Terenurile ce constituie spaţiu verde, restituite în natură în temeiul Legii nr. 10/2001, republicată, nu intră sub incidenţa art. 20 alin. 3 din Legea nr. 24/2007, întrucât în cazul restituirii proprietăţii preluate abuziv nu suntem în prezenţa unei...

Terenurile ce constituie spaţiu verde, restituite în natură în temeiul Legii nr. 10/2001, republicată, nu intră sub incidenţa art. 20 alin. 3 din Legea nr. 24/2007, întrucât în cazul restituirii proprietăţii preluate abuziv nu suntem în prezenţa unei înstrăinări sau atribuiri, ci a unei recunoaşteri cu efect retroactiv a dreptului de proprietate al persoanei îndreptăţite.

(Trib. Bistriţa-Năsăud, secţ. civ., sent. nr. 784/F/2008, nepublicată)

 Prin acţiunea civilă înregistrată reclamanta C. S. G. a solicitat în contradictoriu cu Primarul municipiului Bistriţa, Primăria Bistriţa şi Municipiul Bistriţa, reprezentat prin primar anularea în parte a dispoziţiei nr. 790/17.04.2007 emisă de Primarul municipiului Bistriţa, respectiv modificarea parţială a acesteia astfel:

1. modificarea art. 2 alin. 1 în sensul că din cuprinsul menţiunii „se stabileşte calitatea de proprietar pentru suprafaţa de 97 m.p. din cartea funciară nr. 1354 Bistriţa topografic 64/2/2 cu destinaţia de spaţiu verde, teren care se restituie în natură şi asupra căreia reclamanta ar calitatea de proprietar tabular” să se scoată expresia „cu destinaţia de spaţiu verde”;

2. modificarea art. 2 alin. 2 în sensul că în loc de menţiunea „se restituie în natură suprafaţa de 75 m.p. din cartea funciară nr. 1354 Bistriţa topografic 64/2/4 cu destinaţia de spaţiu verde” să se treacă „se restituie în natură suprafaţa de 91 m.p. din cartea funciară nr. 1354 Bistriţa topografic 64/2/4” şi să se elimine expresia „cu destinaţia de spaţiu verde”;

3. anularea în întregime a art. 2 alin. 3;

4. eliminarea din art. 3 a expresiei „de a menţine afectaţiunea terenului restituit pe care se află amplasată o conductă de gaze naturale”;

5. modificarea art. 5 în sensul următor „pentru imobilul teren în suprafaţă de 1118 m.p. şi imobilul magazie de lemn demolate care nu mai pot fi restituite în natură, se propune acordarea de despăgubiri băneşti, în condiţiile prevăzute de art. 16 din titlul VII al Legii nr. 247/2005”;

6. stabilirea calităţii reclamantei de persoană îndreptăţită şi la restituirea suprafeţei de 390 m.p., care figurează în anexele la Decretul nr. 168/1977, pentru care să se propună acordarea de despăgubiri băneşti;

7. menţinerea dispoziţiilor cuprinse în art. 1, 4, 7;

8. completarea art. 4 alin. 2 în sensul de a se preciza faptul că toate „cheltuielile legate de îndeplinirea formalităţilor de publicitate imobiliară vor fi suportate de către primărie” sau că acestea „se vor executa de către primărie”;

9. eliberarea terenului de materialele aflate pe acesta.

Analizând actele şi lucrările dosarului, urmare a trimiterii cauzei spre rejudecare de instanţa de apel, precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primăriei municipiului Bistriţa invocată din oficiu la termenul de judecată din data de 26 noiembrie 2008, tribunalul reţine faptul că prin dispoziţia nr. 790 din 17 aprilie 2007 emisă de Primarul municipiului Bistriţa s-a stabilit calitatea reclamantei de persoană îndreptăţită la restituirea terenului în suprafaţă totală de 1280 mp şi a construcţiei magazie de lemn din Bistriţa, strada A. M. nr. 40, din cartea funciară nr. 1354 Bistriţa topografic 64/2; s-a dispus restituirea în natură a suprafeţei de 87 mp din cartea funciară nr. 1354 Bistriţa topografic 64/2/2, cu destinaţia de spaţiu verde, precum şi a suprafeţei de 75 mp din cartea funciară nr. 1354 Bistriţa topografic 64/2/4 cu destinaţia de spaţiu verde, statuându-se în sensul că aceste terenuri vor urma regimul juridic prevăzut de Legea nr. 24/2007.

Totodată, prin dispoziţia amintită s-a instituit în sarcina reclamantei obligaţia de rambursare a sumei de 271,6 USD încasată cu titlu de despăgubire, actualizată conform Ordinului nr. 4/24555/2003 al BNR şi de menţinere a afectaţiunii terenului restituit pe care este amplasată o conductă de gaze naturale şi de a permite accesul la aceasta pentru efectuarea oricăror lucrări de reparaţii şi întreţinere a acesteia.

Pentru imobilul teren în suprafaţă de 1118 mp care nu se poate restitui în natură şi pentru construcţia magazie de lemn, demolată, s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, constând în titluri de despăgubire, în lipsa unor bunuri sau servicii care să poată fi oferite în compensare, stabilirea cuantumului despăgubirii urmând a cădea în sarcina Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

A fost respinsă cererea de restituire în natură a terenului de 1118 mp, ocupat integral de blocul de locuinţe nr. 9 din strada I. Z., de spaţiu verde, parcare, trotuare şi alee de acces, precum şi a construcţiei demolate.

Dispoziţia a fost comunicată reclamantei la data de 5 mai 2007, fiind atacată în termenul legal de 30 de zile prevăzut de art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, republicată.

La termenul de judecată din data de 17 septembrie 2008, reclamanta şi-a precizat acţiunea în sensul că s-a declarat de acord cu soluţia adoptată în cauză, a solicitat despăgubiri pentru suprafaţa ocupată, şi-a menţinut poziţia în privinţa terenului afectat de conducta de gaz şi totodată a renunţat la capătul de cerere privind obligarea eliberării terenului ocupat de moloz.

Dată fiind această precizare, analiza acţiunii se impune a fi realizată prin raportare de cererile formulate de reclamantă prin acţiunea introductivă, la a căror judecată nu s-a renunţat.

Întrucât reclamanta a înţeles să renunţe la cererea de obligarea a primăriei de eliberare a terenului ocupat, nu s-a mai impus discutarea competenţei materiale de soluţionarea a acestei cereri.

Prin notificarea înregistrată la executorul judecătoresc sub nr. 220/7 august 2001, reclamanta şi mama acesteia, decedată ulterior la data de 14 iulie 2005 au solicitat restituirea în natură a terenului expropriat şi rămas liber, respectiv acordarea de despăgubiri pentru suprafaţa ocupată.

În cuprinsul notificării s-a precizat că terenul se identifică în cartea funciară nr. 1354 Bistriţa topografic 64/2, suprafaţa expropriată fiind de 1.280 mp.

Ca atare, din conţinutul cererii de restituire, din modul de formulare a acesteia, rezultă că reclamanta şi antecesoarea sa au solicitat terenul expropriat. Numai ca motivare au indicat coala de carte funciară unde figurează şi suprafaţa expropriată în vederea construirii de blocuri.

Se constată aşadar că s-a solicitat practic întreg terenul din cartea funciară nr. 1354 Bistriţa topografic iniţial 64/2, expropriat în vederea construirii de blocuri şi nu doar suprafaţa de 1280 mp, aşa cum greşit de susţine de pârâţi.

Din coala de carte funciară nr. 1354 Bistriţa topografic iniţial 64/2 rezultă că imobilul casă şi teren în suprafaţă de 564 stj. pătraţi (echivalentul a 2029 mp, un stânjen pătrat reprezentând 3,60 mp) a constituit proprietatea mamei reclamantei, defuncta B. M., înscrisă ca proprietar sub B5 la data de 23 februarie 1951.

Contrar statuărilor cuprinse în dispoziţia atacată şi poziţiei pârâţilor, care arată că în temeiul Decretului nr. 168/1977 s-a expropriat numai suprafaţa de 890 mp, din examinarea colii de carte funciară nr. 1354 Bistriţa, tribunalul reţine faptul că în baza Decretului prezidenţial nr. 168/1977, de expropriere a unor suprafeţe de teren pentru construcţia de blocuri de locuit, imobilul proprietatea defunctei B. M. din topograficul 64/2 s-a dezmembrat în următoarele parcele:

- parcela cu nr. topografic nou 64/2/1 cu suprafaţa de 230 mp, care s-a reînscris în favoarea proprietarei B. M. în cartea funciară nr. 1354 Bistriţa;

- parcela cu nr. topografic nou 64/2/3 cu suprafaţa de 390 mp, transcrisă în favoarea statului român;

- parcela cu nr. topografic nou 64/2/2 cu suprafaţa de 519 mp, care s-a reînscris în favoarea proprietarei B. M. în cartea funciară nr. 1354 Bistriţa;

- parcela cu nr. topografic nou 64/2/4 cu suprafaţa de 890 mp, transcrisă în favoarea statului român.

Prin urmare, se poate constata faptul că scriptic, în urma exproprierii, în proprietatea antecesoarei reclamantei au rămas imobilul casă şi suprafeţele de teren de 230 mp (topografic 64/2/1) şi de 519 mp (topografic 64/2/2), imobile transmite apoi prin moştenire şi întreţinere viageră în proprietatea reclamantei şi a soţului acesteia C. I. V. (în ceea ce priveşte cota de ? părţi a defunctei B. M.), proprietate înscrisă în cartea funciară nr. 1354 Bistriţa sub B 12-14.

Aşadar, prin expropriere, în baza Decretului nr. 168/1977 au trecut în proprietatea statului suprafaţa de 390 mp localizată în topograficul 64/2/3 şi suprafaţa de 890 mp localizată în topograficul 64/2/4, potrivit menţiunilor din coala de carte funciară nr. 1354 Bistriţa de la B 8 şi 10, adică în total suprafaţa de 1.280 mp.

Exproprierea suprafeţei de 890 mp rezultă şi din anexa la decretul de expropriere nr. 168/1977 – poziţia 4 din planul de situaţie.

De asemenea, prin anexa la decretul de expropriere nr. 314/1981 se atestă exproprierea de la antecesoarea reclamantei a suprafeţei de 209 mp – poziţia 108 din planul de situaţie.

Suprafeţele de 890 mp şi de 390 mp expropriate sunt materializate şi delimitate pe schiţele depuse la dosar.

Din cuprinsul lucrării de expertiză efectuată, cu participarea reprezentanţilor părţilor, rezultă următoarele:

1. planşa nr. 1 corespunde în privinţa identificării topograficilor în care s-a dezmembrat topograficul iniţial 64/2 cu planşa întocmită cu ocazia exproprierii.

Însă, cu toate că din cuprinsul colii de carte funciară rezultă exproprierea doar a suprafeţei de 390 mp din topograficul 64/2/3 (colorat cu maro pe planşa 1) şi a suprafeţei de 890 mp din topograficul 64/2/4 (colorat cu albastru pe planşa 1), din schiţa expertului se poate constata că în realitate s-a expropriat suprafaţa de 390 mp din topograficul 62/2/3, suprafaţa de 230 mp din topograficul 62/2/1 (colorat cu verde pe planşa 1) şi suprafaţa de 890 mp din topograficul 64/2/4, rămânând în proprietatea antecesoarei reclamantei numai suprafaţa de 519 mp din topograficul 62/2/2 (colorat cu roşu pe planşa 1), reclamanta folosind faptic şi o porţiune din terenul de 890 mp din topograficul 64/2/4.

Exproprierea suprafeţei de 230 mp din topograficul 64/2/1 s-a realizat în baza Decretului nr. 314/1981, aspect ce rezultă din schiţa ce a stat la baza exproprierii, unde poziţia 108 din planul de situaţie coincide cu terenul din topograficul 64/2/1.

Prin urmare, din coroborarea menţiunilor cuprinse în coala funciară nr. 1354 Bistriţa sub B 8 şi 9 (de unde rezultă fără niciun dubiu trecerea în proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 168/1977 a suprafeţelor de 390 mp şi de 890 mp) cu schiţa în care se materializează poziţia 108 din Decretul de expropriere nr. 314/1981, poziţie la care figurează antecesoarea reclamantei şi cu constatările expertului rezultă că s-a expropriat în realitate suprafaţa de 230 mp din topograficul 64/2/1, cea de 390 mp din topograficul 64/2/3 şi cea de 890 mp din topograficul 64/2/4 adică în total suprafaţa de 1510 m.p.

Chiar dacă din Decretul nr. 314/1981 rezultă exproprierea numai a suprafeţei de 209 mp, din raportul de expertiză întocmit în cauză reiese cu claritate că exproprierea a vizat întreg topograficul 64/2/1 în suprafaţă de 230 mp (afectat în prezent de trotuar, de alee de acces, de blocul nr. 7 din A. M.). Ca atare, în fapt, s-a expropriat o suprafaţă mai mare decât cea indicată în actul de preluare.

În total, în prezent în folosinţa reclamantei se află terenul de 636 mp (delimitat cu linie roşie punctată pe planşa nr. 1), ceea ce înseamnă că suprafaţa colorată cu albastru aflată în folosinţa reclamantei din topograficul 64/2/4 în suprafaţă totală de 890 mp, este de 117 mp (636 mp – 519 mp), în cadrul acesteia identificându-se şi suprafaţa de 75 mp dispusă a fi restituită în natură (planşa 2).

Aşa cum relevă expertul în lucrarea de expertiză şi cum a reţinut şi instanţa de control judiciar, suprafaţa din topograficul 64/2/2 nu a fost expropriată, constituind potrivit înscrierii din cartea funciară nr. 1354 Bistriţa proprietatea reclamantei şi a soţului său din anul 2000, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.

Prin urmare, această suprafaţa nu putea forma obiect al legii speciale reparatorii. De altfel, şi în cuprinsul certificatului privind starea de fapt a imobilului, întocmit de Serviciul Urbanism, Amenajarea Teritoriului, Disciplina în Construcţii din cadrul Primăriei Bistriţa se reţine faptul că cererea de restituire vizează suprafaţa expropriată din topograficii 64/2/3 şi 64/2/4.

Comparând însă planul de situaţie întocmit de expert – planşa 1 cu cuprinsul certificatului privind starea de fapt a imobilului, act care a stat la baza emiterii dispoziţiei atacate (unde se arată că o parte a terenului este acoperit de spaţiu verde aferent blocului şi de spaţiu verde situat lângă parcare), cu poziţia pârâţilor exprimată prin întâmpinare şi prin motivele de apel (unde se arată că suprafaţa restituită de 87 mp este situată lângă aleea de acces şi se relevă faptul că potrivit măsurătorilor în programul Autocad în partea de la împrejmuirea ce delimitează proprietatea reclamantei pe latura sudică şi aleea de acces spre blocul nr. 7 din strada A. M. există o suprafaţă de 97 m.p.), precum şi cu extrasul din ortofotoplan, tribunalul ajunge la concluzia că în realitate suprafaţa propusă spre restituire, de 87 mp (indicată în motivele de apel ca având o suprafaţă totală de 97 m.p. conform măsurătorilor în Autocad), localizată ca fiind lângă aleea de acces, este de fapt cea identificată de expertul desemnat în prezenta cauză, în rejudecare, în topograficii noi 64/2/1/1 şi 64/2/3/1 (marcată cu culoare verde şi maro pe planşa nr.  4), în suprafaţă de 96 m.p, în dispoziţie strecurându-se doar o eroare materială în privinţa topograficului în care terenul a fost localizat.

Se poate observa că eroarea materială s-a putut realiza cu uşurinţă în condiţiile în care, potrivit planului de situaţie anexă la certificatul privind starea de fapt a imobilului, specialiştii serviciului de urbanism identifică terenul folosit în prezent de reclamantă în topograficii 64/2/1 şi 64/2/2, contrar concluziilor expertului desemnat în cauză.

Din actele dosarului rezultă, aşa cum s-a relevat, exproprierea unei suprafeţe de 1510 m.p. (din care 390 mp şi 890 mp în baza Decretului nr. 168/1977, 209 mp în temeiul Decretului nr. 314/1981 şi 21 mp în fapt) şi nu de 1280 m.p., fapt confirmat şi de expert în lucrarea sa de expertiză (care propune restituirea în natură a suprafeţei de 357 mp. şi despăgubiri pentru terenul de 1153 mp ocupat).

Ca atare, ţinându-se seama de faptul că reclamanta prin cererea de restituire formulată la 7 august 2001 a solicitat restituirea suprafeţei totale expropriate pentru construirea de blocuri instanţa apreciază că se impune stabilirea calităţii de persoană îndreptăţită a reclamantei şi pentru diferenţa de suprafaţă dintre cea expropriată de 1510 m.p. şi cea recunoscută de 1280 m.p., adică asupra diferenţei de 230 m.p.

Raportat la concluziile lucrării de expertiză, în privinţa căreia pârâţii nu au formulat obiecţiuni, deşi potrivit adresei instanţei şi borderoului din 17.11.2008 lucrarea s-a comunicat pârâţilor, rezultă că există o suprafaţă liber de 357 mp, care poate fi restituită în natură şi anume: 69 mp în topograficul nou 64/2/1/1, 27 mp din topograficul nou 64/2/3/1 şi 261 mp din topograficul nou 64/2/4/1, conform planşei 4.

Potrivit expertului, buna funcţionare a parcării nu impune lăsarea unei suprafeţe în acest scop, distanţa de la marginea parcării şi până la spaţiul verde din faţa blocului nr. 9 din strada I. Z. fiind de 11,69 m.p., distanţă ce permite gararea autoturismelor şi efectuarea de manevre de întoarcere în parcare, putându-se observa aceasta şi din extrasul din ortofotoplan.

Justificarea necesităţii menţinerii unei limite de protecţie de 0,5 ml pe toată lungimea terenului pe considerentul relevat în întâmpinarea formulată la apelul reclamantei că altfel s-ar diminua întinderea parcării, nu se poate reţine, pe de o parte, deoarece nicio normă nu prevede gararea autoturismelor peste limita bordurii ce delimitează parcarea (adică gararea până când roata atinge bordura), astfel că parcarea unui autoturism într-o parcare publică amenajată se face până la limita bordurii ce delimitează locul de parcare (aşa cum s-a realizat gararea autoturismului marca Ford Focus cu nr. de înmatriculare BN 010411 şi a autoturismului roşu nr. 5 din fotografia aflată la dosar), iar pe de parte, parcarea are o lăţime stabilită de expert de 11,69 m, utilitatea unei parcări în scopul pentru care s-a creat fiind apreciată prin raportare la dimensiunile ei calculate între bordurile care o delimitează.

Ca atare, atunci când s-a proiectat parcarea s-a avut în vedere faptul că dimensiunea sa, calculată având ca reper marginile sale marcate de bordură, permite utilizarea ei corespunzătoare, în scopul pentru care s-a aprobat.

În aceste condiţii, amplasarea gardului în imediata apropiere a bordurii nu poate afecta utilizarea parcării proiectată ca fiind utilizabilă între limitele sale marcate de bordură.

De altfel, se poate constata că prin memoriul de apel formulat menţinerea unei suprafeţe de teren de 0,50 ml pe toată lungimea parcării a fost justificată numai pe considerente de estetică.

La restituirea suprafeţei de 357 mp se are în vedere faptul că instanţa sesizată este obligată să dea eficienţă principiului priorităţii restituirii în natură, dispoziţiilor art. 7 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 10/2001, republicată, conform cărora ori de câte ori restituirea în natură este posibilă, aceasta se va dispune, persoana îndreptăţită neputând opta pentru despăgubiri decât în cazurile expres prevăzute de lege.

Prin neformularea de obiecţiuni, părţile s-au declarat de acord cu conţinutul lucrării de expertiză efectuată în prezenta cauză.

În aceste condiţii, ţinând seama că s-a expropriat suprafaţa totală de 1510 m.p. (în prezent reclamanta având în proprietate suprafaţa din topograficul 64/2/2 de 519 m.p, restul fiind numai în folosinţă), iar în natură se poate restitui conform expertului suprafaţa totală de 357 mp, rezultă că pentru diferenţa de 1153 mp reclamanta este îndreptăţită la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent constând în despăgubiri acordate în condiţiile titlului VII din Legea nr. 247/2005, în lipsa solicitării şi acordului expres al reclamantei de a beneficia de bunuri sau servicii în compensare, respectiv în lipsa unei oferte în acest sens de entitatea învestită cu soluţionarea notificării.

Nu se poate reţine apărarea pârâţilor în sensul că prin notificare s-a solicitat expres numai suprafaţa de 1280 m.p., deoarece în cuprinsul notificării s-a învederat că se solicită suprafaţa expropriată pentru construcţia de blocuri, iar prin scriptul comunicat ca răspuns unor adrese ale pârâţilor s-a indicat expres faptul că revendicarea se referă la terenul şi anexele expropriate din Bistriţa, strada A. M., nr. 40. Totodată, au fost anexate cele două decrete de expropriere (168/1977 şi 314/1981), schiţele aferente.

Că s-a solicitat întreg terenul expropriat din cartea funciară nr. 1354 Bistriţa topografic iniţial 64/2 rezultă şi din partea introductivă a dispoziţiei atacate şi din partea introductivă a raportului ce a stat la baza emiterii dispoziţiei, unde se reţine că prin notificare s-a solicitat restituirea în natură a terenului liber şi acordarea unor măsuri reparatorii pentru imobilul construcţie (magazie de lemn demolată) şi teren situat în municipiul Bistriţa, strada A. M., nr. 40, identificate în cartea funciară nr. 1354 Bistriţa topografic 64/2.

Raportat la aceste aspecte, înţelesul dat de pârâţi în sensul că s-a solicitat expres numai suprafaţa de 1280 m.p. este eronat, cu atât mai mult cu cât întinderea reală a suprafeţei expropriate nu putea fi cunoscută decât în urma efectuării unei lucrări de expertiză.

Pentru suprafaţa care nu poate fi restituită în natură instanţa nu poate dispune acordarea de despăgubiri băneşti, aşa cum s-a solicitat de reclamantă, ci are doar posibilitatea de a formula o propunere de acordare de despăgubiri, deoarece cuantumul final al despăgubirii cuvenite se stabileşte de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor potrivit standardelor internaţionale de evaluare, iar ulterior stabilirii cuantumului, alegerea măsurii reparatorii prin echivalent este lăsată la aprecierea reclamantei, opţiunea acesteia fiind ulterioară rămânerii definitive a prezentei hotărârii judecătoreşti şi evaluării bunurilor.

Sub aspectul tipului de despăgubire, tribunalul nu poate propune acordarea de despăgubiri băneşti, deoarece decizia referitoare la acordarea titlurilor de despăgubire, la valoarea bunului, se emite de Comisia Centrală, fiind de competenţa exclusivă a acestei entităţi.

Conform art. 3 lit. a din Legea nr. 247/2005 titlul VII, numai ulterior emiterii acestuia, titlul de despăgubire poate fi convertit în titluri de plată, în funcţie de opţiunea titularului, în condiţiile prevederilor titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Prin urmare, numai după emiterea titlului de despăgubire de Comisia Centrală, reclamanta are posibilitatea de valorificare a acestuia, în modalităţile prevăzute de art. 181 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 81/2007 (fie prin realizarea conversiei titlului de despăgubire în acţiuni emise de Fondul "Proprietatea", fie prin acordarea de despăgubiri în numerar, fie parte în acţiuni, parte în numerar, dacă titlul de despăgubire este emis pentru o sumă de maxim 500.000 lei, respectiv prin primirea exclusiv de acţiuni emise de Fondul "Proprietatea" sau prin primirea de titluri de plată, în condiţiile art. 141, dacă titlul de despăgubire individual este emis pentru o sumă care depăşeşte 500.000 lei)

Menţinerea destinaţiei de spaţiu verde a terenului în suprafaţă de 357 m.p. restituit în natură nu se impune.

Din fotografiile depuse la dosar rezultă că terenul restituit în natură se află în imediata vecinătate a imobilului reclamantei, astfel că restituirea presupune doar modificarea limitei gardului actual, în aşa fel încât proprietatea sa să includă şi terenul restituit.

Restituirea unui asemenea teren nu afectează interesul comunităţii, nu împiedică buna utilizare a aleii, a parcării amenajate, care se vor utiliza în limitele în care s-au proiectat.

Odată restituit, terenul iese din domeniul public şi devine proprietate privată a beneficiarei restituirii.

Aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 24/2007, prevederile acestei legi sunt incidente numai în ceea ce priveşte administrarea spaţiilor verzi de interes public, ceea ce înseamnă a contrario că exclud reglementarea administrării spaţiilor verzi de interes privat.

Textul art. 5 lit. f) din Legea nr. 24/2007 prevede expres că nu constituie obiect al Legii nr. 24/2007 spaţiile verzi de pe terenurile aflate în proprietate privată şi care nu sunt utilizate în interes public.

Este real faptul că art. 20 statuează în alineatul 3 faptul că înstrăinarea şi atribuirea terenurilor cu spaţii verzi se efectuează în condiţiile prevăzute de lege, cu menţinerea destinaţiei de spaţiu verde.

Însă, această dispoziţie este aplicabilă numai în privinţa spaţiilor verzi de interes public.

Terenurile ce constituie spaţiu verde, restituite în natură în temeiul Legii nr. 10/2001, republicată, nu intră sub incidenţa art. 20 alin. 3 din Legea nr. 24/2007, întrucât în cazul restituirii proprietăţii preluate abuziv nu suntem în prezenţa unei înstrăinări sau atribuiri, ci a unei recunoaşteri cu efect retroactiv a dreptului de proprietate al persoanei îndreptăţite.

Din economia Legii nr. 10/2001, republicată, rezultă un mod special de dobândire a dreptului de proprietate privată.

În acest sens, art. 2 alin. 2 din legea specială reparatorie prevede că persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil îşi păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării, pe care o exercită după primirea deciziei sau hotărârii judecătoreşti de restituire.

Prin urmare, se prezumă că persoana îndreptăţită nu şi-a pierdut niciodată dreptul său de proprietate asupra bunului, că a fost proprietarul legitim al bunului din momentul dobândirii lui, astfel că recunoaşterea dreptului său nu echivalează cu o atribuire în proprietate, sintagmă care semnifică darea, acordarea, conferirea dreptului de proprietate către persoana care nu l-a avut niciodată în patrimoniu, prin trecerea bunului din proprietatea legitimă a unei persoane în proprietatea alteia, la momentul întocmirii actului de atribuire în forma prevăzută de lege.

Menţinerea destinaţiei de spaţiu verde a unui teren fără vreo justificare rezonabilă, întemeiată numai pe simplul fapt că pe teren există iarbă, fără o dovadă certă a efectelor negative care ar rezulta în ipoteza schimbării destinaţiei, reprezintă o sarcină disproporţionată, incompatibilă cu prevederile art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia europeană.

Restituirea necondiţionată a unui asemenea teren se impune cu necesitate, fiind rolul autorităţilor administrative ca ulterior restituirii, să ia măsuri pentru a interveni atunci când se apreciază că noul proprietar, prin acţiunile sale aduce atingere mediului ori vieţii private a altora.

Chiar şi în cazul în care s-ar reţine incidenţa dispoziţiilor art. 71 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2005, modificată prin O.U.G. nr. 114/2007, act normativ invocat de pârâţi în cuprinsul motivelor de apel, conform cărora schimbarea destinaţiei terenurilor amenajate ca spaţii verzi şi/sau prevăzute ca atare în documentaţiile de urbanism, este interzisă, indiferent de regimul juridic al acestora, sub sancţiunea nulităţii absolute, restituirea bunului ar putea fi condiţionată de obligaţia menţinerii destinaţiei, numai cu condiţia existenţei unui echilibru între interesul general al comunităţii şi interesul beneficiarului restituirii şi numai dacă măsura este proporţională cu situaţia care a determinat-o.

Curtea europeană aminteşte mereu faptul că trebuie menţinut un echilibru just între cerinţele de interes general ale comunităţii şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului. Grija de a asigura un astfel de echilibru este inerentă mecanismului convenţiei.

Curtea reaminteşte, de asemenea, că echilibrul este distrus atunci când persoana în cauză suportă o sarcină specială şi exorbitantă (Cauza Sporrong şi Lonnroth contra Suedia, hotărârea din 23.09.1982).

În cauză pârâţii nu au oferit nicio justificare rezonabilă pentru a se aprecia că interesul comunităţii de a se menţine spaţiul verde este superior interesului privat al reclamantei de a se putea bucura de toate atributele dreptului său de proprietate.

Pe de altă parte art. 11 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, republicată, exceptează de la restituirea în natură terenurile afectate de amenajări de utilitate publică, sintagmă în care se includ printre altele, conform pct. 10.3 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007 şi amenajările de spaţii verzi din jurul blocurilor de locuit.

Dispunând restituirea în natură, rezultă a contrario că s-a apreciat că spaţiul de lângă parcare şi aleea de acces nu reprezintă un spaţiu verde în sensul pct. 10.3 din Normele metodologice.

În acelaşi timp, se poate constata că în cuprinsul legii speciale reparatorii nu există nicio dispoziţie prin care restituirea în natură să fie supusă vreunei condiţii de natura celei instituite prin dispoziţia atacată.

Problematica destinaţiei unui teren restituit în baza Legii nr. 10/2001 poate fi pusă doar ulterior restituirii, în momentul în care beneficiarul îşi manifestă voinţa de a executa anumite lucrări pe terenul respectiv.

În ceea ce priveşte obligaţia instituită în sarcina reclamantei de menţinere a afectaţiunii terenului restituit pe care este amplasată conducta de gaz, tribunalul apreciază că aceasta este ilegală.

Aşa cum s-a subliniat, art. 11 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, republicată, exceptează de la restituirea în natură terenurile afectate de amenajări de utilitate publică, sintagmă care are în vedere, conform pct. 10.3 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, acele suprafeţe de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunităţii şi anume: căi de comunicaţie (străzi, trotuare, alei), dotări tehnico-edilitare (conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru, adăposturi militare, etc.), parcări amenajate, amenajări de spaţii verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri, grădini publice, pieţe pietonale, etc.

Instituirea obligaţiei de menţinere a afectaţiunii terenului constituie o îngrădire a proprietarului de a se bucura de toate atributele dreptului de proprietate, pe care conform art. 2 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, republicată, le exercită după primirea dispoziţiei sau hotărârii judecătoreşti de restituire.

Impunerea unei asemenea obligaţii ar împiedica proprietarul căruia i s-a restituit bunul să se adreseze justiţiei în cazul în care apreciază că acea conductă de gaz a fost ilegal amplasată, pe parcursul judecării cererii sale de restituire, aşa cum se învederează în cuprinsul acţiunii formulate.

Prin stabilirea unei asemenea obligaţii, inexistentă în textul Legii nr. 10/2001, proprietarul este obligat să recunoască implicit legalitatea măsurii de amplasare a conductei de gaz şi se află în imposibilitatea de a cere eventual, justificat, schimbarea traseului acesteia.

Obligaţia asumată de reclamantă prin declaraţie autentificată, de a permite accesul pentru efectuarea de reparaţii nu înseamnă implicit şi asumarea obligaţiei de menţinere a afectaţiunii, aşa cum greşit de susţine de pârâţi, cele două obligaţii fiind diferite.

Nu este întemeiată cererea reclamantei de completare a dispoziţiei în sensul adăugării menţiunii potrivit căreia „cheltuielile legate de îndeplinirea formalităţilor de publicitate imobiliară vor fi suportate de către primărie” sau a aceleia că acestea „se vor executa de către primărie”.

Textul art. 50 din Legea nr. 10/2001, republicată, invocat în apărare, se referă doar la scutirea de plata taxelor judiciare de timbru, care includ taxa de timbru şi timbrul judiciar, nu şi la alte cheltuieli legate de înscrierea dreptului de proprietate în evidenţele de carte funciară, care se suportă de titularul dreptului, de cel care solicită înscrierea.

Potrivit art. 1 alin. 2 din Ordinul nr. 371 din 27.12.2007 privind aprobarea tarifelor pentru serviciile furnizate de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi unităţile sale subordonate (prevăzute în ordinul amintit la capitolul 7), persoanele fizice care solicită prestarea serviciilor au obligaţia de plată a tarifelor, cu excepţia situaţiilor în care prin lege se prevede expres scutirea de plată. Conform art. 2 alin. 1 tarifele se achită de solicitant sau de orice persoană interesată, dacă părţile convin altfel.

Prin urmare, în temeiul acestor texte legale, suportarea cheltuielilor de publicitate, altele decât taxele judiciare de timbru, cade în sarcina reclamantei, în calitate de beneficiar, persoană direct interesată şi nicidecum în sarcina pârâţilor.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primăriei Bistriţa, invocată la termenul de judecată din data de 26 noiembrie 2008, tribunalul reţine faptul că potrivit art. 77 din Legea nr. 215/2001, republicată, primăria este doar „o structură funcţională cu activitate permanentă”, fără personalitate juridică, adică incinta în cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea primarul şi aparatul propriu al acestuia.

Poate avea calitate procesuală pasivă doar persoana obligată în raportul juridic dedus judecăţii.

Cum reclamanta a renunţat la cererea de obligare a primăriei de eliberare a terenului ocupat cu moloz şi cum conform art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, republicată, dispoziţia motivată a primarului priveşte bunuri deţinute de unităţile administrativ-teritoriale, adică de municipiu, oraş, comună, judeţ, aşa cum rezultă din art. 20 alin. 1, art. 21 alin. 1 din Legea nr. 215/2001, republicată, persoane juridice de drept public cu „capacitate juridică deplină”, adică cu aptitudinea de a avea drepturi şi obligaţii, rezultă că în prezentul cadrul procesual primăria nu are calitate procesuală pasivă.

Cererile reclamantei de menţionare în dispozitivul hotărârii a obligaţiei de a permite accesul pentru întreţinerea şi repararea conductei de gaze pe durata funcţionării ei, până la o eventuală schimbare a traseului acesteia, precum şi cea de indicare în dispozitiv a faptului că despăgubirile se vor stabili de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor ţinând cont de valoarea de circulaţie a terenurilor din intravilanul municipiului, sunt formulate pentru prima dată în apel, neconstituind obiect al sesizării instanţei de fond.

Asemenea menţiuni sunt însă neîntemeiate, atâta timp cât este logic că accesul în vederea întreţinerii şi reparării unor conducte poate fi practicat atât timp cât există conducta ce impune întreţinere sau reparare, el încetând în momentul în care dispare bunul în favoarea căruia s-a instituit accesul.

Stabilirea de despăgubiri de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor constituie o atribuţie legală a acestei entităţi, prevăzută expres de Decizia nr. 425/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, astfel încât o obligaţie ce decurge dintr-un act normativ nu se impune a fi trecută în dispozitiv, deoarece ea se impune celui obligat în temeiul legii şi nu al hotărârii judecătoreşti.

În baza considerentelor exprimate, reţinând caracterul liber al unei suprafeţei de 357 mp şi principiul prevalenţei restituirii în natură a bunurilor preluate abuziv, tribunalul în baza art. 1 alin. 1, 2, 3, art. 2 alin. 2 lit. i, art. 3 alin. 1 lit. a, art. 4 alin. 2, art. 7 alin. 1, art. 9, art. 11 alin. 2, art. 22 alin. 1 şi 5, art. 26 alin. 3 va admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primăriei municipiului Bistriţa şi în consecinţă va respinge acţiunea formulată de reclamantă împotriva acestei structuri ca fiind promovată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă; va admite în parte acţiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Bistriţa şi Primarul municipiului Bistriţa, în sensul că va anula în parte dispoziţia atacată şi în consecinţă: - va dispune restituirea în natură a suprafeţei totale de 357 mp compusă din suprafaţa de: 69 mp identificată în cartea funciară 1354 Bistriţa în topograficul nou 64/2/1/1, 27 mp identificată în cartea funciară 1354 Bistriţa în topograficul nou 64/2/3/1 şi 261 mp identificată în cartea funciară 1354 Bistriţa în topograficul nou 64/2/4/1, conform planşei 4; - va înlătura menţiunea privind destinaţia de spaţiu verde a terenului restituit şi a dispoziţiei din art. 2 alin. 3 privind instituirea obligaţiei ca terenul restituit în natură să urmeze regimul juridic prevăzut de Legea nr. 24/2007; - va înlătura menţiunea cuprinsă în art. 3 paragraf 2 de instituire a obligaţiei de a menţine afectaţiunea terenului pe care este amplasată o conductă de gaze naturale; - va stabili calitatea reclamantei de persoană îndreptăţită şi la restituirea suprafeţei de 230 mp, identificată în cartea funciară nr. 1354 Bistriţa topografic iniţial 64/2, reprezentând diferenţa dintre totalul suprafeţei expropriate de 1510 mp şi cea de 1280 mp pentru care s-a stabilit îndreptăţirea reclamantei prin art. 1 din dispoziţia atacată; - va propune acordarea de măsuri reparatorii în echivalent în condiţiile legii speciale (titlul VII din Legea nr. 247/2005) pentru imobilul teren în suprafaţă de 1153 mp, care nu poate fi restituit în natură.

Se vor respinge ca neîntemeiate cererile de restituire în natură a suprafeţei de 1153 mp, de completare a art. 4 alin. 2 în sensul de a se preciza faptul că toate „cheltuielile legate de îndeplinirea formalităţilor de publicitate imobiliară vor fi suportate de către primărie” sau că acestea „se vor executa de către primărie” şi de propunere de despăgubiri băneşti pentru suprafaţa de 390 m.p., care figurează în anexele la Decretul nr. 168/1977, pentru suprafaţa de 1153 mp şi imobilul magazie de lemn.

Se vor menţine dispoziţiile privitoare la stabilirea calităţii reclamantei de persoană îndreptăţită la restituirea magaziei de lemn şi a terenului în suprafaţă totală de 1280 mp, din cartea funciară nr. 1354 Bistriţa topografic iniţial 64/2 (art. 1); la obligaţia rambursării sumei de 27,16 USD cu titlu de despăgubiri, la valoarea actualizată (art. 3 primul paragraf); la obligaţia reclamantei de a permite accesul la conducta de gaz pentru efectuarea oricăror reparaţii şi pentru întreţinerea acesteia, potrivit declaraţiei autentificate sub nr. 514/15 martie 2007 (art. 3 ultimul paragraf); la punerea în posesie a suprafeţei restituite în baza unui protocol de predare-primire şi la dovada proprietăţii asupra imobilului (art. 4); la propunerea de acordare de măsuri reparatorii în echivalent în condiţiile legii speciale (titlul VII din Legea nr. 247/2005) pentru imobilul anexă gospodărească – magazie de lemn, descrisă în fişa imobilului expropriat (art. 5 ultimul paragraf) şi la stabilirea cuantumului despăgubirilor de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor (art. 5 alin. 2); la respingerea cererii de restituire în natură a construcţiei demolate în întregime.

Domenii speta

Spete similare