Plângere contravenţională

Sentinţă civilă 2878/2013 din 04.12.2013


R O M Â N I A

JUDECĂTORIA TÂRGU-CĂRBUNEŞTI

TG-CĂRBUNEŞTI

Sentinţa civilă Nr. 2878/2013

Şedinţa publică de la 04 Decembrie 2013

Completul compus din:

PREŞEDINTE: N M P

Grefier: A P

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe  petentul I.. M.  şi pe intimatul I. de P. J. Gorj, ., având ca obiect plângere contravenţionala.

La  apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns petentul şi martorul T. E. E., lipsa fiind intimatul şi  martorul M. C. A..

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care învederează că s-a depus la dosar  dovada îndeplinirii mandatelor de aducere.

Instanţa  procedează la audierea martorului T. E. E. sub prestare de jurământ religios, susţinerile acestuia fiind consemnate, semnate şi ataşate la dosarul cauzei.

Petentul învederează că a avut un conflict cu agentul de politie şi solicită acordarea unui nou termen pentru a se prezenta martorul.

Instanţa respinge cererea formulată de petent având în vedere că s-au acordat mai multe termene în acest sens, după care având în vedere ca deşi s-a dispus  aducerea cu mandat a martorului M. C. A. , fiind depusa la dosar dovada executării mandatului, in temeiul art. 313 alin 3 C pr civ instanţa va proceda la judecata cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanţa constată terminată cercetarea procesului şi acordă cuvântul  în dezbateri asupra fondului cauzei.

Petentul solicită admiterea plângerii formulate, anularea procesului verbal contestat şi exonerarea de la plata amenzii aplicate, iar în subsidiar, înlocuirea sancţiunii amenzii cu avertismentul.

Instanţa declară dezbaterile închise şi reţine cauza spre soluţionare

INSTANŢA

Prin plângerea înregistrată pe rolul instanţei la data de 31.07.2013, sub numărul …/317/2013, petentul I. M. ,în contradictoriu cu intimatul I. de P. J. G. a solicitat anularea procesului-verbal de contravenţie seria AP  nr. 1888204, întocmit la data de 24.06.2013 de  P. O. Ţ. şi  exonerarea de plata amenzii contravenţionale ,iar în subsidiar înlocuirea sancţiunii cu avertismentul.

În motivarea în fapt a plângerii contravenţionale petentul a precizat că  prin procesul-verbal atacat a fost sancţionat cu amendă contravenţională în cuantum de 500 lei întrucât la data de 24.06.2013, orele 03:17 ar fi sunat în mod nejustificat la numărul de urgenţă 112, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, sesizând fapte care nu s-ar fi confirmat.

A mai arătat petentul că  la data de 24.06.2013 în jurul orelor 03,00, se afla pe terasa S.C. S.. SRL din centrul oraşului Ţicleni împreună cu un grup de prieteni cu prilejul zilei de naştere a fiicei sale. La un moment dat, la o altă masă din incinta terasei a izbucnit un scandal,iar petentul l-a văzut pe un individ care alerga pe stradă după alţi cetăţeni ,având cuţit în mână. În acelaşi timp, a observat că pe trotuar, în imediata vecinătate a terasei, se afla un agent de poliţie, dar care nu a reacţionat în nici un fel în vederea stingerii conflictului şi în acest context, din conştiinţă civică dar şi din teamă pentru siguranţa sa şi a prietenilor săi, a apelat numărul de urgenţă 112 sesizând că un individ aleargă cu un cuţit în mână iar agentul de poliţie nu acţionează în nici un fel, fapt ce l-a făcut să creadă că acesta se află sub influenţa băuturilor alcoolice.

A susţinut petentul că după efectuarea apelului la numărul 112 , s-a urcat în autoturism şi a părăsit locaţia împreună cu prietenii săi de teamă să nu ni se întâmple ceva. Aflându-se în drum spre casă a fost apelat telefonic de către organele de poliţie şi chemat la sediul poliţiei din localitatea Ţicleni unde a dat declaraţii atât petentul cât şi prietenii săi cu privire la cele întâmplate.

A mai menţionat petentul că în seara zilei de 23 spre 24 iunie 2013 nu consumase nici un fel de băuturi alcoolice, iar ulterior, la câteva zile după acest eveniment, pe data de 16.07.2013 i s-a înmânat procesul-verbal contestat.

În drept au fost invocate  dispoziţiile OG 2/2001.

Plângerea contravenţională a fost timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru.

Petentul a depus la dosar  procesul-verbal contestat , dovada comunicării şi acte de stare civilă.

În temeiul art. 201 alin.1 din c. de proc. civ.  au fost comunicate intimatului plângerea şi înscrisurile ataşate, punându-i-se în vedere ca în termen de 25  de zile de la comunicare să formuleze întâmpinare.

La data de 11.10.2013 intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii şi menţinerea procesului verbal de contravenţie  ca temeinic şi legal, întrucât  a fost întocmit cu respectarea condiţiilor de formă a ale OG.2/2001,iar temeinicia aspectelor reţinute rezultă din documentele anexate.

În drept au fost invocate dispoziţiile art.205  Cod de procedură civilă.

În temeiul art. 411 alineatul 1 pct. 2 teza a doua Cod de procedură civilă şi a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

În dovedirea apărărilor formulate petentul a solicitat proba cu înscrisuri fiind depuse la dosar următoarele:raportul agentului constatator, alcooltest nr.7410 /24.06.2013 , procesul verbal încheiat în data de 24.06.2013, declaraţiile date de petent şi de  numiţii T. E., M. D. A. ,B. C., M. S.N.,  procesele verbale seria AP nr. 1888203, seria AP nr. 1888204, seria AP nr. 1888207.

În cadrul probei testimoniale a fost audiat martorul  T. E. E. .

Analizând actele şi lucrările dosarului ,instanţa reţine următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenţie seria AP nr.1888204/24.06.2013 , încheiat de agentul intimatului ,petentul a fost sancţionat cu amendă în cuantum de  500 lei pentru săvârşirea contravenţiilor prevăzute de art. 31 lit. a  din OUG 34/2008 ,reţinându-se în sarcina acestuia că la data susmenţionată ,ora 03,17 ,aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice a apelat Serviciul Apel de Urgenţă al SNUAU 112  ,în mod nejustificat sesizând fapte care nu s-au confirmat.

Plângerea contravenţională a fost formulată în termenul  de 15 zile prevăzut de art. 31 alineatul 1 din OG 2/2001 , procesul-verbal fiind comunicat petentului la data de 16.07.2013.

 Instanţa sesizată cu soluţionarea plângerii contravenţionale, în temeiul art.34 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, verifică legalitatea şi temeinicia procesului-verbal contestat.

Deşi procesul-verbal contestat nu a fost semnat de un martor asistent şi nici nu s-a precizat motivul ce a dus la încheierea în această modalitate ,încălcarea dispoziţiilor art. 19 din OG 2/2001 se sancţionează cu nulitatea relativă doar în situaţia în care prin modul de întocmire a s-ar fi produs petentului o vătămare ce nu ar putea fi înlăturat altfel decât prin anularea actului încheiat cu neobservarea formelor legale, condiţii neîndeplinite în prezenta cauză.

Potrivit art. 16 din OG nr. 2/2001 procesul-verbal de contravenţie va cuprinde în mod obligatoriu, printre menţiunile prevăzute în acest articol şi descrierea faptei contravenţionale cu indicarea datei, orei şi locul în care a fost săvârşită .

Descrierea contravenţiei constă în arătarea elementelor de fapt care au determinat considerarea faptei ca şi contravenţie ,prezentând o importanţă practică deosebită pentru stabilirea competenţei organului constatator , pentru verificarea legalităţii încadrării juridice a faptei sau pentru stabilirea limitelor răspunderii contravenţionale.

Din analiza menţiunilor procesului-verbal cu privire la îndeplinirea condiţiilor de legalitate prevăzute în art. 16 din OG nr. 2/2001 se constată că fapta contravenţională reţinută prin actul constatator nu este descrisă suficient, în sensul că  în procesul verbal de contravenţie, agentul constatator a menţionat că petentul  fiind sub influenţa băuturilor alcoolice a apelat Serviciul de Urgenţă „112”,în mod nejustificat , sesizând fapte care nu s-au confirmat , fără să detalieze ce anume fapte nu au putut fi confirmate.

Art. 17 din OG nr. 2 /2001 prevede că lipsa menţiunilor privind numele, prenumele  şi calitatea agentului constatator, numele şi prenumele contravenientului iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii şi a sediul acesteia, a faptei săvârşite şi a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului verbal,nulitate ce se constată şi din oficiu.

Faptele consemnate de agentul constatator în procesul verbal de contravenţie şi reţinute în sarcina petentului nu sunt descrise suficient ceea ce echivalează cu lipsa acestora, împrejurare care atrage nulitatea procesului verbal de contravenţie, în condiţiile art. 17 din OG 2/2001.

În lipsa unor menţiuni exacte şi concrete cu privire fapta săvârşită se încalcă şi dreptul la apărare al petentului contravenient , acesta fiind pus în situaţia de a nu-si putea formula apărările în mod corespunzător  .

Chiar dacă în raportul său, agentul constatator menţionează că în timp ce se efectuau verificări cu privire la un conflict ce a avut loc pe terasa localului ÎI D G , petentul a apelat Serviciul Naţional Unic de Apeluri de urgenţă  SNUAUA 112  pentru a sesiza  faptul că agentul de poliţie se află sub influenţa băuturilor alcoolice şi  nu ia măsuri pentru aplanarea conflictului , aceste împrejurări  nu au fost menţionate în procesul-verbal contestat , astfel că procesul-verbal nu poate fi completat de raportul agentului constatator, acest raport fiind ulterior actului contestat.

Întrucât nelegalitatea procesului verbal se analizează cu prioritate , actul  nelegal întocmit urmează a fi desfiinţat chiar dacă situaţia de fapt consemnată în cuprinsul său ar corespunde realităţii.

Pentru considerentele expuse anterior , văzând şi dispoziţiile  art. 34 din OG 2/2001 , potrivit cărora instanţa sesizată cu soluţionarea  plângerii contravenţionale , verifică legalitatea şi temeinicia procesului-verbal de contravenţie,instanţa va admite plângerea contravenţională şi va anula procesul-verbal contestat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite plângerea contravenţională formulată de petentul I. M.,.  ,în contradictoriu cu  intimatul I. de P. J. Gorj, …,împotriva procesului-verbal de contravenţie seria  AP nr. 1888204/24.06.2013 întocmit de  P. O. Ţ..

Anulează procesul-verbal contestat.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea şi motivele de apel urmând a fi depuse la Judecătoria Tg-Cărbuneşti..

Pronunţată în şedinţă publică azi 04.12.2013.

PREŞEDINTE: N M P

Grefier: A P