Obligaţie de a face

Sentinţă civilă 2011/2013 din 05.09.2013


Cod operator 3924

- obligaţie de a face -

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA TÂRGU-CĂRBUNEŞTI

TG-CĂRBUNEŞTI

Sentinţa civilă nr. 2011/2013

Şedinţa publică de la 05 Septembrie 2013

Completul compus din:

PREŞEDINTE: A.A.

Grefier: M.V.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamantul R.I., domiciliat în TG, b-dul C. B., judeţul Gorj, cu reşedinţa în comuna B.., sat P.., judeţul Gorj şi pe pârâtul B. C., domiciliat în comuna B…, sat P.., judeţul Gorj, având ca obiect obligaţie de a face.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică au lipsit părţile.

Procedura de citare legal îndeplinită din ziua dezbaterilor.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de şedinţă, s-a constatat că mersul dezbaterilor şi cuvântul pe fond al părţilor au avut loc în şedinţa publică din data de 02.09.2013, fiind consemnate în încheierea care face parte din prezenta sentinţă, pronunţarea fiind amânată la data de 05.09.2013 când s-a reţinut spre soluţionare.

INSTANŢA

Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-Cărbuneşti, la data de 03.01.2012, sub nr. 9/317/2012, reclamantul R.I. a chemat în judecată pe pârâtul B. C., solicitând instanţei ca prin sentinţa ce va pronunţa să dispună obligarea pârâtului să-şi ridice gardul cu care a împrejmuit în mod abuziv un teren proprietatea sa în suprafaţă de 1320 mp, cu vecinii: N- M. I., S- S. M., V- pădurea, E- drum  comunal, situat în comuna B.., sat P.. , judeţul Gorj, în pct. „Magazin”, gard de 40 m.l., construit jumătate cu fundaţie de beton şi fier, plasă fiind pe cealaltă jumătate a  terenului.

Reclamantul a solicitat să fie autorizat să efectueze această lucrare pe cheltuiala  pârâtului, dacă acesta şi după ce se va judeca procesul va continua să refuze să-şi ridice  gardul şi să-i lase terenul, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că nici după obţinerea terenului şi pronunţarea sentinţei civile nr. 2807/2011 din 06 octombrie 2011 dată de Judecătoria Tg-Cărbuneşti în dosarul nr. 3373/317/2011, pârâtul refuză să ridice gardul.

În dovedirea acţiunii reclamantul a depus în copie xerox sentinţa civilă nr. 2807/2011 pronunţată de Judecătoria Tg-Cărbuneşti la data de 06 octombrie 2011 în dosarul nr. 3373/317/2011 şi adresa nr. 4427/16.12.2011 emisă de Primăria comunei B…, judeţul Gorj.

Reclamantul a mai depus la dosar în copie xerox înscrisul sub semnătură privată intitulat „chitanţă” încheiat la 20.03.2009, schiţa terenurilor agricole ale lui T. A., adresa nr. 69/22.07.2011 emisă de Consiliul Judeţean Gorj, certificatul de sarcini eliberat  la data de 12.07.2011 de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Gorj şi a solicitat proba  testimonială propunând ca martori pe Ş. Ghe. (zis Gigel) şi M.  I. şi proba cu expertiză  tehnică de specialitate.

Prin încheierea de la 30 ianuarie 2012 s-a dispus rectificarea citativului, în sensul menţionării numelui pârâtului ca fiind „B..”.

La data de 20.02.2012 apărătorul pârâtului B. C. a depus la dosar întâmpinare la acţiunea reclamantului R.I., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie respinsă ca neîntemeiată şi în temeiul dispoziţiilor art. 274 Cod procedură civilă să fie obligat reclamantul la cheltuieli de judecată.

În motivarea întâmpinării s-a arătat că reclamantul nu a menţionat despre ce gard este vorba, iar faţă de vecinătăţile descrise în acţiune şi cele din sentinţa civilă anexată se observă că reclamantul nu se învecinează cu pârâtul.

Că nu se poate lua în calcul adresa Primăriei comunei B.. cu nr. 4427/16.12.2011, motivat de faptul că, pe de o parte comisia a măsurat un teren indicat de către reclamant pe unde a dorit acesta, iar pe de altă parte s-a măsurat terenul cu lăţimea de 7,5 m,  lăţime care nu este reală.

Că într-adevăr, aşa cum rezultă din sentinţa civilă nr. 2807/2011, reclamantul a formulat o acţiune pentru terenul cu lăţimea de 7,5 m şi lungimea de 272 m (total 2040 mp), însă sentinţa a fost admisă doar pentru suprafaţa de 1320 mp, astfel că terenul are lăţimea de 4,85 m.

S-a susţinut că reclamantul nu face dovada deplină a dreptului de proprietate pentru terenul în litigiu, acţiunea fiind inadmisibilă sub acest aspect.

Prin încheierea de la 20 februarie 2012 s-a dispus rectificarea citativului, în sensul trecerii corect a prenumelui pârâtului, respectiv „C..”.

La acelaşi termen de judecată a fost încuviinţată proba testimonială solicitată de reclamant şi de apărătorul pârâtului şi s-a dispus ataşarea dosarului nr. 3373/317/2011 al Judecătoriei Tg-Cărbuneşti.

Prin nota depusă la dosar, apărătorul pârâtului a indicat ca martori pe M. G. şi Ş. Ghe..

În şedinţa publică din data de 12.03.2013 au fost audiaţi martorii Ş. G. zis G., M. G. şi M. I., sub prestare de jurământ religios, declaraţiile acestora fiind consemnate şi ataşate la dosar, iar prin tragere la sorţi a fost desemnată pentru a efectua expertiză în cauză doamna expert M. S.

La data de 09.04.2012 a fost depus la dosar raportul de expertiză tehnică înaintat prin fax.

La data de 30.04.2012 reclamantul a depus la dosar în copie xerox procesul-verbal încheiat la data de 31.03.2012 de către doamna expert M. S., adeverinţa  nr. 2139/24.05.2011 eliberată de Primăria comunei B…, judeţul Gorj şi notă cu cheltuieli de judecată la care a ataşat bilete, bonuri şi declaraţie dată de Ş. G.

La acelaşi termen de judecată cauza a fost luată în pronunţare fiind însă repusă pe rol.

În şedinţa publică din data de 14 mai 2012 s-a pus în discuţie necesitatea efectuării în cauză a unei expertize topografice, iar prin tragere la sorţi a fost desemnat pentru a efectua  expertiza domnul expert C. Constantin cu un onorariu în cuantum de 500 lei, în sarcina reclamantului, fiind fixate obiectivele: identificarea terenului reclamantului din sentinţa civilă nr. 2807/06.10.2011 pronunţată de Judecătoria Tg-Cărbuneşti în dosarul nr. 3373/317/2011 prin suprafaţă, dimensiuni, vecinătăţi, schiţă; identificarea gardului menţionat de reclamant în acţiune; să se precizeze dacă gardul este amplasat pe terenul reclamantului şi să se aibă în vedere şi propunerile de obiective formulate de părţi.

La data de 08.10.2012 apărătorul reclamantului a depus în copie xerox factura fiscală nr. 7670737/03.11.2008.

În şedinţa publică din data de 29 octombrie 2012 instanţa a pus în discuţie cererea formulată de expertul C. Constantin prin care a solicitat înlocuirea sa cu un alt expert, deoarece are în lucru peste 35 de expertize, cererea fiind respinsă, iar ulterior i s-au aplicat amenzi judiciare pentru nedepunerea raportului de expertiză şi tergiversarea soluţionării cauzei.

În şedinţa publică din data de 18.03.2013 instanţa a pus în discuţie cererea formulată de expertul C. Constantin prin care a solicitat înlocuirea sa cu un alt expert, deoarece are în lucru peste 21 de expertize şi nu are posibilitatea efectuării măsurătorilor şi depunerea raportului de expertiză în cel mai scurt timp posibil, că nu are mijloc de transport pentru deplasarea la terenul în litigiu, motivând şi că reclamantul a venit personal la domiciliul său de trei ori.

Cererea a fost admisă şi s-a dispus înlocuirea cu expertul G. I. care a solicitat  înlocuirea sa cu un alt expert, din motive de sănătate.

În şedinţa publică din 22.04.2013 cererea formulată de doamna expert G. I. a fost admisă şi s-a dispus înlocuirea cu domnul expert C. D.

La data de 22.08.2013 au fost depuse la dosar decontul justificativ şi raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de către expertul C. D. şi la care părţile nu au formulat obiecţiuni.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată următoarele:

Reclamantul Răscol Iulian a chemat în judecată pe pârâtul B. C., solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtului să-şi ridice gardul cu care a împrejmuit în mod abuziv un teren proprietatea sa în suprafaţă de 1320 mp, cu vecinii: N- M.I., S- S.M., V- pădurea, E- drum  comunal, situat în comuna B.., sat P.V., judeţul Gorj, în pct. „Magazin”, gard de 40 m.l., construit jumătate cu fundaţie de beton şi fier, plasă fiind pe cealaltă jumătate a  terenului.

Prin sentinţa civilă nr. 2807/06.10.2011 pronunţată de Judecătoria Tg-Cărbuneşti în dosarul nr. 3373/317/2011, rămasă definitivă prin nerecurare, a fost admisă acţiunea civilă formulată de reclamantul R.I., în contradictoriu cu pârâta T.A şi s-a constatat intervenită între părţi vânzarea-cumpărarea terenului în suprafaţă de 1320 mp, fâneţe, situat în comuna B…, judeţul Gorj, cu vecini: la N – M. I., la S – S. M., la V - pădurea, la E - drumul comunal, hotărârea judecătorească ţinând loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că prin contractul de întreţinere autentificat sub nr. 10/05.01.1993 de fostul Notariat de Stat Local Tg-Cărbuneşti, pârâta T.A., în calitate de întreţinătoare, a dobândit în proprietate de la numita I. S., în calitate de înstrăinătoare, câteva suprafeţe de teren, între care şi terenul în suprafaţă de  1320 mp, fâneţe, situat în comuna B.., judeţul Gorj, cu vecini: la N – C. I. (în prezent M. Ioana), la S – S. M., la V - pădurea, la E - drumul comunal, iar conform certificatului de deces seria DZ nr. 072725, I. S. a decedat la data de 13.05.1993 şi în cauză nu s-a făcut dovada că în timpul vieţii acesteia, sau ulterior decesului, a intervenit anularea sau rezoluţiunea contractului de întreţinere.

Că ulterior încheierii contractului de întreţinere şi anume la data de 20.03.2009, reclamantul R. I. a cumpărat terenul în litigiu de la pârâta T. A., încheind cu aceasta antecontractul de vânzare-cumpărare intitulat „chitanţă”, în schimbul preţului de 800 lei, convenţia încheiată având valoarea unei promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare ce a dat naştere unor obligaţii de a face în sarcina ambelor părţi.

Că pârâta a făcut dovada calităţii sale de proprietar asupra terenului înstrăinat, reclamantul achitând suma de bani stabilită cu titlu de preţ, iar la momentul convenţiei a existat consimţământul în vederea realizării vânzării cumpărării.

Instanţa a admis acţiunea în baza art. 1295 Cod civil, art. 2 şi art. 5 alin. 2 din Titlul X al Legii nr. 247/2005, reţinând că reclamantul a îndeplinit şi formalităţile prevăzute de Legea nr. 146/1997 în ceea ce priveşte emiterea certificatului de sarcini şi a certificatului fiscal cu privire la suprafaţa de 1320 mp.

Din declaraţiile martorilor audiaţi în cauza de faţă se reţine că pârâtul a construit în primăvara anului 2011 un gard din beton şi ţeavă metalică, în jurul magazinului cumpărat de la fosta cooperaţie, anterior fiind gard din plasă de sârmă.

Conform facturii fiscale nr. 7670737/03.11.2008, pârâtul B. C. a cumpărat de la Societatea Cooperativă de Consum CONSUMCOOP Bustuchin SC o clădire magazin mixt în comuna B.., sat P.-V., judeţul Gorj.

În raportul de expertiză tehnică întocmit de expert M. S. s-a concluzionat că în anul 2011 s-a realizat un gard din ţeavă rectangulară şi stâlpi metalici pe fundaţie de beton, în lungime de 12,70 ml şi este amplasat pe acelaşi aliniament şi în continuarea unui gard vechi realizat din plasă de sârmă neagră pe stâlpi din beton având o lungime de 26,00 ml şi o vechime apreciată de peste 20 de ani.

Acest raport de expertiză a fost înaintat prin fax şi nu s-a mai depus la dosar originalul şi decontul justificativ.

Expertul C. D., având specialitatea topografie, cadastru şi geodezie a menţionat în raportul de expertiză două variante pentru dimensiunile terenului în suprafaţă de 1320 mp, respectiv într-o variantă lăţimea de 7,5 m şi lungimea de 176 m, caz în care nu se mai învecinează în partea de vest cu pădurea statului, iar gardul se află pe terenul reclamantului.

În cea de a doua variantă a menţionat pentru suprafaţa de 1320 mp o lăţime de 4,85 m şi o lungime de 272 m, caz în care nu se mai învecinează la sud cu S.M. (pârâtul), iar gardul nu se mai află pe terenul reclamantului.

De asemenea, expertul a identificat gardul ca având o lungime de 38 m.

În interpretarea dispoziţiilor art. 494 Cod civil în vigoare la data edificării gardului, doctrina şi practica judiciară au stabilit că este constructor de bună-credinţă cel care a construit pe terenul altuia, în baza unei convenţii cu proprietarul terenului sau pe un teren despre care are convingerea că este proprietatea sa.

Din adresa nr. 4427/16.12.2011 emisă de Primăria comunei B.. către reclamantul R. I. rezultă că faţă de măsurătorile efectuate de o comisie din cadrul acesteia s-a constatat că din proprietatea reclamantului lipseşte o lăţime de 2,20 m.l., front la stradă şi că se va pune în vedere pârâtului B. C. să-şi retragă gardul.

De asemenea, din adresa nr. 69/22.07.2011 emisă de Consiliul Judeţean Gorj rezultă că lucrările de extindere şi de construire împrejmuire au fost executate fără autorizaţie de construire şi că pârâtul a fost sancţionat contravenţional de către Primăria B.. conform procesului verbal de constatare a contravenţiei înregistrat la nr. 3132 din 15.07.2011.

Cum în cauză s-a făcut dovada că pârâtul a construit gardul pe terenul proprietatea reclamantului şi nu este constructor de bună-credinţă, instanţa urmează ca în baza art. 1076-1077 din vechiul Cod civil să admită în parte acţiunea şi va obliga pârâtul să ridice gardul având o lungime de 38 m, amplasat pe terenul reclamantului conform variantei nr. 1 din raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expertul C.. D.. şi în care lăţimea este de 7,5 m şi lungimea de 176 m, iar în caz de refuz va fi autorizat reclamantul să efectueze lucrarea pe cheltuiala pârâtului.

În temeiul art. 274 din vechiul Cod de procedură civilă va fi obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, în sumă de 1082,80 lei constând în onorariu avocat, onorariu expert, taxă judiciară de timbru, timbru judiciar şi contravaloare transport, conform chitanţelor şi biletelor depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite în parte acţiunea formulată de reclamantul R. I., domiciliat în Tg-Jiu, b-dul C. B., bl…, sc…, ap…, judeţul Gorj, cu reşedinţa în comuna B.., sat P..-V.., judeţul Gorj în contradictoriu cu pârâtul B.. C…, domiciliat în comuna  B.., sat P.-V., judeţul Gorj.

Obligă pârâtul să ridice gardul având o lungime de 38 m, amplasat pe terenul reclamantului conform variantei nr. 1 din raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expertul C.. D.. şi în care lăţimea este de 7,5 m şi lungimea de 176 m, iar în caz de refuz autorizează reclamantul să efectueze lucrarea pe cheltuiala pârâtului.

Obligă pârâtul la plata sumei de 1082,80 lei reprezentând cheltuieli de judecată, către reclamant.

Cu apel în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 05.09.2013.

Preşedinte,

A.A.

Grefier,

V.M.

 

Red. A.A./tehnored. D.A.

5 ex./04 Octombrie 2013