Prin sentinţa penală nr.90 din 3 iunie 2011, pronunţată de Judecătoria Brezoi, în baza
art.347 şi art.3201 C.pr.pen., s-a disjuns latura civilă a cauzei. Inculpatul a fost
condamnat la pedeapsa închisorii pentru săvârşirea a trei infracţiuni prevăzute de art.
208 alin.1, 209 alin.1 lit.a şi g C.pen., cu aplicarea art.3201 C.pr.pen..
În baza art.33 şi 34 C.pen., s-a dispus ca inculpaţii să execute pedeapsa cea mai grea.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că, în data de 04.02.2011,
cei doi inculpaţi împreună cu numitul P. C.A., au sustras 5 ţevi metalice, trei monede
de aur cu efigia împăratului Franz Josef, moştenire de familie.
În perioada 06.03 – 19.3.2011, inculpatul I.Ghe.L. a intrat în casa de vacanţă prin
efracţia uşii principale şi din interior a sustras un TV LCD Samsung, un TV LCD Galactic,
un laptop Dell şi un rastel metalic pe care a trebuit să-l smulgă din petele unde era
încastrat.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Brezoi şi
inculpaţii I. Ghe.L.şi N.Ghe.C..
Prin decizia penală nr.1061/R/12.10.2011, Curtea, a admis recursurile formulate de
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA BREZOI şi de inculpaţii N.Gh.C. şi I.Ghe.L.
A casat în totalitate sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Brezoi.
Hotărârea instanţei de recurs se întemeiază pe următoarele argumente:
Din actul de sesizare a instanţei, rezultă că inculpaţii au fost trimişi
în judecată pentru comiterea în concurs a câte două infracţiuni de furt calificat cu
consecinţe deosebit de grave.
Infracţiunile de furt se înscriu în categoria celor de rezultat, datorită modificărilor
pe care le produc în lumea obiectivă, ceea ce presupune că urmările caracteristice
acestui gen de fapte, se înscriu în conţinutul lor constitutiv.
Cu alte cuvinte, nu se poate vorbi despre o infracţiune consumată de furt, dacă nu s-a
produs o pagubă în patrimoniul deţinătorului bunului sustras.
Dispoziţiile art.320/1 Cod pr.penală, pe care le-a aplicat instanţa în cauză, se
subordonează unor condiţii imperative prevăzute chiar de textul de lege precizat, care
în alin.2 arată explicit că judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate
în faza de urmărire penală „doar atunci când inculpatul declară că recunoaşte în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare”.
Atât în faţa primei instanţe, cât şi în cursul urmăririi penale, deşi inculpaţii au
menţionat că recunosc faptele, sunt de acord să achite contravaloarea doar a sumelor de
bani în lei.
Conţinutul acuzaţiilor ce le-au fost aduse inculpaţilor se referă la fapte de sustragere
care au vizat şi o sumă de bani în valută, respectiv aceea de 140.000 Euro, pe care
inculpaţii au precizat că nu au sustras-o.
In acest context, este evident că recunoaşterea faptelor nu a fost integrală, aşa cum
solicită imperativ textul art.320/1 alin.2 Cod pr.penală, prima instanţă aplicând eronat
aceste dispoziţii.
In al doilea rând, încadrarea juridică în furt cu consecinţe deosebit de grave, se
raportează la criteriul valorii prejudiciului, fiind, prin urmare, indisolubil legată
de acesta, ceea ce presupune, că acţiunea civilă nu poate fi, în această ipoteză, disjunsă.
Textul art.320/1 Cod pr.penală a fost conceput de legiuitor să servească imperativului
general ce priveşte buna desfăşurare a justiţiei, care nu poate fi atins în cauză, în
condiţiile disjungerii acţiunii civile de cea penală, tocmai datorită indivizibilităţii
acestora.
S-ar ajunge, în caz contrar, la consecinţe inacceptabile, când, de exemplu, instanţa,
soluţionând acţiunea civilă disjunsă, ar constata că prejudiciul este cu mult inferior
decât cel solicitat de partea civilă, ceea ce ar presupune că şi încadrarea juridică ar
fi cu totul alta şi, implicit, sancţiunile aplicate inculpaţilor ar fi trebuit să fie mai
mici, însă aceste neajunsuri nu mai pot fi corijate, pentru că hotărârea de condamnare
a rămas între timp definitivă, cu toate urmările ce decurg din aceasta.
Prima instanţă a neglijat, în opinia curţii, aspecte esenţiale pe care inculpaţii le-au
relevat în declaraţiile lor, în legătură cu suma de bani în euro, împrejurări de natură
să influenţeze soluţia procesului şi care dau conţinut cazului de casare prevăzut de
art.385/9 pct.10 Cod pr.penală, impunând trimiterea cauzei pentru rejudecare.
In acelaşi timp, prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii, în raport cu incidenţa dispoziţiilor art.320/1 Cod pr.penală, aşa cum s-a arătat anterior, ceea ce determină incidenţa unui al doilea motiv de casare, şi anume cel prevăzut de art.385/9 pct.17/1 Cod pr.penală.
10. Omisiunea pronunţării instanţei de judecată asupra unei infracţiuni cu care a fost
învestită. Judecarea recursului. Casare. Consecinţe.
Art. 385/6 alineatul 3 din Codul de procedură penală
În cazul în care prima instanţă nu s-a pronunţat asupra unei infracţiuni reţinute în
rechizitoriu ori a condamnat pe inculpat pentru o altă infracţiune pentru care a fost
învestită, trimiterea spre rejudecare a cauzei de către prima instanţă ar contraveni
flagrant prevederilor art. 385/6 alineatul 3 din Codul de procedură penală. (Opinia
majoritară)
Instanţa de recurs nu poate să analizeze, pentru prima dată în această fază a procesului
penal, temeinicia acuzaţiei pentru o infracţiune, atâta timp cât prima instanţă nu s-a
pronunţat asupra acesteia. Condamnarea inculpatului în recurs, reprezintă o încălcare a
dreptului său la apărare, dar şi la un proces echitabil, în sensul Convenţiei.
(Opinie separată)
(Decizia penală nr.1133/R din 1 noiembrie 2011)
Curtea de Apel Suceava
Amendă contravențională. Obligație fiscală. Condițiile compensării.
Judecătoria Tecuci
Plângere contravențională respinsă, menținut procesul-verbal de contravenţie întocmit de CNAIR
Judecătoria Râmnicu Vâlcea
ÎNLOCUIREA SANCŢIUNII AMENZII CONTRAVENŢIONALE CU MUNCĂ ÎN FOLOSUL COMUNITĂŢII. ADMISIBILITATE. CRITERII ÎN FUNCŢIE DE CARE SE STABILEŞTE NUMĂRUL DE ORE DE MUNCĂ ÎN FOLOSUL COMUNITĂŢII .
Judecătoria Oradea
Plângere contravenţională
Curtea de Apel Suceava
Aplicare amendă în temeiul art. 24 din Legea nr. 554/2004 conducătorului instituţiei. Necesitatea verificării condiţiei existenţei unui refuz nejustificat la executare