Art.208 alin.1 c.pen

Sentinţă penală 1 din 10.01.2012


Dosar nr. …/317/2011 Cod operator 3924

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA TÂRGU-CĂRBUNEŞTI

TG-CĂRBUNEŞTI

Sentinţa penală Nr. 1/2012

Şedinţa publică de la 10 Ianuarie 2012

Completul compus din:

PREŞEDINTE I.M.

Grefier L.V.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror P.D. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg.-Cărbuneşti

Pe rol judecarea cauzei penal privindu-i pe inculpatul RCA, trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg.Cărbuneşti nr. …/P/2010 din data de 20.07.2011 pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de articolul 208 al.1 – 209 al.1, lit.g) şi i) Cod penal cu aplicarea art.41-42 Cod penal, şi partea vătămată MC.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au lipsit părţile, inculpatul fiind reprezentat de avocat din oficiu CA, fiind prezent martorul SI.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanţei că s-a depus la dosarul cauzei  procesul-verbal de îndeplinire a mandatului de aducere emis pe numele martorului SI.

În conformitate cu dispoziţiile art.327 C.proc.pen. este ascultat martorul, declaraţia acestuia fiind ataşată la dosarul cauzei după citire şi semnare.

INSTANŢA

Asupra cauzei penale de faţă:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg.-Cărbuneşti nr…./P/2010 din data de 20.07.2011 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului RC pentru săvârşirea infracţiunilor prev. şi ped. de art.208 alin.1-209 alin.1 lit.g) şi i) C.pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin.2 şi 42 C.pen.

Ca stare de fapt s-a reţinut în esenţă în actul de sesizare că inculpatul, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a sustras în repetate rânduri, în cursul anului 2010, cinci motoare electrice ale unor mori aparţinând părţii vătămate MC, valoare prejudiciului produs fiind de 6000 lei conform estimării părţii vătămate.

Stare de fapt expusă a fost reţinută de procuror prin coroborarea următoarelor mijloace de probă: declaraţiile inculpatului, declaraţiile părţii vătămate, declaraţiile martorilor, proces-verbal de cercetare la faţa locului, proces-verbal de prezentare pentru recunoaştere a bunurilor, proces-verbal de predare-primire.

În cursul cercetării judecătoreşti, inculpatul nu s-a prezentat astfel încât nu a putut fi audiat, fiind audiaţi însă martorii ŢN şi SI.

Din coroborarea mijloacelor de probă administrate în cauză, atât în pe parcursul cercetării judecătoreşti cât şi al urmării penale, instanţa reţine următoarea stare de fapt:

Din declaraţiile date de inculpat coroborate cu declaraţiile martorilor ŢN şi SI rezultă că, în noaptea de 12/13.08.2010, inculpatul s-a deplasat în scopul de a sustrage motoare electrice la locaţia unde partea vătămată MC are amplasate mai multe mori pentru măcinat cereale.

Inculpatul a pătruns în incinta clădirii pe uşa de acces, prin forţarea lacătului cu care aceasta era asigurată,  a demontat şi transportat la locuinţa sa două motoare, unul ascunzându-l într-o groapă iar altul într-o tufă de mărăcini.

În timp ce îl transporta pe cel de-al treilea, a observat o persoană care venea cu un moped, motiv pentru care a abandonat roaba şi a fugit la domiciliu.

Cu câteva zile în urmă, inculpatul a mai sustras două motoare electrice de la aceeaşi parte vătămată, pe care, potrivit declaraţiei sale, le-a înstrăinat unor persoane necunoscute în schmbul sumei de 130 lei.

Având în vedere starea de fapt reţinută, instanţa constată că faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive a infracţiunii prevăzută şi se pedepsită de art. 208 alin.1 - art.209 alin. 1 lit. g) şi i), sub aspectul laturii obiective şi subiective, urmând a fi condamnat.

La stabilirea încadrării juridice se vor avea în vedere şi prevederile art. 41 alin.2 C.pen. întrucât inculpatul a săvârşit, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii, acţiuni care prezintă conţinutul constitutiv al infracţiunii de furt calificat.

La individualizarea pedepselor care vor fi aplicate inculpaţilor, instanţa va avea în vedere dispoziţiile părţii generale a codului penal, prevederile art.42 C.pen.,  limitele de pedeapsă fixate de art.209 alin.1 din Codul penal, gradul de pericol social concret al faptei, împrejurarea în care aceasta a fost săvârşită, de persoana inculpatului şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Instanţa reţine că inculpatul a dat dovadă de nepăsare faţă de desfăşurarea procesului penal, neprezentându-se în faţa instanţei în vederea audierii. De asemenea, ulterior săvârşirii infracţiunii nu a depus stăruinţă pentru a repara prejudiciul cauzat părţii vătămate.

Având în vedere aceste considerente, în baza art.208 alin.1-209 alin.1 lit.g) şi i) C.pen., va condamna inculpatul la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare.

Referitor la modalitatea de executare a pedepsei, instanţa constată că scopul educativ preventiv al acesteia poate fi atins şi fără executarea în regim de detenţie şi, fiind îndeplinite şi condiţiile cerute de art. 861 Cod penal, va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei cu închisoarea pe un termen de încercare stabilit în condiţiile art. 862 Cod penal şi compus din durata pedepsei la care se va adăuga un termen de doi ani.

Pe durata termenului de încercare, inculpatul  va trebui să se supună următoarelor măsuri de supraveghere, impuse ope legis:

a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de protecţia a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor Gorj pe care îl desemnează organ de supraveghere;

b)  să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum si întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă

d)  să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existentă;

În temeiul art.863 alin.3 lit.a)  se va impune inculpatului să urmeze un curs de învăţământ ori de calificare.

În baza art. 359 Cod de procedură penală se va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 Cod penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.

În ceea ce priveşte pedeapsa accesorie, instanţa reţine că natura faptelor săvârşite duce la concluzia existenţei unei nedemnităţi în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art.64 alin.1 lit.a) teza a-II-a  şi b) C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţiile elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, motiv pentru care, în baza art.71 alin.2 C.pen. va aplica inculpaţillor pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art.64 alin.1 litera a) teza a –II –a şi b) C.pen., pe durata executării pedepsei principale.

Dată fiind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei privative de libertate aplicate inculpaţilor, instanţa, potrivit art. 71 alin. 5 Cod penal, va dispune şi suspendarea executării pedepsei accesorii a interzicerii unor drepturi.

În baza art.14 raportat la art.346 alin.1 Cod procedură penală şi art. 998 Cod civil, va obligă inculpatul la plata a 1500 lei cu titlu de despăgubiri materiale către partea civilă MC.

Astfel, instanţa reţine că inculpatul a sustras de la partea vătămată, constituită parte civilă în cursul urmăririi penale, 5 motoare electrice, două dintre acestea fiind înstrăinate iar celelalte trei fiind găsite şi restituite părţii civile.

Prin urmare, instanţa îl va obliga pe inculpat la plata sumei de1500 lei cu titlu de despăgubiri materiale către partea civilă MC.

În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală, va obliga inculpatul la plata a 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu va fi avansată din fondurile M.J.L.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

În baza art.208 alin.1-209 alin.1 lit.g) şi i) C.pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin.2 şi 42 C.pen., condamnă inculpatul RCA, fiul lui C şi M, născut la data de …. în Com.A, Jud.G, cetăţean român, necăsătorit, stagiu militar nesatisfăcut, 7 clase, fără ocupaţie, fără antecedente penale, domiciliat în …., CNP ….. la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare.

 În baza art. 71 alin. 2 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor  civile  prevăzute de art. 64  alin.1 litera a) teza a -II –a şi b)  Cod penal.

În baza art. 861 Cod penal, suspendă executarea pedepsei pe o perioadă de 5 (cinci) ani  termen de încercare stabilit în condiţiile art. 862 Cod penal.

Pe durata termenului de încercare inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere, impuse ope legis:

a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor Gorj pe care îl desemnează organ de supraveghere;

b)  să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum si întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă

d)  să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existentă;

În temeiul art.863 alin.3 lit.a) impune inculpatului să urmeze un curs de învăţământ ori de calificare.

În baza art. 359 alin.1 Cod de procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 Cod penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 71 alin. 5 Cod penal suspendă executarea pedepsei accesorii constând în interzicerea unor drepturi civile pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art.14 raportat la art.346 alin.1 Cod procedură penală şi art. 998 Cod civil, obligă inculpatul la plata a 1500 lei cu titlu de despăgubiri materiale către partea civilă MC

În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata a 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu va fi avansată din fondurile M.J.L.C.

Cu recurs în 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru părţile lipsă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 10.01.2012.

Preşedinte,

Grefier,

I.M. 20 Ianuarie 2012