Penal - cerere de contopire a executării pedepselor (alte modificări de pedepse) (art.449 C.p.p.)

Hotărâre 1034 din 16.09.2009


Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 13.5.2oo9, sub numărul de mai sus, petentul KG a formulat o cerere de contopire a pedepselor la care a fost condamnat.

În motivare a arătat, pe scurt, că solicită contopirea pedepselor deoarece această operaţiune nu s-a realizat la momentul pronunţării ultimei condamnări împotriva sa şi că doreşte să plece cât mai repede acasă.

Petentul nu a depus la dosar înscrisuri în susţinerea cererii sale şi nici nu a indicat temeiul de drept al acesteia.

Instanţa a solicitat şi a primit la dosar informaţii cu privire la cazierul judiciar al petentului [f. 23], cu privire la pedeapsa în executarea căreia se află petentul şi a datei începerii executării [f. 22] şi a solicitat copii legalizate ale sentinţelor penale care sunt menţionate în fişa de cazier judiciar a petentului.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarele:

Din fişa de cazier judiciar a petentului rezultă că acesta a suferit mai multe condamnări la pedeapsa cu închisoarea, condamnările fiind pronunţate pentru fapte similare.

Prin sentinţa penală nr. 271/13.2.2oo2 pronunţată de Judecătoria Târgu Mureş, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 63/R/19.2.2oo3 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş s-a realizat contopirea pedepselor aplicate anterior petentului şi s-a dat spre executare acestuia pedeapsa rezultantă finală de 8 ani închisoare [ff. 67 - 69]. În temeiul acestei sentinţe a fost emis mandatul de executare al pedepsei închisorii nr. 374/27.2.2oo3, executarea pedepsei începând la data de 26.3.1998 şi urmând să expire la data de 8.3.2oo6.

Petentul a fost liberat condiţionat din executarea acestei pedepse, cu un rest de pedeapsă rămas neexecutat de 985 de zile închisoare.

Prin sentinţa penală nr. 179/26.5.2oo5 pronunţată de Judecătoria Topliţa, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 91/R/8.2.2oo6 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, petentul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani şi 1o luni închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 2o8 alin. 1, art. 2o9 alin. 1 lit. a, g, i C.p. cu aplicarea art. 41 alin. 2 şi art. 37 lit. a C.p. Cu aceiaşi ocazie instanţa a revocat liberarea condiţionată cu privire la restul de pedeapsă rămas neexecutat de 985 de zile închisoare din pedeapsa anterioară dată prin sentinţa penală nr. 271/13.2.2oo2 pronunţată de Judecătoria Târgu Mureş şi a contopit acest rest cu pedeapsa pronunţată, dând spre executare petentului pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 1o luni închisoare [ff. 73 - 81].

În temeiul acestei condamnări petentul a fost privat de libertate în perioada 13.1o.2oo4 - 23.3.2oo7, moment la care a fost din nou liberat condiţionat cu un rest de pedeapsă rămas neexecutat de 5o7 de zile închisoare.

În fine, prin sentinţa penală nr. 216/3o.4.2oo8 pronunţată de Judecătoria Reghin, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 121/A/25.3.2oo9 pronunţată de Tribunalul Mureş petentul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 2o8 alin. 1, art. 2o9 alin. 1 lit. a, g, i C.p. cu aplicarea art. 37 lit. b C.p. În temeiul acestei sentinţe a fost emis mandatul de executare al pedepsei închisorii nr. 276/14.4.2oo9 [ff. 18 – 2o].

În prezent petentul se află în executarea acestei pedepse, astfel după cum rezultă din informaţiile comunicate instanţei de către Penitenciarul Târgu Mureş, executarea pedepsei începând la data de 6.5.2oo9 şi urmând să expire la data de 5.5.2o12 [f. 22].

Analizând activitatea infracţională a petentului, astfel cum este reţinută în cele 3 sentinţe penale mai sus menţionate, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:

După realizarea contopirii de pedepse prin sentinţa penală nr. 271/13.2.2oo2, petentul a executat parţial pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată prin respectiva sentinţă, el fiind liberat condiţionat cu un rest de pedeapsă rămas neexecutat de 985 de zile închisoare.

Aflându-se în interiorul termenului dintre momentul liberării condiţionate şi momentul considerării pedepsei ca executate, petentul a mai săvârşit şi alte fapte penale, astfel:

- la data de 5/6.5.2oo4 a săvârşit o infracţiune de furt calificat în dauna părţii vătămate SC Marigab SRL Băla;

- la data de 8/9.1o.2oo4 a săvârşit o infracţiune de furt calificat în formă continuată în dauna părţilor vătămate A.I. Mera, A.I. Moldovan, SC Mileea Prod SRL.

Pentru fapta din data de 5/6.5.2oo4 petentul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 216/3o.4.2oo8, iar pentru fapta din data de 8/9.1o.2oo4 petentul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 179/26.5.2oo5.

Prin urmare, fiecare dintre cele două fapte penale au fost comise înainte de considerarea ca executată a pedepsei de 8 ani închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 271/13.2.2oo2. Ca atare, potrivit dispoziţiilor art. 61 alin. 1 teza 2 C.p. dacă în acelaşi interval cel liberat a comis din nou o infracţiune, instanţa, ţinând seama de gravitatea acesteia, poate dispune fie menţinerea liberării condiţionate, fie revocarea. În acest din urmă caz, pedeapsa stabilită pentru infracţiunea săvârşită ulterior şi restul de pedeapsă ce a rămas de executat din pedeapsa anterioară se contopesc, putându-se aplica un spor până la 5 ani.

Prin dispoziţiile sentinţei penale nr. 179/26.5.2oo5 a Judecătoriei Topliţa, instanţa a dat eficienţă acestor prevederi legale, revocând liberarea condiţionată şi contopind restul rămas neexecutat din pedeapsa anterioară cu pedeapsa stabilită pentru infracţiunea săvârşită ulterior. Însă acest lucru nu a fost realizat prin sentinţa penală nr. 216/3o.4.2oo8 a Judecătoriei Reghin, instanţa nepronunţându-se asupra menţinerii sau revocării liberării condiţionate.

În fine, instanţa mai constată că faptele comise de către petent la datele de 5/6.5.2oo4 şi 8/9.1o.2oo4 sunt concurente. Prin urmare instanţa va descontopi pedeapsa rezultantă aplicată prin sentinţa penală nr. 179/26.5.2oo5, va face aplicarea dispoziţiilor art. 61 alin. 1 teza 2 C.p. cu privire la restul neexecutat din pedeapsa anterioară faţă de fiecare dintre condamnările ulterioare şi, în final, va contopi cele două pedepse într-o singură pedeapsă rezultantă finală, analizând şi necesitatea aplicării unui spor.

Faţă de argumentele şi explicaţiile expuse în cele ce preced, instanţa urmează a hotărî următoarele:

Va admite cererea formulată de petentul KG privind contopirea pedepselor de 3 ani şi 1o luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 179/26.5.2oo5 pronunţată de Judecătoria Topliţa, definitivă prin decizia penală nr. 91/R/8.2.2oo6 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş şi de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 216/3o.4.2oo8 pronunţată de Judecătoria Reghin, definitivă prin decizia penală nr. 121/A/25.3.2oo9 pronunţată de Tribunalul Mureş.

În baza art. 449 C.p.p. va descontopi pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 1o luni închisoare aplicată petentului prin sentinţa penală nr. 179/26.5.2oo5 pronunţată de Judecătoria Topliţa, definitivă prin decizia penală nr. 91/R/8.2.2oo6 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, în pedepsele componente şi va pune aceste pedepse în individualitatea lor, astfel:

•pedeapsa de 3 ani şi 1o luni închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 2o8 alin. 1, art. 2o9 alin. 1 lit. a, g, i C.p. cu aplicarea art. 41 alin. 2 şi art. 37 lit. a C.p.;

•restul de pedeapsă de 985 de zile închisoare, rest de pedeapsă rămas neexecutat din pedeapsa anterioară de 8 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 271/13.2.2oo2 pronunţată de Judecătoria Târgu Mureş, definitivă prin decizia penală nr. 63/R/19.2.2oo3 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş.

Va constata că prin sentinţa penală nr. 179/26.5.2oo5 pronunţată de Judecătoria Topliţa s-a făcut aplicarea art. 61 C.p. şi s-a dispus revocarea liberării condiţionate cu privire la restul de pedeapsă de 985 de zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa anterioară de 8 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 271/13.2.2oo2 pronunţată de Judecătoria Târgu Mureş.

Va constata că fapta pentru care petentul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani şi 1o luni închisoare, prin sentinţa penală nr. 179/26.5.2oo5 pronunţată de Judecătoria Topliţa, definitivă prin decizia penală nr. 91/R/8.2.2oo6 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş este concurentă cu fapta pentru care acesta a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare, prin sentinţa penală nr. 216/3o.4.2oo8 pronunţată de Judecătoria Reghin, definitivă prin decizia penală nr. 121/A/25.3.2oo9 pronunţată de Tribunalul Mureş.

Va constata că fapta săvârşită de către petent la data de 8/9.1o.2oo4 şi pentru care acesta a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani şi 1o luni închisoare prin sentinţa penală nr. 179/26.5.2oo5 pronunţată de Judecătoria Topliţa, definitivă prin decizia penală nr. 91/R/8.2.2oo6 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, precum şi fapta săvârşită de către petent la data de 5/6.5.2oo4 şi pentru care acesta a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare, prin sentinţa penală nr. 216/3o.4.2oo8 pronunţată de Judecătoria Reghin, definitivă prin decizia penală nr. 121/A/25.3.2oo9 pronunţată de Tribunalul Mureş, au fost comise în intervalul de timp de la eliberarea condiţionată şi până la împlinirea duratei pedepsei de 8 ani închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 271/13.2.2oo2 pronunţată de Judecătoria Târgu Mureş, definitivă prin decizia penală nr. 63/R/19.2.2oo3 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş.

În baza art. 449 C.p.p. raportat la art. 61 alin. 1 C.p. va dispune contopirea următoarelor pedepse:

•pedeapsa de 3 ani şi 1o luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 179/26.5.2oo5 pronunţată de Judecătoria Topliţa, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 2o8 alin. 1, art. 2o9 alin. 1 lit. a, g, i C.p. cu aplicarea art. 41 alin. 2 şi art. 37 lit. a C.p. cu restul de pedeapsă de 985 de zile închisoare, rest de pedeapsă rămas neexecutat din pedeapsa anterioară de 8 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 271/13.2.2oo2 pronunţată de Judecătoria Târgu Mureş, rezultând o pedeapsă de 3 ani şi 1o luni închisoare;

•pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 216/3o.4.2oo8 pronunţată de Judecătoria Reghin pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 2o8 alin. 1, art. 2o9 alin. 1 lit. a, g, i C.p. cu aplicarea art. 37 lit. b C.p. cu restul de pedeapsă de 985 de zile închisoare, rest de pedeapsă rămas neexecutat din pedeapsa anterioară de 8 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 271/13.2.2oo2 pronunţată de Judecătoria Târgu Mureş, rezultând o pedeapsă de 3 ani închisoare.

În baza art. 449 C.p.p. raportat la art. 36 alin. 2 cu referire la art. 33 lit. a şi art. 34 alin. 1 lit. b C.p. va contopi cele două pedepse rezultante de 3 ani şi 1o luni închisoare şi de 3 ani închisoare - mai sus menţionate – şi va aplica petentului pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 1o luni închisoare, pe care o va spori cu 2 luni, petentul urmând a executa pedeapsa rezultantă finală de 4 ani închisoare.

Necesitatea aplicării unui spor în cauza concretă este motivată de următoarele argumente:

- nu trebuie creată petentului senzaţia de impunitate faţă de celelalte pedepse care i-au fost aplicate dar pe care nu le va mai executa ca urmare a contopirii;

- petentul a demonstrat perseverenţa sa infracţională prin aceea că a comis mai multe fapte penale de acelaşi gen, într-o perioadă de timp mai îndelungată, activitatea sa infracţională punând în evidenţă dispreţul acestuia faţă de avertismentul pe care societatea i l-a dat în mai multe rânduri cu privire la conduita sa antisocială.

Având în vedere ansamblul activităţii infracţionale a petentului, instanţa apreciază că un spor de 2 luni închisoare este un echivalent suficient al pedepselor care nu se mai execută şi este proporţional cu gravitatea şi periculozitatea socială concretă rezultată din pluralitatea de infracţiuni.

În baza şi în condiţiile prevăzute de art. 71 alin. 2 C.p. va interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a şi b C.p. ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 36 alin. 3 C.p. va deduce din pedeapsa rezultantă finală de 4 ani închisoare, perioada deja executată de la data de 13.1o.2oo4 până la 23.3.2oo7 şi de la data de 6.5.2oo9 până la zi.

Va dispune anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 276/14.4.2oo9 emis de Judecătoria Reghin în baza sentinţei penale nr. 216/3o.4.2oo8.

Va dispune emiterea unui nou mandat de executare în baza prezentei sentinţe, după rămânerea sa definitivă.

Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţelor penale menţionate anterior.

În baza art. 349 raportat la art. 192 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia, iar suma de 1oo lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, va fi suportată din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.