CIVIL:Revendicarea imobiliară între soţi privind imobilul- domiciliu comun, proprietatea exclusivă a uneia dintre părţi

1. Revendicarea imobiliară între soţi privind imobilul- domiciliu comun, proprietatea exclusivă a uneia dintre părţi

 „ Tribunalul, examinând recursul declarat, în raport de motivele invocate, constată că este întemeiat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:

Cu privire la excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de către recurenţi, instanţa constată că este nefondată, urmând a fi respinsă. Astfel, obiectul dosarului nr.653/287/2007 a fost evacuarea iar în prezenta cauză obiectul este revendicarea, deci nu sunt întrunite cerinţele prev.de art.1201 Cod civil.

Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, instanţa urmează să respingă această excepţie, întrucât acţiunea este formulată împotriva lor ca persoane ce locuiesc în imobil, urmând ca instanţa să analizeze în ce măsură acest drept locativ este legal sau nu.

Cât priveşte existenţa unui drept de retenţie în favoarea recurentelor, instanţa urmează a constata că acest drept nu există, întrucât prin decizia nr.373/2008 a Curţii de Apel Ploieşti s-a respins acţiunea în evacuare ca inadmisibilă şi, pe cale de consecinţă, s-a reţinut că cererea reconvenţională formulată de pârâţi (recurenţii de faţă) prin care au solicitat şi un drept de retenţie a rămas fără obiect.

Cât priveşte pe fondul cauzei, tribunalul constată că în mod greşit a admis acţiunea în revendicare instanţa de fond.

Astfel, acţiunea în revendicare este acţiunea civilă prin care proprietarul ce a pierdut posesia bunului său, cere restituirea acestuia de la posesorul neproprietar.

Admiterea acţiunii în revendicare produce ca efect principal restabilirea dreptului de proprietate al reclamantului asupra bunului ieşit pe căi ilegale din posesia sa.

Or, în speţă, intimatul reclamant este în posesia bunului şi exercită toate atributele dreptului de proprietate, recurenţii pârâţi niciodată nu i-au negat acest drept de proprietate.

Recurenta Şerban Maria locuieşte în imobilul din litigiu în calitatea sa de soţie legitimă. La data căsătoriei soţii cad de acord cu privire la stabilirea domiciliului comun. Existenţa unui domiciliu comun al soţilor trebuie privită în strânsă legătură cu îndeplinirea obligaţiei reciproce de coabitare, dat fiind că inexistenţa unui atare domiciliu invederează refuzul însuşi al coabitării şi al vieţii de familie.

Prin existenţa între părţi a unor conflicte familiale, soţul nu-şi pierde dreptul de a coabita.

Existenţa dreptului de a locui este determinată de existenţa căsătoriei. De aceea, atâta vreme cât căsătoria nu a fost desfăcută legal, nu se poate dispune revendicarea şi nici evacuarea (aşa cum urmăreşte reclamantul) deoarece o atare dispoziţie ar echivala practic cu o separare în fapt consfinţită printr-o hotărâre judecătorească.

Cât priveşte pe recurentul Şelaru Gheorghe, tribunalul reţine că acesta este fiul părţilor, în vârstă de 28 ani, care locuieşte în  acest imobil. În această calitate i s-a permis să folosească o parte din locuinţă de către părintele care este proprietarul imobilului. Lăsarea în spaţiu are caracter dacă nu de permanenţă, cel puţin relativă şi situaţia fiului se deosebeşte de cel primit în spaţiu de „flotant” (persoană provizoriu găzduită).

Deşi recurentul are calitatea de tolerant, întrucât nu are nici un titlu, acesta nu poate fi evacuat automat şi oricând, sau să se constate că deţine parte din imobil ilegal, pentru a se admite revendicarea bunului.

Aşa cum tribunalul a reţinut, intimatul-reclamant este în posesia imobilului şi are toate prerogativele ce-i sunt conferite de lege în calitate de proprietar, dreptul acestuia nefiindu-i negat de către recurenţi”.

Domenii speta

Spete similare