Revendicare imobiliară şi grăniţuire

Sentinţă civilă 481 din 16.02.2012


Dosar nr. 4872/317/2010 Cod operator 3924

- grăniţuire şi revendicare -

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA TÂRGU-CĂRBUNEŞTI

TG-CĂRBUNEŞTI

Sentinţa civilă nr. 481/2012

Şedinţa publică de la 16 Februarie 2012

Completul compus din:

PREŞEDINTE: A.A

Grefier: M.V.

 

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamantul O.V., domiciliat în … şi pe pârâtul C.G., domiciliat în …, având ca obiect grăniţuire şi revendicare.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică au lipsit părţile.

Procedura legal îndeplinită din ziua dezbaterilor.

S-a constatat că mersul dezbaterilor şi cuvântul pe fond al părţilor au avut loc la data de 13.02.2012, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pronunţarea fiind amânată la data de 16.02.2012 când s-a trecut la soluţionare.

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei civile de faţă reţine următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-Cărbuneşti la data de 22.11.2010, sub nr. 4872/317/2010, reclamantul O.V. a chemat în judecată pe pârâtul C.G. pentru revendicare şi grăniţuire teren arabil, solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să fie obligat pârâtul să-i lase terenul ocupat.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că în baza Legii 18/1991 i-a fost reconstituit terenul agricol în suprafaţă de 1,1657 ha în mai multe parcele, conform titlului de proprietate nr. 1483112 din 06.02.2001 şi a procesului verbal de punere în posesie din 18.08.2000.

Că de patru ani pârâtul i-a ocupat terenul situat în T3a, P18, în suprafaţă de 0,1200 ha intravilan şi din terenul situat în T16, P18/1, în suprafaţă de 0,4312 ha extravilan, o suprafaţă de 0,0816 ha cu lăţimea de 2 m şi lungimea de 408 m, cultivându-l cu lucernă.

A mai precizat că în nenumărate rânduri a discutat cu pârâtul şi a adus şi comisia locală la faţa locului, dar acesta refuză să-şi ocupe amplasamentul.

În dovedirea acţiunii, reclamantul a depus la dosar în copie titlul de proprietate nr. 1483112/06.02.2001 şi procesul verbal de punere în posesie din 18.08.2000.

Apărătorul reclamantului a depus schiţa terenului în litigiu.

Pârâtul a formulat întâmpinare, arătând că este de acord a se stabili linia de hotar, dar aceasta să fie stabilită astfel încât să-i fie respectat dreptul de proprietate dobândit conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3923/27.10.2009, atât referitor la suprafaţă, cât şi referitor la amplasament.

Că prin contractul de vânzare-cumpărare sus arătat a cumpărat de la B.I.M, S.I.D şi C.I.R. un teren de 2400 mp, situat în intravilanul şi extravilanul satului Socu, T 3A, P 8, T 16, P 8/1, număr cadastral T 28, cu vecinii: N- O.V., S- V.G., E- O.S. …, V- DJ 661, intravilan fiind 600 mp şi extravilan 1800 mp.

A susţinut că terenul reclamantului este la nord de terenul său, aşa cum rezultă din adeverinţa de proprietate nr. 2794/10.11.1997 eliberată lui V.G., vecinul său de la sud.

Că nici lăţimea terenului reclamantului nu este de 12 m şi nu a ocupat şi nu ocupă nici în prezent decât terenul proprietatea sa.

În temeiul art. 274 Cod procedură civilă a solicitat cheltuieli de judecată de la reclamant. 

În apărare a depus la dosar în copie: adresa nr. 415/06.05.1993 emisă de Consiliul Local B., contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. …/27.10.2009, plan de amplasament şi delimitare, filă din registrul agricol şi o planşă foto.

Apărătorul reclamantului a solicitat încuviinţarea probei testimoniale, a probei cu interogatoriul pârâtului şi a probei cu expertiză topografică.

Apărătorul pârâtului a solicitat încuviinţarea probei testimoniale şi a probei cu interogatoriul reclamantului.

A solicitat emiterea unei adrese pentru a se comunica documentaţia care a stat la baza emiterii titlului de proprietate nr. 1483112/06.02.2001.

Cu adresa nr. 680/23.03.2011 s-a comunicat documentaţia care a stat la baza emiterii titlului de proprietate nr. 1483112/06.02.2001, iar în adresa nr. 844/12.04.2011 s-a menţionat că terenul în suprafaţă de 2400 mp a fost trecut (donat) lui S.R.I. căruia i-a fost eliberat titlu de proprietate, depunându-se la dosar în copie fişa cadastrală a lui M.I, declaraţii date de M.A.I şi S.R.I. şi o notă.

Apărătorul pârâtului a depus la dosar în copie titlul de proprietate nr. 1481320/05.04.2001.

În cauză au fost luate interogatorii părţilor şi au fost audiaţi sub prestare de jurământ religios martorii PC., P.M, B.M şi F.M, depoziţiile acestora fiind consemnate şi ataşate la dosar.

A fost depus la dosar titlul de proprietate nr. …/25.04.2002 eliberat moştenitorilor defunctului P.Gr.A.

În şedinţa publică din data de 09.05.2011 a fost desemnat domnul expert V.N, iar raportul de expertiză tehnică a fost depus la dosar la data de 02.12.2011.

Cu ocazia efectuării măsurătorilor expertul a constatat că între terenurile părţilor ca şi între celelalte terenuri învecinate nu există semne distincte de hotar. Că în titlul de proprietate şi procesul verbal de punere în posesie emise reclamantului, terenul acestuia din zona litigiului, are ca vecin la nord pe S.I (proprietarul iniţial al terenului pârâtului) şi la sud pe V.G., de aici rezultând că amplasamentul deţinut de pârât ar fi cel al reclamantului - neconcordanţă între vecinătăţile din act şi situaţia din teren, iar din titlul de proprietate emis lui S.I. şi contractul de vânzare-cumpărare rezultă că terenul pârâtului se învecinează la sud cu V.G. şi la nord cu O.V..

A fost identificat terenul deţinut efectiv de reclamant în zona litigiului ca având suprafaţa de 4733 mp cu 779 mp mai puţin decât suprafaţa din act (5512 mp), cu vecinătăţile: N- P.A, S- C.G., E- O.S. …, V- DJ 661, precum şi terenul deţinut efectiv de pârât ca fiind în suprafaţă de 2374 mp, cu 26 mp mai puţin decât suprafaţa din act (2400 mp), cu vecinătăţile: N- teren reclamant O.V., S- V.G., E- O.S. …, V- DJ 661.

Expertul a mai menţionat că problema litigiului dintre părţi se reduce la amplasamentul pe care ar trebui să-l ocupe terenul fiecăruia, din documentaţia cadastrală rezultând că amplasamentul nu este în concordanţă cu cel deţinut efectiv în teren de către pârât. Faţă de amplasamentul pe care ar trebui să-l ocupe terenul pârâtului conform dimensiunilor din tabelul de măsurători al CLFF B. şi amplasamentul ocupat efectiv a rezultat terenul din litigiu cu suprafaţa de 509 mp, cu lăţime variabilă pornind de la 2,19 m la DJ 661; 0,41 m după 100,91 m; 0,85 m după încă 115,08 m şi 2,52 m la limita de est şi vecinătăţile: N- teren reclamant, S- C.G., E- O.S. …, V- DJ 661, teren care se regăseşte în titlul de proprietate nr. 1483112/06.02.2001 şi procesul verbal de punere în posesie, făcând parte din tarlaua 3a, parcela 18 şi tarlaua 16,  parcela 18/1.

S-a concluzionat şi că terenurile din actele de proprietate pe care părţile le deţin nu se suprapun, fiind vecine cu lungimea comună, iar linia de hotar este dată de linia ce uneşte punctele A-B-C şi D, puncte aflate la 14,25 m, nord de latura comună dintre Ţ.G. şi V.G. (8,25 m terenul lui V.G. şi 6 m terenul pârâtului).

La raportul de expertiză s-a formulat obiecţiuni atât de reclamant, cât şi de către pârât, răspunsul expertului fiind depus la dosar la data de 30.01.2012, acesta arătând că dacă în caietul de măsurători s-a trecut tarlalele şi parcelele, păstrând în general numărul de ordine, există o neconcordanţă între numerele de ordine alocate şi numerele parcelelor trecute în cele două titluri de proprietate. Că în caietul de măsurători la numărul 8 este înscrisă O.I., iar la nr. 9 S.I. şi dacă se consideră că numerele de ordine din caiet reprezintă amplasamentul terenurilor din cele două titluri de proprietate, atunci în raportul de expertiză cele două terenuri sunt identificate corect.

În şedinţa publică de la 12 decembrie 2011, pârâtul a depus la dosar o notă de şedinţă, invocând excepţia nulităţii absolute a titlului de proprietate nr. 1483112/06.02.2001 şi a actelor premergătoare acestuia (procesul verbal de punere în posesie din 18.08.2000, HCJ) pentru suprafaţa din tarlaua 3a, parcela 18 şi tarlaua 16, parcela 18/1, acte ce au fost emise parţial pentru o suprafaţă ce nu i se cuvine reclamantului şi chiar cu nerespectarea documentaţiei primare, nici ca dimensiuni, nici ca suprafaţă şi nici ca amplasament.

Cu adresa nr. 3082/28.12.2011 s-au înaintat în copie cererea de reconstituire, procesul verbal de punere în posesie din 18.08.2000 cu schiţele terenurilor, HCJ Nr. 19/27.09.1999 cu anexa 2a, fila din caietul de măsurători, planuri parcelare.

Prin nota de şedinţă depusă de pârât la termenul din 13.02.2012, acesta a solicitat efectuarea unei noi expertize, în conformitate cu dispoziţiile art. 212 Cod procedură civilă, iar apărătorul său a solicitat efectuarea unei contraexpertize de către trei experţi, cererile fiind respinse de instanţă.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarele:

Prin titlul de proprietate nr. 1483112/06.02.2001 a fost reconstituit dreptul de proprietate lui O. V. V. pentru suprafaţa totală de 1,1657 ha teren situat pe teritoriul satului B., comuna B., judeţul Gorj, punerea în posesie fiind realizată conform procesului verbal din 18.08.2000. În această suprafaţă este cuprins terenul extravilan din tarlaua 16, parcela 18/1, în suprafaţă de 4312 mp, cu vecinii: N- S. I., E- O.S. …, S- V. G., V- rest proprietate şi terenul intravilan din tarlaua 3a, parcela 18, în suprafaţă de 1200 mp, cu vecinii: N- S. I., E- rest proprietate, S- V. G., V- D.J. 661.

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr…. din 27 octombrie 2009 de Biroul Notarului Public „N. N.” din …, judeţul G., încheiat între B. I M., S. I. D. şi C. I. R., în calitate de vânzători şi C. Gh. G. căsătorit cu C. E. C., în calitate de cumpărător, primii au vândut pârâtului în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 2400 mp din acte şi din măsurătorile cadastrale, teren arabil, situat în intravilanul şi extravilanul comunei Bărbăteşti, sat S., judeţul G., tarlaua 3A, parcela 8, tarlaua 16, parcela 8/1, cu nr. cadastral 528, având ca vecini: la N- O.V., la S- V. G., la E- O.S. …, la V DJ 661, din care: în intravilan suprafaţa de 600 mp şi în extravilan suprafaţa de 1800 mp.

În contract s-a menţionat că terenul a fost dobândit de vânzători prin moştenire de la defunctul tată, S. I., decedat la data de 03.08.2002, calitatea şi drepturile fiindu-le stabilite prin certificatul de moştenitor nr. …/16.12.2004, stat în dosarul succesoral  nr. …/2004 al BNP C.C..

Instanţa mai reţine că pe numele lui S. R. I. a fost eliberat şi titlul de proprietate nr. …./05.04.2001.

Referitor la excepţia invocată de către pârât, instanţa o apreciază ca neîntemeiată urmând a fi respinsă pentru următoarele considerente:

În baza Legii nr. 18/1991 a fost formulată cerere de reconstituire de către O. I., înregistrată sub nr. …/92 din 18.02.1991, reclamantul fiind moştenitorul acceptant al succesiunii, în calitate de fiu, autoarea decedând la data de 14.09.1994, aşa cum rezultă din certificatul de moştenitor nr…. din 14 octombrie 1994 eliberat de Notariatul de Stat  …..

Prin HCJ Gorj nr…./27.09.1991 autoarea reclamantului a fost validată cu suprafaţa de 1,46 ha, iar ulterior s-a procedat la punerea în posesie doar pentru suprafaţa de 1,1657 ha şi a fost eliberat şi titlul de proprietate nr. …/06.02.2001.

Observând fila de registru agricol privind pe O.V., tatăl reclamantului, din perioada 1956-1958, instanţa constată că în punctul „Lunca Ierului” figura cu suprafaţa de 0,62 ha.

În schiţa anexă la procesul verbal de punere în posesie lăţimea terenului în suprafaţă de 0,1200 ha este de 12 m la DJ 661, lăţime menţionată şi în cererea de reconstituire, în caietul de măsurători pentru tarlaua 16 fiind trecută o lăţime de 12,25 m.

În extrasul aceluiaşi caiet de măsurători la S. I. este înscrisă lăţimea de 6,25 m, fiind tăiat M. I., iar la V. G. este înscrisă lăţimea de 8,25 m.

Martorii P. C., P. M. au declarat că lăţimea terenului reclamantului trebuie să fie de 12 m, martora F. M. care foloseşte terenul lui V. susţinând că terenul reclamantului ar avea o lăţime de 10 m, că a fost pusă în posesie în anul 1991 cu 12 m, dar s-a înţeles cu O.I. să folosească fiecare câte 10 m.

Martora F.M. a declarat că în prezent lăţimea terenului reclamantului s-a redus la 8 m.

Martora B.M., moştenitoare a defunctului S. I. a declarat că terenul lui V. trebuie să aibă o lăţime de 12 m, având doar o lăţime de 10 m şi nu cunoaşte lăţimea terenului reclamantului.

Chiar dacă în titlul de proprietate şi procesul verbal de punere în posesie emise reclamantului, terenul acestuia din zona litigiului, are ca vecin la nord pe S. I. (proprietarul iniţial al terenului pârâtului) şi la sud pe V.G., înscrierea greşită a vecinătăţilor sau a numărului parcelei nu constituie un motiv de nulitate absolută a acestora. Art. 584 Cod civil îndreptăţeşte pe orice proprietar să impună vecinului său să-şi grăniţuiască proprietatea, adică să-i fixeze linia despărţitoare de hotar prin semne exterioare, vizibile.

Grăniţuirea, reprezentând o operaţie de delimitare prin semne exterioare a liniilor dintre două proprietăţi vecine, este admisibilă chiar dacă între proprietăţi ar exista astfel de semne, ori de câte ori acestea nu au fost stabilite prin hotărâre judecătorească sau prin înţelegerea părţilor.

În cauza de faţă, linia de hotar este dată de linia ce uneşte punctele A-B-C şi D, puncte aflate la 14,25 m, nord de latura comună dintre Ţ. G. şi V. G. (8,25 m terenul lui V.G. şi 6 m terenul pârâtului).

Acţiunea în revendicare este cel mai specific mijloc juridic de apărare a dreptului de proprietate, pentru că apare ca o posibilitate pentru proprietar ca, în această calitate, să obţină restituirea bunului său de la de care îl deţine fără drept, proprietatea fiind definită de art. 480 Cod civil ca fiind „dreptul pe care îl are cineva de a se bucura şi dispune de un lucru în mod exclusiv şi absolut, însă în limitele determinate de lege”.

Având în vedere linia de hotar reţinută, instanţa constată că pârâtul ocupă de la reclamant suprafaţa de 509 mp, cu lăţime variabilă pornind de la 2,19 m la DJ 661; 0,41 m după 100,91 m; 0,85 m după încă 115,08 m şi 2,52 m la limita de est şi vecinătăţile: N- teren reclamant, S- C.G., E- O.S. …, V- DJ 661, teren care se regăseşte în titlul de proprietate nr. 1483112/06.02.2001 şi procesul verbal de punere în posesie, ocupaţiunea rezultând şi din declaraţiile martorilor P. C. şi P. M.. 

Faţă de considerentele expuse, în baza art. 584 Cod civil şi art. 480 Cod civil, instanţa urmează să admită în parte acţiunea formulată de reclamant, să stabilească linia de hotar dintre proprietăţile părţilor ca fiind linia ce uneşte punctele A-B-C şi D, puncte aflate la 14,25 m, nord de latura comună dintre Ţ.Gr. şi V. G.şi va fi obligat pârâtul să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie reclamantului suprafaţa de 509 mp, cu lăţime variabilă pornind de la 2,19 m la DJ 661; 0,41 m după 100,91 m; 0,85 m după încă 115,08 m şi 2,52 m la limita de est, având vecinătăţile: N- teren reclamant, S- C.G., E- O.S. …, V- DJ 661, terenul fiind situat pe teritoriul satului B., comuna B., judeţul G., în tarlaua 16, parcela 18/1, extravilan şi în tarlaua 3a, parcela 18, intravilan, având categoria de folosinţă arabil.

În baza art. 274 Cod procedură civilă şi art. 584 Cod civil, instanţa va obliga pârâtul la plata sumei de 595 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, către reclamant.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge excepţia nulităţii absolute a titlului de proprietate nr. …./06.02.2001 şi a actelor premergătoare acestuia, excepţie invocată de către pârât.

Admite în parte acţiunea formulată de reclamantul O.V., domiciliat în …. în contradictoriu cu pârâtul C.G., domiciliat în …..

Stabileşte linia de hotar dintre proprietăţile părţilor ca fiind linia ce uneşte punctele A-B-C şi D, puncte aflate la 14,25 m, nord de latura comună dintre Ţ. G. şi  V. G..

Obligă pârâtul să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie reclamantului suprafaţa de 509 mp, cu lăţime variabilă pornind de la 2,19 m la DJ 661; 0,41 m după 100,91 m; 0,85 m după încă 115,08 m şi 2,52 m la limita de est, având vecinătăţile: N- teren reclamant, S- C.G., E- O.S. …, V- DJ 661, terenul fiind situat pe teritoriul satului B., comuna B., judeţul G., în tarlaua 16, parcela 18/1, extravilan şi în tarlaua 3a, parcela 18, intravilan, având categoria de folosinţă arabil.

Obligă pârâtul la plata sumei de 595 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, către reclamant.

Cu apel în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 16.02.2012. 

Preşedinte,

A.A.

Grefier,

M.V.

Red. A.A./tehnored. A.A.

4 ex./21 Martie 2012