Plângere împotriva hcj

Sentinţă civilă 3184 din 07.04.2011


Dosar nr. 1966/318/2010 cod operator 2445

R O M Â N I A

JUDECATORIA TÂRGU JIU

JUDETUL GORJ

SECTIA CIVILA

SENTINTA CIVILA Nr. 3184

Sedinta publica de la 07 Aprilie 2011

Completul compus din:

PRESEDINTE: OTILIA CEZARINA POPESCU

Grefier: ELENA CIORTAN

Pe rol fiind pronuntarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în sedinta publica din data de  31.03.2011, cu privire la  plângerea formulata de petentul ... împotriva HCJ nr.5396/11.12.2009, în contradictoriu cu intimatele Comisia locala pentru aplicarea Legii 18/1991 Bumbesti Jiu si Comisia judeteana pentru aplicarea legii 18/1991 Gorj.

La apelul nominal facut în sedinta publica au lipsit partile.

Procedura legal îndeplinita din ziua dezbaterilor.

Dezbaterile si cuvîntul partilor au fost consemnate în încheierea de sedinta din data de 31.03.2011, ce face parte integranta din prezenta sentinta.

Deliberând, instanta pronunta urmatoarea sentinta:

 

INSTANTA

Prin plângerea înregistrata pe rolul judecatoriei Tg-Jiu sub nr.1966/318/2010 petentul .... a contestat HCJ nr.5396/11.12.2009 si a solicitat instantei ca, prin sentinta ce se va pronunta, în contradictoriu cu intimatele  Comisia locala pentru aplicarea Legii 18/1991 Bumbesti Jiu si Comisia judeteana pentru aplicarea legii 18/1991 Gorj, sa se dispuna anularea acesteia si reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafata de 1050mp prin acordarea de despagubiri.

În motivarea plângerii petentul a aratat ca,  prin hotarârea contestata, i s-a invalidat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafata de 1050mp, teren ocupat de blocuri de locuinte, trotuare, spatii verzi, etc., retinându-se ca nu sunt îndeplinite dispozitiile art. 9 alin.4 si 5 din Legea 18/1991, art. 6 alin.1 din Legea 1/2000 si art.11 din HG nr.890/2005, modificata prin HG nr.1120/2005.

Ca, terenul în suprafata de 1050mp a avut latimea de 7m, lungimea de 150m si urmatoarele vecinatati: N- most. ..., S- most...., V- rest proprietate preluata prin Conventia din anul 1952 de catre UM Sadu pentru constructia de blocuri muncitoresti, E- ..., terenul fiind preluat abuziv în perioada 1965-1970 pentru a se construi blocuri, trotuare, spatii verzi.

A mai sustinut petentul ca  preluarea s-a facut de la ..., bunicul matern,  dovada dreptului de proprietate fiind facuta cu registrul agricol din perioada 1959-1963 ,al tatalui sau ...., terenul figurând la categoria ,, alte terenuri"- 29 ari, fiind cuprins între DN 66 Tg-.Jiu- Petrosani  la est, pâna în gradina casei lui .....

Ca, pentru terenul preluat în anul 1952 a fost înscris în anexa 23 cu suprafata de 1007 mp pentru a primi despagubiri, în litigiu fiind diferenta de 1050mp, pentru care se impune a se acorda despagubiri.

În drept petentul a invocat dispozitiile art. 53 din Legea 18/1991.

În dovedirea plângerii petentul  a depus la dosar adresa nr.154/07.01.2010, tabelul anexa la HCJ nr.5396 cu pozitia petentului, HCJ nr.5396/2009, act de stare civila petent, Conventia din anul1952, copia registrului agricol al autorului petentului, s.c. nr.5980/2010, plan de amplasament.

Intimata Comisia locala pentru aplicarea Legii 18/1991 Bumbesti Jiu a formulat întâmpinare( fila 17), solicitând respingerea plângerii.

S-a sustinut ca în anul 1952 între Uzina Mecanica Sadu si o parte din cetatenii fostei comune Bumbesti s-a realizat un schimb de terenuri, cetatenii cedând o parte din terenurile aflate pe raza comunie Bumbesti si primind terenuri pe raza satului Tetila.

Ca, pentru o parte din terenuri schimbul nu s-a realizat efectiv, desi exista semnaturile în tabel, cetatenii neluînd în primire terenurile primite în schimb, astfel ca în registrul agricol nu s-au operat modificarile.

S-a aratat ca petentul  a solicitat în temeiul Legii 247/2005, prin cererea înregistrata sub nr.9483/2005, reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafata de 2057mp ce a apartinut autorului ..., bunicul matern, situat între DN 66 Tg-Jiu-Petrosani si soseaua comunala.

Ca, pentru terenul în suprafata de 1007mp, din totalul celor 2057mp, organul local a procedat la înscrierea petentului în anexa39 la HCJ nr.3093/2002, în vederea acordarii de despagubiri, terenul având urmatoarele vecinatati: V- DN 66 Tg-Jiu- Petrosani, în discutie fiind terenul dispus în continuarea celor 1007mp.

Ca, prin adresele nr.7822/2009 si 8481/2009 petentului i s-au solicitat documente pentru a face dovada dreptului de proprietate , documente care nu s-au depus, iar sustinerile petentului în senul ca terenul în litigiu este înscris în registrul agricol la categoria ,, alte terenuri" nu pot fi primite atât timp cât terenul este situat în vatra satului sau silistea casei.

În drept intimata a invocat dispozitiile art.115-118 C.p.c.

S-au depus la dosar: HCJ nr.5396/2009, tabelul cu pozitia petentului, nota de prezentare nr.10675/11.11.2009, cererea nr.9483/2005, cererea nr.7743/2009, declaratii , cererea nr.2228/1998, Conventia din anul 1952, HCJ nr.3093/2002, tabelul anexa la aceasta hotarâre, acte de filiatie, schema filiatiei, adresa nr.7822/2009, adresa nr.8481/2009.

Petentul, pentru a face dovada dreptului de proprietate cu privire la terenul în litigiu, a solicitat administrarea probei testimoniale, fiind audiati ca martori numitii....  si ... si proba cu expertiza tehnica de specialitate, fiind numit pentru efectuarea lucrarii domnul expert G. M. urmând a  identifica terenul din Conventia din anul 1952 si  terenul la care au facut referire martorii audiati, pentru  ase stabili daca se suprapun  si care este destinatia terenului.

Lucrarea de specialitate  a fost depusa la dosar la data de 23.09.2010, iar în cuprinsul acesteia s-a concluzionat ca terenul din Conventia din anul 1952 si cel la care fac referire martorii are suprafata de 2057mp, este dispus sub forma unei curele  cuprinsa între DN 66 la vest si gospodariile particulare la est si este compusa din suprafata de 1007mp, înscrisa în anexa 39 pentru acordarea de despagubiri si suprafata de 1050mp, terenul în litigiu, teren care nu este liber fiind ocupat de blocuri, strazi, trotuare, alei, spatii verzi, compus din doua parcele despartite de terenul în suprafata de 1007mp,  si care se învecineaza cu ....,..., DN 66, rest proprietate si alte gospodarii particulare.

Organul local a formulat obiectiuni la cele concluzionate, cu privire la identificarea gospodariilor cu care se învecineaza terenul si  la verificarea evidentelor din registrul agricol.

Raspunsul  a fost depus la fila 91 din dosar, aratându-se ca exista contradictii în ceea ce priveste vecinatatea pe latura de est a suprafetei de 617mp, însa din declaratia martorului MM. si cea a petentului rezulta ca este vorba de..., iar din declaratia martorului N.N. rezulta ca este vorba de gradinile cetatenilor, identificarea terenului fiind facuta în raport de suprafata de 1007mp, care  a fost identificata de intimata, neputându-se face o identificare în raport de registrul agricol.

În sedinta publica din data de 02.12.2010 reprezentantul organului local  a solicitat, fata de cele concluzionate în cuprinsul raportului de expertiza, audierea martorului MM si efectuarea unei noi expertize.

Instanta a încuviintat proba cu martori în temeiul art.138 alin.2 C.p.c., fiind audiat martorul MM, iar din oficiu s-a dispus audierea martorului PP, acesta fiind în imposibilitate sa se prezinte în instanta din motive de sanatate, instanta renuntând la audiere.

A fost prorogata punerea în discutie  a cererii cu privire la efectuarea unei noi expertize, la aceasta proba  reprezentantul organului local nemaistaruind.

În sedinta publica din data de 31.03.2011 reprezentantul organului local  a depus la dosar Decret Prezidential din anul 1976, anexa 12, plan de amplasament, , Decret nr.659/1973, tabelul anexa si plan de amplasament, declaratia numitului Roman Ion si, fata de aceste înscrisuri, s-a precizat ca petentul nu face dovada ca dupa anul 1952 a mai detinut teren în punctul în litigiu, întrucât autorul sau s-ar fi regasit în decretele de expropriere care au fost emise ulterior.

Instanta, analizând actele si lucrarile dosarului, retine urmatoarea stare de fapt:

În anul 1998 petentul, prin cererea nr.2228/1998( fila 26), a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafata de 1007mp, teren care a apartinut bunicului sau M.M si care se învecineaza cu ...  si ....

Prin HCJ nr.3093/2002 petentul a fost validat cu suprafata de 1007mp în vederea acordarii de despagubiri.

Prin cererea înregistrata sub nr.9483/2005( fila 22) petentul a solicitat în temeiul Legii 247/2005 reconstituirea dreptului de proprietate prin acordarea de despagubiri pentru un teren de care a fost deposedat prin aceeasi conventie, cu lungimea de 150m, ce se întinde din drumul national pâna în  drumul comunal .

Prin HCJ nr.5396/2009 cererea petentului a fost invalidata, retinându-se ca acesta nu face dovada proprietatii cu acte si declaratii de martori.

Prin plângerea de fata petentul contesta hotarârea de invalidare, aratând ca face dovada dreptului de proprietate cu registrul agricol al tatalui sau ..., unde terenul apare la categoria ,,alte terenuri", cu martori si Conventia din anul 1952.

Organul local precizeaza ca terenul în litigiu este situat în vatra satului, deci nu poate figura în registrul agricol la categoria ,, alte terenuri", iar prin Conventia din anul 1952 s-a preluat suprafata de 1007mp, întreaga suprafata detinuta în punctul respectiv, în acest sens fiind Decretele din anul 1973 si 1976, unde petentul nu apare cu proprietate în punctul în litigiu.

Din probele administrate  în cauza instanta retine ca în  anul 1952 Uzinele Sadu au convenit cu  o parte din locuitorii comunei Bumbesti Jiu sa cedeze o suprafata cu lungimea de 150m, de la soseaua nationala Tg-Jiu- Petrosani, urmând ca acestia sa primeasca teren în alta parte.

Petentul figureaza în Conventia din anul 1952 cu suprafata de 1007mp la pozitia 9, pozitiile învecinate fiind cea a lui ... si .....

Din declaratia martorului ....( fila 100) rezulta ca terenul a fost expropriat în mai multe etape, terenul petentului fiind în prezent ocupat de blocuri si de casa de locuit a numitului ..., care a facut un schimb  de terenuri cu ..., bunicul petentului, iar din declaratia numitului ...( fila43) rezulta ca suprafetele mentionate în Conventia din anul 1952 sunt cele existente în evidenta organului local, terenul petentului având o lungime de 350m.

Martorul NN a aratat ca preluarea terenului s-a facut în mai multe etape, în prima etapa fiind încheiata Conventia din anul 1952, pentru lungimea de 150m, în etapele urmatoare, respectiv perioada anilor 1970,  nefiind încheiate documente.

Din declaratiile martorilor rezulta, cu certitudine, ca terenul petentului se învecina cu ... si ..., iar preluarea acestuia s-a facut în mai multe etape, una  în anul 1952 si urmatoarele în anii 1970.

De aici rezulta ca dupa anul 1952 petentul a ramas cu proprietate în punctul în litigiu.

Se observa ca în Conventia din anul 1952( fila 11) numitul Roman Ion, despre care se sustine ca ar fi încheiat un schimb de terenuri cu petentul, nu apare cu teren preluat, deci se poate concluziona ca la data respectiva nu detinea teren în fata coloniei care sa fie cedat Uzinei Sadu.

În anul 1973 , prin Decretul nr.659, se expropriaza o suprafata de 8614mp situata în Bumbesti Jiu, identificata potrivit planului de situatie, pentru constructia de blocuri de locuinte.

În tabelul depus la fila 127 apare ...u ca fiind expropriat cu terenul situat la nr.346 în Bumbesti Jiu, iar la pozitia 347  apare XX, de aici rezultând faptul ca între cele doua proprietati nu se interpune si proprietatea petentului, în conditiile în care s-a expropriat o suprafata situata în acelasi loc, iar numarul proprietatilor este mentionat în ordine, iar daca petentul ar fi ramas cu teren în acest punct proprietatea acestuia ar fi trebuit sa figureze, cel putin ca si numar de ordine.

Nici pe planul de situatie depus la fila 131 nu se observa proprietatea petentului .

În tabelul anexa al Decretul Prezidential din anul 1976( fila 122) este mentionata proprietatea lui Roman Ion la pozitia 347 si apoi în ordine proprietatile celorlalti cetateni, proprietatea petentului nefiind mentionata ca si numar de ordine pe planul de situatie depus la dosar la fila 125.

În ceea ce priveste sustinerea petentului în sensul ca terenul este mentionat în registrul agricol la categoria ,, alte terenuri", instanta retine ca terenul în litigiu este situat în vatra satului, astfel ca nu poate figura la aceasta categorie.

Fata de cele retinute instanta constata ca petentul nu a facut dovada dreptului de proprietate pentru suprafata de 1050mp în conditiile art.6 alin.1/3 din Legea 1/2000 si art.11 din HG 890/2005, astfel ca plângerea va fi respinsa.

 Se are în vedere si faptul ca petentul a solicitat  prin cererea nr.2228/1998 numai suprafata de 1007mp învecinata cu ... si ....,  nefacând referire la suprafata totala  de 2057mp.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Respinge plângerea formulata de petentul ... domiciliat în ..., judetul Gorj împotriva HCJ nr.5396/11.12.2009, în contradictoriu cu intimatele Comisia locala pentru aplicarea Legii 18/1991 Bumbesti Jiu si Comisia judeteana pentru stabilirea dreptului de proprietate Gorj.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronuntata în sedinta publica  azi,  07 Aprilie 2011, la judecatorie Tg-Jiu

Presedinte,

OTILIA CEZARINA POPESCU Grefier,

ELENA CIORTAN

Red. O.P./ 09 Mai 2011

5ex

1