Suspendarea executării pedepsei. Efecte asupra termenului de preescripţie a executării.

Deliberand asupra cauzei penale de fata, constata urmatoarele:

Prin sentinţa penală nr. 118 din data de 29.01.2009 pronunţată de Judecătoria Tg.-Mureş, în dosarul  nr. 7922/320/2008, instanţa în temeiul art. 461 alin. 1 lit d C.proc. pen. a admis contestaţia la executare formulată de petentul XX, a constatat, în baza art 126 alin 1 lit b C pen, împlinit termenul de prescripţie a pedepsei de 1,8 ani închisoare aplicată prin  sentinţa penală nr. 263/25.04.2001 pronunţată de Judecătoria Turda în Dos nr. 3791/200, definitivă prin decizia penală nr. 57/A/04.02.2002 a Tribunalului Cluj. A constatat înlăturat în totul executarea acestei pedepse şi a dispus anularea mandatului de executare nr. 2024/2007 emis de Judecătoria Tg-Mureş. De asemenea, în temeiul art. 192 alin. 3 C.pr. pen cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut urmatoarele:

Din fişa de cazier judiciar a contestatorului, coroborat cu conţinutul copiilor după hotărârile penale existente la dosar şi copia Mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 2024/2008, s-a reţinut că:

1.Prin Sentinţa penală nr. 263/2001 a Judecătoriei Turda, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 57/A/28.02.2002 a Tribunalului Cluj, contestatorul Xx a fost condamnat la pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare cu suspendare pentru săvârşirea în data de 28.06. 2000 a infracţiunii de furt calificat.

2.Prin Sentinţa penală nr. 1372/01.09.2004 a Judecătoriei Tg. Mureş, definitivă prin Decizia penală nr. 105/R/2006 a Curţii de Apel Târgu Mureş, a fost anulată, suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

3.Mandatul de executare a pedepsei închisorii a cărui anulare s-a ceut, a fost emis în baza Sentinţei penale nr. 1578/2007 a Judecătoriei Tg. Mureş, definitivă prin Decizia penală nr. 226/R/11.04.2008 a Tribunalului Mureş.  Prin această hotărâre s-a dispus  ca petentul să execute efectiv pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare la care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 263/2001 a Judecătoria Turda, definitivă la data de 04 februarie 2002. Totodată s-a constatat ca fiind graţiată pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.1372/2004 a Judecătoriei Tg. Mureş (definitivă prin Dec. Pen. 105/R/2006 a Curţii de Apel Tg. Mureş ) întrucât infracţiunea de furt calificat săvârşită la data de 01.12.2001 intra sub incidenţa Legii 543/2002.

4.Contestatorul a săvârşit un număr de două fapte concurente de furt calificat, una în data de 28.06.2000 şi una în data de 01.12.2001, intrând astfel sub incidenţa art. 85 Cod penal, text de lege în baza căruia s-a dispus anularea  suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii de 1 an şi 8 luni, cu ocazia condamnării acestuia la pedeapsa de 3 ani închisoare

Spre deosebire de „revocarea” suspendării, care se face pentru cauze survenite în cursul termenului de încercare, „anularea” suspendării executării pedepsei se face pentru cauze survenite înainte de acordarea suspendării, deci pentru cauze ivite anterior.

Anularea intervine datorită unei cauze anterioare/ preexistente acordării suspendării condiţionate şi săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de încercare şi sancţionează tocmai neîndeplinirea condiţiilor în care aceasta putea fi dispusă.

Alegerea acestui mod de individualizare a executării pedepsei, cuprins în hotărârea prin care s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, poate fi sau nu imputabilă instanţei care a dispus-o însă, în nici o situaţie, nu-i este imputabilă inculpatului care nu este obligat să se autodenunţe şi are dreptul de a nu face nicio declaraţie (art.70 alin.2 din Codul de procedură penală).

Anularea suspendării constituie un remediu procesual al cărui scop este desfiinţarea dispoziţiei de suspendare atunci când aceasta este lovită, ab initio, de un viciu esenţial,conformarea hotărârii/soluţiei cu  realitatea obiectivă şi înlăturarea unei stări de fapt contrare adevărului, care nu are sorginte în perseverenţa inculpatului de a săvârşi fapte penale ce ar fi impus revocarea suspendării condiţionate.

Măsura anulării „duce la înlăturarea suspendării  executării pedepsei, ca şi cum această măsură nici nu ar fi fost pronunţată, efectul ex tunc determinând imposibilitatea revocării a ceea ce nu mai exista la data săvârşirii infracţiunii ulterioare”, pedeapsa devenind executabilă.

Acesta este motivul pentru care, în cauza de faţă a apărut ca inechitabilă aplicarea dispoziţiilor art. 126 alin. 4 Cod penal, dispoziţii potrivit cărora: „ în cazul revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei, a suspendării executării pedepsei sub supraveghere sau, după caz, a executării pedepsei la locul de muncă, termenul de prescripţie începe să curgă de la data când hotărârea de revocare a rămas definitivă”. De altfel, în acest articol nici nu este menţionată ipoteza anulării suspendării condiţionate a executării pedepsei.

Din motive de echitate, raportându-se şi la dispoziţiile art. 126 alin. 3 C. Penal, instanţa de fond aapreciat ca şi limită inferioară a termenului de prescripţie a executării pedepsei de 1 an şi 8 luni închisoare, data la care Sentinţa penală nr. 263/25.04.2001 a rămas definitivă, respectiv 04 februarie 2002. Adoptarea acestei soluţii se impunea, cu atât mai mult cu cât infracţiunea săvârşită la data de 01.12.2001 şi pentru care s-a aplicat o pedeapsă de 3 ani închisoare ( aşadar considerabil mai mare) a intrat sub incidenţa Legii 543/2002 privind graţierea.

Această interpretare este în concordanţă cu litera şi spiritul dispoziţiilor art. 125-126 C.p., executarea efectivă a unei pedepse de 1 an şi 8 luni închisoare nemaifiind oportună după trecerea termenului de prescripţie a executării pedepsei prevăzut de art. 126 alin. 1 lit. „b” C.p.. Astfel, în favoarea petentului a operat prezumţia de corijare reeducare.

Potrivit art. 125 C. penal, prescripţia înlătură executarea pedepsei principale, iar potrivit art. 126 alin. 1 lit. „b” din acelaşi act normativ, termenul de prescripţie a executării pedepsei pentru  pedeapsa de 1 an şi 8 luni ce i-a fost aplicată contestatorului este acela de 6 ani şi 8 luni.

Raporta la data rămânerii definitiva a hotărârii de condamnare, în prezent acest termen s-a împlinit

Din analiza fişei de cazier judiciar al contestatorului, prin prisma dispoziţiilor art. 127-128 C. penal, instanţa de fond a reţinut că  nu a intervenit nici o cauză de întrerupere sau de suspendare a cursului prescripţiei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg-Mureş, deşi la momentul dezbaterilor în faţa primei instanţe, raprezentantul parchetului a pus concluzii de admitere a constetaţiei la executare (termenul din 29.01.2009).

În motivarea recursului, parchetul susţine că în cauză calculul termenului de prescripţie trebuia raportat la 15.11.2006, dată la care sentinţa penală nr. 1372/2004 a Judecătoriei Tg-Mureş a rămas definitivă, întrucât cu această dată pedeapsa de 1,8 ani aplicată contestatoruluiprin sentinţa penală nr. 263/2001 a Judecătoriei Turda a devenit executabilă.

Recurentul a fost reprezentat de apărător ales.

Examinând recursul promovat, din prisma dispoziţiilor art.  385 in 6 alin 3 şi art 385 ind 14 Cod pr. penală, instanţa de control judiciar apreciază că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Diferenţa de opinie între contestator şi prima instanţă, pe de o parte, şi parchet, pe de altă parte, cu privire la stabilirea datei de la care începe să curgă termenul de prescripţie a executării pedepsei, este dată de interpretarea diferită a efectului suspendării executării pedepsei (art 81 C pen) urmată de anularea acestei suspendări (art 85 C pen) asupra curgerii, întreruperii sau suspendării cursului prescripţiei exeutării pedepsei.

Pe lângă motivarea primei instanţe, care este una corectă şi logică, şi care a dus la pronunţarea unei soluţii temeinice, instanţa de recurs adaugă şi faptul că art 127 stabileşte în mod précis şi limitative, care sunt cauzele de întrerupere a cursului prescripţiei executării pedepsei. Ori, în speţa de faţă, petentul nu a început executarea pedepsei, nu a săvârşit o nouă infracţiune (alin 1 din art 127 C pen) şi, în mod logic, neîncepând executarea pedepse, nu a avut cum să se sustragă (alin 2 al art 127 C pen).

În ce priveşte suspendarea cursului prescripţiei executării pedepsei, art 128 alin 2 C pen face referire la “cazurile şi condiţiile prevăzute în Codul de procedură penală”.

Aceste “cazuri şi condiţii” le regăsim reglementate în art 390, art 404 alin 1 şi fostul art 411 (în present abrogate) C pr pen privind căile extraordinare de atac şi în art 453 şi art 455 C pr pen privind amânarea şi întreruperea executării pedepsei.

Aşadar, art 128 alin 2 C pen face trimitere doar la cazurile prevăzute de Codul deprocedură penală şi nu la Codul penal, care reglementează instituţiile suspendării condiţionate a executării pedepsei şi a anulării acestei suspendări (art 81, 85 C pen).

A admite recursul parchetului, prin stabilirea unei date ulterioare de la acre ar începe să curgă termenul prescripţiei executării pedepsei, ar îmnsemna nu numai o îngreunare a situaţiei petentului (care, în acest caz, ar fi preferat să I se aplice o pedeapsă cu executare, pentru a beneficia de curgerea termenului de prescripţie), dar şi o adăugare la lege făcută de instanţă, prin majorarea termenelor de prescripţie stabilite de art 126 C pen, ceea ce apare ca inadmisibil.

Prin urmare, instanţa în baza art. 385 ind 15 pct. 2 lit. b C.proc.pen. urmează a respinge recursul promovat de parchet ca nefondat.

Având în vedere disp art. 192 alin. 3 Cod procedură penală.

Domenii speta

Spete similare