Pretentii

Sentinţă civilă 1887 din 09.06.2010


R O M Â N I ACod operator 3924

JUDECĂTORIA TÂRGU-CĂRBUNEŞTI

Dosar nr. 1540/317/2010 pretenţii

Sentinţa Civilă Nr. 1887

Şedinţa publică din 09 Iunie 2010

Completul compus din:

PREŞEDINTE …

Grefier …

Pe rol fiind judecarea acţiunii civile având ca obiect pretenţii formulată de reclamanta Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, cu sediul în Craiova, str. Tabaci, nr.1, judeţul Dolj în contradictoriu cu pârâtul B…j.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică a răspuns pârâtul, lipsă fiind  reprezentantul reclamantei.

Procedura completă.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de şedinţă, pârâtul a depus la dosar în copie bilete de ieşire din spital s-a ţinut interogatoriu pârâtului, depoziţie consemnată şi ataşată la dosar la fila 22, după care nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanţa a constatat cauza în stare de judecată, acordând cuvântul în fond:

Pârâtul a solicitat respingerea acţiunii.

I N S T A N ŢA

 

Prin acţiunea înregistrată la această instanţă la data de 01.04.2010 sub nr. 1540/317/2010, reclamanta Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova l-a chemat în judecată pe pârâtul Bn, solicitând ca prin sentinţa ce va fi pronunţată să fie obligat acesta la plata sumei de 303,31 lei, reprezentând contravaloarea  zilelor de spitalizare ocazionate de spital cu serviciile medicale, reactualizată cu indicele de inflaţie de la data scadenţei până la data plăţii efective a debitului.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că în data de 01.04.2007 pârâtul a fost internată  la Clinica Chirurgie a SCJU Craiova, în perioada 01.04.-03.04.2007, contravaloarea  zilelor de spitalizare fiind în cuantum de 303,31 lei, sumă ce nu a fost achitată până în prezent, fiind întrunite astfel condiţiile prevăzute de art.998 şi 999 Cod civil şi condiţiile prevăzute de art.313 din Legea nr.95/2006.

A mai arătat că pârâtul a fost victima unei agresiuni, iar sumele ocazionate de spitalizare nu sunt suportate din fondul naţional de asigurări de sănătate, ci se recuperează de la persoanele care datorează debitul, că agresiunea săvârşită asupra pârâtului face parte din infracţiunile prevăzute de Codul penal pentru care plângerea prealabilă se exercită de către partea vătămată, iar aceasta nu a formulat plângere prealabilă.

În drept  au fost invocate dispoziţiile art.998 şi 999 Cod Civil , 112 Cod procedură civilă şi  art. 313 din legea  95/2006 privind reforma  în domeniul al sănătăţii.

În temeiul art.242 alin.2 Cod procedură civilă a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

În dovedirea  cererii  reclamanta a  depus în copie: decont de cheltuieli, listare medicaţie, dovada de comunicare.

Pârâtul nu a formulat întâmpinare în cauză şi nu a recunoscut pretenţiile reclamantei la interogatoriul ţinut în şedinţa publică din data de 09.06.2010.

Analizând cauza dedusă judecăţii, instanţa reţine că pârâtul a fost internată în perioada 01.04-03.04.2007 la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, ca urmare a traumatismelor suferite prin agresiune, costul serviciilor medicale fiind de 303,31 lei conform fişei de calcul depusă de reclamantă în copie la dosar.

Potrivit art.313 alin.1 din Legea 95/2006, privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătăţii altei persoane răspund potrivit legii şi au obligaţia să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuieli efective ocazionate cu asistenţa medicală acordată.

În această situaţie, reclamanta nu se poate îndrepta împotriva persoanei agresate, având posibilitatea formulării acţiunii civile împotriva agresorului, conform dispoziţiilor art.313 din Legea nr.95/2006.

Susţinerea reclamantei că pârâtul nu a formulat plângere prealabilă împotriva agresorului în termenul legal şi prin această neglijenţă i s-a produs prejudiciul pe care este ţinut a-l repara, conform art.999 Cod civil, nu poate fi reţinută, întrucât inacţiunea constituie faptă ilicită, în sensul prevăzut de art. 998-999, doar atunci când norma legală obligă pe o persoană să acţioneze într-un anumit mod, iar cerinţa legală nu este respectată.

Ori, prin dispoziţiile Codului penal, referitoare la infracţiunile pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale se face la plângerea prealabilă, se instituie dreptul de a formula plângerea în favoarea persoanei vătămate şi nu o obligaţie în sarcina acesteia, pentru ca omisiunea formulării unei astfel de plângeri sau retragerea ei să constituie faptă ilicită.

Având în vedere situaţia pârâtului, de persoană agresată şi că, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale în sarcina acestuia, instanţa urmează să respingă acţiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată. 

 PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

Respinge acţiunea civilă în pretenţii formulată de reclamanta Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, …. în contradictoriu cu pârâtul …

 Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 09.06.2010.

  PREŞEDINTE,  GREFIER,

.