Plangere contraventionala.

Dosar nr.16517/318/2010 Cod operator 2445

ROMÂNIA

JUDECATORIA TG-JIU JUDETUL GORJ

SENTINTA CIVILA NR.7458

SEDINTA PUBLICA DIN 11.11.2010

INSTANTA CONSTITUITA DIN:

JUDECATOR- ANGELA GAVANESCU

GREFIER: IUTALÎM RAMONA CLAUDIA

Pe rol fiind solutionarea plângerii contraventionale formulate de petentul  OI în contradictoriu cu intimata  IPJ Gorj.

La apelul nominal facut în sedinta publica a raspuns petentul, lipsa fiind intimata.

Procedura de citare este legal îndeplinita.

S-a facut referatul oral al cauzei de catre grefierul de sedinta, s-a constatat înaintata la dosar prin serviciul registratura al instantei de catre intimata adresa nr.42481/03.11.2010, având anexate fisa abateri rutiere petent, buletin de verificare metrologica, atestat operator radar, copie a procesului-verbal, raport agent constatator, 15 fotografii video radar, dupa care nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanta a constatat cauza în stare de judecata si a acordat cuvântul pe fond.

Petentul a solicitat admiterea plângerii contraventionale, anularea masurii complementare a retinerii permisului de conducere, aratând ca amenda contraventionala a achitat-o. A invocat faptul ca este posibil ca raportul agentului constatator sa priveasca un autoturism care a circulat în fata autoturismului condus de petent si nu a oprit la semnalul politistului.

JUDECATA

Prin plângerea contraventionala înregistrata pe rolul Judecatoriei Tg-Jiu la data de 06.08.2010 sub nr.16517/318/2010 petentul OI  a solicitat instantei ca în contradictoriu cu intimata IPJ Gorj sa se dispuna anularea procesului-verbal  de constatare si sanctionare a contraventiei seria CC nr.6575994/28.07.2010, apreciind ca cele retinute în sarcina sa de catre organele de politie nu corespund realitatii.

În motivarea plângerii a invocat, sub aspectul temeiniciei actului contestat, faptul ca nu a circulat în localitate cu viteza retinuta de agentul constatator, locul în care a fost oprit si sanctionat de agentul constatator fiind în afara localitatii.

Sub aspectul conditiilor de forma ale actului contestat, a sustinut ca au fost încalcate dispozitiile art.16 alin.1 din O.G.nr.2/2001 prin aceea ca agentul constatator nu a consemnat datele personale întocmai ca în actul de identitate.

A solicitat ca intimata sa înainteze la dosar buletin de verificare metrologica a aparatului radar cu care a fost fotografiat, autorizatie de operator radar si ordin de serviciu ale agentului constatator, în raport de prevederile art.102 alin.3 lit.e si art.121 din HG 1391/2006.

În drept, plângerea a fost întemeiata pe dispozitiile art.16 alin.1, art.31 din O.G.nr.2/2001, art.118 si urmatoarele din O.U.G.nr.195/2002.

În dovedirea plângerii, a depus la dosar în copie procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei seria CC nr.6575994/28.07.2010, extras din OUG 195/2002, adresa nr.50540/29.06.2010, cartea sa de identitate.

Intimata nu a formulat întâmpinare.

La primul termen de judecata din 14.10.2010 instanta a încuviintat petentului proba cu doi martori, pentru a face dovada unei alte situatii de fapt decât cea retinuta în actul contestat.

La termenul de judecata din 28.10.2010 a fost audiat martorul propus de petent,  CG, iar cu privire la cel de-al doilea martor instanta, constatând ca petentul nu si-a îndeplinit obligatia de a indica numele si adresa acestuia cu lista la dosar, a facut aplicarea disp.art.186 alin.2 C.proc.civ. si a decazut petentul din proba.

În temeiul prevederilor art.129 alin.5 C.proc.civ. raportat la  art.34 alin.1 din O.G.nr.2/2001 instanta a dispus emiterea unei adrese catre intimata pentru a înainta la dosar actele care au stat la baza întocmirii procesului-verbal contestat, respectiv raportul agentului constatator, buletinul de verificare metrologica a aparatului video radar cu care s-a înregistrat viteza retinuta în procesul-verbal de contraventie, atestatul de operator radar al agentului constatator, fotografii video radar din plan mai larg, precum si plan de actiune, foaia de parcurs sau orice document echivalent  care sa faca dovada faptului ca agentul constatator era competent sa actioneze pe sectorul de drum din localitatea R.

Intimata cu adresa nr.44383/25.10.2010  a comunicat ca agentul constatator în data de 28.07.2010 a actionat între orele 18-22 pe traseul T-L-R-A-P (fila 24).

Plângerea este scutita de plata taxei judiciare de timbru si a timbrului judiciar, conform dispozitiilor art. 15 lit.i din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru  si a fost formulata cu respectarea termenului  de 15 zile de la data comunicarii procesului-verbal de constatare a contraventiei si de aplicare a sanctiunii prevazut de art.31 alin.1 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, termen calculat conform disp.art.101 alin.1 C.proc.civ.

Examinând plângerea dedusa judecatii instanta retine urmatoarele:

Prin procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei seria CC nr.6575994/28.07.2010 s-a dispus sanctionarea petentului cu sanctiunea principala constând în amenda în suma de 540 lei si sanctiunea complementara a retinerii permisului de conducere pentru savârsirea contraventiei prev. de art.102 alin.3 lit.e din O.U.G nr. 195/2002, retinându-se ca acesta, în data de 28.07.2010 ora 18.29 pe DN 61 R a condus autoturismul Ford Mondeo cu numar de înmatriculare GJ 06 ACZ,  fiind înregistrat video radar cu viteza de 110 km/h în localitatea R. Agentul constatator a consemnat în procesul-verbal ca înregistrarea video radar  a fost efectuata cu aparatul PZTHON II montat pe autoturismul MAI 19976, fiind mentionat de asemenea si numarul casetei 153.

La rubrica "alte mentiuni" a procesului-verbal petentul a consemnat ca nu are obiectiuni. 

Procedând la verificarea, potrivit art.34 alin.1 din OG nr.2/2001, a legalitatii si temeiniciei procesului-verbal contestat, instanta retine, în ceea ce priveste legalitatea, ca acesta îndeplineste conditiile de forma ale întocmirii lui, fiind respectate în cauza dispozitiile art.16 si art.17 din O.G nr.2/2001.

Astfel, procesul-verbal de constatare a contraventiei cuprinde mentiunile prevazute de art.17 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, respectiv mentiunile privind numele, prenumele, calitatea agentului constatator, numele si domiciliul contravenientului, fapta savârsita, data comiterii acesteia, semnatura agentului constatator,  nefiind incident vreunul din motivele de nulitate absoluta care se constata din oficiu de catre instanta de judecata.

În ceea ce priveste motivul de nelegalitate invocat de petent, respectiv acela ca agentul constatator nu a consemnat datele sale personale, instanta constata în procesul-verbal contestat agentul constatator a consemnat CNP-ul petentului, seria si numarul cartii de identitate, domiciliul petentului.

Potrivit art.16 alin.1 din O.G.nr.2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor  în situatia în care contravenientul este persoana fizica în procesul-verbal se vor face mentiuni cu privire la datele personale din actul de identitate, inclusiv CNP-ul, ocupatia si locul de munca ale contravenientului.

În procesul-verbal contestat într-adevar agentul constatator nu a mentionat  toate datele de identificare ale petentului care se regasesc în cartea sa de identitate.

O.G.nr.2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor  nu prevede în mod expres sanctiunea nulitatii pentru lipsa acestor mentiuni, însa din interpretarea logica a art.16 alin.6 din O.G.nr.2/2001, potrivit regulii de interpretare conform careia norma juridica trebuie interpretata în sensul aplicarii ei, nu în cel al neaplicarii, rezulta ca neindicarea acestor date se sanctioneaza tot cu nulitatea. Aceasta nulitate este însa virtuala, deoarece nu este prevazuta expres de lege si relativa, deoarece nu poate fi invocata de instanta din oficiu, asa cum rezulta din interpretarea per a contrario a dispozitiilor art. 17 teza a II-a din O.G.nr.2/2001.

Aceasta nulitate relativa virtuala este conditionata de existenta unei vatamari, care nu se mai presupune de aceasta data, astfel cum rezulta din interpretarea per a contrario a art. 105 alin. 2 teza a II-a din C. proc. civ.  (incident în speta fata de prevederile art.47 din O.G.nr.2/2001, în conformitate cu care dispozitiile ordonantei se completeaza cu dispozitiile Codului de procedura civila), existenta vatamarii fiind lasata la aprecierea instantei.

Or, în  cauza, instanta apreciaza ca petentul nu facut dovada ca a suferit prin omisiunea mentionarii locului nasterii petentului sau a perioadei  valabilitatii cartii sale de identitate o vatamare care sa nu poata fi înlaturata decât prin anularea actului, nefiind întrunite conditiile art. 105 alin. 2 C.proc.civ., astfel ca acest motiv de anulare a procesului-verbal contestat este apreciat de instanta neîntemeiat.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de constatare a contraventiei, instanta are în vedere  faptul ca nu întreaga materie a contraventiilor din dreptul intern reprezinta o "acuzatie în materie penala", în sensul  autonom al Conventiei Europene a Drepturilor Omului. O premisa contrara, în sensul ca natura "penala" are întreaga materie a contraventiilor, nefiind de conceput vreo distinctie din acest punct de vedere în interiorul unei materii cu caracter unitar, se loveste de cel putin doua contraargumente.

Primul are în vedere însasi modalitatea de analiza a Curtii Europene, care nu porneste niciodata - nici chiar în situatiile în care s-a mai confruntat cu ipoteze similare - de la premisa ca o anumita fapta contraventionala reprezinta o acuzatie în materie penala. Curtea procedeaza în mod necesar si invariabil la o analiza a cazului concret dedus judecatii, pentru clarificarea aplicabilitatii ratione materiae a art. 6 si subsecvent, a incidentei garantiilor instituite de acesta.

Aceasta analiza are loc prin aplicarea principiilor stabilite în cauzele Engel si altii împotriva Olandei si Oztürk împotriva Germaniei.

Pentru clarificarea continutului notiunii autonome de "acuzatie în materie penala ", necesara tocmai pentru a analiza realitatile procedurii în litigiu, Curtea a stabilit trei criterii si anume (a) calificarea faptei potrivit dreptului national, (b) natura faptei incriminate, (c) natura si gravitatea sanctiunii.

În ceea ce priveste primul criteriu, în dreptul intern conducerea unui autoturism cu încalcarea regulilor de circulatie prev. de O.U.G.nr.195/2002 reprezinta o fapta contraventionala si nu penala. 

Însa în jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului calificarea faptei în dreptul national al statului în cauza are o valoare formala si relativa, reprezentând doar un punct de plecare în analiza efectuata de Curte ( cauza Weber împotriva Elvetiei).

Ratiunea pentru care calificarea realizata de dreptul intern nu este una absoluta este prezentata de Curte în cauza Oztürk  împotriva Germaniei. Astfel, ar fi contrar obiectului si scopului art. 6, care garanteaza oricarei persoane dreptul la un proces echitabil, daca statelor le-ar fi permis sa excluda din câmpul de aplicare al art. 6 o întreaga categorie de fapte, pe motivul ca acestea ar fi contraventii.

Al doilea criteriu, natura faptei incriminate,  este considerat de Curte cel mai important ( cauza Jussila împotriva Finlandei), iar el presupune analiza alternativa a mai multor aspecte.

Astfel, un prim aspect analizat îl constituie sfera de aplicare a normei încalcate prin savârsirea faptei. În ipoteza în care textul normativ se adreseaza tuturor cetatenilor, iar nu unui grup de persoane având un statut special (de exemplu, militarilor în exercitiul functiunii, avocatilor tinuti sa respecte solemnitatea sedintei de judecata ori secretul profesional), atunci acesta este de aplicabilitate generala si art. 6 sub aspect "penal " devine incident ( hotarârea Bendenoun împotriva Frantei). Evident, aceasta nu exclude stabilirea unor conditii privind savârsirea faptei, calitatea persoanei (de exemplu, sofer sau contribuabil) sau alte aspecte ale raspunderii juridice, în masura în care norma îsi pastreaza caracterul de generala aplicare.

Verificând existenta acestui element în cauza, instanta constata ca O.U.G.nr.195/2002 este un act normativ cu aplicabilitate generala, adresându-se tuturor cetatenilor, iar nu unui grup de persoane având un statut special, iar ratiunea urmarita de legiuitorul român în incriminarea faptei retinute de agentul constatator în sarcina petentului  o constituie protejarea sigurantei pe drumurile publice.

Un al doilea element analizat de catre Curtea Europeana a Drepturilor Omului îl constituie caracterul represiv (punitiv) si disuasiv, iar nu reparator al masurii luate.

În cauza, sanctiunea aplicata are acest caracter, întrucât nu este menita sa acopere un prejudiciu material produs statului, ci are rolul de a sanctiona o anumita conduita apreciata de legiuitor ca prezentând pericol social pentru circulatia pe drumurile publice.

În ceea ce priveste cel de-al treilea criteriu, natura si gravitatea sanctiunii, se  are în vedere maximul pedepsei prevazut de lege pentru fapta incriminata, deci sanctiunea la care faptuitorul s-ar fi putut expune, iar nu neaparat cea efectiv aplicata ( cauzele Campbell si Fell împotriva Marii Britanii sau Demicoli împotriva Maltei).

În dreptul intern, dupa abrogarea prevederilor privind transformarea amenzii contraventionale în închisoare, art. 5 alin. 2 si art. 8 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 din privind regimul juridic al contraventiilor prevad ca sanctiunile contraventionale principale sunt avertismentul, amenda contraventionala si prestarea unei activitati în folosul comunitatii, iar amenda contraventionala are caracter administrativ.

 Fiind distincta de eventualele prejudicii produse prin savârsirea faptei, amenda contraventionala este o sanctiune pecuniara principala, un mijloc de constrângere având un caracter preventiv si sanctionator.

În aceste conditii, trebuie analizat cuantumul acesteia, Curtea statuând în cauza Oztürk  împotriva Germaniei ca o amenda, chiar într-un cuantum moderat, nu este de natura sa înlature de plano aplicabilitatea laturii penale a art. 6.

În prezenta cauza, petentul a fost sanctionat cu amenda contraventionala în cuantum de 540 lei, însa instanta are  în vedere faptul ca potrivit art.63 alin.2 C.penal, minimul amenzii penale îl constituie 150 lei, comparatie care  imprima severitate sanctiunii aplicate petentului.

Ultimele doua criterii formulate de Curtea europeana pentru identificarea notiunii autonome de "acuzatie în materie penala " sunt alternative, nu cumulative, îndeplinirea oricaruia dintre ele ducând la concluzia ca art. 6 sub aspectul laturii penale este aplicabil. Ca exceptie însa, abordarea cumulativa nu este exclusa atunci când analiza separata a celor doua criterii nu a fost suficienta pentru excluderea oricarui dubiu cu privire la natura faptei ce face obiectul cauzei ( hotarârea Bendenoun împotriva Frantei).

Ca atare, având în vedere criteriile analizate mai sus, instanta apreciaza ca faptele imputate petentului în prezenta cauza reprezinta o "acuzatie în materie penala".

Mai mult, Curtea a stabilit în cauze precum Oztürk  împotriva Germaniei ori Lutz împotriva Germaniei ca, adresându-se în mod nediferentiat tuturor cetatenilor în calitatea lor de participanti la traficul rutier (caracterul general al normei) si având un caracter represiv si disuasiv (scopul sanctiunii), întreaga procedura de aplicare si sanctionare a  amenzilor administrative în temeiul legilor rutiere trebuie sa fie supusa exigentelor art. 6. Acelasi caracter îl are si sanctiunea suspendarii dreptului de a conduce autovehicule în baza unui sistem bazat pe puncte de penalizare sau anularea acestui drept. Referitor la aceste aspecte, pe lânga caracterul normei incriminatoare, instanta europeana a folosit si criteriul gravitatii sanctiunii, deoarece dreptul de a conduce un vehicul este de o mare utilitate pentru viata curenta a oricarei persoane sau pentru exercitiul unei activitati profesionale.

Consecintele calificarii faptei imputate petentului de catre instanta în prezenta cauza drept acuzatie în materie penala sunt acelea ca petentul se bucura de prezumtia de nevinovatie, iar sarcina probei incumba autoritatilor statului.

Însa niciuna dintre aceste garantii procesuale nu are un caracter absolut, deoarece limitele pâna la care functioneaza prezumtia de nevinovatie si continutul obligatiei autoritatilor de a suporta sarcina probei se raporteaza la specificul fiecarui caz în parte.

În materia faptelor scoase din sfera dreptului penal si incluse în sfera abaterilor contraventionale, instanta de fata constata ca legiuitorul european  a admis faptul ca limitele de apreciere sub aspectul respectarii prezumtiei de nevinovatie sunt mult mai largi. Prezumtia de nevinovatie nu este una absoluta, ca de altfel nici obligatia acuzarii de a suporta întreaga sarcina a probei. Dat fiind ca analiza se plaseaza într-un domeniu în care numarul faptelor sanctionate este extrem de mare, Curtea Europeana a retinut ca aplicarea cu cea mai mare rigoare a principiilor enuntate ar duce la lasarea nepedepsite a multor contraventii si ar pune în sarcina autoritatilor ce aplica astfel de sanctiuni o povara excesiva si nejustificata, orientare jurisprudentiala dovedita prin  decizii de inadmisibilitate de tipul Falk împotriva Olandei.

O cauza semnificativa în jurisprudenta Curtii este Salabiaku împotriva Frantei, în care instanta europeana analizeaza limitele prezumtiei de nevinovatie prin raportare la instituirea de catre legislatiile nationale a unor prezumtii de drept ori prin folosirea de catre judecatorii nationali a prezumtiilor simple de fapt.

În aceasta cauza  instanta europeana a amintit faptul ca prezumtiile de fapt sau de drept opereaza în legile represive din toate sistemele juridice si ca ea nu interzice în principiu asemenea prezumtii. Cu toate acestea, exigentele unui proces echitabil impun statelor contractante ca, în materie penala, sa nu depaseasca cu privire la instituirea prezumtiilor de fapt sau de drept anumite limite si le foloseasca într-o maniera rezonabila, tinând cont de gravitatea faptei si cu respectarea dreptului la aparare al acuzatului.

De asemenea, Curtea a stabilit ca sarcina ei nu este aceea de a verifica compatibilitatea in abstracto a unei prezumtii legale sau simple cu prevederile Conventiei, ci de a determina daca aceasta a fost aplicata în concret reclamantului într-o maniera compatibila cu respectarea prezumtiei de nevinovatie (pentru ultimul aspect cauza Bouamar împotriva Frantei).

Prin urmare, Curtea statueaza ca instituirea unor prezumtii care opereaza  împotriva persoanei sanctionate si care au rolul de a inversa sarcina probei, nu sunt incompatibile de plano cu respectarea prezumtiei de nevinovatie.

A conferi forta probanta unui înscris nu echivaleaza cu negarea prezumtiei de nevinovatie, ci poate fi considerata o modalitate de "stabilire legala a vinovatiei" în sensul art.6 din Conventia europeana. Interpretarea contrara ar fi de natura sa perturbe în mod grav  functionarea autoritatilor statului, facând extrem de dificila sanctionarea unor fapte antisociale minore ca gravitate raportat la faptele penale, dar extrem de numeroase.

Or,  în ceea ce priveste forta probanta atribuita de lege procesului-verbal de contraventie, instanta europeana a mentionat în mod constant ca administrarea probelor este supusa în primul rând regulilor din dreptul intern si ca revine cu prioritate jurisdictiilor nationale sa aprecieze elementele furnizate de ele. Sarcina Curtii este aceea de a verifica daca procedura în ansamblul sau, care cuprinde si modalitatea de administrare a probelor, a avut un caracter echitabil ( cauza Ferrantelli si Santangelo împotriva Italiei ori  Saidi împotriva Frantei).

Instanta apreciaza, având în vedere si cauza  Bosoni împotriva Frantei, ca aplicarea art. 6 din Conventie în prezenta cauza nu are ca obiect limitarea modalitatilor de proba prevazute de legea interna.

 Exigentele textului mentionat au în vedere ca vinovatia sa fie în mod legal stabilita si nu reprezinta un obstacol în calea prezumtiilor de fapt sau de drept instituite în materie contraventionala, în masura în care aceste prezumtii nu sunt irefragabile, pot fi rasturnate prin proba contrara si procedura de judecata respecta dreptul la aparare al contravenientului.

În ceea ce priveste forta probanta a procesului-verbal de contraventie în dreptul intern, instanta constata ca desi art.34 alin.1 din O.G.nr.2/2001 nu cuprinde dispozitii exprese cu privire la forta probanta a actului de constatare a contraventiei, instanta pe de alta parte trebuie sa ia în  considerare faptul ca dreptul unei persoane de a fi prezumata nevinovata si de a solicita acuzarii sa dovedeasca faptele ce i se imputa nu este absolut.

În acest context, Curtea mentioneaza ca prezumtiile de fapt sau de drept opereaza în toate sistemele de drept si nu sunt interzise de Conventia Europeana a Drepturilor Omului, în masura în care statul respecta limite rezonabile, având în vedere importanta scopului urmarit, dar si respectarea dreptului la aparare (cauza Västberga Taxi Aktiebolag si Vulic împotriva Suediei).

Înteleasa în forma ei restrictiva, dar improprie, respectarea prezumtiei de nevinovatie ar presupune ca instanta de judecata, ignorând existenta procesului-verbal de contraventie, sa stabileasca temeinicia acuzatiei pe baza unor elemente întotdeauna extrinseci acestuia.

Dincolo de excesivitatea si imposibilitatea obiectiva de realizare a acestei cerinte, mai ales atunci când agentul constatator consemneaza în procesul-verbal rezultatul propriilor sale constatari, aceasta concluzie ar face ca în materia contraventionala sarcina probei sa fie mult mai împovaratoare decât în materia dreptului penal, unde, de exemplu, procesul-verbal de constatare a infractiunii flagrante este un mijloc de proba necontestat.

Or, sarcina instantei de judecata este de a respecta principiul proportionalitatii între, pe de o parte, scopul urmarit de autoritatile statului de a sanctiona faptele antisociale, iar pe de alta parte, mijloacele utilizate în proces pentru aflarea adevarului judiciar, cu respectarea dreptului la aparare al persoanei sanctionate contraventional. Aceasta presupune prin esenta ca sistemul probator sa nu duca la impunerea unor conditii imposibil de îndeplinit în materie de sarcina a probei.

Textul articolului 34 alineatul 1 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 permite o interpretare în concordanta cu exigentele unui proces echitabil, de vreme ce prevede ca instanta de judecata verifica legalitatea si temeinicia procesul-verbal de contraventie. Prin urmare, în prezenta cauza instanta nu porneste de la ideea preconceputa ca persoana sanctionata contraventional este vinovata, ci mentinerea procesului-verbal de contraventie este rezultatul unor verificari, mai restrânse ori mai largi, efectuate în mod obligatoriu de instanta de judecata.

 Asadar, face o distinctie clara între situatia de fapt care se stabileste prin procesul-verbal de contraventie si aspectul, ce va fi ulterior stabilit, al vinovatiei persoanei sanctionate contraventional.

Procedând la administrarea celorlalte probe (înscrisuri, martori, interogatoriul), situatia de fapt retinuta în procesul-verbal de contraventie poate fi confirmata sau infirmata.

Hotarârea Anghel împotriva României nu constituie o critica a atribuirii unei valori probante procesului-verbal de contraventie, ci doar a modului de administrare a probelor, prin neînlaturarea motivata a unor declaratii de martor favorabile persoanei sanctionate contraventional, care ar fi dus la încalcarea dreptului la un proces echitabil indiferent de natura litigiului.

Transpunând aceste principii în speta, instanta observa ca intimata îsi sustine acuzarea nu numai prin procesul-verbal de constatare a contraventiei contestat, ci si prin fotografii efectuate cu aparatul video radar.

În analiza  respectarii principiului proportionalitatii, trebuie observat ca dispozitiile O.U.G.nr.195/2002 au drept scop reglementarea  si garantarea respectarii regulilor de circulatie pe drumurile publice, iar respectarea regulilor impuse de acest act normativ are implicatii majore asupra garantarii dreptului la viata si la integritate al persoanelor si bunurilor si pentru instituirea unui climat de securitate sociala, astfel ca interesul societatii în respectarea acestor reguli este de importanta capitala.

În acelasi timp însa, persoana sanctionata în baza acestui act normativ are dreptul la un proces echitabil (art.31-36 din O.G.nr.2/2001), în cadrul caruia poate sa utilizeze orice mijloc de proba si sa invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurarii ca situatia de fapt din procesul-verbal contestat nu corespunde realitatii.

Instanta a dat posibilitate petentului sa indice motivele de fapt si de drept ale plângerii sale, a administrat din oficiu proba cu înscrisuri, precum si proba testimoniala solicitata de petent.

Acestuia i s-a respectat astfel dreptul la un proces echitabil, oferindu-i-se posibilitatea de a utiliza orice mijloc de proba si de a invoca orice argumente pentru dovedirea împrejurarii ca situatia de fapt descrisa în actul contestat nu corespunde modului de desfasurare a evenimentelor.

Analizând întregul material probator administrat în cauza, prin prisma prezumtiei de nevinovatie de care se bucura petentul, care  functioneaza în speta  cu prioritate fata de prezumtia de temeinicie a actului contestat întrucât fapta nu a fost constatata personal de agentul constatator, prin propriile simturi, ci si cu ajutorul unor mijloace tehnice, acest aspect având implicatii si sub aspectul sarcinii probatiunii, ce incumba astfel intimatei, instanta retine  urmatoarele:

Potrivit art.109 alin.2 din O.U.G.nr.195/2002 privind circulatia rutiera, constatarea contraventiei se poate face si cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate si verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal, cerinte pe care agentul constatator le-a respectat.

Astfel, procesul  verbal  contestat  contine elementele  necesare  pentru identificarea aparatului video radar care a masurat viteza cu care circula autoturismul condus de petent, precum  si numarul  de înmatriculare  al  autoturismului  pe  care  acesta  este  montat -MAI 19967.

 Din înscrisul aflat la fila 33 în dosar instanta  retine de asemenea ca  aparatul individualizat în procesul verbal este verificat metrologic, fiind emis pentru acesta  buletinul de verificare metrologica nr.0197763/02.09.2009, având valabilitatea de 1 an.

Mai mult, potrivit buletinului de verificare metrologica, aparatul radar masoara nu numai în regim stationar, ci si în regim de deplasare.

Agentul constatator LA era autorizat sa desfasoare activitati de utilizare si exploatare a aparatului radar conform atestatului nr.20370/2006 emis de Serviciul Politiei Rutiere din cadrul IPJ Gorj, iar prin adresa de la fila 24 s-a comunicat sub semnatura comisarului sef al Politiei Rutiere Gorj ca agentul constatator în data de 28.07.2010 a fost planificat sa actioneze pe traseul T-L-R-A-P.

Din fotografiile video radar depuse de intimata la dosar rezulta ca viteza cu care  a circulat autoturismul având numar de înmatriculare GJ 06 ACZ condus de petent înainte de a intra în localitate a fost de 116 km/h la momentul 18:29:19, 115 km/h la momentul 18:29:20 (fila 39), 114 km/h la momentul 18:29:21 (fila 44), 112 km/h la momentul 18:29:22, iar ulterior la momentul 18:29:23, moment în care petentul a intrat în localitate, în fotografie observându-se indicatorul de intrare în localitate montat pe partea dreapta a sensului de mers al petentului, autoturismul a avut viteza de 110 km/h (fila 39, prima fotografie), la momentul ulterior, respectiv 18:29:24, moment în care autoturismul s-a îndepartat de indicator, viteza scazând la 104 km/h, viteza de asemenea nepermisa din moment ce autoturismul intrase pe raza localitatii.

Pentru a retine astfel, instanta are în vedere faptul ca desi în fotografiile de la momentele anterioare numarul de înmatriculare al masinii nu se distinge foarte bine, în fotografia de la momentul 19:29:24 numarul de înmatriculare este foarte clar, GJ 06 ACZ, iar succesiunea la cel mult 2 secunde a fotografiilor efectuate dovedeste ca desi nu în toate fotografiile se observa cu claritate numarul masinii înregistrate, nu poate fi vorba decât despre unul si acelasi autoturism, cel înmatriculat sub nr. GJ 06 ACZ.

Instanta apreciaza ca fotografiile, care cuprind de asemenea si data efectuarii înregistrarii -28.07.2010- probeaza fara dubiu savârsirea faptei consemnata în procesul verbal, respectiv ca autoturismul petentului a atins viteza de 110 km/h, cât si faptul ca acesta rula în localitate cu aceasta viteza, neprezentând importanta faptul ca ulterior intrarii în localitate a început sa încetineasca.

Cu privire la acest din urma element constitutiv esential al contraventiei, instanta are în vedere faptul ca în fotografiile de la momentele 18:29:23 si 18:29:24 se observa indicatorul de intrare în localitate, ceea ce denota faptul ca autoturismul petentului circula în localitate.

Instanta apreciaza ca depozitia martorului propus de petent, prin aspectele relatate,  are o forta probanta inferioara probelor obtinute cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic, iar pe de alta parte martorul nu a relatat aspecte cu privire la elementele de fapt esentiale  (viteza, înregistrarea autoturismului în localitate).

Sustinerea petentului în sensul ca daca în raportul agentului constatator s-a mentionat ca numar de înmatriculare al autoturismului GJ 08 ACZ, înseamna ca pozele surprind viteza unui alt autoturism, va fi înlaturata de instanta ca fiind neîntemeiata, fiind vorba despre o simpla eroare materiala strecurata în raportul agentului constatator întocmit ulterior procesului-verbal, cu atât mai mult cu cât în actul principal prin care intimata a sustinut acuzarea -procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei- s-a consemnat în mod corect numarul de înmatriculare al autoturismul surprins, iar prezumtia de temeinicie a actului a fost întarita prin fotografiile depuse la dosar.

În consecinta, intimatul a probat cu respectarea normelor metrologice instituite  prin Ordinul nr.301/2005 faptul ca petentul a circulat cu viteza de 110 km/h pe raza localitatii, fiind întrunite astfel elementele contraventiei prevazute de art. 102 al.3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002 în conformitate cu care constituie contraventie depasirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv - în speta 50 km/h si pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatata, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic.

În ceea ce priveste proportionalitatea sanctiunilor aplicate, instanta constata ca agentul constatator a individualizat în mod corect sanctiunile.

Astfel, conform art. 102 alin.3 lit.e din O.U.G.nr.195/2002, pentru fapta savârsita de petent sanctiunea principala este amenda contraventionala, care se stabileste  în cuantumul determinat de valoarea numarului punctelor amenda aplicate conform clasei a IV-a de sanctiuni (de la 9 la 20 puncte amenda, valoarea punctului amenda fiind în prezent 60 lei).

De asemenea, si sanctiunile complementare trebuie supuse controlului judecatoresc conform art.34 din O.G.nr.2/2001 si conform art.6 si 7  din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, în conditiile în care Curtea a considerat ca pâna si sanctiunea complementara a punctelor  de penalizare care  pot fi aplicate în materie contraventionala are caracter "penal" în sensul art.6 si 7 din Conventie (cauza Malige contra Frantei, hotarârea din 23.09.1998).

Curtea a apreciat ca sanctiunea punctelor de penalizare, desi în dreptul intern al statelor poate avea caracter administrativ, în plan conventional are caracter penal, atâta timp cât poate sa duca, la acumularea unui anumit numar de puncte, la pierderea dreptului de a mai conduce.

Or, dreptul de a conduce este foarte util în viata de zi cu zi si în viata profesionala, astfel ca, desi aplicarea punctelor de penalizare are caracter preventiv, are si un caracter punitiv similar unei sanctiuni penale.

În aceste conditii, aplicând aceste principii la dreptul intern, nu numai aplicarea punctelor de penalizare, cât si cu atât mai mult sanctiunea complementara a suspendarii dreptului de a conduce are un caracter "penal" în sensul Conventiei, astfel ca aplicarea acestor sanctiuni nu se poate dispune automat, fara a putea fi supuse controlului instantelor, iar instanta are dreptul, în conditiile art.31 din O.G.nr.2/2001, sa verifice si modul de individualizare a aceste sanctiuni.

Pentru a aprecia astfel, instanta are în vedere faptul ca desi O.U.G.nr.195/2002 prevede obligativitatea aplicarii automate a pedepsei complementare a suspendarii dreptului de a conduce, si aceasta sanctiune trebuie supusa unei operatiuni de individualizare în temeiul art.5 alin.5 din O.G.nr.2/2001, care prevede ca sanctiunea stabilita trebuie sa fie proportionala cu gradul de pericol social al faptei savârsite, text în care nu se face nicio distinctie dupa cum ar fi vorba de sanctiuni principale sau sanctiuni complementare.

Pedeapsa complementara a suspendarii dreptului de a conduce, prevazuta de art. 102 alin.3 lit.e din O.U.G.nr.195/2002,  a fost aplicata prin raportare la prevederile art.111 lit.c si art.96 alin. 1 din O.U.G.nr.195/2002, care prevad ca sanctiunile complementare au ca scop înlaturarea unei stari de pericol si preîntâmpinarea savârsirii altor fapte  interzise de lege.

În raport de împrejurarile comiterii faptei, instanta apreciaza ca se impune luarea acestei masuri care are  caracter preventiv, întrucât priveste protectia interesului public  fata de riscul potential pe care  îl prezinta petentul  care a încalcat regulile de circulatie rutiera, pentru ceilalti participanti la trafic.

Astfel, instanta apreciaza ca fapta de depasire a vitezei legale în localitate prezinta un grad de pericol social ridicat raportat la urmarile care s-ar fi putut produce, constând de exemplu în producerea unui accident de circulatie cu vatamarea corporala a participantilor la trafic sau chiar decesul acestora, fiind suficienta coborârea amenzii de catre agentul constatator la minimul prevazut de lege.

De asemenea, instanta apreciaza, având în vedere fisa cu abateri rutiere a petentului si viteza cu care acesta a circulat chiar si înainte de a intra în localitate -116 km/h, în conditiile în care pe autostrada viteza maxima admisa este de 130 km/h, ca fapta sa prezinta un grad de pericol social ridicat.

Pentru aceleasi considerente, instanta considera ca este justificata aplicarea petentului  si a sanctiunii punctelor de penalizare, conform art.108 lit. d punct. 3 din O.U.G nr.195/2002 -6 puncte penalizare.

Mai mult, cu privire la proportionalitatea sanctiunii punctelor de penalizare, instanta apreciaza ca aplicarea a 6 puncte penalizare nu este disproportionata, având în vedere faptul ca permisul se retine în conditiile O.U.G.nr.195/2001 la cumularea a 15 puncte de penalizare, iar pe de alta parte punctele de penalizare se anuleaza la împlinirea termenului de 6 luni de la data constatarii contraventiei sau, cum este cazul în speta, suspendarea exercitarii dreptului de a conduce anuleaza toate punctele de penalizare acumulate pâna în acel moment.

În prezenta cauza, aplicarea sanctiunii complementare a suspendarii dreptului de a conduce se impune, având în vedere limita cu care petentul a depasit viteza legala -59 km/h-care reprezinta de fapt viteza legala pe acel sector de drum + mai mult de jumatate din aceasta viteza legala), dar, mai ales, atitudinea petentului care, în nici un moment, nu a învederat ca  i-ar fi parut rau pentru nerespectarea regulilor de circulatie si pentru crearea unei stari de pericol pentru ceilalti participanti la trafic, legându-se de  argumente de legalitate  si temeinicie pe care instanta însa le-a înlaturat.

Raportat la cele doua criterii legale prevazute de art.98 alin.3 din O.U.G.nr.195/2002, gravitatea faptei si pericolul social, instanta apreciaza ca toate sanctiunile aplicate petentului sunt proportionale.

Pentru a permite petentului sa înteleaga regulile de circulatie pe drumurile publice, necesitatea nu numai legala, dar si morala de a respecta aceste reguli si de a nu fi un pericol cel putin pentru ceilalti participanti la trafic, daca nu se gândeste la consecintele grave si deosebit de grave pe care conducerea  cu o viteza de 110 km/h pe un sector de drum pentru care limita era de 50 km/h le poate produce fata de propria persoana, instanta va respinge  plângerea formulata de petent împotriva procesului-verbal seria  CC nr.6575994/28.07.2010 întocmit de catre IPJ G-Serviciul Rutier, retinând legalitatea si temeinicia acestui act.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Respinge plângerea contraventionala formulata de petentul OI, cu domiciliul ..... în contradictoriu cu intimata IPJ , cu sediul în ........ si cu privire la procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei seria  CC nr.6575994/28.07.2010, întocmit de catre Serviciul Politiei Rutiere G,  ca neîntemeiata.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronuntata în sedinta publica din 11.11.2010 la Judecatoria Tg-Jiu.

Presedinte, Grefier,

Red./Tehn.AG. 4 ex.

10.12.2010

1

Domenii speta

Spete similare