Civil - fond funciar

Hotărâre 6960 din 09.07.2010


Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 10.12.2009, sub nr. 13930/320/2009, petenta KA, a solicitat în contradictoriu cu intimatele Comisia Locală Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Asupra Terenurilor Glodeni şi Comisia Judeţeană Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Asupra Terenurilor Mureş, modificarea hotărârii nr.74 din 16.02.2009 a Comisiei Judeţene Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Asupra Terenurilor Mureş, în sensul admiterii cererii sale şi stabilirea dreptului său de proprietate asupra terenului intravilan înscris în CF nr.1039 a comunei Glodeni, nr.top.370/2/1 în suprafaţă de 2759 mp.

În motivarea în fapt a cererii, petenta a arătat că este unica moştenitoare după tatăl său, Kristofor Andras, care are înscris dreptul de proprietate al imobilului intravilan în CF nr.1039 Glodeni nr. top.370/2/1 în suprafaţă de 2759 mp.Susţine că a solicitat retrocedarea terenului respectiv şi potrivit comunicării nr.6032 din 13.11.2009 a fost încunoştinţată că cererea sa a fost respinsă prin hotărârea nr.74 din 16.02.2009 a Comisiei Judeţene Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Asupra Terenurilor Mureş.

În drept şi-a întemeiat plângerea pe dispoziţiile Legii nr.247/2005 modificată şi completată, a legii nr.18/1991r.,nr.169/1997, nr.1/2000 cu modificările şi completările ulterioare, precum şi HG nr.890/2005 modificată şi completată prin HG nr.1832/2005.

În probaţiune s-au depus la dosar următoarele înscrisuri: adresa nr.6032/13.11.2009 (f.2), extras CF nr.1039 Glodeni (f.3,34), hotărârea nr.74/16.02.2009 şi anexele nr.46 şi nr.3 (f.9-10,11,12,20-21), proces verbal întocmit în şedinţa din data de 07.01.2009, p.v. din data de25.04.2007 a Comisiei locală pentru aplicarea legilor fondului funciar Glodeni( f.13-14,15-17), adresa nr.947/DV/18.02.2009, nr.30/04.01.2007 (f.22,24), tabel nominal cuprinzând persoanele fizice şi persoanele juridice care au formulat cereri în baza Legii nr.247/2005 privind reforma în domeniul proprietăţii şi justiţiei precum şi unele măsuri adiacente şi art.33 din legea nr.1/2000, cu modificările şi completările ulterioare (f.23), confirmare de primire (f.25), cerere (f.26,40-41), proces verbal de punere în posesie nr.275/17.11.2008 (f.27,30), document constatator (f.28), harta topo.(f.29), certificat de deces copie CI reclamantă (f.31), declaraţie şi copie după certificatul de naştere (f.32), tabel nominal cu membrii cooperatori care au adus pământ în CAP (f.33), adresa nr.3314/08.08.2007 (f.36,37), chitanţa pentru creanţele bugetelor locale (f.38-39), adeverinţă (f.42), copie xerox certificat de naştere (f.44), copie xerox certificat de căsătorie (f.45), adresa nr.6169/13.11.2009 (f.53), confirmare de primire (f.54), procură (f.58,64,65-66), copie CF nr.1039 Glodeni (f.59-60).

Intimata Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate a formulat întâmpinare (f.8), prin care arată că nu se opune la solicitarea reclamantei şi lasă la aprecierea instanţei soluţionarea cauzei.

Intimata Comisia Judeţeană Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Asupra Terenurilor Mureş, a formulat întâmpinare (f.18-19), prin care a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună admiterea excepţiei tardivităţii introducerii plângerii, respingerea plângerii, ca neîntemeiată menţinerea în totalitate a Hotărârii nr.74/16.02.2009 ca fiind emisă în mod temeinic şi legal.

În motivare a arătat că înţelege să invoce pe cale de excepţie, tardivitatea introducerii cererii, menţionând că prin adresa nr.947/18.02.2009, Comisia judeţeană a comunicat în  temeiul art.27 alin.7 din HG nr.890/2005, Comisiei locale de fond funciar Glodeni modul de soluţionare al propunerilor şi tabelele –anexă ale Hotărârii nr.74/2009. Conform alin.8 al aceluiaşi articol, reclamanta avea la dispoziţie un termen de 30 de zile pentru a contesta la instanţa de judecată soluţia comisiei judeţene.

Pe fondul cauzei arată că reclamanta a formulat cerere înregistrată la Primăria comunei Glodeni sub nr.52/16.09.2005 prin care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeţei de 0,28 ha teren arabil situat în intravilanul comunei Glodeni. Comisia locală de fond funciar Glodeni a formulat propunere de admitere a cererii reclamantei şi a înaintat documentaţia Comisiei Judeţene Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Asupra Terenurilor Mureş, care în urma cercetării documentaţiei, a constatat faptul că reclamanta nu a depus înscrisuri în dovedirea dreptului de proprietate asupra terenului în perioada 06.03.1945-22.12.1989. Pe cale de consecinţă, prin Hotărârea nr.74/16.02.2009 a respins poziţia nr.178 din anexa nr.46, cea privitoare la reclamantă.

În drept a invocat prevederile art.115 C.pr. civ., astfel cum a fost modificată şi completată, ale ale Legii 18/1991r, modificată şi completată prin Legea nr.247/2005, precum şi ale HG nr.890/2005.

Din actele şi lucrările dosarului, instanţa, asupra tardivităţii formulării plângerii şi asupra fondului cauzei, reţine următoarele:

În aplicarea art.137 C.pr.civ., excepţia tardivităţii fiind una care face de prisos cercetarea în fond a pricinii, trebuie soluţionată cu prioritate faţă de orice alte cereri sau excepţii invocate în cauză.

Articolul 53 din Legea nr. 18/1991 prevede că împotriva hotărârii comisiei judeţene se poate face plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul, în termen de 30 de zile de la comunicare.

În speţă, petenta a luat cunoştinţă de hotărârea comisiei judeţene la data de 18.12.2009 potrivit confirmării de primire de la fila 54, iar plângerea a fost înregistrată pe rolul instanţei la data de 10.12.2009, prin urmare cu respectarea termenului defipt de lege, excepţia invocată urmând a fi respinsă.

În ceea ce priveşte fondul acţiunii instanţa reţine că în baza Legii nr. 247/2005, petenta a formulat cererea înregistrată  sub nr. 52/16.09.2005 la Comisia Locală de Fond Funciar Glodeni prin care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul intravilan în suprafaţă de 0,28 ha, situat în satul Glodeni, înscris în CF nr. 1039 Glodeni, nr. top. 370/2/1, după defunctul tată Kristof Andras.

Instanţa mai reţine că, cererea petentei a fost apreciată drept întemeiată de către intimata Comisia locală pentru reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Glodeni, prin procesul-verbal al şedinţei din data de 7 ianuarie 2009 concluzionându-se că dosarul este complet, fiind dovedit dreptul de proprietate şi calitatea de moştenitor legal al autorului terenului, dosarul urmând a fi înaintat intimatei Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Mureş cu propunerea de validare a reconstituirii dreptului de proprietate, dispunându-se şi înscrierea în anexele nr. 46 şi nr. 3.

Însă, prin Hotărârea nr. 74 din 16.02.2009 intimata Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Mureş a respins propunerea din anexa nr. 46 poziţia 178 înaintată de Comisia locală Glodeni cu adresa nr. 249/09.01.2009, în motivarea soluţiei de respingere arătându-se că lipsesc actele de stare civilă care să facă dovada gradului de rudenie cu autorul terenului, actele doveditoare ale proprietăţii din perioada 06.03.1945-22.12.1989, declaraţia pe proprie răspundere referitor la art. 10 alin. 2 din Legea nr. 18/1991.

Conform CF nr. 1039 Glodeni suprafaţa solicitată de petentă apare înscrisă pe numele numitului Kristof Andras fiind dobândită prin cumpărare în anul 1917, din certificatul de deces şi cel de naştere de la filele 31 şi 32 reieşind că petenta este fiica defunctului Kristof Andras. Totodată, instanţa reţine din înscrisul de la fila 32 că petenta s-a conformat obligaţiei privind declaraţia dată conform art. 10 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, nesubzistând aşadar motivele pentru care intimata a respins cererea petentei de reconstituire a dreptului de proprietate.

Faţă de cele arătate mai sus, instanţa constată că, prin Hotărârea nr.  468/21.06.2007 a intimatei Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Mureş în mod netemeinic s-a respins propunerea de validare a cererii de reconstituire a dreptului de proprietate şi se impune modificarea art. 1 al Hotărârii  menţionate în sensul validării propunerii din anexa nr. 46 poziţia nr. 178 privind pe petenta KA pentru suprafaţa de 2.759 mp. 

Va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.