Civil - contestaţie la executare - + susp. exec. sil.

La data de 24.07.2009 s-a înregistrat pe rolul acestei instanţe sub numărul de mai sus contestaţia la executare formulată de contestator CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI BAND, în contradictoriu cu intimata SM, cerere prin care s-a solicitat anularea executării silite însăşi pornite în dosar execuţional 113-2008, suspendarea executării silite şi restituirea taxei de timbru. Cu cheltuieli de judecată.

În motivare contestatoarea a arătat că la data de  09.07.2009 i s-a comunicat de către BEJ Asociaţi Soos-Pop somaţia prin care i s-a pus în vedere să achite suma de 2.423 lei reprezentând cheltuieli de judecată, onorariu avocaţial şi cheltuieli de executare.

 Contestatoarea arată că executarea silită este nelegală întrucât executorul judecătoresc a continuat executarea silită în dosar 113-2008 deşi aceasta era perimată de drept în condiţiile art. 389 alin. 1 Cpr.civ..

De la ultimul act de executare au trecut mai mult de 6 luni fără să fi fost urmat de alte acte de executare, din culpa creditoarei.

Intimata  a depus întâmpinare solicitând respingerea cererii de suspendare a executării silite, respingerea contestaţiei la executare, obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată şi obligarea contestatorului la plata unor amenzi în conformitate cu dispoziţiile. Art. 404 alin. 2 c.pr.civ.

În motivare intimata arată că titlul executoriu este reprezentat de încheierea civilă nr. 1777/2007 prin care contestatoarea a fost obligată să achite suma de 1508 lei cu titlu de cheltuieli de judecată sens în care executorul judecătoresc a trimis o somaţie Consiliului Local Band. Faţă de prevederile OG 22/2002  contestatoarea avea obligaţia ca în termen de 6 luni să ia toate măsurile care se impun în vederea îndeplinirii obligaţiei de plată.

În ceea ce priveşte perimarea se arată că această instituţie este reglementată ca o sancţiune pentru creditorul inactiv or în situaţia de faţă nu poate fi invocată culpa creditoarei ci a debitoarei care nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată deşi nu avea opţiunea de a plăti sau nu precum şi culpa executorului judecătoresc care după emiterea primei somaţii nu a mai efectuat nici un act de executare.

Intimata învederează instanţei că statul şi instituţiile publice nu pot refuza executarea unor hotărâri judecătoreşti definitive prin care au fost obligate la plata unor sume de bani sens în care invocă jurisprudenţa CEDO.

De asemenea conform Art. 404 alin. 2 c.pr.civ. a solicitat obligarea contestatorului la plata unei amenzi, motivat de netemeinicia contestaţiei ţi de intenţia acestuia de a tergiversa executarea silită.

Instanţa a dispus acvirarea dosarului execuţional nr.113/2008.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin încheierea civilă nr. 1777/2007 a Judecătoriei Tg-Mureş irevocabilă contestatoarea Consiliul Local Band a fost obligată să achite intimatei suma de 1508 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

În dosarul execuţional 113/2008 s-a emis somaţie pentru suma de 2.173 lei comunicată contestatoarei la data de 25.06.2008.

La data de 07.07.2009 în urma formulării de către intimată a unei cereri de continuare a executării silite a fost emisă o nouă somaţie.

Raportat la susţinerile contestatoarei legate de nelegalitatea executării silite ca urmare a intervenirii perimării instanţa reţine că potrivit art. 389 C.pr.civ dacă creditorul a lăsat să treacă 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare, fără să fi urmat alte acte de urmărire, executarea se perimă de drept şi orice parte interesată poate cere desfiinţarea ei. Dacă se face o nouă cerere de executare, se va face mai întâi, o nouă somaţie, la care nu se va mai alătura titlul ce se execută.

Din interpretarea dispoziţiilor legale sus citate rezultă că în situaţia în care, urmare a inactivităţii creditorului, au trecut 6 luni fără a se îndeplini nici un act de executare intervine sancţiunea perimării executării silite cu consecinţa desfiinţării actelor de executare silită efectuate anterior şi  eventual începerea unei noi executări silite ceea ce presupune întocmirea unui nou dosar de executare în baza unei noi cereri a creditorului, executare silită în cadrul căreia se emite o nouă somaţie.

În cazul de faţă, raportat la calitatea debitoarei instanţa reţine incidenţa prev art. 2 din O G 22/2002, conform cărora, dacă executarea creanţei stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituţia debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-şi îndeplini obligaţia de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somaţia de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.

 Prin instituirea unui regim derogatoriu de la dreptul comun în materia executării silite împotriva unei instituţii publice, legiuitorul a avut în vedere, astfel cum s-a pronunţat Curtea Constituţională prin decizia nr. 161 din 22 aprilie 2003, instituirea unei măsuri de protecţie a patrimoniului instituţiilor publice, ca o premisă indispensabilă a derulării în condiţii optime a activităţii acestora. Termenul de 6 luni echivalează cu o suspendare legală a executării silite astfel încât, conform art. 389 alin. 2 C.pr.civ  termenul de perimare curge de la încetarea suspendării – în cazul de faţă la împlinirea a şase luni de la data comunicării primei somaţii, respectiv de la data de 25.12.2008. Raportat la această dată, termenul de perimare a executării silite s-a împlinit la data de 25.06.2009 iar intimata a formulat cererea de continuare a executării silite la data de 06.07.2007, fiind emisă o nouă somaţie la data de 07.07.2009.

Având în vedere consideraţiile anterioare precum şi aspectele invocate de intimată prin întâmpinare instanţa reţine că, deşi în  cauză s-a împlinit termenul de 6 luni prev de C. pr.civ, în fapt nu operează ca atare sancţiunea perimării.  Instanţa reţine că atât Convenţia cât şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg se impun judecătorului român care are obligaţia de a face aplicarea directă şi prioritară faţă de dreptul intern a acestora în cursul soluţionării litigiilor deduse în faţa sa, sens în care raportat la circumstanţele speţei trebuie analizat în ce măsură aplicarea acestei sancţiuni procesuale este în conformitate cu exigenţele unui proces echitabil conform art. 6 CEDO.

 Executarea unei hotărâri judecătoreşti reprezintă o componentă a dreptului la un proces echitabil sens în care revine statului prin instituţiile sale, în calitate de depozitar al forţei publice, obligaţia pozitivă de a lua măsurile necesare în scopul executării unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile – Ruianu c. României. Cu atât mai mult în situaţia specifică a hotărârilor judecătoreşti pronunţate împotriva statului, - cauza Hornsby c. Greciei – acesta este obligat să se supună dispoziţiilor unei hotărâri judecătoreşti pronunţate împotriva sa, tocmai în vederea asigurării unei protecţii efective a justiţiabilului şi în vederea reintrării în legalitate, având în vedere totodată că interesul administraţiei, ca element al statului de drept se identifică cu interesul unei bune administrări a justiţiei.

În cauza Şandor c. României, Curtea a subliniat din nou, făcând trimitere la cauza Metaxas împotriva Greciei că nu este oportun să-i ceri unei persoane, care în urma unei proceduri judiciare a obţinut o creanţă împotriva statului, să recurgă la procedura de executare silită pentru a obţine satisfacţie. Consideraţii similare se regăsesc şi în cauza Sabin Popescu c. României (constatând refuzul autorităţilor de a respecta termenii unei hotărâri definitive, Curtea a subliniat că într-un stat care respectă preeminenţa dreptului executarea unei hotărâri judecătoreşti nu poate fi împiedicată, anulată sau întârziată în mod excesiv).

Analizând situaţia dedusă judecăţii prin prisma jurisprudenţei CEDO instanţa constată că în fapt contestatoarea în calitatea de autoritate publică, avea obligaţia de a executa întocmai şi deîndată obligaţia de plată stabilită prin hotărâre judecătorească irevocabilă, nefiind necesar în acest sens ca intimata să întreprindă demersuri suplimentare în vederea executării silite. De asemenea trebuie menţionat faptul că, prevederile OG 22/2002 trebuie interpretate nu doar în sensul în care instituie un termen de graţie faţă de o instituţie publică ci şi în sensul în care stabilesc o obligaţie legală în sarcina acestora, ca în termenul acordat să facă demersurile necesare pentru a-şi îndeplini obligaţia de plată.

Raportat la cele ce preced, instanţa apreciază că în cauză, dată fiind pasivitatea de care a dat dovadă contestatoarea, intimata a fost nevoită să efectueze demersuri pentru declanşarea executării silite suportând totodată o serie de cheltuieli în acest sens. Cu atât mai mult, aplicarea în cauză a sancţiunii perimării şi obligarea intimatei să reia executarea silită (în condiţiile în care a formulat cererea de continuare a executării la scurt timp de la data împlinirii termenului de perimare) ar avea ca efect întârzierea în mod excesiv a executării silite şi implicit o încălcare a dreptului intimatei la acces la justiţie prim prisma art. 6 CEDO. Din această perspectivă instanţa naţională are obligaţia ca în limitele competenţei sale să interpreteze şi să aplice dreptul intern având totodată în vedere necesitatea de a respecta drepturile şi libertăţile fundamentale, astfel cum sunt recunoscute şi protejate de Convenţie (în acest sens cauza Sabin Popescu şi în cauza Virgil Ionescu c. României Curtea  a statuat în sensul că instanţele naţionale au competenţa de a interpreta legislaţia internă, fiind în mod special vorba de reguli de natură procedurală însă Curtea urmează să verifice compatibilitatea cu Convenţia a efectelor unei asemenea interpretări ). Prin urmare revine în primul rând instanţei naţionale obligaţia de a face aplicarea directă a Convenţiei şi urmând principiile trasate pe cale jurisprudenţială,  de a interpreta şi aplica dreptul intern de aşa manieră încât să nu se aducă atingere substanţei drepturilor recunoscute prin Convenţie.

Având în vedere cele ce preced şi faţă de situaţia de fapt reţinută, instanţa apreciază că nu se poate reţine în cauză o culpă a intimatei – în sensul inactivităţii, de natură să justifice aplicarea sancţiunii perimării în condiţiile în care a priori nu se poate reţine în sarcina sa obligaţia de a declanşa executarea silită împotriva unei autorităţi publice.  Cu atât mai mult apare ca excesiv să i se impună intimatei care a formulat de altfel două cereri prin care şi-a manifestat voinţa în sensul executării dispoziţiilor hotărârii judecătoreşti, să urmărească şi să respecte cu stricteţe termenul de 6 luni în condiţiile în care modul de calcul al termenului de perimare, dată fiind incidenţa OG 22/2002 depinde esenţial de data la care contestatoarei i s-a comunicat prima somaţie, sens în care revenea în primul rând executorului judecătoresc obligaţia de a stărui pentru realizarea  cu celeritate a obligaţiei prevăzute în titlul executoriu (art. 373/2 alin. 2 c.pr.civ.)

Având în vedere considerentele anterioare instanţa apreciază că admiterea contestaţiei formulate de CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI BAND şi desfiinţarea executării silite cu consecinţa reluării într-un nou dosar a executării silite ar constitui o sarcină disproporţionată raportat la procedurile pe care intimata deja le-a urmat, aspect de natură să încalce dreptul intimatei de acces la instanţă.

Instanţa reţine totodată că perimarea ca instituţie juridică are o natură mixtă reprezentând atât o sancţiune procedurală – ale cărei efecte se răsfrâng asupra întregii activităţi desfăşurate anterior – cât şi o prezumţie de desistare dedusă din lipsa de stăruinţă a persoanei interesate. În condiţiile în care nu se poate stabili o culpă a intimatei, date fiind circumstanţele, cauzei şi în nici un caz nu se poate aprecia dată fiind atitudinea sa procesuală că a înţeles să renunţe la dreptul de creanţă recunoscut prin încheierea civilă nr. 1777/2007, instanţa constată inaplicabile prevederile art. 389  C.pr.civ , sens în care va respinge ca neîntemeiată contestaţia la executare formulată de contestator CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI BAND.

În ceea ce priveşte cererea intimatei de obligare a contestatoarei la plata unei amenzi judiciare, aceasta va fi de asemenea respinsă ca neîntemeiată, nefiind îndeplinite  condiţiile prev. de art. 404 alin. 2 c.pr.civ. în sensul exercitării dreptului la acţiune cu rea-credinţă din moment ce cererea formulată de contestatoare are o bază în dreptul intern iar soluţia de respingere a contestaţiei la executare nu determină aplicarea automată a unei amenzi.

Faţă de dispoziţiile art. 274 c.pr.civ, instanţa va obliga contestatoarea la plata către intimată a sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată – onorariu avocaţial.

Domenii speta

Spete similare