admiterea acţiunii şi aceasta, sub condiţia plăţii sumei de 5000 lei - pe care iniţial au şi primit-o -  deşi potrivit clauzelor convenţiei pe care chiar ei au invocat-o, suma rămasă de achitat este de numai 3200 lei vechi,  atitudine  neconformă actului juridic şi regulilor de convieţuire socială, nu poate fi interpretată ca o executare sau o declaraţie de executare imediată a antecontractului, astfel cum cer dispoziţiile art.1021 cod civil.

Nu în ultimul rând, în speţă este vorba de o neexecutare parţială iar pentru aplicarea măsurii de desfiinţare a antecontractului,  este necesar să fie respectat principiul proporţionalităţii, întemeiat pe gravitatea neexecutării, în raport de care, contractul să fie lipsit de fundamentul sau scopul său, precum şi în raport de conduita părţilor .

Este indiscutabil, suma de 3200 lei  vechi ce se susţine că nu a fost achitată, avea o valoare semnificativă în anul 1973.

Tocmai de aceea, se impunea ca în speţă, reclamanţii să ofere o explicaţie satisfăcătoare pentru faptul că timp de 35  de ani  au renunţat la executarea clauzei penale şi au acceptat să fie lipsiţi de proprietate.

Or, aceste aspecte, ca şi cele mai sus analizate,  operează în defavoarea reclamanţilor şi creează dubii sub aspectul  oportunităţii rezoluţiunii judiciare, neputându-se  stabili că pârâţii sunt exclusiv responsabili de  neîncheierea contractului în formă autentică şi deci că sunt îndeplinite condiţiile art.1020 şi art.1021 cod civil.

De aceea, faţă de cele mai sus arătate, în baza art.296 Cod pr.civilă, urmează să fie admis apelul şi schimbată în tot sentinţa în sensul că va fi respinsă acţiunea .

În baza art.274 cod pr.civilă, vor fi obligaţi reclamanţii să plătească pârâţilor suna de 1205 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în fond şi în apel.

Se va dispune restituirea către apelanţii pârâţi a sumei totale de 800 lei – reprezentând contravaloare onorariu  expert achitată cu chitanţele CEC BANK

nr.2150592/1/20.01.2009,nr.2150573/1/20.01.2009, nr.2185508/1/11.02.2009, nr.2185498/1/11.02.2009 (f.37, 38, 44, 46 dosar apel).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de pârâţii R.C. şi  R.M.,  împotriva sentinţei civile nr.4388 pronunţată la data de 09.06.2008 de Judecătoria Piteşti în dosarul nr.343/280/2008, intimaţi-reclamanţi fiind P.C.şi P.A.

Schimbă în tot sentinţa în sensul că respinge acţiunea.

Obligă pe reclamanţi să plătească pârâţilor suma de 1205 lei, cheltuieli de judecată fond şi apel.

Dispune restituirea către apelanţii-pârâţi a sumei totale de 800 lei, reprezentând contravaloare onorariu expert, achitate conform chitanţelor din dosar.

Definitivă.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare

Pronunţată în şedinţa publică de la 05 Mai 2009

Preşedinte,

E. V. Judecător,

A. D. Grefier,

G. G. ?

Domenii speta

Spete similare