TRIBUNALUL BRĂILA
I. Competenţă materială. Lege aplicabilă
Cuprins materie : Drept procesual penal. Parte generală.
C.proc.pen. – art.279
Legea nr.356/2006 – art.III
Instanţa investită prin plângere prealabilă, anterior intrării în vigoare a Legii nr.357/2006, rămâne competentă să soluţioneze cauza şi după intrarea în vigoare a acestei legi.
Tribunalul Brăila – d.p. nr.680/12.12.20006
Prin sentinţa penală nr.396/2006, Judecătoria Insurăţei a dispus scoaterea de rol a cauzei având ca obiect infracţiunea prevăzută de art.180 alin. 1 c.pen. şi trimiterea la parchet în vederea efectuării urmării penale, apreciind, urmare a abrogării alin.2 al art.279 c.proc.pen., cauza nu mai poate fi soluţionată de către instanţă fără efectuarea în prealabil a urmăririi penale.
Tribunalul a casat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare, apreciind că instanţa de fond nu a avut în vedere dispoziţiile art. III alin.3 din Legea nr.356/2006, potrivit cărora cauzele aflate în curs de judecată vor continua să fie soluţionate de instanţele investite anterior intrării în vigoare a legii.
Curtea de Apel Iași
Regulile în materie de executare sunt aceleaşi indiferent de calitatea părţilor, profesionist sau neprofesionist, competenţa materială a secţiei specializate fiind raportată exclusiv la criteriul obiectiv, determinat de obiectul sau natura litigiilor
Curtea de Apel Suceava
COMPETENTA MATERIALA. RECUNOASTEREA VECHIMII IN MUNCA
Curtea de Apel Craiova
Natura juridică a litigiilor având ca obiect despăgubiri ce decurg din executarea unui contract încheiat cu o autoritate publică.
Judecătoria Tecuci
Contestaţie la executare fiscala, competenta materiala
Judecătoria Beclean
Declinare de competenţă având în vedere că pârâta are calitatea de autoritate publică, iar contractele încheiate de autorităţile publice sunt asimilate actelor administrative, competenţa soluţionării cauzei revenind instanţei de contencios administrativ