Litigiu de muncă

4. Prin sentinta civila nr. 242 din 10 februarie 2009 a Tribunalului Arad s-a respins actiunea formulata de reclamantii persoane fizice salariate, împotriva pârâtului angajator – unitate de învatamânt, pentru prime de vacanta, actualizare si efectuare mentiuni în carnetele de munca si evidentele salariale.

În motivare s-a retinut ca prin actiunea formulata, reclamantii au solicitat obligarea pârâtului la calcularea si acordarea primelor de vacanta aferente concediului de odihna, cuvenite si neacordate, în perioada 2004 – 2008; obligarea pârâtului sa actualizeze drepturile salariale enuntate mai sus la data platii efective a acestora; obligarea pârâtului sa consemneze în carnetele de munca si în celelalte evidente salariale si de munca a modificarilor salariale solicitate si acordate de catre instanta de judecata, în vederea luarii lor în seama la recalcularea punctelor de pensie.

În considerentele hotarârii, tribunalul a statuat ca, este neîndoielnic si, de altfel, necontestat nici de catre reclamanti ca salariile personalului din învatamânt se suporta din fondurile alocate special de la bugetul de stat, în principal si de la bugetul local, iar dispozitiile legale în materia salarizarii acestui personal, sunt dispozitii speciale cu caracter imperativ care deroga de la dispozitiile generale, sunt de stricta interpretare si aplicare si nu pot face obiectul negocierilor la încheierea contractelor colective de munca, decât în masura în care nu contravin legilor speciale de salarizare ale acestui personal, în contextul în care Legea nr. 128/1997, privind Statutul personalului didactic se aplica personalului didactic de predare, didactic auxiliar, precum si celorlalte categorii de personal didactic nominalizate în statut.

Este adevarat ca art. 50 alin. 12) din Legea nr. 128/1997 stabileste cu valoare de principiu ca personalul didactic beneficiaza si de alte drepturi banesti prevazute de lege si de Contractul Colectiv de Munca, putându-se,  asadar, concluziona, prin interpretarea logica si teleologica a acestui text, ca prima de vacanta nu contravine dispozitiilor speciale în materia salarizarii personalului din învatamânt, dar este indeniabil ca, în lipsa unor stipulatii exprese ale acestor dispozitii, aceasta poate fi acordata numai în conditiile precis determinate de art. 35 lit.g) din Contractul Colectiv de Munca  Unic la Nivel Judetean, care, de altfel, sta la baza actiunii de fata.

Or, prevederea contractuala invocata de reclamanti (ce se regaseste identic si la art. 37 lit.g) din Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel de Ramura Învatamânt) stabileste fara nici un echivoc ca partile contractante convin ca personalul din învatamânt sa beneficieze de o prima de vacanta din venituri proprii , în conditiile legii, cu alte cuvinte aceasta poate fi platita în masura în care fiecare angajator în parte identifica si dispune de atare resurse fara ca în acest scop, sa poata fi grevate fondurile alocate special de la bugetul de stat, în principal, si de la bugetul local destinate pentru plata salariilor si altor drepturi banesti ale personalului din învatamânt care sunt prevazute de lege.

În cauza, însa, reclamantii nu au invocat si nici nu au dovedit ca angajatorul lor ar dispune de atare venituri proprii care sa poata acoperi plata primelor de vacanta si nici reprezentantul lor nu a facut vreo atare sustinere în fata instantei, dupa cum nici  pârâtul angajator nu a facut vreo aparare sub acest aspect, iar din lucrarile dosarului si, îndeosebi, documentatia depusa la dosar de sindicatul reprezentativ nu rezida nici un element în acest sens, astfel încât se impune cu necesitate concluzia ca pretentiile reclamantilor sunt nefondate.

Domenii speta

Spete similare