Vechime în magistratură. Activitatea de secretar de primărie.

Vechime în magistratură. Activitatea de secretar de primărie.

Legea nr. 303/2004: art.82 alin.2.

Prin acest text de lege, legiuitor a instituit  ca şi excepţie, dreptul magistratului de a beneficia de pensie de serviciu chiar înaintea împlinirii vârstei legale cu singura condiţie-vechimea de 25 de ani în funcţiile enumerate-şi ca orice excepţie este de strictă interpretare şi aplicare potrivit principiului de drept exceptio est strictissimae interpretationes.

 Acest text de lege nu permite, asimilarea sau completarea cu alte funcţii prev. de art. 86, nu vorbeşte de vechimea în magistratură în sensul art. 86, ci dimpotrivă, aşa cum s-a reţinut mai sus, se prevede într-o enumerare expresă şi limitativă funcţii care se iau în calculul celor 25 de ani; aceasta semnificând că noi nu putem adăuga sau exclude cazuri care n-au fost adăugate sau excluse de legiuitorul.

Secţia I Civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale -  Decizia civilă nr.40/19 ianuarie 2015.

Prin contestaţia înregistrat pe rolul Tribunalului Sibiu sub dosar nr.2112/85/2014 contestatoarea G.N. a chemat în judecată intimata C.J.P. B., solicitând: anularea Deciziei de pensie nr.R27602/23.12.2013 emisă de intimată; obligarea intimatei la emiterea unei noi decizii prin care să se stabilească contestatoarei pensia de serviciu în conformitate cu prevederile art.82 alin.2 din Legea nr.303/2004.

În susţinerea contestaţiei sale contestatoarea arată că prin decizia atacată i-a fost respinsă cererea de înscriere la pensia de serviciu cu motivarea că nu a făcut dovada realizării unei vechimi de cel puţin 25 de ani în funcţiile limitativ prevăzute de art.82 alin.2 din Legea nr.303/2004.

Susţine că în perioada 01.10.1988-12.02.2009 a îndeplinit funcţia de secretar primărie, funcţie de specialitate juridică şi de conducere în cadrul administraţiei publice şi că intimata în mod eronat şi nelegal, cu ignorarea disp.art.104 din Legea nr.303/2004 nu a recunoscut această perioadă ca şi vechime în magistratură.

În acest sens invocă Decizia nr.334/2007 a CSM prin care s-a dat o interpretare de principiu în sensul că „judecătorii şi procurorii care erau în funcţie la data intrării în vigoare a Legii nr.303/2004 şi exercitaseră anterior intrării în magistratură funcţia de secretar de primărie, perioada în care au ocupat această funcţie constituie vechime în magistratură”. Contestatoarea susţine că au fost date mai multe decizii de  Plenul CSM prin care persoane aflate în situaţii similare cu a sa, au beneficiat de recunoaşterea vechimii în magistratură, iar tratamentul diferenţiat la care a supus-o intimata, în raport de situaţia similară în care se află persoanele vizate prin deciziile de plen menţionate (dec.51/2009, 65/2008, 110/2008, 1295/2008. 68/2008) conduce la crearea unei grave discriminări între persoane aflate în situaţii identice, cu consecinţe extrem de negative.

O a doua critică adusă deciziei contestate vizează modul în care s-a apreciat de casa de pensii că vechimea totală pe care o are în  funcţiile prev. de art.82, alin.2 din Legea nr.303/2004 este de 22 de ani. Contestatoarea consideră că perioada cuprinsă între 19.02.1990-12.11.2013 când a desfăşurat activitate de jurisconsult reprezintă o vechime de 23 ani, 8 luni şi 21 de zile.

Un al treilea aspect învederat de contestatoare se referă la îndeplinirea procedurii stabilită de art.149 alin.1 din Legea nr.263/2010 respectiv a depus contestaţie la Comisia Centrală de contestaţii la data de 19.02.2014 însă nici până în prezent nu a primit o soluţie în acest sens, apreciază că lipsa unui răspuns nu o împiedică să procedeze la sesizarea directă a instanţei de judecată, fiindu-i aplicabile dispoziţiile deciziei Curţii Constituţionale 956/13.11.2012.

Prin întâmpinarea formulată, intimata a solicitat respingerea contestaţiei ca fiind neîntemeiată, motivând că din actele existente la dosarul de pensie reiese că, contestatoarea a realizat o vechime în funcţiile prevăzute de art.82, alin.2 din Legea nr.303/2004 de 23 de ani respectiv activitatea desfăşurată de contestatoare ca jurisconsult şi judecător. Intimata arată că perioada în care contestatoarea a deţinut funcţia de secretar primărie nu a fost luată în considerare la calcul pensiei de serviciu deoarece această funcţie nu este prevăzută de dispoziţiile art.82 alin.2 din Legea nr.303/2004 care prevede limitativ funcţiile ce se încadrează pentru înscrierea la pensia de serviciu. În ceea ce priveşte cea de-a doua critică, intimata arată că s-a remediat calculul vechimii în sensul că vechimea contestatoarei potrivit art.82 alin.2 din Legea nr.303/2004 este de 23 ani, 8 luni şi 23 de zile  şi s-a emis în acest sens o nouă decizie.

În drept, se invocă: art.205-206  Cod procedură civilă, Legea nr.263/2010, Legea nr.303/2004.

Prin răspunsul la întâmpinare, contestatoarea formulează o nouă contestaţie la cea de-a doua decizie de pensie  pentru a evita un refuz din partea intimatei, în eventualitatea executării unei hotărâri judecătoreşti favorabile, prin opunerea celei de a doua decizii emisă la data de 04.06.2014, dacă aceasta nu ar fi contestată. Motivarea celei de-a doua contestaţii este aceeaşi cu cea din contestaţia iniţială.

TRIBUNALUL SIBIU, prin sentinţa civilă nr. 944/25.09. 2014 pronunţată în cauză a respins contestaţia formulată şi precizată ca fiind neîntemeiată.

Pentru a hotărî, astfel, Tribunalul a reţinut, în esenţă, cu referire la probele şi actele dosarului şi dispoziţiile legale incidente că decizia atacată este legală şi temeinică, deoarece funcţia de secretar de primărie nu este exercitată în cadrul aparatului uneia dintre autorităţile prev. de art.82 din Legea nr.303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, fiind o funcţie specifică administraţiei publice locale, exercitată în cadrul primăriei. Ca atare, în mod justificat intimata a reţinut că această funcţie nu se încadrează în funcţiile expres şi limitativ prevăzute de legiuitor pentru a fi considerată vechime în magistratură.

Nici referirea la Hotărârile C.S.M nu are relevanţă juridică în cauza, deoarece se poate observa că acest organism şi-a schimbat propria practică considerând că nu este competent să se pronunţe asupra acestui aspect, pe o parte, iar pe de altă parte, aspectul legat de o posibilă discriminare rezultată din modul în care se aplică Hotărârile C.S.M. nu poate face obiectul unei analize în cadrul acestei contestaţii.

Referitor la decizia emisă de intimată la data de 04.06.2014 instanţa constată, pe de o parte, că este prematură contestarea acesteia deoarece contestatoarea nu a parcurs procedura prevăzută de art.149, alin.1 din Legea nr.263/2010 iar pe de altă parte, având în vedere motivarea, contestaţia formulată împotriva acestei decizii este lipsită de interes de vreme ce intimata a calculat corect vechimea în magistratură în funcţiile stabilite de art.82, alin.2 din Legea nr.303/2004 şi nu se atacă vechimea realizată de contestatoare în calitate de jurisconsult şi judecător.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termenul legal, reclamanta G.N., solicitând admiterea apelului, anularea hotărârii atacate şi în rejudecare admiterea contestaţiei aşa cum a fost formulată.

În expunerea de motive, apelanta reclamantă susţine că problema care trebuia analizată de instanţa de fond este aceea a recunoaşterii ca vechime în magistratură a perioadei de 1 an şi 5 luni, pe care a desfăşurat-o în baza repartiţiei guvernamentale, în calitate de secretar de primărie, în intervalul 01.10.1988-19.02.1990 şi a valorificării acestei vechimi la stabilirea drepturilor de pensie în baza dispoziţiilor art.82 alin.2 din Legea nr. 303/2004.

Susţine apelanta că argumentul instanţei de fond în sensul că art.104 alin.1 din Legea nr.303/2004 au fost abrogate prin dispoz.art.108 titlu XVII din Legea nr. 247/2005 este eronat şi contravine flagrant principiilor „drepturilor câştigate” şi al neretroactivităţii legii civile consacrat constituţional la art.15 alin.2 pentru următoarele considerente:

Vechimea în magistratură este o variantă a vechimii în specialitate şi a vechimii în muncă.

La momentul în care era în vigoare art.44 alin.2 din  Legea nr.92/1992, aşa cum a fost modificat în urma republicării din 01.06.2000, îndeplinea cele două condiţii prevăzute de lege respectiv cea de licenţiat în drept şi de exercitare a unei funcţii de conducere în cadrul organelor administraţiei publice. Acea perioadă a fost considerată de legiuitor ca fiind vechime în magistratură la momentul 01.06.2000. Art.104 alin.1 din Legea nr.303/2004 a venit să întărească şi să consolideze acest drept, menţionând că, judecătorii şi procurorii care erau în funcţie la data intrării în vigoare a Legii nr.303/2004 şi exercitaseră anterior intrării în magistratură funcţie de secretar al primăriei îşi păstrează vechimea dobândită potrivit reglementărilor anterioare. Prin urmare ne aflăm în prezenţa unui „drept câştigat”.

Prin abrogarea acestui din urmă text de lege, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005 instanţa de fond a apreciat că drepturile dobândite anterior acestui act de abrogare sunt anulate, nemaifiind recunoscute de legiuitor şi în consecinţă nemaiputând fi valorificate. Or, acest raţionament este eronat. Abrogarea unui text de lege înseamnă că norma respectivă nu mai poate fi aplicată în viitor, adică persoanelor care au dobândit calitatea de magistrat după data intrării în vigoare a Legii  nr.247/2005 şi care urmează să se pensioneze când îndeplinesc condiţiile de pensionare şi nu retroactiv persoanelor  care se aflau pe funcţie la data editării lui. Potrivit raţionamentului instanţei de fond, abrogarea textului susmenţionat înseamnă de fapt pierderea „drepturilor câştigate” născute sub imperiul legii abrogate, ceea ce echivalează în realitate cu retroactivitatea acesteia.

Intervenţia legiuitorului prin abrogarea acestui text de lege nu poate fi interpretată în sensul că ar produce consecinţe asupra situaţiilor născute anterior şi poate şterge efectele juridice create sub imperiul legii civile anterioare cât  timp aceasta a activat, pentru că s-ar aduce un grav dezechilibru în stabilirea raporturilor juridice şi sociale. Se ajunge astfel la situaţia absurdă în care Statul, prin poziţia privilegiată pe care o are, să acorde drepturi şi recunoaşteri ce conferă angajaţilor „legitime speranţe” într-un anumit moment, pentru ca ulterior, în mod brutal şi intempestiv să revină asupra acestora, fără nici o justificare obiectivă şi rezonabilă încălcând astfel principiul egalităţii de tratament şi al nediscriminării.

Dând o asemenea interpretare textelor de lege instanţa de fond a omis a avea în vedere că legiuitorul a creat un regim discriminatoriu între magistraţii pensionaţi înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.274/2005 faţă de cei pensionaţi după intrarea în vigoare a acestei legi şi nu a observat că s-a creat un climat de insecuritate şi instabilitate socială. Aceasta contravine dispoziţiilor din „Carta Socială Europeană” partea a II-a art.12, revizuită şi ratificată din România  prin  Legea nr.74/1999, practicii constante a CEDO şi a Curţii Constituţionale care în deciziile 155/2001, 23/2003 a statuat că pensia de serviciu a magistraţilor se înscrie în măsurile de consolidare a independenţei justiţiei. Acordarea pensiei de serviciu presupune printre altele şi respectarea tuturor drepturilor câştigate pe întreaga perioadă în care magistratul şi-a desfăşurat activitatea.

Solicită anularea sentinţei întrucât prin precizarea la contestaţie a pretins să fie avută în vedere şi cea de-a doua decizie emisă de intimată pe parcursul soluţionării procesului. Instanţa de fond a considerat că este prematur a fi formulată o astfel de solicitare întrucât nu a contestat-o la Comisia Centrală de Contestaţii. Apreciază că această contestaţie nu trebuia să mai fie exercitată atâta timp cât instanţa de fond a fost sesizată să dezlege aceiaşi problemă de drept şi anume aceea a valorificării ca vechime în magistratură a perioadei desfăşurată ca secretar de primărie, ce constituie obiectul prezentei contestaţii, iar C.C.C. nu i-a răspuns nici până acum la prima contestaţie. Ori, a relua aceiaşi procedură pentru acelaşi lucru sau a suspenda prezenta cauză pentru parcurgerea acelei proceduri ar fi condus la o dilatare excesivă a termenului de soluţionare a cauzei încălcându-se astfel chiar şi ideea de „termen rezonabil”.

În drept invocă art.466 şi urm. CPC.

Intimata C.J.P. a depus întâmpinare în această fază procesuală prin care solicită respingerea apelului ca nefondat, reluând susţinerile din faţa primei instanţei în sensul că activitatea de secretar de primărie nu se încadrează în condiţiile prev. de art.82 alin.2 din Legea nr. 303/2004.

CURTEA, verificând, potrivit art.479 din Noul Cod de procedură civilă, în limita cererii de apel, stabilirea situaţie de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă, a reţinut următoarele:

Apelul este nefondat.

Prin decizia de pensionare nr.(…)/23.12.2013 emisă de intimata C.J.P. Braşov s-a respins cererea reclamantei înregistrată sub nr.(…) din 12.11.2013 privind acordarea pensiei de serviciu în baza art.82 alin.(2) din Legea nr.303/2004, cu motivarea că nu s-a făcut dovada vechimii de cel puţin 25 de ani în funcţiile prevăzute de lege.

Se reţine că perioada 01.10.1988-12.02.1990 când reclamanta a îndeplinit funcţia de secretar de primărie nu poate fi luată în calcul deoarece această funcţie nu este prevăzută la art.82 alin.2 din Legea nr.303/2004.

Analiza îndeplinirii condiţiilor legale privind acordarea pensiei se face prin prisma legii în vigoare la data formulării cereri potrivit principiului de drept tempus regit actum.

Potrivit art.82 alin.2 din Legea nr.303/2004-în forma vigoare la data cererii (12.11-2013)- Judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, precum şi foştii judecători şi procurori financiari şi consilierii de conturi de la secţia jurisdicţională care au exercitat aceste funcţii la Curtea de Conturi se pot pensiona la cerere înainte de împlinirea vârstei de 60 de ani şi beneficiază de pensia prevăzută la alin. (1), dacă au o vechime de cel puţin 25 de ani numai în funcţia de judecător, procuror, magistrat-asistent sau personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor, precum şi în funcţia de judecător ori procuror financiar sau consilier de conturi de la secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi. La calcularea acestei vechimi se iau în considerare şi perioadele în care judecătorul, procurorul, magistratul-asistent sau personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, precum şi judecătorul, procurorul financiar şi consilierul de conturi la secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi a exercitat profesia de avocat, personal de specialitate juridică în fostele arbitraje de stat, consilier juridic sau jurisconsult.

Prin acest alineat, legiuitor a instituit  ca şi excepţie, dreptul magistratului de a beneficia de pensie de serviciu chiar înaintea împlinirii vârstei legale cu singura condiţie-vechimea de 25 de ani în funcţiile enumerate-şi ca orice excepţie este de strictă interpretare şi aplicare potrivit principiului de drept exceptio est strictissimae interpretationes.

 Acest text de lege nu permite, asimilarea sau completarea cu alte funcţii prev. de art.86, nu vorbeşte de vechimea în magistratură în sensul art.86, ci dimpotrivă, aşa cum s-a reţinut mai sus, se prevede într-o enumerare expresă şi limitativă funcţii care se iau în calculul celor 25 de ani; aceasta semnificând că noi nu putem adăuga sau exclude cazuri care n-au fost adăugate sau excluse de legiuitorul.

În speţă, prima instanţă a reţinut în mod corect că reclamanta, raportat la alin. (2) al textului de lege susenunţat nu îndeplinea condiţia unei vechimi de 25 de ani numai în funcţiile prevăzute de legiuitor, printre care, într-adevăr nu se regăseşte şi funcţia invocată de apelantă acea de secretar de primărie.

Faptul că printr-o reglementare anterioară vechimea în magistratură  includea şi alte funcţii de specialitate juridică (art.44 alin.2 Legea nr.92/1992, art.104 din Legea nr.303/2004 republicată - forma în vigoare la 01.06.2000) nu înseamnă că reclamanta avea la data de 12.11.2013 un „drept câştigat” sau o „speranţă legitimă” de acordare a unui drept.

Nu putem vorbi de un „drept câştigat” atâta vreme cât la data depunerii cererii de acordare a pensiei de serviciu reclamanta nu a îndeplinit condiţiile legale. Nefiind un drept născut, conform legislaţiei interne nu se poate prevala de ocrotirea şi garanţia prev. de art.26 din Codul Civil.

 În acelaşi sens, Curtea Europeana a Drepturilor Omului, a statut constant, în hotărârile date că, art.1 din Protocolul 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului, nu vine să suplinească sau să recunoască un drept pe care formal legislaţia internă nu îl prevede. În acest sens, Curtea a statuat că” acest protocol nu recunoaşte dreptul de a deveni proprietarul unui bun, el se aplică numai cu privire la bunurile”actuale” ale reclamantului, care nu se poate plânge de o atingere a dreptului său de proprietate, câtă vreme nu demonstrează existenţa lui ( cauza Lupuleţ vs.România)”.

De asemenea, nu se poate vorbi nici de existenţa unei „speranţe legitime”, astfel cum această noţiune a fost dezvoltată în jurisprudenţa C.E.D.O. în care s-a decis că, atunci când interesul patrimonial în discuţie aparţine categoriei juridice de „creanţă” el nu poate fi considerat ca „valoare patrimonială” şi implicit ca „speranţă legitimă” decât dacă are o bază suficientă în dreptul intern, spre exemplu o dispoziţie legală sau dacă existenţa sa este confirmată printr-o jurisprudenţă clară şi concordantă a instanţelor naţionale [CEDO (Marea Cameră) Kopecky c/a Slovacia, hotărârea din 28 septembrie 2004, par.35 şi 48-52,  Maurice c/a Franţa, Hotărârea din 6 octombrie 2005, par.63-70]. Or, dreptul în discuţie nu are o suficientă bază în dreptul intern, aşa cum s-a arătat mai sus.

Cât priveşte egalitatea în drepturi, aşa cum Curtea Constituţională a statuat în mod constant, în jurisprudenţa sa "principiul egalităţii în faţa legii presupune un tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite." Egalitatea în drepturi se raportează la identitatea situaţiilor juridice în care se află subiectele de drept, situaţia obiectiv diferită, însă, în care se află anumite categorii de persoane justifică sau chiar impune instituirea prin lege a unui tratament juridic rezonabil diferenţiat, fără ca aceasta să reprezinte privilegii ori discriminări.(dec.1/8.02.1994, 958/2007).

Astfel, data diferită a înscrierii la pensie plasează pensionarii în situaţii deosebite, tratamentul juridic diferenţiat fiind justificat de situaţia diferită a beneficiarilor dreptului la pensie, determinată de data naşterii dreptului, ceea ce nu constituie privilegii sau discriminări. Solicitarea apelantei, în sensul de a se institui un tratament egal pentru toţi pensionarii, indiferent de legislaţia în baza căreia li s-au stabilit drepturile de pensie, ar contraveni principiului neretroactivităţii legii.

Potrivit prev. art.47 alin.(2) din Constituţie, condiţiile de exercitare a dreptului la pensie şi a celorlalte drepturi de asigurări sociale, precum şi a altor forme de asistenţă socială sunt stabilite de lege. Aceste dispoziţii legale au fost interpretate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale în sensul că acordă legiuitorului competenţa exclusivă "să stabilească şi să modifice, ori de câte ori apare această necesitate, condiţiile şi criteriile de acordare a pensiilor, modul de calcul şi cuantumul acestora, având în vedere nevoia de a asigura un nivel de trai decent şi dreptul la protecţie socială, dar şi posibilităţile economico-financiare existente în diferite intervale de timp". În acest sens este  Decizia  nr.223 din 13 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 275 din 25 aprilie 2007.

În considerarea situaţiei specifice deosebite a unor categorii socio-profesionale, legiuitorul poate institui tratamente juridice diferenţiate prin condiţii şi criterii de acordare derogatorii, precum şi printr-un mod de calcul şi cuantum diferite ale pensiilor. Legislaţia ce reglementează sistemul public de pensii fiind diferită în funcţie de momentul aplicării, este evident ca şi persoanele care se înscriu la pensie să se afle în situaţii diferite, deoarece le sunt aplicabile reglementările legale în vigoare la data pensionării lor.  (dec.nr.328/26.11.2002 a Curţii Constituţionale). Stabilirea acestor criterii de acordare a pensiei de serviciu constituie prerogativa exclusivă a legiuitorului.

Această jurisprudenţă a Curţii Constituţionale cu privire la aplicarea principiului egalităţii este în deplină concordanţă cu aceea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a statuat, în aplicarea art.14 privind interzicerea discriminării din Convenţia privind apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, că reprezintă o încălcare a acestor prevederi orice diferenţă de tratament juridic săvârşită în situaţii similare, fără o justificare obiectivă şi rezonabilă (de exemplu, prin hotărârea pronunţată în cazul "Marckx contra Belgiei", 1979). De asemenea, Anexa la Carta socială europeană revizuită, ratificată de România prin Legea nr. 74/1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 4 mai 1999, prevede în Partea a V-a, articolul E că "o diferenţă de tratament întemeiată pe un motiv obiectiv şi rezonabil nu este considerată ca discriminatorie". Or, momentul diferit al naşterii dreptului la pensie, plasează pensionarii în situaţii diferite guvernate de normele legale în vigoare  la acea dată. 

Faţă de cele ce preced, Curtea, în baza art.480 alin.(1) din Noul Cod de procedură civilă a respins ca nefondat apelul formulat de reclamantă.

Domenii speta

Spete similare