Plangere contraventionala.

Dosar nr.16493/318/2010 Cod operator 2445

ROMÂNIA

JUDECATORIA TG-JIU JUDETUL GORJ

SENTINTA CIVILA NR.8414

SEDINTA PUBLICA DIN 09.12.2010

INSTANTA CONSTITUITA DIN:

PRESEDINTE: AG

GREFIER:RI

Pe rol fiind solutionarea plângerii contraventionale formulate de petentul  VA în contradictoriu cu intimata  IPJ Gorj.

La apelul nominal facut în sedinta publica au lipsit partile.

Procedura de citare este legal îndeplinita.

S-a facut referatul oral al cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care  nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanta a constatat cauza în stare de judecata si a trecut la solutionare, conform disp.art.242 alin.2 C.proc.civ.

JUDECATA

Prin plângerea contraventionala înregistrata pe rolul Judecatoriei Tg-Jiu la data de 05.08.2010 sub nr.16493/318/2010 petentul VAa solicitat instantei ca în contradictoriu cu intimata IPJ Gorj sa se dispuna anularea procesului-verbal  de constatare si sanctionare a contraventiei seria CC nr.6369040/05.08.2010, exonerarea de la plata amenzii aplicate si restituirea permisului de conducere retinut.

În subsidiar, a solicitat înlocuirea sanctiunii amenzii cu sanctiunea avertisment, potrivit art.7 din O.G.nr.2/2001 si restituirea permisului de conducere.

În motivarea în fapt a plângerii, a aratat ca în timp ce tranzita DE 79 a fost oprit de un echipaj de politie care i-a comunicat ca a fost înregistrat de aparatul radar cu depasirea vitezei legale în localitatea ...., însa pe sectorul de drum pe care se afla nu exista indicator de intrare în localitate si nici alte elemente de circulatie care sa atraga atentia asupra acestui lucru.

Având în vedere faptul ca nu i s-a prezentat nicio dovada din care sa poata rezulta faptul ca în momentul înregistrarii se afla în localitate, a apreciat ca viteza indicata de acesta fie era eronata, fie a fost surprins circulând în afara localitatii.

A sustinut ca nu  a mai fost sanctionat contraventional pentru abateri rutiere, iar în probatiune a solicitat ca intimata sa depuna la dosar fotografiile radar, buletinul de verificare metrologica al aparatului radar, atestatul operatorului radar, ordinul de serviciu al acestuia.

În drept, plângerea a fost întemeiata pe dispozitiile art.7,19,31 din O.G.nr.2/2001 si s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa, conform disp.art.242 alin.2 C.proc.civ.

În dovedirea plângerii, a depus la dosar în copie procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei seria CC nr.6369040/05.08.2010,  cartea sa de identitate.

Intimata nu a formulat întâmpinare.

În temeiul prevederilor art.129 alin.5 C.proc.civ. si art.34 alin.1 din O.G.nr.2/2001 instanta a dispus emiterea unei adrese catre intimata pentru a înainta la dosar actele care au stat la baza întocmirii procesului-verbal contestat, respectiv raportul agentului constatator, buletinul de verificare metrologica a aparatului video radar cu care s-a înregistrat viteza retinuta în procesul-verbal de contraventie, atestatul de operator radar al agentului constatator, fotografii video radar, ordin de serviciu al agentului constatator sau un document echivalent.

În raport de apararile petentului, instanta a dispus emiterea unei adrese catre SDN Tg-Jiu pentru a comunica daca la data de 05.08.2010 pe DE 79Plopsoru erau montate indicatoare de intrare-iesire în localitate.

Pentru termenul de judecata din data de 28.10.2010 intimata a înaintat la dosar 4 fotografii efectuate cu aparatul radar, buletin de verificare metrologica (filele 17-20).

Cu adresa nr.5663/19.11.2010 SDN Tg-Jiu a comunicat ca DE 79 a fost predat pâna la data de 31.08.2010, când a fost efectuata receptia, firmei FCC C Ba SA, pentru efectuarea lucrarilor de reabilitare, astfel ca a retransmis adresa emisa de instanta catre aceasta persoana juridica.

Cu adresa nr.4732/19.11.2010 FCC C B SA a raspuns solicitarii instantei cu privire la existenta sau inexistenta indicatoarelor de intrare/iesire în/din  localitate.

Plângerea este scutita de plata taxei judiciare de timbru si a timbrului judiciar, conform dispozitiilor art. 15 lit.i din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru  si a fost formulata cu respectarea termenului  de 15 zile de la data comunicarii procesului-verbal de constatare a contraventiei si de aplicare a sanctiunii prevazut de art.31 alin.1 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, termen calculat conform disp.art.101 alin.1 C.proc.civ.

Examinând plângerea dedusa judecatii instanta retine urmatoarele:

Prin procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei seria CC nr.6369040/05.08.2010 s-a dispus sanctionarea petentului cu sanctiunea principala constând în amenda în suma de 540 lei si sanctiunea complementara a retinerii permisului de conducere pentru savârsirea contraventiei prev. de art.102 alin.3 lit.e din O.U.G nr. 195/2002, retinându-se ca acesta, în data de 05.08.2010 ora 08.53 pe DE 79 Plopsoru, sat Olari a condus autoturismul marca Ford  cu numar de înmatriculare B 37 JHO,  fiind înregistrat video radar cu viteza de 131 km/h în localitate. Agentul constatator a consemnat în procesul-verbal ca înregistrarea video radar  a fost efectuata cu aparatul marca Python montat pe autoturismul MAI 19967, fiind mentionat de asemenea si numarul casetei-96.

La rubrica "alte mentiuni" a procesului-verbal nu exista mentiuni, actul fiind semnat ca atare de catre petent. 

Procedând la verificarea, potrivit art.34 alin.1 din OG nr.2/2001, a legalitatii si temeiniciei procesului-verbal contestat, instanta retine, în ceea ce priveste legalitatea, ca acesta îndeplineste conditiile de forma ale întocmirii lui, fiind respectate în cauza dispozitiile art.16 si art.17 din O.G nr.2/2001.

Astfel, procesul-verbal de constatare a contraventiei cuprinde mentiunile prevazute de art.17 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, respectiv mentiunile privind numele, prenumele, calitatea agentului constatator, numele si domiciliul contravenientului, fapta savârsita, data comiterii acesteia, semnatura agentului constatator,  nefiind incident vreunul din motivele de nulitate absoluta care se constata din oficiu de catre instanta de judecata.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de constatare a contraventiei, instanta are în vedere  faptul ca nu întreaga materie a contraventiilor din dreptul intern reprezinta o "acuzatie în materie penala", în sensul  autonom al Conventiei Europene a Drepturilor Omului. O premisa contrara, în sensul ca natura "penala" are întreaga materie a contraventiilor, nefiind de conceput vreo distinctie din acest punct de vedere în interiorul unei materii cu caracter unitar, se loveste de cel putin doua contraargumente.

Primul are în vedere însasi modalitatea de analiza a Curtii Europene, care nu porneste niciodata - nici chiar în situatiile în care s-a mai confruntat cu ipoteze similare - de la premisa ca o anumita fapta contraventionala reprezinta o acuzatie în materie penala. Curtea procedeaza în mod necesar si invariabil la o analiza a cazului concret dedus judecatii, pentru clarificarea aplicabilitatii ratione materiae a art. 6 si subsecvent, a incidentei garantiilor instituite de acesta.

Aceasta analiza are loc prin aplicarea principiilor stabilite în cauzele Engel si altii împotriva Olandei si Oztürk împotriva Germaniei.

Pentru clarificarea continutului notiunii autonome de "acuzatie în materie penala ", necesara tocmai pentru a analiza realitatile procedurii în litigiu, Curtea a stabilit trei criterii si anume (a) calificarea faptei potrivit dreptului national, (b) natura faptei incriminate, (c) natura si gravitatea sanctiunii.

În ceea ce priveste primul criteriu, în dreptul intern conducerea unui autoturism cu încalcarea regulilor de circulatie prev. de O.U.G.nr.195/2002 reprezinta o fapta contraventionala si nu penala. 

Însa în jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului calificarea faptei în dreptul national al statului în cauza are o valoare formala si relativa, reprezentând doar un punct de plecare în analiza efectuata de Curte ( cauza Weber împotriva Elvetiei).

Ratiunea pentru care calificarea realizata de dreptul intern nu este una absoluta este prezentata de Curte în cauza Oztürk  împotriva Germaniei. Astfel, ar fi contrar obiectului si scopului art. 6, care garanteaza oricarei persoane dreptul la un proces echitabil, daca statelor le-ar fi permis sa excluda din câmpul de aplicare al art. 6 o întreaga categorie de fapte, pe motivul ca acestea ar fi contraventii.

Al doilea criteriu, natura faptei incriminate,  este considerat de Curte cel mai important ( cauza Jussila împotriva Finlandei), iar el presupune analiza alternativa a mai multor aspecte.

Astfel, un prim aspect analizat îl constituie sfera de aplicare a normei încalcate prin savârsirea faptei. În ipoteza în care textul normativ se adreseaza tuturor cetatenilor, iar nu unui grup de persoane având un statut special (de exemplu, militarilor în exercitiul functiunii, avocatilor tinuti sa respecte solemnitatea sedintei de judecata ori secretul profesional), atunci acesta este de aplicabilitate generala si art. 6 sub aspect "penal " devine incident ( hotarârea Bendenoun împotriva Frantei). Evident, aceasta nu exclude stabilirea unor conditii privind savârsirea faptei, calitatea persoanei (de exemplu, sofer sau contribuabil) sau alte aspecte ale raspunderii juridice, în masura în care norma îsi pastreaza caracterul de generala aplicare.

Verificând existenta acestui element în cauza, instanta constata ca O.U.G.nr.195/2002 este un act normativ cu aplicabilitate generala, adresându-se tuturor cetatenilor, iar nu unui grup de persoane având un statut special, iar ratiunea urmarita de legiuitorul român în incriminarea faptei retinute în sarcina petentului o constituie protejarea sigurantei pe drumurile publice.

Un al doilea element analizat de catre Curtea Europeana a Drepturilor Omului îl constituie caracterul represiv (punitiv) si disuasiv, iar nu reparator al masurii luate.

În cauza, sanctiunea aplicata are acest caracter, întrucât nu este menita sa acopere un prejudiciu material produs statului, ci are rolul de a sanctiona o anumita conduita apreciata de legiuitor ca prezentând pericol social pentru circulatia pe drumurile publice.

În ceea ce priveste cel de-al treilea criteriu, natura si gravitatea sanctiunii, se  are în vedere maximul pedepsei prevazut de lege pentru fapta incriminata, deci sanctiunea la care faptuitorul s-ar fi putut expune, iar nu neaparat cea efectiv aplicata ( cauzele Campbell si Fell împotriva Marii Britanii sau Demicoli împotriva Maltei).

În dreptul intern, dupa abrogarea prevederilor privind transformarea amenzii contraventionale în închisoare, art. 5 alin. 2 si art. 8 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 din privind regimul juridic al contraventiilor prevad ca sanctiunile contraventionale principale sunt avertismentul, amenda contraventionala si prestarea unei activitati în folosul comunitatii, iar amenda contraventionala are caracter administrativ.

 Fiind distincta de eventualele prejudicii produse prin savârsirea faptei, amenda contraventionala este o sanctiune pecuniara principala, un mijloc de constrângere având un caracter preventiv si sanctionator.

În aceste conditii, trebuie analizat cuantumul acesteia, Curtea statuând în cauza Oztürk  împotriva Germaniei ca o amenda, chiar într-un cuantum moderat, nu este de natura sa înlature de plano aplicabilitatea laturii penale a art. 6.

În prezenta cauza, petentul a fost sanctionat cu amenda contraventionala în cuantum de 540 lei, însa instanta are  în vedere faptul ca potrivit art.63 alin.2 C.penal, minimul amenzii penale îl constituie 150 lei, comparatie care  imprima severitate sanctiunii aplicate petentului.

Ultimele doua criterii formulate de Curtea europeana pentru identificarea notiunii autonome de "acuzatie în materie penala " sunt alternative, nu cumulative, îndeplinirea oricaruia dintre ele ducând la concluzia ca art. 6 sub aspectul laturii penale este aplicabil. Ca exceptie însa, abordarea cumulativa nu este exclusa atunci când analiza separata a celor doua criterii nu a fost suficienta pentru excluderea oricarui dubiu cu privire la natura faptei ce face obiectul cauzei ( hotarârea Bendenoun împotriva Frantei).

Ca atare, având în vedere criteriile analizate mai sus, instanta apreciaza ca faptele imputate petentului în prezenta cauza reprezinta o "acuzatie în materie penala".

Mai mult, Curtea a stabilit în cauze precum Oztürk  împotriva Germaniei ori Lutz împotriva Germaniei ca, adresându-se în mod nediferentiat tuturor cetatenilor în calitatea lor de participanti la traficul rutier (caracterul general al normei) si având un caracter represiv si disuasiv (scopul sanctiunii), întreaga procedura de aplicare si sanctionare a  amenzilor administrative în temeiul legilor rutiere trebuie sa fie supusa exigentelor art. 6. Acelasi caracter îl are si sanctiunea suspendarii dreptului de a conduce autovehicule în baza unui sistem bazat pe puncte de penalizare sau anularea acestui drept. Referitor la aceste aspecte, pe lânga caracterul normei incriminatoare, instanta europeana a folosit si criteriul gravitatii sanctiunii, deoarece dreptul de a conduce un vehicul este de o mare utilitate pentru viata curenta a oricarei persoane sau pentru exercitiul unei activitati profesionale.

Consecintele calificarii de catre instanta a faptei imputate petentului în prezenta cauza drept acuzatie în materie penala sunt acelea ca petentul se bucura de prezumtia de nevinovatie, iar sarcina probei incumba autoritatilor statului.

Însa niciuna dintre aceste garantii procesuale nu are un caracter absolut, deoarece limitele pâna la care functioneaza prezumtia de nevinovatie si continutul obligatiei autoritatilor de a suporta sarcina probei se raporteaza la specificul fiecarui caz în parte.

În materia faptelor scoase din sfera dreptului penal si incluse în sfera abaterilor contraventionale, instanta de fata constata ca legiuitorul european  a admis faptul ca limitele de apreciere sub aspectul respectarii prezumtiei de nevinovatie sunt mult mai largi. Prezumtia de nevinovatie nu este una absoluta, ca de altfel nici obligatia acuzarii de a suporta întreaga sarcina a probei. Dat fiind ca analiza se plaseaza într-un domeniu în care numarul faptelor sanctionate este extrem de mare, Curtea Europeana a retinut ca aplicarea cu cea mai mare rigoare a principiilor enuntate ar duce la lasarea nepedepsite a multor contraventii si ar pune în sarcina autoritatilor ce aplica astfel de sanctiuni o povara excesiva si nejustificata, orientare jurisprudentiala dovedita prin  decizii de inadmisibilitate de tipul Falk împotriva Olandei.

O cauza semnificativa în jurisprudenta Curtii este Salabiaku împotriva Frantei, în care instanta europeana analizeaza limitele prezumtiei de nevinovatie prin raportare la instituirea de catre legislatiile nationale a unor prezumtii de drept ori prin folosirea de catre judecatorii nationali a prezumtiilor simple de fapt.

În aceasta cauza  instanta europeana a amintit faptul ca prezumtiile de fapt sau de drept opereaza în legile represive din toate sistemele juridice si ca ea nu interzice în principiu asemenea prezumtii. Cu toate acestea, exigentele unui proces echitabil impun statelor contractante ca, în materie penala, sa nu depaseasca cu privire la instituirea prezumtiilor de fapt sau de drept anumite limite si le foloseasca într-o maniera rezonabila, tinând cont de gravitatea faptei si cu respectarea dreptului la aparare al acuzatului.

De asemenea, Curtea a stabilit ca sarcina ei nu este aceea de a verifica compatibilitatea in abstracto a unei prezumtii legale sau simple cu prevederile Conventiei, ci de a determina daca aceasta a fost aplicata în concret reclamantului într-o maniera compatibila cu respectarea prezumtiei de nevinovatie (pentru ultimul aspect cauza Bouamar împotriva Frantei).

Prin urmare, Curtea statueaza ca instituirea unor prezumtii care opereaza  împotriva persoanei sanctionate si care au rolul de a inversa sarcina probei, nu sunt incompatibile de plano cu respectarea prezumtiei de nevinovatie.

A conferi forta probanta unui înscris nu echivaleaza cu negarea prezumtiei de nevinovatie, ci poate fi considerata o modalitate de "stabilire legala a vinovatiei" în sensul art.6 din Conventia europeana. Interpretarea contrara ar fi de natura sa perturbe în mod grav  functionarea autoritatilor statului, facând extrem de dificila sanctionarea unor fapte antisociale minore ca gravitate raportat la faptele penale, dar extrem de numeroase.

Or,  în ceea ce priveste forta probanta atribuita de lege procesului-verbal de contraventie, instanta europeana a mentionat în mod constant ca administrarea probelor este supusa în primul rând regulilor din dreptul intern si ca revine cu prioritate jurisdictiilor nationale sa aprecieze elementele furnizate de ele. Sarcina Curtii este aceea de a verifica daca procedura în ansamblul sau, care cuprinde si modalitatea de administrare a probelor, a avut un caracter echitabil ( cauza Ferrantelli si Santangelo împotriva Italiei ori  Saidi împotriva Frantei).

Instanta apreciaza, având în vedere si cauza  Bosoni împotriva Frantei, ca aplicarea art. 6 din Conventie în prezenta cauza nu are ca obiect limitarea modalitatilor de proba prevazute de legea interna.

 Exigentele textului mentionat au în vedere ca vinovatia sa fie în mod legal stabilita si nu reprezinta un obstacol în calea prezumtiilor de fapt sau de drept instituite în materie contraventionala, în masura în care aceste prezumtii nu sunt irefragabile, pot fi rasturnate prin proba contrara si procedura de judecata respecta dreptul la aparare al contravenientului.

În ceea ce priveste forta probanta a procesului-verbal de contraventie în dreptul intern, instanta constata ca desi art.34 alin.1 din O.G.nr.2/2001 nu cuprinde dispozitii exprese cu privire la forta probanta a actului de constatare a contraventiei, instanta pe de alta parte trebuie sa ia în  considerare faptul ca dreptul unei persoane de a fi prezumata nevinovata si de a solicita acuzarii sa dovedeasca faptele ce i se imputa nu este absolut.

În acest context, Curtea mentioneaza ca prezumtiile de fapt sau de drept opereaza în toate sistemele de drept si nu sunt interzise de Conventia Europeana a Drepturilor Omului, în masura în care statul respecta limite rezonabile, având în vedere importanta scopului urmarit, dar si respectarea dreptului la aparare (cauza Västberga Taxi Aktiebolag si Vulic împotriva Suediei).

Înteleasa în forma ei restrictiva, dar improprie, respectarea prezumtiei de nevinovatie ar presupune ca instanta de judecata, ignorând existenta procesului-verbal de contraventie, sa stabileasca temeinicia acuzatiei pe baza unor elemente întotdeauna extrinseci acestuia.

Dincolo de excesivitatea si imposibilitatea obiectiva de realizare a acestei cerinte, mai ales atunci când agentul constatator consemneaza în procesul-verbal rezultatul propriilor sale constatari, aceasta concluzie ar face ca în materia contraventionala sarcina probei sa fie mult mai împovaratoare decât în materia dreptului penal, unde, de exemplu, procesul-verbal de constatare a infractiunii flagrante este un mijloc de proba necontestat.

Or, sarcina instantei de judecata este de a respecta principiul proportionalitatii între, pe de o parte, scopul urmarit de autoritatile statului de a sanctiona faptele antisociale, iar pe de alta parte, mijloacele utilizate în proces pentru aflarea adevarului judiciar, cu respectarea dreptului la aparare al persoanei sanctionate contraventional. Aceasta presupune prin esenta ca sistemul probator sa nu duca la impunerea unor conditii imposibil de îndeplinit în materie de sarcina a probei.

Textul articolului 34 alineatul 1 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 permite o interpretare în concordanta cu exigentele unui proces echitabil, de vreme ce prevede ca instanta de judecata verifica legalitatea si temeinicia procesul-verbal de contraventie. Prin urmare, în prezenta cauza instanta nu porneste de la ideea preconceputa ca persoana sanctionata contraventional este vinovata, ci mentinerea procesului-verbal de contraventie este rezultatul unor verificari, mai restrânse ori mai largi, efectuate în mod obligatoriu de instanta de judecata.

Transpunând aceste principii în speta, instanta observa ca intimata îsi sustine acuzarea nu numai prin procesul-verbal de constatare a contraventiei contestat, ci si prin fotografii efectuate cu aparatul video radar.

În analiza  respectarii principiului proportionalitatii, trebuie observat ca dispozitiile O.U.G.nr.195/2002 au drept scop reglementarea  si garantarea respectarii regulilor de circulatie pe drumurile publice, iar respectarea regulilor impuse de acest act normativ are implicatii majore asupra garantarii dreptului la viata si la integritate al persoanelor si bunurilor si pentru instituirea unui climat de securitate sociala, astfel ca interesul societatii în respectarea acestor reguli este de importanta capitala.

În acelasi timp însa, persoana sanctionata în baza acestui act normativ are dreptul la un proces echitabil (art.31-36 din O.G.nr.2/2001), în cadrul caruia poate sa utilizeze orice mijloc de proba si sa invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurarii ca situatia de fapt din procesul-verbal contestat nu corespunde realitatii.

Instanta a dat posibilitate petentului sa indice motivele de fapt si de drept ale plângerii sale, a administrat din oficiu proba cu înscrisuri.

Petentului i s-a respectat astfel dreptul la un proces echitabil, oferindu-i-se posibilitatea de a utiliza orice mijloc de proba si de a invoca orice argumente pentru dovedirea împrejurarii ca situatia de fapt descrisa în actul contestat nu corespunde modului de desfasurare a evenimentelor.

Analizând întregul material probator administrat în cauza, prin prisma prezumtiei de nevinovatie de care se bucura petentul, care  functioneaza în speta  cu prioritate fata de prezumtia de temeinicie a actului contestat întrucât fapta nu a fost constatata personal de agentul constatator, prin propriile simturi, ci si  cu ajutorul unor mijloace tehnice, acest aspect având implicatii si sub aspectul sarcinii probatiunii, ce incumba astfel intimatei, instanta retine  urmatoarele:

Potrivit art.109 alin.2 din O.U.G.nr.195/2002 privind circulatia rutiera, constatarea contraventiei se poate face si cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate si verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal, cerinte pe care agentul constatator le-a respectat.

Astfel, procesul  verbal  contestat  contine elementele  necesare  pentru identificarea aparatului video radar care a masurat viteza cu care circula autoturismul condus de petent, precum  si numarul  de înmatriculare  al  autoturismului  pe  care  acesta  este  montat -MAI 19967.

 Din înscrisul aflat la fila 20 în dosar instanta  retine de asemenea ca  aparatul individualizat în procesul verbal este verificat metrologic, fiind emis pentru acesta  buletinul de verificare metrologica nr.0197763/02.09.2009, având valabilitatea de 1 an.

Mai mult, potrivit buletinului de verificare metrologica, aparatul radar masoara nu numai în regim stationar, ci si în regim de deplasare.

Agentul constatator era autorizat sa desfasoare activitati de utilizare si exploatare a aparatului radar conform atestatului nr.6374/17.01.2006 emis de Serviciul Politiei Rutiere din cadrul IPJ Gorj, iar prin adresa de la fila 17 s-a comunicat sub semnatura sefului Politiei Rutiere Gorj ca agentul constatator a fost planificat sa actioneze în data de 05.08.2010, între orele 06-14, pe traseul Tg-Jiu-Rovinari-Bîlteni-Plopsoru.

Din fotografiile video radar depuse de intimata la dosar rezulta ca viteza cu care  a circulat autoturismul având numar de înmatriculare B 37 JHO la momentul 08:33:55 a fost de 131 km/h, fotografiile de la momentele 08:33:57 si 08:33:43 fiind efectuate de operatul radar nu pentru a masura viteza, ci pentru a surprinde  din plan foarte apropiat de autoturismul politiei un obiectiv care sa faca dovada faptului ca petentul s-a aflat în localitate.

Instanta apreciaza ca fotografiile, care cuprind de asemenea si data efectuarii înregistrarii -05.08.2010- probeaza fara dubiu savârsirea faptei consemnata în procesul verbal, respectiv ca autoturismul petentului a atins viteza de 131 km/h, cât si faptul ca acesta rula în localitate.

Cu privire la acest din urma element constitutiv esential al contraventiei, instanta are în vedere faptul ca în fotografia de la momentul 08:33:57 este surprins acelasi imobil ca si în fotografia de la momentul 08:33:43, or, datorita intervalului mic de timp, respectiv cu  cu 2 secunde mai devreme (08:33:55), este cert ca  petentul a trecut pe lânga acel obiectiv, surprins în fotografia de la momentul 08:33:57, lânga care se observa ca exista amplasate chiar si doua indicatoare, ceea ce denota faptul ca autoturismul petentului circula în localitate.

De asemenea, se observa ca în raza de masurare a aparatului radar la momentul 08:33:55 nu rulau alte autoturisme, fiind înlaturat astfel orice echivoc privind autoturismul a carui viteza a fost înregistrata.

În consecinta, intimatul a probat cu respectarea normelor metrologice instituite  prin Ordinul nr.301/2005 faptul ca petentul a circulat cu viteza de 131 km/h pe raza localitatii, fiind întrunite astfel elementele contraventiei prevazute de art. 102 al.3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002 în conformitate cu care constituie contraventie depasirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv - în speta 50 km/h si pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatata, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic.

Instanta va înlatura ca neîntemeiata apararea petentului în sensul ca nu erau montate indicatoare de intrare iesire în localitate, în raport de continutul adresei nr. nr.4732/19.11.2010 emisa de FCC C BSA, din care rezulta ca la data de 05.08.2010 erau montate indicatoare de intrare/iesire în/din localitatea P.

În ceea ce priveste proportionalitatea sanctiunilor aplicate, instanta constata ca agentul constatator a individualizat în mod corect sanctiunile.

Astfel, conform art. 102 alin.3 lit.e din O.U.G.nr.195/2002, pentru fapta savârsita de petent sanctiunea principala este amenda contraventionala, care se stabileste  în cuantumul determinat de valoarea numarului punctelor amenda aplicate conform clasei a IV-a de sanctiuni (de la 9 la 20 puncte amenda, valoarea punctului amenda fiind în prezent 60 lei).

De asemenea, si sanctiunile complementare trebuie supuse controlului judecatoresc conform art.34 din O.G.nr.2/2001 si conform art.6 si 7  din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, în conditiile în care Curtea a considerat ca pâna si sanctiunea complementara a punctelor  de penalizare care  pot fi aplicate în materie contraventionala are caracter "penal" în sensul art.6 si 7 din Conventie (cauza Malige contra Frantei, hotarârea din 23.09.1998).

Curtea a apreciat ca sanctiunea punctelor de penalizare, desi în dreptul intern al statelor poate avea caracter administrativ, în plan conventional are caracter penal, atâta timp cât poate sa duca, la acumularea unui anumit numar de puncte, la pierderea dreptului de a mai conduce.

Or, dreptul de a conduce este foarte util în viata de zi cu zi si în viata profesionala, astfel ca, desi aplicarea punctelor de penalizare are caracter preventiv, are si un caracter punitiv similar unei sanctiuni penale.

În aceste conditii, aplicând aceste principii la dreptul intern, nu numai aplicarea punctelor de penalizare, cât si cu atât mai mult sanctiunea complementara a suspendarii dreptului de a conduce are un caracter "penal" în sensul Conventiei, astfel ca aplicarea acestor sanctiuni nu se poate dispune automat, fara a putea fi supuse controlului instantelor, iar instanta are dreptul, în conditiile art.31 din O.G.nr.2/2001, sa verifice si modul de individualizare a aceste sanctiuni.

Pentru a aprecia astfel, instanta are în vedere faptul ca desi O.U.G.nr.195/2002 prevede obligativitatea aplicarii automate a pedepsei complementare a suspendarii dreptului de a conduce, si aceasta sanctiune trebuie supusa unei operatiuni de individualizare în temeiul art.5 alin.5 din O.G.nr.2/2001, care prevede ca sanctiunea stabilita trebuie sa fie proportionala cu gradul de pericol social al faptei savârsite, text în care nu se face nicio distinctie dupa cum ar fi vorba de sanctiuni principale sau sanctiuni complementare.

Pedeapsa complementara a suspendarii dreptului de a conduce, prevazuta de art. 102 alin.3 lit.e din O.U.G.nr.195/2002,  a fost aplicata prin raportare la prevederile art.111 lit.c si art.96 alin. 1 din O.U.G.nr.195/2002, care prevad ca sanctiunile complementare au ca scop înlaturarea unei stari de pericol si preîntâmpinarea savârsirii altor fapte  interzise de lege.

În raport de împrejurarile comiterii faptei, instanta apreciaza ca se impune luarea acestei masuri care are  caracter preventiv, întrucât priveste protectia interesului public  fata de riscul potential pe care  îl prezinta petentul  care a încalcat regulile de circulatie rutiera, pentru ceilalti participanti la trafic.

Astfel, instanta apreciaza ca fapta de depasire a vitezei legale în localitate prezinta un grad de pericol social ridicat raportat la urmarile care s-ar fi putut produce, constând de exemplu în producerea unui accident de circulatie cu vatamarea corporala a participantilor la trafic sau chiar decesul acestora, fiind suficienta coborârea amenzii de catre agentul constatator la minimul prevazut de lege.

Instanta va respinge solicitarea petentului de înlocuire a sanctiunii amenzii contraventionale cu sanctiunea avertismentului, împrejurarea ca acesta nu ar avea alte abateri la legislatia rutiera nediminuând gradul de pericol social ridicat al faptei savârsite de petent, rezultat din aceea ca a condus în localitate cu viteza maxima permisa pentru autostrada.

În prezenta cauza, aplicarea sanctiunii complementare a suspendarii dreptului de a conduce se impune, având în vedere limita cu care petentul a depasit viteza legala -80 km/h, deci mai mult de jumatate din viteza legala), dar, mai ales, atitudinea petentului care, în nici un moment, nu a învederat ca  i-ar fi parut rau pentru nerespectarea regulilor de circulatie si pentru crearea unei stari de pericol pentru ceilalti participanti la trafic, legându-se de  argumente de legalitate  si temeinicie pe care instanta însa le-a înlaturat.

Raportat la cele doua criterii legale prevazute de art.98 alin.3 din O.U.G.nr.195/2002, gravitatea faptei si pericolul social, instanta apreciaza ca toate sanctiunile aplicate petentului sunt proportionale.

Pentru a permite petentului sa înteleaga regulile de circulatie pe drumurile publice, necesitatea nu numai legala, dar si morala de a respecta aceste reguli si de a nu fi un pericol cel putin pentru ceilalti participanti la trafic, daca nu se gândeste la consecintele grave si deosebit de grave pe care conducerea  cu o viteza de 131 km/h pe un sector de drum pentru care limita era de 50 km/h le poate produce fata de propria persoana, instanta va respinge  plângerea formulata de petent împotriva procesului-verbal seria  CC nr.6369040/05.08.2010 întocmit de catre IPJ Gorj-Serviciul Rutier, retinând legalitatea si temeinicia acestui act.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Respinge plângerea contraventionala formulata de petentul VA, cu domiciliul în ...  în contradictoriu cu intimata IPJ Gorj, cu sediul în Tg-Jiu, judetul Gorj si cu privire la procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei seria CC nr.6369040/05.08.2010 întocmit de catre IPJ Gorj-Serviciul Rutier, ca neîntemeiata.

Irevocabila.

Pronuntata în sedinta publica din 09.12.2010 la Judecatoria Tg-Jiu.

 Presedinte,  Grefier,

Red./Tehn.

AG. 06.01.2011

Domenii speta

Spete similare