Cod operator 2445
R O M Â N I A
JUDECATORIA TÂRGU JIU
TÂRGU JIU
SENTINTA CIVILA Nr. 3501
Sedinta publica de la 10 Mai 2010
Completul compus din:
PRESEDINTE DORINA IVANISI
Grefier ELENA CARBUNESCU
Pe rol fiind judecarea plângerii contraventionale formulata de petentul ... împotriva procesului verbal de contraventie seria CC nr. 5366206 încheiat la 16.02.2010 de Serviciul Politiei Rutiere Gorj.
La apelul nominal facut în sedinta publica s-a prezentat petentul asistat de avocat ... , fiind lipsa intimata .
Procedura legal îndeplinita.
S-a facut referatul oral al cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care, s-a constatat ca a sosit raspunsul de la intimata cu adresa nr. 22030 din 29.04.2010 si nemaifiind alte cererii de formulat s-a acordat cuvântul pe fond .
Avocat ... pentru petent, a solicitat admiterea plângerii, anularea procesului verbal de contraventie si exonerarea petentului de plata amenzii aplicate în suma de 540 lei, si a punctelor de penalizare .
JUDECATA
Prin plângerea contraventionala înregistrata sub numarul 3055/318/2010, petitionarul ... a solicitat instantei ca prin sentinta ce se va pronunta si în contradictoriu cu intimata IPJ Gorj, sa se dispuna anularea procesului verbal de contraventie seria CC nr. 5366206 încheiat la 16.02.2010 de Serviciul Politiei Rutiere Gorj, exonerarea petentului de plata amenzii aplicate în suma de 540 lei, si a punctelor de penalizare .
În subsidiar petentul a mai solicitat admiterea în parte a plângerii, modificarea sanctiunii contraventionale si înlocuirea amenzii cu sanctiunea avertisment .
În motivare, petentul a aratat ca la data de 16.02.2010 în jurul orelor 17:10 în timp ce se deplasa cu autoturismul marca Matiz având numarul de înmatriculare GJ 54 DRG din directia Craiova catre mun. Tg-Jiu, la intrarea în localitatea Izvoarele a fost oprit din mers de un echipaj de politie care venea din sens opus si care se afla tot în miscare.
Petentul a sustinut ca circula pe o portiune de drum national european aflata în câmp , iar pâna la intrarea în localitatea mai avea de parcurs o portiune de drum considerabila si pe marginea soselei nu erau case s au alte indicii care sa a rate ca circula în localitate.
Acelasi petent a mai aratat ca agentul constatator în continutul procesului verbal de contraventie nu a mentionat tipul aparatului radar care a efectuat înregistrarea, numarul autoturismului pe care acest aparat era montat , seria aparatului video radar cu c are s-a efectuat înregistrarea, numarul casetei video radar , iar consemnarea acestor elemente este imperativa si nu facultativa , fiind obligatorii pentru a se putea proba de catre intimata ca dispozitivul care a efectuat înregistrarea este omologat si verificat metrologic si ca îndeplineste conditiile legale pentru a efectua astfel de înregistrarii care ar putea deveni probe în instanta.
În drept, petentul si-a întemeiat plângerea pe disp. art. 31 si urm. din OG 2/2001, art. 105, din OUG 195/2002 si a mentionat ca potrivit jurisprudentei CEDO în materie contraventionala se impune respectarea garantiilor fundamentale între care si prezumtia de nevinovatie.
În dovedirea plângerii, petitionarul a depus la dosar procesul verbal de contraventie contestat , xerocopia cartii sale de identitate, permisul de conducere.
Cu adresa nr. 42137 din 23.03.2010, intimata a înaintat instantei o nota cu abaterile savârsite de petent de la regulile de circulatie , fotografiile efectuate privind surprinderea autoturismului condus de petent cu viteza de 94 km/h în localitate , buletinul de verificare metrologica al aparatului video radar montat pe Dacia Solenza nr. MAI 19949, atestatul operatorului radar pe numele de Vladut Ion , raportul agentului sef ... încheiat la 17.03.2010.
Cu adresa nr. 22030 din 29.04.2010 , intimata a comunicat instantei ca agentul constatator ..., la de 16.02.2010 a fost planificat sa execute serviciul pe traseul Tg-Jiu - Bâlteni - Plopsoru - Izvoarele- Tântareni, între orele 14:22 cu autoturismul Dacia Solenza a vând nr. MAI 19949 pe care este montat aparatul video radar cu datele de identificare din buletinul de verificare metrologica nr. 0197622 din 24.08.2009.
Analizând înscrisurile depuse la dosar , instanta retine urmatoarele :
Petentul a fost sanctionat pe motiv ca la data de 16.02.2010, în jurul orei 12:08, pe raza localitatii Izvoarele a condus auto Matiz cu numarul de înmatriculare GJ 54 DRD pe DE 79 localitatea Izvoarele cu o viteza de 94 km/h.
Desi a sustinut ca circula pe o portiune de drum national aflata în câmp , iar pâna la intrarea în localitate petentul mai avea de parcurs o portiune de drum considerabila , pe marginea soselei, nu erau case si alte indicii , care sa ateste ca circula în localitate , acesta nu a dovedit aspectele invocate .
În ceea ce priveste tipul aparatului radar care a efectuat înregistrarea, numarul autoturismului pe care era montat , seria aparatului video radar si numarul casetei este de retinut ca la dosarul cauzei a u fost înaintate buletinul de verificare metrologica al aparatului video radar seria JE nr. 79190 ce a fost montat pe Dacia Solenza nr. MAI nr. 19949 si a fost utilizat de agentul constatator ... în data de 16.02.2010 când a fost planificat sa execute serviciul pe raza loc. Izvoarele moment în care l-a surprins si pe petentul autoturismului circulând în localitate cu o viteza de 94 km / h asa cum rezulta din fotografiile aflate la dosar .
O dovada în plus a faptului ca petentul circula cu autoturismul marca Matiz în localitate o constituie fotografiile 4,5 si 6 aflate la dosar de unde se observa cu claritate gardurile si plantatiile de pomi din localitate.
Fata de aceste considerente urmeaza a se retine ca în mod corect petentul a fost sanctionat pentru savârsirea contraventiei prev. de art. 108 alin. 1 lit. d pct. 3 din OUG 195/2002, republicata si urmeaza a se respinge plângerea formulata de petent si a se mentine procesul verbal de contraventie ca temeinic si legal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE :
Respinge plângerea contraventionala formulata de petentul .... , domiciliat în mun. TG-Jiu, strada 22 Decembrie 1989, bl.31, sc.4, et.2, ap.70, judetul Gorj, împotriva procesului verbal de contraventie seria CC nr. 5366206 încheiat la 16.02.2010 de Serviciul Politiei Rutiere Gorj în contradictoriu cu intimata IPJ Gorj.
Mentine procesul verbal de contraventie seria CC nr. 5366206 încheiat la 16.02.2010 de Serviciul Politiei Rutiere Gorj ca temeinic si legal.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata în sedinta publica din 10 Mai 2010, la Judecatoria Tg.-Jiu.
Presedinte,
DORINA IVANISI Grefier,
ELENA CARBUNESCU
Red. DI/ex.4.
Tehn. Red. A.B. 18 Mai 2010.
1
Tribunalul Caraș Severin
Anulare proces verbal de contravenţie
Curtea de Apel Galați
Cazul de casare prevăzut de art. 385/9 alin. 1 pct. 17/1 Cod proc. penală - Aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 18/1 din Codul penal. Greşita reţinere a stării de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 37 lit. a Cod penal.
Tribunalul Galați
Proces-verbal de contravenţie
Judecătoria Lugoj
Plângere contravenţională
Tribunalul Bacău
Sancţiune pecuniară străină