Stabilire program vizitare minor

Sentinţă civilă 503 din 16.02.2009


SENTINŢA CIVILĂ NR. 503

Şedinţa publică din 16.02.2009

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Tulcea la data de ………., sub nr……….., reclamantul ………., domiciliat în …………, a chemat-o în judecată pe pârâta ……….., domiciliată în …………… solicitând instanţei, ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să i se încuviinţeze să aibă legături personale cu minorele …………., născută la data de ……… şi ……….., născut la data de …………, după cum urmează: în prima şi a treia săptămână din lună, de sâmbătă orele 14,00 până duminică orele 16,00, cu posibilitatea luării acestora la domiciliul său câte o săptămână, în perioada vacanţelor de iarnă şi de primăvară câte o lună în perioada vacanţelor de vară.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat prin sentinţa civilă nr……….. pronunţată la …………. de Judecătoria Medgidia, s-a desfăcut căsătoria încheiată între ei, prin divorţ, iar cele două minore au fost încredinţate spre creştere şi educare, mamei pârâte.

A arătat reclamantul că pârâta s-a mutat din localitate, astfel că păstrarea unor legături personale cu minorele a devenit dificilă.

S-au depus la dosarul cauzei, înscrisuri în copie, iar în drept au fost invocate dispoziţiile art. 43 alin. 1 C. familiei.

Pârâta nu a formulat întâmpinare şi nici nu s-a prezentat în instanţă pentru a propune probe în apărare.

Din oficiu, instanţa a dispus efectuarea unei anchete sociale, referatul fiind înaintat la dosarul cauzei cu adresa nr. …….. la data de ……… (filele 13-15 din dosar).

Examinând cererea în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente în cauză, instanţa constată că aceasta este întemeiată având în vedere următoarele:

Prin sentinţa civilă nr……….. pronunţată la data de ………, Judecătoria Medgidia, a desfăcut căsătoria încheiată între părţi şi a încredinţat minorele, spre creştere şi educare mamei.

Potrivit art.43 din C.fam., părintele divorţat căruia i s-a încredinţat copilul exercită cu privire la acesta drepturile părinteşti, iar art.33 din Legea 272/2004 arată că minorul nu poate fi separat de părinţii săi sau de unul dintre ei împotriva voinţei acestora.

În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art.9 din Legea 18/1990 de ratificare a Convenţiei cu privire la drepturile copilului care arată că este în interesul copilului de a întreţine relaţii personale şi contacte directe cu cei doi părinţi ai săi în mod regulat.

Cum cele două minore au fost încredinţate spre creştere şi educare mamei pârâte, în conformitate cu dispoziţiile legale mai sus arătate, tatăl reclamant are dreptul de a păstra legături personale cu aceştia, precum şi de a veghea la creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea lor profesională.

In ceea ce priveşte stabilirea programului potrivit căruia se va exercita acest drept, urmează a ţine seama de modalitatea solicitată de către reclamantă, modalitate care, în opinia instanţei, este în concordanţă cu interesul superior al minorelor.

Prin urmare, va admite cererea şi va încuviinţa reclamantului să aibă legături personale cu minorele ............, născută la data de............şi ............, născut la data de ..........., după următorul program: în prima şi a treia săptămână  din lună, de sâmbătă orele 14,00 până duminică orele 16,00; în prima săptămână din vacanţele de iarnă şi de primăvară; în prima lună din vacanţa de vară.