Plangere contraventionala.

Sentinţă civilă 6650 din 14.10.2010


Dosar nr.12681/318/2010 Cod operator 2445

ROMÂNIA

JUDECATORIA  TG-JIU

SENTINTACIVILA NR.6650

Sedinta publica de la 14.10.2010

Completul constituit din:

JUDECATOR- ANGELA GAVANESCU

GREFIER: ELENA CIOCAN

Pe rol fiind solutionarea plângerii contraventionale formulate de petentul AA în contradictoriu cu intimata Inspectoratul Judetean de Jandarmi Gorj.

La apelul nominal facut în sedinta publica au raspuns petentul, consilier juridic GN pentru  intimata si martorul din oficiu LV

Procedura de citare este legal îndeplinita.

S-a facut referatul oral al cauzei de catre grefierul de sedinta,  dupa care se constata înaintat la dosar procesul-verbal de executare a mandatului emis pe numele martorului din oficiu, se audiaza martorul prezent, LV, cu respectarea prevederilor art.192, art.193 C.proc.civ., declaratia acestuia fiind atasata la dosar.

Nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanta a constatat cauza în stare de judecata si a acordat cuvântul pe fond.

Petentul a solicitat anularea procesului-verbal contestat, iar în subsidiar înlocuirea sanctiunii amenzii contraventionale cu sanctiunea avertismentului.

Reprezentantul intimatei a solicitat respingerea plângerii contraventionale ca nefondata, aratând ca marturia martorului LV a fost edificatoare cu privire la comportamentul petentului, impunându-se mentinerea sanctiunii principale a amenzii, dat fiind faptul ca evenimentul a avut loc într-o institutie publica.

JUDECATA

Prin plângerea contraventionala înregistrata pe rolul Judecatoriei Tg-Jiu la data de 08.07.2010, sub nr.12681/318/2010, petentul AA  a solicitat instantei ca în contradictoriu cu intimata IJJ Gorj  sa se dispuna anularea procesului-verbal de constatare a contraventiei seria JR nr.0367858/08.07.2010, iar în subsidiar a solicitat înlocuirea sanctiunii amenzii contraventionale cu sanctiunea avertismentului.

În motivarea plângerii, petentul a aratat ca în timp ce se afla pe scarile exterioare ale Tribunalului Gorj a fost jignit cu o expresie necuviincioasa de catre numitul SV, fapt ce l-a determinat la rândul sau sa-i adreseze o expresie necuviincioasa, replica ce a fost auzita de catre jandarmul de serviciu, care a procedat la sanctionarea sa.

Petentul a sustinut ca agentul constatator  nu a apreciat în mod corespunzator circumstantele savârsirii faptei, respectiv faptul ca a fost provocat de catre numitul SV cu care se afla în judecata.

În drept, plângerea nu a fost motivata.

În dovedirea plângerii, petentul a depus la dosar procesul-verbal de constatare a contraventiei seria JR nr.0367858/08.07.2010 în copie.

Intimata, legal citata, a formulat întâmpinare, aratând ca procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei este legal si întemeiat, întrucât fapta a fost constatata cu propriile simturi (propriis sensibus) de catre agentul constatator.

A sustinut ca afirmatia petentului în sensul ca a fost provocat de numitul SV nu este întemeiata, fiind infirmata de declaratia martorului LV, iar petentului îi revine obligatia de a dovedi în conformitate cu prevederile art.1169 C.civil cu probe obiective o alta stare de fapt.

A solicitat judecarea cauzei în lipsa conform disp.art.242 alin.2 C.proc.civ. si a înaintat la dosar în aparare declaratia extrajudiciara a numitului LV, raportul agentului constatator.

În temeiul dispozitiilor art.34 alin.1 din O.G.nr.2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, instanta a procedat la ascultarea petentului, declaratiile acestuia (filele 12,18) fiind atasate la dosarul cauzei.

De asemenea, petentului i-a fost încuviintata, în temeiul prevederilor art.138 pct.4 C.proc.civ. si art.167 C.proc.civ., proba cu martorii TC si AC, iar raportat la prevederile art.129 alin.5 C.proc.civ. si art.33 alin.1 C.proc.civ., instanta a dispus audierea martorului mentionat în procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei, LV.

Plângerea este scutita de plata taxei judiciare de timbru si a timbrului judiciar, conform dispozitiilor art. 15 lit.i din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru  si a fost formulata cu respectarea termenului  de 15 zile de la data comunicarii procesului-verbal de constatare a contraventiei si de aplicare a sanctiunii prevazut de art.31 alin.1 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, termen calculat conform disp.art.101 alin.1 C.proc.civ.

Analizând materialul probator administrat în cauza instanta retine urmatoarele:

Prin procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei seria JR nr.0367858/08.07.2010  s-a dispus sanctionarea petentului cu amenda contraventionala în cuantum de 200 lei pentru savârsirea contraventiei prevazute de art.2 pct.1 din Legea nr.61/1991, retinându-se ca la data de 08.07.2010, ora 10.00, aflându-se pe scarile exterioare ale Judecatoriei Tg-Jiu, petentul a adresat cuvinte si expresii jignitoare numitului SV, cu care se afla în proces. 

Procesul-verbal a fost semnat de catre petent, la rubrica "mentiuni ale contravenientului" acesta consemnând ca a avut un moment de iesire pentru ca SV l-a provocat.

Procedând la verificarea, potrivit art.34 alin.1 din OG nr.2/2001, a legalitatii si temeiniciei procesului-verbal contestat, instanta retine, în ceea ce priveste legalitatea, ca  actul contestat cuprinde mentiunile prevazute de art.17 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, nefiind incident vreunul din motivele de nulitate care se constata din oficiu de catre instanta de judecata.

De asemenea, instanta constata ca pentru fapta descrisa a fost stabilita în mod corect încadrarea în textele de lege indicate ca temei legal al constatarii si sanctionarii contraventiei, respectiv art.2 pct.1 din Legea nr.61/1991 pentru sanctionarea faptelor de încalcare a unor norme de convietuire sociala, a ordinii si linistii publice, în conformitate cu care constituie contraventie proferarea de expresii jignitoare împotriva unei persoane de natura sa lezeze demnitatea acesteia, iar sanctiunea aplicata se încadreaza în limitele prevazute de art.3 alin. lit.b din Legea nr.61/1991.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal contestat, instanta apreciaza ca prezentul litigiu trebuie sa ofere garantiile procesuale recunoscute si garantate de articolul 6 din Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale, ratificata de România prin Legea nr. 30/1994, care, în baza articolului 11 din Constitutia României, face parte din dreptul intern si are prioritate în temeiul articolului 20 alin. 2 din legea fundamentala.

Aceasta deoarece acest gen de contraventie intra în sfera "acuzatiilor în materie penala" la care se refera primul paragraf al articolului 6 din Conventia Europeana. La aceasta încadrare conduc doua argumente : pe de o parte, norma juridica care sanctioneaza astfel de fapte are caracter general - Legea nr.61/1991 pentru sanctionarea faptelor de încalcare a unor norme de convietuire sociala, a ordinii si linistii publice se adreseaza tuturor cetatenilor, iar pe de alta parte, sanctiunile contraventionale  aplicabile urmaresc un scop preventiv si represiv.

Mai mult, în cauza Anghel împotriva României, hotarâre din 04.10.2007, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat, cu referire la aplicabilitatea art.6 din Conventie în litigiul în care reclamantul a fost sanctionat în temeiul art.2 alin.1 din Legea nr.61/1991, în sensul ca în lumina criteriilor ce decurg din jurisprudenta sa constanta în materie (cauza Ezeh si Connors împotriva Regatului Unit, nr.39665/98, CEDH 2003-X), în pofida naturii pecuniare a sanctiunii efectiv aplicate reclamantului, a cuantumului sau redus si a naturii civile a legii care incrimineaza aceasta contraventie, procedura în cauza poate fi asimilata unei acuzatii în materie penala. S-a constatat mai întâi ca dispozitiile art.2 alin.1 din Legea nr.61/1991 au un caracter general si nu se adreseaza unui grup determinat de persoane, ci tuturor cetatenilor, ca prescriu un anumit comportament însotit de o sanctiune menita sa previna si sa reprime în acelasi timp (cauza Ozturk c.Germania, hotarârea din 21.02.1984).

În jurisprudenta sa ( cauza Maszini vs. României din 2006) Curtea Europeana a Drepturilor Omului a considerat ca aceste criterii, care sunt alternative, iar nu cumulative, sunt suficiente pentru a demonstra ca fapta în discutie are caracter penal, în sensul art. 6 din Conventie.

În atare situatie, întrucât procedura de solutionare a unei plângeri contraventionale este calificata drept o procedura "penala", contravenientul se bucura de protectia conferita în cadrul unei astfel de proceduri, printre care si prezumtia de nevinovatie.

Nu trebuie uitat însa ca, în dreptul nostru contraventional, procedura solutionarii unei cereri privind o plângere contraventionala este reglementata în mare parte de Codul de procedura civila (art.47 din O.G.nr.2/2001) si ca procesul-verbal de contraventie  este un act administrativ, astfel încât unele elemente ale principiului prezumtiei de nevinovatie  nu trebuie absolutizate, existând posibilitatea, cu respectarea cerintei proportionalitatii mijloacelor folosite cu scopul legitim urmarit, sa functioneze si alte prezumtii de drept si de fapt, chiar si în favoarea organului constatator (cauza Blum împotriva Austriei).

Este unanim acceptat astfel ca procesul-verbal de contraventie întocmit de un agent al statului pe baza propriilor constatari beneficiaza de o prezumtie  relativa de legalitate si veridicitate, urmând a fi analizat prin coroborare cu celelalte dovezi. În aceste conditii, cum prezumtia poate fi rasturnata, nu este în nici un fel încalcat dreptul contravenientului la aparare si la un proces echitabil. De altfel, C.E.D.O. a stabilit ca folosirea prezumtiilor nu este contrara jurisprudentei sale.

Transpunând aceste principii în speta, instanta constata ca petentul are dreptul la un proces echitabil, conform art.31-36 din O.G.nr.2/2001, în cadrul caruia sa utilizeze orice mijloc de proba si sa invoce argumente pentru dovedirea împrejurarii ca situatia de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfasurare a evenimentelor, iar sarcina instantei de judecata este de a respecta limita proportionalitatii între scopul urmarit de autoritatile statului de a nu ramâne nesanctionate actiunile antisociale prin impunerea unor conditii imposibil de îndeplinit si respectarea dreptului la aparare al persoanei sanctionate contraventional.

Agentul constatator al intimatei a încheiat procesul-verbal în urma constatarii personale a savârsirii contraventiei, asa cum rezulta din raportul acestuia (fila 9), iar  prezumtia de veridicitate a procesului-verbal de contraventie contestat este întarita prin declaratia martorului LV

Martorul a precizat ca a scris si semnat declaratia extrajudiciara de la fila 8, însusindu-si continutul acesteia, relatând ca într-adevar în timp ce se afla pe scarile exterioare ale Tribunalului Gorj a auzit cum petentul  a adresat o înjuratura numitului SV, însa cei doi nu s-au îmbrâncit, expresia necuviincioasa fiind auzita si de agentul constatator.

Aceste probe se coroboreaza cu  recunoasterile petentului, care a precizat ca în data de 08.07.2010, în timp ce se afla pe scarile exterioare ale Tribunalului Gorj, numitul SV i-a adresat o expresie  necuviincioasa, la care petentul a reactionat la rândul sau cu tot cu o expresie necuviincioasa, însa schimbul de replici a fost auzit doar în parte de catre agentul constatator, mai exact doar ceea ce a spus petentul.

Aceasta situatie de fapt a fost relatata de catre petent si martorilor AC si TC dupa producerea evenimentului, asa cum rezulta din depozitiile acestora din urma (filele 19,20).

În concluzie, în raport de probatoriul administrat în cauza, instanta apreciaza ca  starea de fapt descrisa în procesul-verbal de constatare a contraventiei contestat corespunde realitatii, astfel ca  în mod temeinic s-a retinut  în sarcina petentului de catre agentul constatator savârsirea contraventiei prevazute de art. 2 pct.1 din Legea nr.61/1991.

Pe de alta parte, instanta constata ca la stabilirea sanctiunii nu au fost avute în vedere dispozitiile art.4 alin.5 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor,  în sensul ca sanctiunea stabilita nu este  proportionala cu gradul de pericol social al faptei savârsite, proportionalitatea  între fapta comisa si consecintele comiterii ei fiind una dintre cerintele impuse prin jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului în materia aplicarii oricaror masuri restrictive de drepturi,  în cauze precum Handyside împotriva Marii Britanii si Muller împotriva Elvetiei.

Astfel, petentul a recunoscut si regretat incidentul, aceasta atitudine caracterizându-l pe întreaga desfasurare a procesului. Este în vârsta de 52 de ani, inginer de profesie si în prezent este în cautarea unui loc de munca.

Martorii propusi de acesta au relatat ca îl cunosc de foarte mult timp, ca nu este o persoana conflictuala si are cu un comportament civilizat în relatiile cu celelalte persoane, declaratiile martorilor coroborându-se cu înscrisul aflat la fila 22 denumit "Caracterizare" întocmit de Primaria R, din care rezulta ca petentul este bine integrat în viata sociala, are un comportament social si moral ireprosabil si nu a creat probleme în localitate.

Conform mentiunilor din procesul-verbal contestat, chiar si în fata agentului constatator petentul a recunoscut incidentul, invocând însa în circumstantiere faptul ca a fost provocat.

Verificând aceasta aparare a petentului, instanta constata ca este întemeiata.

Astfel,  din depozitia martorului LV rezulta ca într-adevar numitul Stan Vasile este cel care a provocat schimbul de expresii jignitoare (" a început primul discutia"), iar din depozitiile martorilor TC si AC rezulta ca numitul SV, în nenumarate rânduri, i-a provocat si pe acestia la discutii contradictorii în incinta Tribunalului Gorj.

Este de asemenea adevarata afirmatia petentului  ca relatiile tensionate existente între el si numitul SV de datoreaza pozitiilor procesuale contradictorii avute de cei doi într-un litigiu, acest din urma aspect fiind probat prin  decizia nr.1655/2010 a Tribunalului Gorj, depusa în copie la dosar (fila 23).

Desi amenda contraventionala aplicata a fost în cuantumul minim prevazut de lege, având în vedere  împrejurarea ca petentul a avut o atitudine sincera, recunoscând si regretând cele întâmplate, precum si împrejurarea ca fapta  a fost savârsita sub imperiul circumstantei atenuante a provocarii, instanta considera ca la aprecierea gradului de pericol social al faptei agentul constatator a omis sa dea suficienta relevanta acestor aspecte, posibilitate pe care o avea potrivit disp.art.21 alin.3 din O.G.nr.2/2001.

Orice sanctiune juridica, inclusiv cea contraventionala, nu reprezinta un scop în sine, ci un mijloc de reglare a raporturilor sociale, de formare a unui spirit de responsabilitate, iar pentru aceasta nu este nevoie ca în toate cazurile sa se aplice sanctiunea amenzii. Sanctiunile juridice constituie nu mijloace de razbunare a societatii, ci de prevenire a savârsirii faptelor ilicite si de educare a persoanelor vinovate.

În consecinta, în cazul faptelor cu un grad scazut de pericol social, scopul sanctiunilor contraventionale se poate realiza si prin aplicarea unei masuri de atentionare a contravenientului, fara aplicarea amenzii contraventionale, ca sanctiune corelata unor contraventii cu un grad sporit de pericol social.

Desi pentru contraventia savârsita  Legea nr.61/1991 prevede numai sanctiunea amenzii contraventionale, instanta retine ca potrivit art.7 alin.3 din O.G. nr.2/2001 avertismentul se poate aplica si în cazul în care actul normativ de stabilire si sanctionare a contraventiei nu prevede aceasta sanctiune.

Ca atare, având în vedere  prevederile art.21 alin.3 din O.G. nr.2/2001, în conformitate cu care sanctiunea se aplica în limitele prevazute de actul normativ  si trebuie sa fie proportionala cu gradul de pericol social al faptei savârsite, tinându-se seama de împrejurarile în care a fost savârsita fapta, de modul si mijlocele de savârsire a acesteia, de scopul urmarit, de urmarea produsa, precum si de circumstantele personale ale contravenientului, instanta constata ca plângerea este în parte întemeiata, sanctiunea amenzii contraventionale aplicata de agentul constatator petentului  fiind neproportionala cu gradul de pericol social al faptei.

Pentru aceste considerente, instanta va admite în parte plângerea, va dispune înlocuirea sanctiunii amenzii contraventionale în cuantum de 200 lei, aplicata petentului prin procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei seria JR nr.0367858/08.07.2010 emis de Inspectoratul de Jandarmi Judetean Gorj, cu sanctiunea "Avertismentului", ce  va fi comunicata  petentului prin prezenta hotarâre în conformitate cu disp.art.7 alin.1 din O.G. nr.2/2001 si va mentine celelalte dispozitii ale procesului-verbal contestat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Admite în parte plângerea contraventionala formulata de petentul AA, cu domiciliul în ..... judetul Gorj  în contradictoriu cu intimata IJJ Gorj, cu sediul în ..... judetul Gorj.

Înlocuieste sanctiunea amenzii contraventionale în cuantum de  200 lei aplicata petentului prin procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei seria JR nr.0367858/08.07.2010 întocmit de IJJ Gorj, cu sanctiunea "Avertisment", ce va fi comunicata petentului.

Mentine celelalte dispozitii ale procesului-verbal de constatare si sanctionare  a contraventiei contestat.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronuntata în sedinta publica din 14.10.2010 la Judecatoria Tg-Jiu.

Presedinte, Grefier,

Red./Tehn.AG 4 ex./18.10.2010