Plângere contravenţională – înlocuirea sancţiunii cu avertisment

 Prin  plângerea  înregistrată  la Judecătoria  Tecuci petenta  M  Z a  solicitat, în  contradictoriu  cu intimatul Inspectoratul  de  Poliţie  G – pentru  Poliţia  mun.  T,  anularea  procesului  verbal  de  contravenţie  seria  xxxx  nr.xxxxxxxx  din  16.04.2013 .

 In motivare, petenta a  arătat  că, la  data  de  16.04.2013, s-a  deplasat  în mun. T , deoarece  era  necesar  ca să  ducă la  domiciliul  său un fizioterapeut pentru  soţul  său  care suferise  o intervenţie  chirurgicală  pe creier . in  raport  de jurisprudenţa  CEDO,  petentului  îi  sunt  recunoscute şi garanţiile specifice  în materie  penală,  printre  care  şi  prezumţia  de  nevinovăţie.  Nu  sunt  întrunite elementele  constitutive  ale  contravenţiei  prev. de art. 100  alin.3  lit.b  din  OUG 195/2002 , întrucât  a fost oprită înainte de  trecerea de pietoni, iar la acel  marcaj de  trecere  de  pietoni, din dreptul  fostului  Cinema  Arta,  nu  exista  vizibilitate  pentru  ca  agentul constatator  să  poată  face  menţiunea  că ar  fi  surprins-o  la  acel  marcaj .

 In drept, şi-a  întemeiat  plângerea  pe  disp. OG 2/2001 , OUG  nr.195/2002  şi art.  6  din  Convenţia  Europeană a  Drepturilor  Omului .

A  depus  la  dosar  procesul verbal  atacat  şi  acte  medicale.

In urma  comunicării  plângerii  contravenţionale , conform art. 201  NCPC  organul constatator a  depus  întâmpinare prin care a  solicitat  respingerea  plângerii  ca  nefondată.

In motivare,  organul constatator a  arătat  că  reţinerea  în sarcina  petentului a  contravenţiei  prev. de  art. 100  alin.3  lit.b  din OUG 195/2002 este  temeinică  şi  legală.  Mai  mult,  petenta  nu a  negat  cu ocazia  întocmirii  procesului  verbal  că  fapta  reţinută în sarcina  sa  nu este reală, ci a  consemnat la  rubrica „alte  menţiuni”  „Nu  am  acordat  prioritate,  mă grăbeam „  .  Se  poate observa  faptul  că  petenta  nu a  avut  de formulat  obiecţiuni  cu  prilejul  întocmirii  procesului  verbal  de  contravenţie,  semnându-l  fără rezerve, fapt a  cărui  semnificaţie  nu poate  fi decât aceea  a  acordului  cu privire  la  menţiunile consemnate  şi sancţiunea  aplicată  de  către  agentul constatator.  Astfel,  în lipsa  dovedirii unor  împrejurări  care  să ateste  că persoana  sancţionată  s-a  aflat în eroare  sau a  fost  constrânsă  să semneze  actul fără  obiecţiuni,  simpla  negare  a  situaţiei  de  fapt  în aceste  condiţii  nu poate conduce la  înlăturarea prezumţiei  de veridicitate a  celor  expuse în procesul  verbal  contestat.

 In drept, şi-a  întemeiat  întâmpinarea pe  disp. OG nr.2/2001  şi  ale  OUG  nr.195/2002.

Din  examinarea actelor  şi  lucrărilor  dosarului,  instanţa a  reţinut  următoarele:

Prin  procesul -  verbal  seria  xxxxxx  nr.xxxxxxxxxxxx  din  16.04.2013, petenta  M  Z a  fost  sancţionată  cu amendă  de  300  lei pentru săvârşirea  contravenţiei  prev. de  art.100  alin.3  lit.b  din  OUG nr.195/2002, constând  în aceea  că, la data  de  16.04.2013, a condus  autoturismul  cu  număr  de  înmatriculare GL 86 SCG, pe  str. Ion  Petrovici  din  T, dinspre  sensul giratoriu  către  Unirea şi, la  trecerea  de pietoni  de  lângă  Cinema „Arta” ,  nu  a acordat  prioritate  de  trecere  unui  pieton  angajat  în traversarea  străzii.

Instanţa a reţinut că, pentru a putea fi sancţionată o fapta contravenţională, se impun a fi îndeplinite două tipuri de cerinţe: intrinseci, constând în încălcarea cu vinovăţie a unei norme de drept, faptă care va atrage după sine o sancţiune prevăzută de lege, dar şi extrinseci constând în constatarea corespunzătoare a faptei respective de către o persoană abilitată în acest sens - agentul constatator. În plus, agentului constatator îi incumbă obligaţia de a respecta o serie de forme expres prevăzute de O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, ce au menirea de a proba dincolo de orice îndoială existenţa faptei, vinovăţia contravenientului şi legalitatea actului realizat în acest sens .

Sub aspectul condiţiilor de formă, instanţa a apreciat că procesul-verbal de contravenţie este legal întocmit, respectând dispoziţiile art.16-17 din O.G. nr.2/2001.

 Analizând  şi temeinicia procesului-verbal atacat, instanţa a reţinut că petenta nu a făcut proba contrarie celor reţinute şi descrise în procesul-verbal de contravenţie şi nici nu au existat motive de nulitate ale acestuia, actul sancţionator făcând prin el însuşi dovada situaţiei de fapt reţinute de agentul constatator, în acord cu jurisprudenţa CEDO.

Din această perspectivă, instanţa a apreciat că procesul-verbal de contravenţie are forţă probantă prin el însuşi şi constituie o dovadă suficientă a vinovăţiei contestatorului cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.

În acest sens este şi jurisprudenţa CEDO, respectiv cauza Ioan Pop c. României (cererea nr. 40301/04, decizia de inadmisibilitate din 28 iunie 2011), unde Curtea Europeană a avut din nou ocazia de a analiza aplicabilitatea garanţiilor specifice materiei penale, prevăzute de art. 6 din Convenție, în domeniul contravențional, precum și modalitatea concretă în care instanțele naționale au respectat prezumția de nevinovăție a petentului.

Astfel, Curtea Europeană a statuat că, amenda aplicată în temeiul O.U.G. nr. 195/2002 şi suspendarea dreptului de a conduce se includ în sfera acuzaţiei în materie penală, iar scopul pur punitiv al amenzii aplicabile, precum și caracterul general al normei de incriminare, au fost cele două elemente determinante care au permis Curții să aprecieze că în cauză sunt aplicabile garanțiile specifice materiei penale. Însă,Curtea nu înlătură prezumţia de legalitate a procesului-verbal din procedura contravenţională română, ci impune echilibrul ce trebuie să existe între prezumția de nevinovăție specifică materiei și prezumția de legalitate și validitate a procesului-verbal de contravenție. Ceea ce apare ca fiind esențial din punctul de vedere al instanței europene este faptul că instanțele naționale i-au oferit petentului cadrul necesar pentru a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversă, căzând exclusiv în sarcina părții responsabilitatea modalității efective în care a înțeles să uzeze de drepturile sale procedurale.

Ori, prin plângerea formulată, petenta s-a limitat doar la expunerea unor motive de netemeinicie a procesului-verbal, fără a administra  şi probe  în acest  sens.

Însă, în temeiul 34 din OG nr.2/2001, instanţa a considerat că sancţiunea avertismentului este suficientă pentru a i se atrage atenţia petentei asupra pericolului social al faptei săvârşite, cu recomandarea de  a respecta şi de a intra în legalitate cu dispoziţiile legale încălcate.

Potrivit art.7 din OG nr.2/2001, avertismentul se dispune în cazul în care fapta este de o gravitate redusă, putându-se aplica chiar şi în cazul în care actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu prevede această sancţiune.

 Potrivit art.21 al.3 din acelaşi act normativ, sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Instanţa a avut în vedere că scopul preventiv al legii, faţă de fapta contravenţională săvârşită de petentă, poate fi atins prin aplicarea sancţiunii avertismentului, având în vedere că , din actele dosarului, a rezultat că se află la prima abatere de acest fel.

Domenii speta

Spete similare