Pretenţii

Sentinţă civilă 213 din 18.01.2010


Cod operator 2445

R O M Â N I A

JUDECATORIA TÂRGU JIU

TÂRGU JIU

SENTINTA CIVILA Nr. 213

Sedinta publica de la 18 Ianuarie 2010

Completul compus din:

PRESEDINTE DORINA IVANISI

Grefier ELENA CARBUNESCU

Pe rol fiind judecarea cauzei civile, formulata de reclamantul ....., împotriva pârâtei ...., având ca obiect pretentii.

La apelul nominal facut în sedinta publica, s-au prezentat partile, reclamantul fiind asistat de avocat Aninoiu Constantin .

Procedura legal îndeplinita.

S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care, s-a luat o precizare scrisa la fiecare din partile prezente, acestea aratând ca au studiat raportul de expertiza si formuleaza obiectiuni la continutul acestuia, nemaifiind alte cereri de formulat s-a acordat cuvântul partilor prezente.

Avocat Aninoiu Constantin pentru reclamanta a solicitat admiterea actiunii, cu obligarea pârâtei la plata sumei prevazuta în cuprinsul raportului de expertiza întocmit de inginer Basaraba Rodica, cu titlu de despagubiri civile, precum si la cheltuieli de judecata reprezentând onorariu avocat, onorariu expert si taxa de timbru.

Pârâta prezenta a fost de acord cu plata despagubirilor civile în suma de 193,92 lei, prevazute în cuprinsul raportului de expertiza, dar nu a fost de acord cu plata cheltuielilor de judecata.

INSTANTA

Prin actiunea civila introdusa pe rolul Judecatoriei Tg Jiu sub nr. 11186/318/2009, reclamantul ... a chemat în judecata pe pârâta ..., solicitând instantei ca prin sentinta ce se va pronunta sa fie obligata pârâta la plata sumei de 500 lei RON, reprezentând contravaloare culturi de porumb si pomi fructiferi distrusi de animalele apartinând acesteia, cu cheltuieli de judecata.

În motivare, reclamantul a aratat ca în cursul lunilor septembrie si octombrie 2008, cabalina apartinând pârâtei .... a patruns pe terenul sau, distrugându-i recolta de porumb în proportie de 15 %,asa cum rezulta din procesul verbal al Primariei Cîlnic, încheiat la 9 sept. 2008, si înregistrat sub nr. 3806, precum si un numar de 10 pomi, asa cum rezulta din procesul verbal încheiat la 10.11.2008 de primaria comunei Calnic, si înregistrat la nr. 5112.

Reclamantul a mai aratat ca a formulat plângere penala pentru infractiunile prev. de art. 205 CP si 193 CP , iar plângerea a fost respinsa pe latura penala cu indicatia de a se adresa instantelor civile, în ceea ce priveste despagubirile solicitate.

Prin actiunea formulata reclamantul si-a rezervat dreptul majorarii pretentiilor civile.

În drept reclamantul si-a întemeiat cererea pe disp. art. 1073 si urmatoarele Cod Civil, precum si pe disp. art. 112 CPC.

În dovedirea actiunii, acesta a depus la dosar adresa cu nr. 1815/ II/2/2009, ce i-a fost înaintata de Parchetul de pe lânga Judecatoria Tg Jiu, referatul cu propunere de a nu se începe urmarirea penala întocmit de agent sef adjunct Vladutu Marius de la Postul de Politie Câlnic, rezolutia de respingere a plângerii, data de Parchetul de penala Judecatoria Tg Jiu în dosarul nr. 1815/ II/2/2009, procesul verbal încheiat la 9 sept. 2008 de reprezentantii Primariei Câlnic si înregistrat la nr. 3806, procesul verbal încheiat la 10.11.2008 de reprezentantii Primariei Câlnic si înregistrat la nr. 5112/2008.

Actiunea a fost timbrata de reclamant cu suma de 51 lei taxa timbru, conform chitantei depusa la fila 12 dosar.

Fiind interogata pârâta, a sustinut ca a mai fost chemata în judecata pentru aceleasi aspecte, respectiv despagubiri reprezentând contravaloare recolta de porumb si pomi fructiferi distrusi de animale si s-a pronuntat o hotarâre judecatoreasca, dar în momentul în care s-a depus respectiva sentinta, s-a constatat ca este vorba de sentinta penala cu nr. 1163/12.06.2009 pronuntata de Judecatoria Tg Jiu, prin care s-a respins plângerea formulata de petentul Popa Gheorghe împotriva rezolutiei adoptata în dosarul nr. 6826 P/2008 al parchetului de pe lânga Judecatoria Tg Jiu, deci partile nu se judecasera într-o actiune civila având ca obiect despagubiri.

În sedinta publica din 26.10.2009, s-a procedat la discutarea probelor si astfel reclamantul a solicitat încuviintarea în cauza a unei expertize de specialitate agricola, pentru evaluarea productiei ce ar fi rezultat de pe suprafata de 0,11 ha în anul 2008, precum si a pomilor distrusi, pârâta prezenta fiind de acord cu expertiza agricola.

Urmare a acestui fapt s-a numit expert inginer Basaraba Rodica, s-a fixat onorariu în cuantum de 500 lei si obiectivele expertizei, care au fost trecute în încheierea de sedinta .

Pentru termenul din 14.12.2009, s-a depus raportul de expertiza si în urma acordarii termenului de studiu, partile au declarat în data de 18.01.2010 ca nu formuleaza obiectiuni la continutul acestui raport de expertiza.

Analizând actele si lucrarile dosarului, continutul raportului de expertiza întocmit de expert Basaraba Rodica si faptul ca partile nu au formulat obiectiuni la acesta, se constata de instanta ca în speta de fata sunt îndeplinite disp. art. 998 CC, potrivit carora " Orice fapta a omului care cauzeaza altuia un prejudiciu, obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat a-l repara", precum si art. 999 CC, în conformitate cu care " Omul este responsabil nu numai de prejudiciul cauzat prin fapta sa, dar si de acela cauzat prin neglijenta sau imprudenta sa".

În concluzie, reclamantul a dovedit existenta prejudiciului cu cele doua procese verbale întocmite de reprezentantii Primariei comunei Cîlnic si depuse la filele 8 si 10 dosar, din care reiese ca respectiva cultura de porumb de pe terenul sau de 0,11 ha a fost distrusa în proportie de 15 %  si de asemenea ca au fost distrusi un numar de 9 pomi, în sensul ca aveau vârfurile crengutelor rupte, iar un pom era despicat.

Fapta ilicita cauzatoare de prejudiciu consta tocmai în neglijenta pârâtei Cornescu Maria, care a lasat nesupravegheata o cabalina apartinând acesteia, în cursul lunii sept. 2008 si a patruns pe terenul reclamantului, iar acest aspect este confirmat si în Rezolutia Parchetului de pe lânga Judecatoria Tg Jiu, pronuntata în dosarul nr. 1815/II/2/2009.

Din punct de vedere valoric prejudiciul produs de pârâta reclamantului a fost evaluat la suma de 193,92 lei, prin raportul de expertiza întocmit de expert Rodica Basaraba, iar partile nu au contestat aceasta valoare.

Fata de aceste considerente si având în vedere ca s-a facut dovada celor trei elemente ale raspunderii civile delictuale si anume : fapta ilicita, prejudiciu si raport de cauzalitate între fapta ilicita si prejudiciu, urmeaza a se admite în parte actiunea formulata de reclamant, a fi obligata pârâta la 193,92 lei despagubiri civile fata de reclamant reprezentând contravaloarea productiei de porumb ce ar fi rezultat de pe suprafata de teren de 0,11 ha cuprinsa în actul de vânzare cumparare al reclamantului ( valoare 17,52 lei), dar într-un procent de 15/ %, precum si valoarea unui numar de 9 pomi fructiferi trecuti în procesul verbal din 10.11.2008 întocmit de reprezentantii Primariei Cîlnic( valoare 176,40 lei).

În baza art. 274 CPC, urmeaza a fi obligata pârâta la 851 lei cheltuieli de judecata fata de reclamant reprezentând taxa timbru, onorariu avocat si onorariu expert.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite în parte actiunea formulata de reclamantul ....., domiciliat în comuna Câlnic, sat Câlnic, jud Gorj,  în contradictoriu cu pârâta ....., domiciliata în comuna Câlnic, sat Câlnic, jud Gorj.

Obliga pârâta la 193,92 lei despagubiri civile fata de reclamant.

Obliga aceeasi pârâta la 851 lei cheltuieli de judecata fata de reclamant.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronuntata în sedinta publica de la 18 Ianuarie 2010, la Judecatoria Tg Jiu.

Presedinte,

DORINA IVANISI Grefier,

ELENA CARBUNESCU

Red. D.I.

Tehn. / E.C. 20 Ianuarie 2010

4 ex.

Domenii speta