Litigiu de muncă. Drepturi băneşti.

Prin sentinta civila nr. 1732 din 03 decembrie 2009 a Tribunalului Arad, s-a respins actiunea formulata de reclamanti pentru plata drepturilor banesti reprezentând indemnizatia de dispozitiv lunara în cuantum de 25% din salariul de baza, începând cu data de 06.11.2005, actualizare si efectuare de mentiuni  în carnetele de munca.

În motivare s-a retinut ca prin actiunea formulata, reclamantii au solicitat obligarea pârâtului la calcularea, alocarea si plata la valoarea actualizata catre reclamanti, a drepturilor banesti  reprezentând indemnizatia de dispozitiv lunara în cuantum de 25% din salariul de baza, retroactiv începând cu data de 06.11.2005, dupa caz si în continuare pâna la încetarea  raporturilor de serviciu, respectiv a contractului  de munca, actualizate  cu coeficientii  ratei de  inflatie,  de  la data scadentei  fiecarei  indemnizatii  si pâna la data platii  si obligarea pârâtului la efectuarea mentiunilor cuvenite în carnetele de munca ale reclamantilor, privind indemnizatia de dispozitiv.

În considerentele hotarârii, tribunalul a statuat ca, temeiul acordarii indemnizatiei de dispozitiv îl constituie art.3 din Legea nr.138/1999, privind salarizarea si alte drepturi ale personalului militar din institutiile publice de aparare nationala, de ordine publica si siguranta nationala, precum si acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste institutii.

Astfel, cadrele militare în activitate si militarii, cu contract de munca, au dreptul, între alte categorii salariale si la indemnizatia de dispozitiv. Art. 13 din aceeasi lege stabileste ca salariatii civili, cadrele militare si militarii cu contract de munca beneficiaza de indemnizatia de dispozitiv lunara de 25 % din diferite categorii salariale, pentru salariatii civili fiind mentionat salariul de baza.

Autoritatile publice locale, respectiv pârâtul MUNICIPIUL ARAD nu face parte din structurile de aparare nationala, ordine publica si siguranta nationala, la care se refera actul normativ mentionat, fiind autoritati publice locale reglementate prin Legea nr. 215/2001.

În conformitate cu prevederile pct.9.2 din Ordinul MAI nr.496/28.07.2003 ,,indemnizatia de dispozitiv se acorda si personalului civil ce îsi desfasoara activitatea în domeniul administratiei publice,,.

Prin pct.31.1 din acelasi ordin arata ca ,,prin personal civil, în sensul prezentului ordin se întelege functionarii si personalul contractul din Ministerul Administratiei si Internelor,,.

Instanta constata ca acest Ordin nr. 496/28.07.2003 este dat pentru modificarea si completarea Ordinului nr.275/2002, dupa cum rezulta din preambulul acestuia.

Ordinele nr.275/2002 si nr.496/2003 date de Ministrul Administratiei si Internelor nu sunt publicate în Monitorul Oficial al României, astfel încât aceste nu au caracter de lege si nu pot fi luate în considerare de catre instanta de judecata.

Potrivit art.78 din Constitutia României „Legea se publica în Monitorul Oficial al României si intra în vigoare la 3 zile de la data publicarii sau la o data ulterioara prevazuta în textul ei” iar potrivit art.108 al.4 din Constitutia României, nepublicarea în Monitorul Oficial al României a hotarârii de guvern sau a ordonantei, atrage inexistenta acestora.

Acelasi regim juridic se aplica si ordinelor date de ministere pentru punerea în executare a unor legi.

Prin urmare, ordinele invocate nefiind publicate în Monitorul Oficial al României, acestea nu pot fi luate în considerare de catre instanta de judecata.

De asemenea, instanta constata ca Legea nr.138/1999 se aplica  „… personalului militar si civil din cadrul Ministerului Apararii Nationale, Ministerului de Interne, Serviciului Roman de Informatii, Serviciului de Informatii Externe, Serviciului de Protectie si Paza, Serviciului de Telecomunicatii Speciale si Ministerului Justitiei”, conform art.1 din acest act normativ.

Reclamantii au calitatea de angajati personal contractual în cadrul Primariei Municipiului Arad iar dispozitiile Legii nr.138/1999 nu le sunt aplicabile acestora.

Tribunalul constata ca în conditiile în care, salarizarea reclamantilor nu este reglementata de Legea nr.138/1999, stabilirea de catre instanta a unei alte modalitati de salarizare decât cea prevazuta de actele normative în vigoare, reprezinta un exces de putere savârsit de catre aceasta prin îndeplinirea unor atributii care revin exclusiv puterii legislative.

Rolul instantelor judecatoresti se circumscrie doar aplicarii si interpretarii legii si nicidecum completarii sau modificari acesteia.

Depasirea atributiilor puterii judecatoresti, reprezinta de fapt incursiunea autoritatii judecatoresti în sfera activitatii executive sau legislative.

Curtea Constitutionala a stabilit prin decizia nr.1325/04.12.2008 prin care s-au declarat neconstitutionale prevederile O.G.nr.137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare, ca acest act normativ este neconstitutional în masura în care din prevederile lui se desprinde întelesul ca instantele judecatoresti au competenta sa anuleze ori sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând ca sunt discriminatorii, si sa le înlocuiasca cu norme create pe cale judiciara sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii.

Prin urmare instantele judecatoresti nu au competenta de a desfiinta norme juridice instituite prin lege si de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, întrucât încalca principiul separatiei puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constitutie, precum si prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a tarii.

Instantele judecatoresti nu au o asemenea competenta, misiunea lor constitutionala fiind aceea de a realiza justitia, potrivit art. 126 alin. (1) din Legea fundamentala, adica de a solutiona, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existenta, întinderea si exercitarea drepturilor lor subiective.

Diferentierea de salarizare între diferite categorii socioprofesionale nu presupune o discriminare între acestea, întrucât este justificata pe criterii obiective, reclamantii fiind salariati ai pârâtei Primaria Municipiului Arad, nu desfasoara aceeasi tip de activitate ca si personalul militar sau civil din institutiile publice de aparare nationala, ordine publica si siguranta nationala.

Chiar daca prin prevederile art.14 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului se garanteaza exercitarea drepturilor si libertatilor recunoscute de aceasta fara nici o discriminare, statele contractante, potrivit jurisprudentei curtii, beneficiaza de o marja de apreciere în privinta stabilirii daca si în ce masura diferentele dintre situatii similare în alte privinte, justifica moduri diferite de abordare.

În aceasta ordine de idei, în acceptiunea Curtii Europene se socoteste ca o situatie este discriminatoare în sensul art.14, daca nu este justificata obiectiv si rezonabil sau nu exista un raport rezonabil de proportionalitate între mijloacele folosite si scopul vizat.

Domenii speta

Spete similare