Acţiune în exercitare autoritate părintească promovată după intrarea în vigoare a Noului Cod de procedură civilă. Recurs inadmisibil

Decizie 441 din 05.11.2014


Potrivit art. 483 alin. 2 din Noul Cod de procedură civilă, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a-i.

Decizia civilă nr. 441/R din 05.11.2014 a Curţii de Apel Galaţi

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Bujor sub nr. 1527/316/2013, reclamantul B.I. a chemat în judecată pe pârâta B.C., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să-i stabilească dreptul de a avea legături personale cu minorii rezultaţi din căsătorie, conform următorului program :

În prima şi a treia săptămână din lună minorii să fie luaţi la domiciliul său în intervalul vineri ora 1600 – duminică ora 1400;

În a doua şi a patra săptămână din lună să poată vizita minorii la domiciliul acesteia sâmbătă sau duminică în intervalul 900 – 1300;

În anii cu soţ prima zi de Crăciun, Anul Nou, şi a doua zi de Paşti la domiciliul său;

În anii fără soţ a doua zi de Crăciun, Anul Nou şi prima zi de Paşti la domiciliul său;

În vacanţe : - 3 zile în vacanţa de toamnă la domiciliul său;

-12 zile în vacanţa de iarnă la domiciliul său;

-7 zile în vacanţa de primăvară la domiciliu său;

-45 de zile în vacanţa de vară (toate zilele odată sau în două etape) la domiciliul său.

De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii reclamantul a învederat următoarele:

Din relaţia sa cu pârâta s-au născut la data de 01.04.2005 minora B.A. și  la data de 05.06.2009 minorul B.A.I., care au crescut alături de ei la domiciliul din comuna Corod, judeţul Galaţi.

Prin acţiunea principală modificată, promovată de pârâtă şi soluţionată de Judecătoria Tecuci prin sentinţa civilă nr. 3406 din 11.11.2012 în dosarul civil nr. 3084/324/2012, s-a solicitat desfacerea căsătoriei încheiată la Primăria comunei C., din culpa ambelor părţi. Conform aceleiaşi sentinţe, instanţa de fond a dispus ca exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorilor B.A. şi B.A.I. să se facă de către ambii părinţi, s-a stabilit locuinţa minorilor la reclamanta-pârâtă, respectiv în comuna C., judeţul Galaţi.

De asemenea, s-a stabilit ca ambii părinţi să contribuie în mod egal la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a minorilor. În acest sens s-a stabilit ca reclamanta – pârâtă să execute în natură obligaţia de întreţinere în favoarea minorilor, obligându-l să plătească reclamantei - pârâte în favoarea minorilor suma de 175 lei lunar cu titlu de pensie de întreţinere, începând cu data pronunţării sentinţei şi până la majoratul minorilor.

Împotriva acestei sentinţe atât el cât şi pârâta au formulat apel soluţionat de Tribunalul Galaţi prin decizia civilă nr. 141/14.05.2013, sens în care i-a fost respins apelul şi admis cel al pârâtei din prezenta cauză cu următoarea motivare: „Schimbă în parte sentinţa civilă nr. 3406 din 11.12.2012 pronunţată de Judecătoria Tecuci în dosarul nr. 3084/324/2012 şi în rejudecare: stabileşte locuinţa minorilor B.A., născută la 01.04.2005 şi B.A.I., născut la 05.06.2009, la domiciliul apelantei- reclamante B.C. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţe apelate”.

A precizat reclamantul, după pronunţarea sentinţei civile nr. 3406 de către Judecătoria Tecuci, pârâta a plecat împreună cu cei doi copii la domiciliul părinţilor materni din comuna B-M, judeţul Galaţi.

De atunci nu mai are posibilitatea de a-şi putea vedea copii, întâlnind tot felul de impedimente din partea pârâtei, cât şi a părinţilor acesteia.

În drept, şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 262 alin. 2, art. 263, art. 264 Cod civil, art. 16 alin. 1 din Legea nr. 272/2004, Convenţia de la Strasbourg şi practica judiciară în materie.

În dovedirea acţiunii a solicitat proba cu înscrisuri, martori, interogatoriul pârâtei şi ascultarea minorilor.

Reclamantul a depus în copie la dosar sentinţa civilă nr. 3406/11.11.2012 pronunţată de Judecătoria Tecuci şi decizia civilă nr. 141/14.05.2013 pronunţată de Tribunalul Galaţi.

Pârâta B.C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat: suspendarea judecăţii cauzei până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a dosarului de divorţ nr. 3084/324/2012; respingerea ca inadmisibilă a cererii urmând a menţine neîngrădit dreptul minorilor de a avea relaţii personale cu tatăl; admiterea în parte a acţiunii, în sensul stabilirii următorului program:

- în a doua şi a patra săptămână din lună, minorii să fie vizitaţi la domiciliul său, sâmbăta şi duminica în intervalul 900 – 1300;

- în fiecare an, a doua zi de Crăciun şi a doua zi de paşte, la domiciliul reclamantului;

-15 zile în vacanţa de vară ( în două etape), la domiciliul reclamantului.

Pârâta a arătat că nu i-a îngrădit niciodată reclamantului dreptul de a avea legături personale cu  minorii, însă acesta nu s-a arătat interesat de viaţa şi modul în care aceştia sunt crescuţi şi educaţi.

Cu privire la programul de vizită, a arătat că cel solicitat de reclamant este supradimensionat faţă de posibilităţile reale ale copiilor de a-l respecta, minorii cu vârste diferite ceea ce implică programe diferite şi nu ar putea părăsi domiciliul decât pentru perioade scurte de timp.

A precizat pârâta că reclamantul este consumator de băuturi alcoolice, iar luarea minorilor într-un astfel de mediu nu poate fi benefică pentru dezvoltarea lor.

În drept, şi-a întemeiat întâmpinarea pe disp. art. 205 Cod procedură civilă.

În dovedirea susţinerilor, a solicitat proba cu înscrisuri, martori şi interogatoriu reclamantului.

Pârâta a depus în copie la dosar: reţetă medicală, decretul penal de condamnare pronunţat în dosarul nr. 2505/09 de Tribunalul Padova.

În cursul cercetării judecătoreşti, atât reclamantul cât şi pârâta au renunţat la administrarea probei cu interogatoriu, iar la termenul de judecată din data de 16.10.2013, instanţa a respins cererea reclamantului privind ascultarea minorilor apreciind că la vârsta minorilor o asemenea procedură nu este oportună.

Prin sentinţa civilă nr. 987/2013 a Judecătoriei Tg. Bujor, s-a admis în parte acţiunea civilă înregistrată sub nr. 1527/316/2013 la data de 26.06.2013 având ca obiect legături personale cu minorii formulată de reclamantul B.I. domiciliat în comuna C., judeţul Galaţi în contradictoriu cu pârâta B.C. domiciliată în comuna B-M, judeţul Galaţi, s-a stabilit ca reclamantul să aibă legături personale cu minorii B.A. şi B.A.I. în a doua şi a patra săptămână din lună, sâmbăta sau duminica, în  intervalul orar 900 – 1300, la domiciliul pârâtei, s-a respins ca nefondat capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în principal că din probele dosarului rezultă că reclamantul locuieşte singur într-un imobil situat în comuna C., suferă de dependenţă etanolică şi a fost condamnat în Italia pentru conducerea unui vehicul în stare de ebrietate, constatându-se o alcoolemie de 2,97 g/l.

În aceste condiţii, instanţa a apreciat că luarea minorilor în vârstă de 4, respectiv 8 ani, la domiciliul reclamantului, chiar şi pentru perioade scurte de timp, este contrară interesului superior al minorilor şi este de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală şi morală a copiilor.

Instanţa a reţinut  că acordul pârâtei cu privire la luarea copiilor la domiciliul reclamantului a doua zi de Crăciun, a doua zi de Paști şi 15 zile în vacanţa de vară nu este în concordanţă cu interesul superior al minorilor, însă nimic nu împiedică părţile să stabilească programul de vizitare în acest sens şi să-şi asume această responsabilitate.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul invocând nelegalitatea şi netemeinicia sentinţei apelate prin care instanţa a dispus ca acesta să aibă legături personale cu minorii doar la domiciliul pârâtei, apreciind că luarea minorilor la domiciliul tatălui, chiar şi pentru o perioadă scurtă de timp, contravine interesului superior al acestora.

Apelantul a susţinut că soluţia pronunţată a încălcat nejustificat acordul pârâtei de a lua copiii la domiciliul său, a doua zi de Crăciun, a doua zi de Paști şi 15 zile în vacanţa de vară, a încălcat disp. art. 400-401 NCC, respectiv disp. art. 397 al.1 NCC.

De asemenea, apelantul a susţinut că instanţa de fond a aplicat eronat dispoziţiile art. 454 NCPC şi a soluţionat greşit capătul de cerere privind cheltuielile de judecată, cuantumul onorariului de avocat urmând a face obiectul aprecierii instanţei de control judiciar.

Legal citată, intimata-pârâtă B.C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat şi obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată.

Intimata a precizat că nu şi-a exprimat acordul ca reclamantul să ia minorii la domiciliul său, a reiterat susţinerea că acesta este consumator în exces de băuturi alcoolice precizând că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, în interesul superior al copiilor.

Apelantul a depus răspuns la întâmpinare prin care a reiterat susţinerile făcute în faţa instanţei de fond şi prin motivele de apel, precizând că poziţia pârâtei în sensul acordului ca minorii să fie luaţi la domiciliul tatălui a fost reţinut prin hotărârea instanţei de fond, faţă de poziţia exprimată de aceasta prin întâmpinare.

Apelantul a susţinut că programul de vizitare a minorilor stabilit de instanţa de fond – cu care pârâta este de acord – nu permite păstrarea relaţiei efective existentă cu copiii şi prin urmare, nu corespunde interesului acestora.

Prin decizia civilă nr. 349 din 24.06.2014, aşa cum s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul acesteia, prin încheierea din Cameră de Consiliu din 22.09.2014, Tribunalul Galaţi –Secţia I Civilă a admis apelul declarat de reclamantul B.I.

A schimbat în parte sentinţa civila nr. 977/2013 pronunţată de Judecătoria Tg. Bujor şi în rejudecare:

A stabilit ca reclamantul să aibă legături personale cu minorii B.A. şi B.A.I. după următorul program:

- în a II-a şi a IV-a săptămână din lună, de sâmbătă orele 11,00 până duminică la orele 16,00;

- a II-a zi de Paşte, a II-a zi de Crăciun  şi 15 zile în vacanţa de vară, cu posibilitatea luării minorilor la domiciliul său:

A înlăturat menţiunile contrare acestei hotărâri.

A obligat pe intimata-pârâtă către apelantul-reclamant la plata sumei de 506 lei cu titlu de cheltuieli de judecată la instanţa de fond şi la plata sumei de 253 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, respectiv încheierea de îndreptare eroare materială.

Pentru a pronunţa această decizie, Tribunalul Galaţi a reţinut următoarele:

Instanţa de fond a reţinut corect situaţia de fapt şi dispoziţiile legale aplicabile speţei, interpretarea textelor corect indicate şi coroborarea probelor administrate impunând însă reformarea hotărârii.

Dreptul la relaţii personale cu minorul este recunoscut legal nu doar părintelui, ci şi minorului, atât prin normele interne cât şi prin Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului ratificată de România prin Legea nr.18/1990 republicată.

În conformitate cu disp.art.43 alin.2 Codul Familiei, „părintele căruia nu i-a fost încredinţat copilul, are dreptul de a avea legături personale cu acesta, precum şi dreptul de a veghea asupra creşterii, educării şi pregătirii lui”.

După intrarea în vigoare a Noului Cod Civil, în conformitate cu art.401 NCC, prevede că în cazurile în care părinţii sunt separaţi de copiii lor, au dreptul de a avea legături personale cu aceştia, iar în caz de neînţelegere, instanţa de tutelă decide cu privire la modalităţile de exercitare ale acestui drept.

Acest drept este în deplină concordanţă şi cu interesul superior al copilului de a beneficia de sprijinul, protecţia şi echilibrul emoţional, conferite de prezenţa figurii paterne în viaţa sa, iar exercitarea acestui drept trebuie să aibă loc în mod firesc şi fără a fi stânjenit eventual, de prezenţa celuilalt părinte, de animozităţile şi starea conflictuală dintre adulţi.

În acelaşi sens sunt şi disp.art. 16 alin.1 din Legea 272/2004, conform cărora copiii care au fost separaţi de unul din părinţi, printr-o măsură dispusă în condiţiile legii, au dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu ambii părinţi, cu excepţia situaţiei în care acest lucru contravine interesului superior al copilului.

Pentru a fi posibilă crearea şi menţinerea legăturii afective specifice relaţiei părinte-copil, părintele căruia nu i s-a încredinţat minorul trebuie să beneficieze de un timp rezonabil, pentru exercitarea dreptului său, astfel încât acesta să nu devină pur formal.

Convenţia de la Strasbourg din 15 mai 2003, ratificată de România prin Legea nr. 87/2007, în art. 4 alin.2 consacră „copilul şi părinţii săi au dreptul de a obţine şi de a întreţine relaţii personale constante”.

Faţă de dispoziţiile legale invocate, instanţa a constatat că legăturile personale cu minorul au ca scop consolidarea raporturilor efective dintre părintele la care nu a fost stabilit domiciliul minorului.

În speţă, părţile au divorţat la solicitarea intimatei B.C., reţinându-se culpa ambilor soţi la destrămarea relaţiilor de familie, instanţa reţinând la acel moment că părţile în domiciliul comun au condiţii optime de creştere şi educare a minorilor, minora A. fiind crescută mai mult de bunica maternă, iar minorul A. de tată, bunica maternă ocupându-se de creşterea acestuia în ultimul an al convieţuirii părţilor.

Prin decizia civilă nr. 141/2013 Tribunalul Galaţi a reţinut că,  susţinerea apelantei B.C. în sensul că ar fi fost agresată fizic şi verbal de către soţ, nu a fost dovedită, instanţa apreciind faţă de împrejurarea că tatăl consuma băuturi alcoolice, ca domiciliul minorilor să fie stabilit la mamă.

Este adevărat că şi în apel intimata-pârâtă a depus înscrisuri pentru a face dovada că reclamantul este consumator de băuturi alcoolice, dar împrejurarea că acesta ar fi avut impact cu legea penală pentru conducere sub influenţa alcoolului în 2009 în timp ce se afla în Italia, nu justifică stabilirea unui program de vizitare pentru minori formal la domiciliul mamei, în condiţiile în care este evident că relaţiile dintre foştii soţi sunt extrem de tensionate.

Faptul că modalitatea de vizitare stabilită de instanţa de fond în numele interesului minorilor este excesivă, rezultă din formularea cererii de chemare în judecată pentru acţiunea de divorţ făcută de intimată, din conţinutul programului de vizitare propus prin întâmpinare de aceasta.

Astfel, intimata-pârâtă a invocat inadmisibilitatea cererii motivând că dreptul minorilor de a avea relaţii personale cu tatăl nu poate fi prestabilit, respectiv circumscris unui program, prezumând ca stabilirea programului de vizitare să se facă prin acordul părinţilor şi deşi a invocat drept cauză a acordului ca vizita tatălui să se facă doar la domiciliul său datorită faptului că acesta este consumator de alcool, a fost de acord ca minorii să petreacă la domiciliul tatălui în fiecare an a II-a zi de Crăciun  şi de Paşti, respectiv 15 zile în vacanţa de vară.

Minorii au locuit în fostul domiciliu comun al părţilor – imobil care potrivit referatului de anchetă socială întocmit – asigură confortul corespunzător pentru minori să fie primiţi în vizită – tatăl este evident ataşat afectiv de aceştia, a contribuit efectiv la creşterea şi educarea lor şi este normal şi în interesul minorilor ca această relaţie de familie să subziste, indiferent de faptul că părinţii au divorţat.

Nu s-a făcut dovada că apelantul în timpul căsătoriei sau ulterior desfacerii căsătoriei ar fi avut manifestări necorespunzătoare faţă de minori, că prin atitudine ar fi dovedit că nu are reprezentarea responsabilităţii de părinte, conduita acestuia faţă de minori i-ar fi influenţat negativ pe aceştia în comportament şi educaţie.

Reţeta medicală depusă de intimată dovedeşte un diagnostic sever legat de consumul de alcool, dar şi împrejurarea că apelantul conştientizează problema şi face efortul prin administrarea de medicaţie corespunzătoare a depăşirii dificultăţilor.

Tribunalul a apreciat că dacă intimata – care a convieţuit cu apelantul – a fost de acord ca minorii să meargă la domiciliul tatălui, să locuiască la acesta 15 zile în fiecare vară, comportamentul acestuia faţă de minori nu creează nici un pericol pentru dezvoltarea corespunzătoare a acestora şi până la proba contrară, interesul minorilor – ai căror părinţi au divorţat – este să se bucure şi de afecţiunea tatălui, de sprijinul şi îndrumarea acestuia.

Cum relaţiile părţilor – părinţilor – sunt extrem de tensionate, pentru ca dreptul de a avea legături personale să fie efectiv, va încuviinţa un program  de vizitare care să permită luarea minorilor la domiciliul tatălui.

Pentru considerentele expuse a admis apelul şi va schimba în parte a sentinţei civile nr. 977/2013 a Judecătoriei Tg. Bujor admiţând în parte  acţiunea reclamantului în sensul celor expuse.

S-a apreciat că instanţa de fond a reţinut greşit că în speţă sunt aplicabile disp.art.454 C.pr.civ. întrucât prin formularea acţiunii faţă de disp.art. 401 NCC părintele la care s-a stabilit domiciliul minorilor este de drept în întârziere, iar excepţia invocată, programul propus şi ulterior solicitarea pârâtei, potrivit concluziilor puse prin reprezentant la termenul din 19.12.2013 nu justifică susţinerea că ar fi recunoscut pretenţiile reclamantului şi aplicarea dispoziţiilor legale menţionate.

Tribunalul a apreciat că intimata este parte căzută în pretenţii în sensul art. 453 NCPC şi a obligat-o către apelant la plata acestora.

Împotriva acestei decizii civile, în termen  legal a declarat recurs reclamantul B.I., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Recursul declarat este inadmisibil şi va fi respins ca atare pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 457 NCPC, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul acesteia.

Menţiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are nici un efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege.

Articolul 483 alin. (2) NCPC aplicabil în speţă, acţiunea civilă de faţă fiind introdusă la data de 26.06.2013, enumeră hotărârile care, potrivit noului cod, nu pot fi atacate cu recurs.

În primul rând, este vorba despre o serie de hotărâri pronunţate de instanţa de apel, când apelul s-a exercitat împotriva hotărârilor date de judecătorii în cauze având ca obiect unul din cele enumerate la art. 94 lit. a) - i), respectiv atunci când judecătoriile au judecat în primă instanţă.

Cu alte cuvinte, în cauzele prevăzute la art. 94 pct. 1 (aici incluzându-se şi acţiunea de faţă) va avea loc o judecată în primă instanţă la judecătorii, iar apelul va fi singura cale de atac, ordinară şi va fi judecată de către tribunal.

Curtea a respins ca inadmisibil recursul.

Domenii speta