Actiune in obligarea Statului Roman la plata de despagubiri pentru prejudiciul suferit cu ocazia valorificării pe piaţa a acţiunilor deţinute la Fondul Proprietatea, prejudiciu constand in diferenta dintre valoarea despagubirilor recunoscuta prin titl

Decizie 151A din 17.03.2015


Actiune in obligarea Statului Roman la  plata de despagubiri pentru  prejudiciul suferit cu ocazia valorificării pe piaţa  a  acţiunilor deţinute la Fondul Proprietatea, prejudiciu constand in diferenta dintre valoarea despagubirilor recunoscuta prin titlul de despagubire emis conform Legii nr. 247/ 2005 si valoarea  pe piata a actiunilor  eliberate in baza acestui titlu de despagubire pe piata.

Domeniu: despăgubiri

Prin emiterea titlului de despagubire în conformitate cu dispozitiile Legii nr. 247/2005, s-a stabilit calitatea de persoana indreptatita la despagubiri şi suma  despagubirilor, egala cu valoarea imobilului preluat abuziv de catre stat.  Mai departe, prin eliberarea catre beneficiarul titlului de despagubire a  unui numar de actiuni si cu o valoare care totalizeaza creanta constatata si garantata prin titlul de despagubire, obligatia statului a fost executata, stinsa integral, conform art. 12 alin. 3 din Titlul VII al Legii nr. 247/ 2005 (”realizarea conversiei acestor titluri în acţiuni emise de Fondul "Proprietatea" determină stingerea creanţelor constatate prin aceste titluri.”)

Imprejurarea ca aceste actiuni nu au putut fi valorificate la valoarea lor nominala nu da posibilitatea beneficiarului sa obtina o despagubire suplimentara si nu este incalcat dreptul de proprietate al acestuia sau dispozitiile Legii nr. 10/ 2001, ale Legii nr. 247/ 2005, ale OUG nr. 81/ 2007 sau alte dispozitii legale.

 In ce priveste optiunea unilaterala a statului pentru  modalitatea de stingere a obligatiei de dezdaunare prin instrumentele de plata reprezentate de actiunile la FP, ca si in ce priveste modalitatea de conversie a titlurilor de despagubire/ de conversie in actiuni, conform dispozitiilor art. 18 indice 7 alin. 1 si 2 din Titlul VII al Legii nr. 247/ 2005, aceasta intra in atributia exclusiva a puterii legiuitoare, exprimata prin adoptarea Legii nr. 10/ 2001 si a Legii nr. 247/ 2005, instanta de judecata neputand proceda la ”amendarea” in vreun fel a acestor mecanisme pentru a ajunge la o alta solutie concreta la cauza de fata decat cea dictata de aplicarea acestor texte legale.

Trebuie distins intre cauzele si modalitatile in care se poate produce o incalcare a dreptului garantat de CEDO, daca aceasta incalcare intervine la momentul edictarii legii nationale care este neconforma CEDO, sau la momentul interpretarii si aplicarii legii nationale. Judecatorul national poate interveni in procesul de interpretare si aplicare a legii nationale – conform atributiilor sale, insa nu poate interveni de o asemenea maniera care sa se constituie intr-o ignorare efectiva a legii nationale sub pretextul neconventionalitatii.

DECIZIA CIVILĂ NR. 151 A/  17.03.2015 pronuntata de CURTEA DE APEL BUCUREŞTI – SECŢIA A IV A CIVILĂ in dosarul  nr. 1752/3/2014

 

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti Secţia a IV-a Civilă la data de 21.01.2014, sub nr. de dosar 1752/3/2014, reclamanta CM a chemat în judecată pe pârâtul Statul Roman prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, sa dispună: obligarea paratului la plata sumei de 1.684.917 lei, reprezentând prejudiciul cauzat cu ocazia valorificării pe piaţa nereglementata a unei parti de 11.232.786 de acţiuni deţinute la Fondul Proprietatea, respectiv diferenţa intre cotatia maxima cu care ar fi putut vinde pe Bursa de Valori Bucureşti cantitatea de 11.232.786 de acţiuni deţinute la FP (vândute pe piaţa nereglementata) si valoarea nominala la care i-au fost atribuite-1 leu/actiune, conform creanţei garantate asupra statului in cuantum de 19.253.516 lei conferita de Titlurile de despăgubire Nr. …/2006, …/2008, …/2008, …/2008, …/2008, …/2008, …/2008, …/2008, …/2009, …/2009 emise de către Guvernul României - Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor; obligarea paratului sa-i remită o suma de bani reprezentând echivalentul diferenţei dintre cotatia la bursa a cantităţii de 8.020.730 de acţiuni deţinute la Fondul Proprietatea si creanţa garantata asupra statului in cuantum de 19.253.516 lei conferita de Titlurile de despăgubire  emise de către Guvernul României - Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor; obligarea paratului la plata sumei de 200 RON reprezentând daune moratorii, pentru fiecare zi de întârziere începând cu 30 de zile de la data rămânerii definitive si executorii a hotărârii ce va soluţiona prezenta cauza.

 Prin sentinţa civilă nr. 794/27.06.2014 Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a Civilă a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta CM, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut, in eseta, urmatoarele:

Reclamanta a urmat o procedură specială în ceea ce privește stabilirea drepturilor cuvenite în temeiul Legii nr.10/2001 cu referire la Legea nr.247/2005, iar modalitatea efectivă de încasare a despăgubirilor cuvenite este, de asemenea, reglementată prin dispoziții speciale.

Au fost facute referiri la disp. art. 3 lit. a, art. 18 si art. 18 indice 2 din Legea nr. 247/ 2005 si s-a aratat ca  procedura de valorificare și de realizare a drepturilor conferite de Legea nr.10/2001 este reglementată de Legea nr.247/2005, astfel cum a fost completată și modificată, dreptul comun în materie invocat de recurent, respectiv art.1073,1082 Codul Civil , cu referire și la art. 998-999 Codul Civil, precum și dispozițiile noului Cod Civil fiind înlăturat de legea specială în virtutea principiului speciala derogant generalibus.

În acest context, și față de argumentele formulate de recurent referitoare la încălcarea art. 1 din Primul Protocol CEDO Curtea are în vedere jurisprudența în materie a Curții Europene care a arătat că, art. 1 din Primul Protocol Adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului  nu poate fi interpretat ca impunând statelor contractante o obligaţie generală de a restitui bunurile transmise lor înainte ca ele să fi ratificat Convenţia.

Conform jurisprudenţei CEDO (cauza Păduraru contra României, de exemplu), Convenţia nu impune statelor contractante nicio obligaţie specifică de reparare a nedreptăţilor sau prejudiciilor cauzate înainte de a fi ratificat Convenţia.

Statul român şi-a propus să acorde măsuri reparatorii pentru imobilele preluate abuziv în perioada regimului comunist, anterior ratificării Convenţiei, iar în cauza Atanasiu ,Curtea Europeană a interpretat Convenţia şi art.1 din Protocolul nr.1 în raport cu legislaţia internă reţinând că de la intrarea în vigoare a Legilor nr.1/2001 şi 10/2001 şi mai ales a Legii nr. 247/2005, dreptul intern prevede un mecanism anterior pentru a se ajunge, fie la restituirea bunului, fie la acordarea unei despăgubiri .

În consecinţă,s-a apreciat că, transformarea într-o valoare patrimonială,în sensul art. 1 din Primul Protocol Adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului, se subordonează îndeplinirii de către partea interesată ,a cerinţelor legale din cadrul procedurilor prevăzute de legile de reparaţie şi epuizării căilor de recurs prevăzute de aceste legi.

Referitor la ignorarea dispozițiilor art.12 pct.2 din Titlul VII al Legii nr.247/2005 , reclamanta a urmat procedura menționată anterior, a optat pentru conversia titlurilor de despăgubiri în acțiuni la Fondul Proprietatea, fiind conștientă de alegea sa și de faptul că valoarea de tranzacționare a acțiunilor fluctuează în permanență, fără ca statul sau altă entitate să aibă posibilitatea de a anticipa sensul și amploarea acestei fluctuații. În plus, decizia vânzării acțiunilor, la un moment dat , precum și riscul acestei decizii, îi aparține reclamantei în întregime, fără a se putea reține o culpă Statului Român.

În ceea ce privește incidența art. 998 -999 Codul Civil, legiuitorul a stabilit că Fondul Proprietatea, entitate ce inițial a avut drept acționar unic Statul Român, este organizat ca organism de plasament colectiv, din categoria altor organisme de plasament colectiv(AOPC), sub forma unei societăți de investiții de tip închis, prevăzută de art.114 alin. 1 lit.b din Legea nr.297/2004, precum și din conținutul dispozițiilor art.187 și 188 din Legea nr.247/2005, rezultă că voința reală a fost aceea ca valoarea acțiunilor ce făceau obiectul titlurilor de conversie să fie stabilită de cererea și oferta existentă pe piața reglementată pe care aceste acțiuni erau tranzacționate.

Astfel, atât Statul Român, cât și deținătorul titlurilor de despăgubire, se supuneau conform dispozițiilor legale, cererii și ofertei din piață, care stabilea valoarea acțiunilor Fondului Proprietatea. Prin această modalitate, nu mai există un factor subiectiv de stabilire a valorii acțiunilor, această valoare fiind una reală, stabilită de cerere și ofertă.

Excluderea factorului subiectiv a dus însă la întârzierea formalităților de tranzacționare și s-a suprapus pe criza economico-financiară care a afectat toate economiile lumii, nu numai pe cea a României, diligența statului fiind însă evidentă, implicându-se ulterior prin a stabili valoarea acțiunilor la care se face conversia, respectiv de 1 leu/ acțiune, întrucât valorile de tranzacționare erau mai mici , în jurul a 0,4- 0,6 lei, datorându-se în principal crizei economice.

Se mai reține și faptul că odată ce reclamanta a ales conversia titlului său, nu mai poate reveni asupra acestei opțiuni, fiind incident principiul electa una via, situație în care nu-și găsesc aplicabilitate dispozițiile art.1073 Codul Civil, 1082 Codul Civil ,art.1092 Codul Civil.

Statul Român s-a conformat dispozițiilor legale şi opțiunii reclamantei, prin emiterea unui număr de acțiuni, potrivit titlului de conversie emis de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.

În această situație, modalitatea de valorificare a titlurilor de conversie este strict reglementată de legea specială, iar decizia și momentul de tranzacționare aparține reclamantei, neputând fi angajată răspunderea civilă pentru faptă proprie, nici în temeiul dispozițiilor Codului Civil vechi și nici a noilor dispoziții din Codul Civil, deoarece evoluția pieței de valori mobiliare nu poate fi influențată de pârât.

Pentru același raționament nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. 14 din CEDO, în condițiile în care pârâtul nu i-a impus reclamantei un termen limită de tranzacționare.

Împotriva acestei sentinţe a declarat, in termen legal, prezentul apel reclamanta CM, dezvoltand, in esenta, urmatoarele critici:

Instanţa de fond a interpretat greşit in mod voit actul juridic dedus judecaţii, hotărârea data in speţa fiind insuficient motivata si lipsita de temei legal, fiind data cu aplicarea greşita a legii, incidente fiind astfel disp. art. 304 alin.(8 si 9) Cod.proc. civ.

Instanţa de fond a nesocotit disp. art. 3 lit(a) din Titlul VII al L.247/2005 modificat prin Titlul I, art. 3 din O.G. 81/2007 publicata in M.O. Partea I Nr. 446 din 29.06.2007, raportat la disp. art. 44 alin (1) din Constituţie „(...) creanţele asupra statului sunt garantate", conform cărora titlurile de despăgubire in cuantum de 19.253.516 lei emise de către Guvernul României prin A.N.R.P. „incorporează drepturile de creanţa ale deţinătorilor asupra statului roman, corespunzător despăgubirilor acordate".

In al doilea rând, instanţa de fond pur si simplu a respins cadrul legal intern referitor la stingerea creanţelor, invocat pe larg in cuprinsul cererii introductive.

Se citeaza disp. art. 1073, 1091, art. 1075, art. 1082, art. 1101 din vechiul Cod Civil  si disp. art. 2, 5 si 9 pct.(4) din L.71/2011 pentru punerea in aplicare a noului Cod civil, disp. art. 1469, art 1480, art. 1488, art. 1480, art. 1492,  art. 1518, art. 1530, art. 1535, art. 1536, din Noul Cod Civil, art  art. 20 alin.(2) din L.10/2001, disp. art. 4 lit.(a si b) din Titlului VII din L.247/2005, disp. art. 3 lit.(a) din Titlul VII al L.247/2005 modificat prin Titlul I, art. 3 din O.G. 81/2007, din care reiese fără tăgada ca legiuitorul, prin promulgarea legilor speciale de reparaţie Nr. 10.2001 si Titlul VII din L.247/2005, si-a asumat obligaţia ca restituirea prin echivalent a imobilelor intrate in mod abuziv in posesia statului in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 si imposibil de restituit in natura, sa fie guvernate de principiul restituirii integrale, in conformitate cu disp. art. l din Primul Protocol Adiţional la Convenţia CEDO.

Daca cadrul legal in baza căruia am obţinut titlul de despăgubire mai sus menţionat cu regim de creanţa garantata asupra statului a constat in legislaţia speciala in domeniu, L. 10/2001 si Titlul VII al L.247/2005, cadrul legal aferent stingerii integrale a dreptului nostru de creanţa, nu poate fi altul decât legislaţia dreptului comun in materie, mai sus arătat.

 Cat priveşte susţinerile instanţei de fond, cum ca in speţa nu sunt întrunite elementele cumulative ale răspunderii delictuale: fapta ilicita, prejudiciu si legătura de cauzalitate raportat la faptul ca in opinia instanţei de fond statul nu a săvârşit nicio fapta ilicita, Tribunalul Bucureşti a ales sa ignore evidenta realităţii obiective.

Este evident ca in speţa exista o vădita legătura de cauzalitate intre atitudinea culpabila a paratului pe de o parte, care prin omisiune intenţionata a ignorant factorii de risc menţionaţi in cererea introductiva si totodată nu a respectat termenele imperative prevăzute de disp. art. 11 din Titlul VII al L.247/2005 modificat prin disp. art. 16 din O.U.G. 81/2007, precum si disp. art. 12 alin.(2) din acelaşi Titlu, inacţiuni si omisiuni care au condus ca preţul acţiunilor FP sa fie sub valoarea nominala de 1 leu/acţiune pentru motivele pe larg dezvoltate in cererea introductiva.

Iniţierea conform disp. art. 11 din Titlul VII al L.247/2005 modificat prin disp. art. 16 din O.U.G. 81/2007, a procedurilor legale necesare pentru iniţierea, derularea şi încheierea de oferte publice secundare de vânzare pentru pachete de acţiuni de minim 5%, emise de societăţile comerciale S.C. Romgaz S.A. si S.C. Nuclearelectrica S.A. si listarea acestora din urma la bursa in toamna anului 2013, a influenţat in opinia noastră la modul cel mai profund preţul de tranzacţionare pe bursa a acţiunilor emitentului Fondul Proprietatea, care au urcat de la 0,50 lei/acţiune (anterior listării celor doua companii mai sus arătate), pana la 0,85 lei/acţiune (ulterior listării celor doua companii energetice naţionale).

Drept pentru care, pentru a nu fi suspectaţi de subiectivism, lasă la aprecierea onoratei instanţe de recurs sa concluzioneze daca intre cele doua situaţii de fapt concrete mai sus arătate a existat vreo legătura de cauzalitate, ori avem de-a face cu o simpla coincidenta determinata de hazardul inerent pieţei de capital.

Cu menţiunea ca instanţa de fond nu a făcut nicio referire la concluziile rapoartelor de expertiza extrajudiciare depuse la dosar in ceea ce priveşte culpa statului, deşi in opinia sa concluziile primelor doua obiective ar fi de natura sa dezlege la modul cel mai elocvent dilema culpei statului in ceea ce priveşte răspunderea pentru fapta proprie.

De asemenea, deşi instanţa de fond a conchis tacit cum ca apelanta nu are in temeiul disp. art. 13 din CEDO vreun recurs in convenționalitate, cu toate acestea, judecătorul naţional este un prim judecător al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului si are obligaţia de a : "asigura efectul deplin al normelor acesteia, asigurându-i preeminenta fata de orice alta prevedere contrara in legislația naţionala, fără sa fie nevoie sa aştepte abrogarea acesteia de către legiuitor" ( hotărârea CEDO, pronunţata in cauza Dumitru Popescu împotriva României, publicata in Monitorul Oficial nr 830/5.12.2007). Ca atare, instanţa de apel ar fi trebuit sa aplice in speţa cu preeminenta disp. art. l din Primul Protocol Adiţional la CEDO, pentru ca astfel privarea abuziva de proprietate din dreptul nostru de creanţa garantata, sa fie înlăturata.

Apelanta nu a solicitat prin prezenta cerere ca instanţa de judecata sa înlocuiască anumite acte normative, sa le combată, ori sa refuze aplicarea altor acte normative cu putere de lege. A cerut doar ca insusi cadrul legal prevăzut de legislaţia speciala de reparaţie sa fie aplicat in litera si spiritual sau, pentru ca apelanţii sa fie in măsura a-şi valorifica in mod integral si nu parţial dreptul de creanţa garantata asupra statului, in cuantumul nominal al creanţei.

Nu au cerut in speţa decât interpretarea sistematica si teleologica precum si aplicarea disp. art. 20 alin.(2) din L.10/2001, republicata,  disp. art. 4 lit.(a si b) din Titlului VII din L.247/2005,  disp. art. 3 lit.(a) din Titlul VII al L.247/2005 modificat prin Titlul I, art. 3 din O.G. 81/2007 publicata in M.O. Partea I Nr. 446 din 29.06.2007 .

 Altminteri, in cazul in care legiuitorul ar fi inteles sa renunţe la principiul restituirii integrale prin echivalent prevăzut de normele mai sus arătate si sa plafoneze in acest sens despăgubirile acordate, in aceasta situaţie si-ar fi găsit incidenţa dispoziţii legale prevăzute de prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislative pentru elaborarea actelor normative, pe larg enumerate in cererea introductiva.

In plus fata de aceasta, chiar noua lege Nr. 165/2013 - art. 24, privind stabilirea si plata despăgubirilor pentru imobilele preluate in mod abuziv in perioada regimului comunist, nu cuprinde dispoziţii legale privind plafonarea prin lege a despăgubirilor acordate, ci doar eşalonarea plaţii acestora.

Este inadmisibil ca aplicarea in concret a unor legi special de reparative in vigoare guvernate de principiul restituirii integrale, raportat la imprejurarea ca paratul nu a listat la bursa FP in termenul legal, nu a respectat termenele legale de listare la bursa a minimum 5% din acţiunile companiilor naţionale aflate in portofoliul FP la care statul este acţionar majoritar, ignorând totodată cu rea-credinta principii elementare ale funcţionarii pieţei de capital, sa conducă de facto Ia obţinerea unor despăgubiri parţiale si plafonate, in proporţie de mai puţin de 50%, in lipsa unor prevederi legale exprese in acest sens, intrate de drept in vigoare si elaborate cu respectarea Legii nr. 24/2000.

 Lipsirea abuziva de proprietate cu aproximativ 50% din cuantumul despăgubirilor cuvenite, care in conformitate cu legislaţia mai sus arătata trebuiesc acordate integral, nu reprezintă nimic altceva in conformitate cu principiul reduction ad absurdum, decât antiteza dispoziţiilor art. 20 alin.(2) din L.10/2001, republicata, a disp. art. 4 lit.(a si b) din Titlului VII din L.247/2005, a disp. art. 3 lit.(a) din Titlul VII al L.247/2005 modificat prin Titlul I, art. 3 din O.G. 81/2007 publicata in M.O. Partea I Nr. 446 din 29.06.2007, precum si a Notei de fundamentare la O.U.G. Nr. 4/2012 - Secţiunea a Il-a pct.1.3 alin penultim, acel alt punct de vedere, care ar conduce la consecinţe inadmisibile, de neacceptat, absurde, conform principiului de drept qui dicit de uno, negat de altera.

In cadrul legislaţiei speciale de reparaţie, guvernata de principiul restituirii integrale, (chiar si in cazul noii Legi 165/2013), nu este prevăzut nici un factor aleatoriu, riscuri bursiere ( aşa precum a reţinut instanţa de fond), şanse de câştig, riscuri de pierdere, etc, specifice contractelor de prinsoare ori de asigurări, ci doar garanţia ca bunurile intrate in mod abuziv in posesia statului si imposibil de restituit in natura, se vor restituii prin echivalent, la valoarea lor de circulaţie si neplafonat, conform disp. art. 20 alin.(2) din L.10/2001, disp. art. 4 lit.(a si b) din Titlului VII din L.247/2005, disp. art. 3 lit.(a) din Titlul VII al L.247/2005 si disp. art. 24 din L.165/2013, totul raportat la disp. art. 44 alin (1) din Constituţie.

Susţinerile instanţei de fond cum ca, deşi listarea fondului la bursa a fost tergiversata timp de 5 ani de zile, iar acţiunile Fondului Proprietatea au fost listate la o valoare nominala inferioara celei preconizate de 1 leu/acţiune, ceea ce in opinia instanţei de fond s-ar incadra in marja fluctuaţiilor specifice pieţelor de capital, acestea nu sunt imputabile Statului Roman, care nu putea anticipa evoluţia valorii acţiunilor la bursa, sfidează de-a dreptul evidenta realitatii.

Deşi fluctuaţiile pieţei bursiere pot fi preconizate prin analize de specialitate, statul a cunoscut ori putea cunoaşte aceasta împrejurare (precum de altfel arata si concluziile raportului de expertiza contabila judiciara administrat in cauza), ori in subsidiarul extrem acesta a avut posibilitatea sa se informeze timp de 5 ani de zile (cat a durat listarea F.P. la bursa), cu privire la o regula elementara a pieţei de capital si anume ca, in cazul oricărei companii listate la bursa este foarte probabil sa existe un discount semnificativ (intre 30 - 60%) din valoarea nominala (activ net unitar/acţiune), îndeosebi in cazul pieţelor emergente, cu toate acestea, paratul a decis in cunoştinţa de cauza ca operaţiunea de conversie a titlurilor de despăgubire sa se realizeze totuşi la valoarea nominala de 1 leu/acţiune. Ca atare, statul a optat ca ansamblul riscurilor pieţei bursiere sa revină in sarcina foştilor proprietariabuzaţi atât de către fostul regim comunist, prin naţionalizările abuzive fără titlu, cat si de actualul regim constituţional, care a permis înstrăinarea către terţi in baza L. 112/1995, a L. 15/1990, ori ca urmare a procesului de privatizare, a unori bunuri pe care statul le deţinea doar in posesie abuziva, intemeiata si conservata prin violenta, fără titlu valabil.

Statul roman s-a aflat intr-o vădita culpa, intrucat a tergiversat listarea fondului la bursa timp de 5 ani de zile si a stabilit in mod unilateral si eminamente artificial cum ca valoarea de tranzacţionare pe bursa a acţiunilor emitentului FP va fi una si aceeasi cu valoarea nominala unitara a acţiunilor emitentului Fondului Proprietatea.

Or, activul net este un indicator folosit in domeniul fondurilor de investiţii (inclusiv SIF si FP) si reprezintă suma valorii actuale a tuturor investiţiilor unui fond (acţiuni, obligaţiuni, etc), din care se scad cheltuielile (obligaţiile) curente ale fondului. Activul net unitar (sau Valoarea Unitara a Activului Net - VUAN) se calculează împărţind activul net Ia numărul de unităţi de fond in circulaţie sau la numărul de acţiuni emise in cazul fondurilor inchise. In cazul fondurilor deschise, valoarea unei unităţi de fond este chiar VUAN; insa in cazul fondurilor tranzacţionale (ca de exemplu FP si SIF), preţul la bursa (valoarea de capitalzare) diferă cu mult fata de VUAN, caz in care se calculează indicatorul pret/VUAN si se foloseşte pentru comparaţii intre diverse fonduri, pieţe, perioade, etc.

Creanţa garantata asupra statului este ope legis in cuantumul nominal stabilit in titlul de despăgubire, de 19.253.516 lei. Interpretarea sistematica si teleologica a dispoziţiilor art. 20 alin.(2) din L. 10/2001, republicata, a disp. art. 4 lit.(a si b) din Titlului VII din L.247/2005 si a disp. art. 3 lit.(a) din Titlul VII al L.247/2005, nu poate conduce la o concluzie contrara.

Faptul ca legiuitorul a înţeles sa ii despăgubească pe foştii proprietari naţionalizaţi in mod corect, conform principiului asumat al restituirii integrale, la valoarea nominala stabilita in titlul de despăgubire, rezulta si din Secţiunea a H-a din O.U.G. 81/2007 prin care a fost introdus art. 18 indice 7 din Titlul VII al L.247/2005 : „ SECŢIUNEA a 2-a - Reguli de atribuire a acţiunilor emise de Fondul Proprietatea

 Insa in mod regretabil, din cauza aplicării defectuoase de către Ministerul Finanţelor Publice - actionarul majoritar iniţial al FP, a legislaţiei in materie - Titlul VII al L.247/2005 privind listarea FP la bursa, acest acest deziderat legitim si salutabil al legiuitorului nu s-a mai putut concretiza.

 Ipoteza obţinerii unui preţ de 1 leu/acţiune ar fi putut fi reala doar in cazul in care cotatia acţiunilor emitentului FP s-ar fi apropiat măcar intr-o singura şedinţa de tranzacţionare de cotatia de l leu/acţiune.

Insa aşa precum a mai arătat, de la momentul listării FP la bursa - 25.01.2011 si pana in prezent, cotația maxima atinsa de aceste acţiuni a fost de doar 0,75 lei/acţiune (in prezent 0,75 lei/acţiune). Iar faptele notorii nu trebuiesc demonstrate.

 Ca atare,  raţionamentul instanţei de fond nu poate fi reţinut. Este ca si cum cineva garantează expressis verbis valoarea unui bun (imobil - clădire, teren, apartament, in speţa acţiuni FP, garantate insa la cotatia de 1 leu/acţiune conform conversiei, etc) iar când acel bun se dovedeşte a avea o valoare de piaţa certa cu mult inferioara celei garantate, debitorul obligaţiei garantate ar pretinde inexistenta prejudiciului motivat de lipsa înstrăinării bunului garantat si de volatilitatea pieţei in domeniu si caracterul speculativ al acesteia din urma, motivat de faptul ca piaţa aferenta bunului respectiv este oscilanta, iar pe viitor ar putea creste, insa nu si scădea. Instanţa de apel, in al sau raţionament in ceea ce priveşte funcţionarea bursei, nu a luat in calcul o alta împrejurare de notorietate, si anume ca oriunde in lume cotațiile burselor atât cresc, cat si scad, in funcţie de anumiţi factori multipli, ca dealtfel orice piaţa ori bursa de valori.

 Totodată, instanţa de fond, prin referirile sale la cauza Atanasiu vs. România a ignorant principiul elementar de drept tempus regit actum, intrucat la momentul emiterii titlurilor de despăgubire intre anii 2006 - 2009 cauza Atanasiu vs. România din data de 12.10.2010, inca nu fusese judecata de către Curtea de la Strasbourg, deci recomandările CEDO din data de 12.10.2010 nu puteau fi aplicate anacronic in luna mai 2010, când a fost emis de către Guvernul României titlul de despăgubire mai sus arătat, cu precizarea ca si noua lege nr. 165/2013, care a avut in vedere recomandările Curţii E.D.O. in cauza mai sus arătata, este guvernata conform disp. art. 24 alin.(l) din lege, tot de principiul restituirii integrale, in cazul foştilor proprietari deposedaţi sau moştenitorii acestora : .. (1) Punctele stabilite prin decizia de compensare emisă pe numele titularului dreptului de proprietate, fost proprietar sau moştenitorii legali ori testamentari ai acestuia, nu pot fi afectate prin măsuri de plafonare.'', statul roman însușindu-si doar recomandările Curţii de la Strasbourg doar in ceea ce priveşte eşalonarea plaţii despăgubirilor, si nicidecum plafonarea acestora.

Intr-adevăr, „statului trebuie sa i se lase o marja larga de apreciere pentru a alege masurile destinate sa garanteze respectarea drepturilor patrimoniale sau sa reglementeze raporturile de proprietate din tara si pentru punerea lor in aplicare - paragraful 223 din Cauza Atanasiu vs. România, iar intimatul, in marja sa de apreciere de care se bucura, a hotărât ca la momentul emiterii titlului de despăgubire, restituirea prin echivalent a imobilelor intrate in mod abuziv in posesia statului in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 si imposibil de restituit in natura, sa fie guvernate de principiul restituirii integrale. In conformitate cu disp. art. 20 alin.(2) din L.10/2001, republicata, in vigoare la acest moment.

Altminteri, in cazul in care legiuitorul ar fi înţeles sa renunţe la principiul restituirii integrale prin echivalent prevăzut de normele mai sus arătate si sa plafoneze in acest sens despăgubirile acordate, in aceasta situaţie si-ar fi găsit incidenţa  art. 6 al Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislative pentru elaborarea actelor normative.

Ca atare, creanţele garantate asupra statului nu pot avea ranguri diferite, discriminatorii, si anume in cadrul aplicării legilor special de reparaţie, putând fii creanţe garantate asupra statului in mod integral si respectiv creanţe garantate asupra statului doar parţial (in speţa 60%), in funcţie de anumiţi factori aleatorii, si anume momentul temporal al atribuirii acţiunilor, care putea fi inainte, ori ulterior listării FP la bursa, împrejurare fata de care creanţa garantata asupra statului poate fi valorificata efectiv in mod integral, ori respectiv parţial.

Apelanţii critică modul defectuos in care aceasta din urma a fost pusa in aplicare de către parat, atât temporal cat si funcţional, motiv pentru care au fost practic siliti sa-şi instraineze mare parte din acţiuni pe piaţa gri, nereglementata, jurisprudenta CEDO in acest sens fiind relevanta :

,,(...) Fondul Proprietatea nu funcţionează in prezent intr-un mod care ar putea fi considerat ca fiind echivalent cu atribuirea unei compensaţii - (Curtea Europeana a Drepturilor Omului - Strasbourg - Decizia din 20.01.2009 - pct. 24 din cauza Katz vs. România),

 ,,(...) Curtea constata ca Proprietatea nu funcţionează in prezent intr-un mod care sa conducă la acordarea efectiva a unei despăgubiri reclamantului si ca cerere acestuia întemeiata pe legea mai sus menţionata (L.10/2001) nu a făcut obiectul  niciunei urmări. - (Curtea Europeana a Drepturilor Omului — Strasbourg - Decizia din 25.01.2007 - pct. 41 din cauza Negoita vs. România), „(...) Curtea constata ca legea nr. 247/2005 nu funcţionează in prezent intr-un mod care ar putea conduce la acordarea efectiva a unei despăgubiri vechilor proprietari deposedaţi de imobilele lor naţionalizate si ca aceasta lege nu ia in calcul prejudiciul suferit de persoanele private astfel de bunurile lor, înainte de intrarea sa in vigoare, datorita unei lipse prelungite a despăgubirii. Astfel, ea constata ca procedura de aprobare a Proprietăţii de către Consiliul National al Valorilor Mobiliare (CNVM) si transformarea titlurilor de valoare ale primei in acţiuni cotate la bursa, operaţiuni necesare pentru ca despăgubirile prevăzute de legea mai sus menţionata sa poată avea o valoare efectiva, nu s-au încheiat pana in prezent. Prin urmare, Curtea considera ca faptul ca reclamanta a urmat procedura reglementata de legea nr. 10/2001 nu i-ar fi permis sa beneficieze in prezent de o despăgubire efectiva.(Curtea Europeana a Drepturilor Omului - Strasbourg - Decizia din 05.10.2006 - pct. 30 din cauza Penescu vs. România),

Curtea ia nota ca Proprietatea nu funcţionează actualmente intr-un mod susceptibil de a duce la acordarea efectiva a unei despăgubiri... ' - (Curtea Europeana a Drepturilor Omului - Strasbourg - Decizia din 08.02.2007 - pct. 41 din cauza Stroia vs. România),

„Curtea notează că la 22 iunie 2005 a fost adoptată legea nr. 247/2005 care modifică legea nr. 10/2001. Această nouă lege le dă persoanelor care se găsesc în aceeaşi situaţie cu petiţionara un drept, măcar în teorie, la o indemnizaţie la cuantumul valorii de piaţă a bunului care nu poate fi restituit. Nu este mai puţin adevărat, în speţă, că noua lege nu s-a finalizat până în prezent prin acordarea efectivă a vreunei indemnizări. " (Curtea Europeana a Drepturilor Omului — Strasbourg - Decizia din 12.02.2006 - pct. 34 din cauza Porteanu vs. România),

„Curtea conchide, prin urmare, ca, deşi Legea nr. 10/2001 le oferă pârtilor interesate atât accesul la o procedura administrativa, cat si, ulterior, daca este necesar, la o procedura contencioasa, acest acces rămâne teoretic si iluzoriu, nefiind in prezent in măsura sa conducă intr-un termen rezonabil la plata unei despăgubiri in favoarea persoanelor pentru care restituirea in natura nu mai este posibila." — Curtea Europeana a Drepturilor Omului - pct. 38 din Cauza Faimblat vs. România- Strasbourg

Intr-adevar, in acord cu jurisprudenta CEDO (a se vedea, ca exemplu, cauza Kopecky contra Slovaciei): "Convenţia nu impune statelor contractante nicio obligaţie specifica de reparare a nedreptăţilor sau prejudiciilor cauzate înainte ca ele sa fi ratificat Conventia, dreptul la masuri reparatorii, susceptibil de a fi ocrotit de Convenţie, se naşte numai din lege si poate fi exercitat exclusiv in condiţiile stabilite de aceasta.

Singura cerinţa impusa de Curtea Europeana, in interpretarea CEDO, statelor care aleg sa repare prejudiciile cauzate prin naţionalizarea sau confiscarea imobilelor este ca soluţia adoptata "sa fie implementata cu o claritate si o coerenta rezonabile pentru a evita pe cat posibil insecuritatea juridica pentru subiecţii de drept la care se refera masurile de aplicare a acestei soluţii" (cauza Kopecky contra Slovaciei).

 Din concluziile rapoartelor de expertiza extrajudiciare, rezulta in esenţa, ca Statul Roman putea sa prevadă faptul ca valoarea de tranzacţionare a acţiunilor fondului va fi mai mica decât valoarea nominala de l leu/acţiune. In plus, neinceperea, conform art. 11 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, modificat prin art. 16 din OUG nr. 81/2007, a procedurilor legale necesare pentru iniţierea, derularea si incheierea de oferte publice secundare de vânzare pentru pachete de acţiuni de minim 5%, emise de societăţile comerciale prevăzute in anexa ce face parte integranta din Titlul VII al legii nr. 247/2005 a influenţat negativ preţul de tranzacţionare pe bursa a acţiunilor (pet. 2 din concluzii).

In aceste condiţii, reiese ca sunt intrunite condiţiile răspunderii civile delictuale in persoana Statului roman, care a intarziat listarea la bursa a Fondului Proprietatea, nu a respectat termenele legale de listare la bursa a minimum 5% din acţiunile companiilor naţionale aflate in portofoliul Fondului Proprietatea la care statul este acţionar majoritar, iar ulterior listării a ignorat principiile elementare ale funcţionarii pieţei de capital, acţiunile fiind tranzacţionale cu un discount semnificativ de 50-60% din valoarea nominala.

Altfel spus, daca s-ar fi respectat termenele legale imperative, opţiunea privind conversia titlului de despăgubire ar fi avut loc după listarea la bursa si astfel conversia s-ar fi realizat in funcţie de preţul mediul ponderat de tranzacţionare, aferent primelor 60 de şedinţe de tranzacţionare (art. 187 alin.3 din Titlul VII al legii nr. 247/2005, modificat prin OUG nr. 81/2007).

Or, prin fapta culpabila a paratului, opţiunea a fost realizata anterior listării, la o valoare artificiala, nerealista, de 1 leu/acţiune.

In măsura in care conversia ar fi operat in funcţie de preţul mediul ponderat de tranzacţionare, noi nu am mai fi putut invoca un prejudiciu, cat timp fluctuaţia bursiera este una normala, in funcţie de cerere si oferta. Ceea ce trebuie inlaturat insa, prin admiterea acestei acţiuni, este prejudiciul ce le-a fost cauzat, intrucat nu au beneficiat de o garantare reala a creanţei si au intrat vădit dezavantajaţi in jocul bursier.

 Cat priveşte susţinerile instanţei de apel cum ca atâta timp cat au ales conversia titlului de depagubire, nu mai pot reveni asupra acestei opţiuni, conform prinicipiului de drept electa una via, s-a arătat că daca nu ar fi optat pentru conversia titlului de despăgubire in termen de 3 ani de la data emiterii acestuia din urma, titlul ar fi fost lovit de nulitate. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca aceasta era singura modalitate legala, deci una via, de a-şi valorifica titlul de despăgubire conform legii special de reparaţie.

In incheiere, s-a solicitat a se constata ca instanţa de fond s-a limitat totuşi in soluţionarea apelului la constatări sumare si lipsite de substanţa si nemotivate in drept, precum cele mai sus menţionate, cu incalcarea disp. art. 425 Noul Cod proc. Civ., care consacra imperativ obligaţia instanţelor de judecata de a motiva hotărârea, răspunzând tuturor argumentelor pârtilor, prin raţionamente logice si făcând referire la împrejurările de fapt si de drept si la probatoriile (inclusiv expertizele bursiere de specialitate extrajudiciare aflate la dosar) care au fundamentat concluziile expuse in considerente.

Disp. art. 6 din CEDO astfel cum a fost interpretat in practica Curţii EDO, implica mai ales in sarcina instanţei obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor, si al elementelor de proba ale pârtilor, aşa precum acestea au fost invocate de către noi in mod amplu si chiar cu lux de amănunte -creanţa garantata asupra statului, discriminarea, dreptul intern aferent stingerii creanţelor, principiul restituirii integrale prevăzut de legislaţia speciala de reparaţie, dreptul deplin de proprietate aplicabil atât asupra bunurilor cat si asupra creanţelor, jurisprudenta CEDO in acest sens, etc., cel puţin puţin pentru a le aprecia pertinenta [Hotărârea Perez împotriva Franţei (GC), Cererea nr. 47.287/99, paragraful 80, CEDH 2004-1 si Hotărârea Van der Hurk împotriva Olandei din 19 aprilie 1994 seria A, nr. 288, p. 19, paragraful 59...]. Conform jurisprudentei Curţii, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţa interna care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, sa fi examinat totuşi in mod real problemele esenţiale mai sus arătate care i-au fost supuse, ceea ce in speţa in mod regretabil nu s-a întâmplat. Or in cauza motivarea sentinţei recurate este lapidara, facandu-se referiri doar la considerentele instanţei de apel mai sus menţionate, nefiind arătate intr-o maniera completa si lămuritoare considerentele pentru care a prezenta cerere ar fi neintemeiata, in raport de toate argumentele de fapt si de drept invocate pe larg si care in opinia sa ar face ca prezenta cerere sa fie temeinica si admisibila.

Astfel, hotărârea ce face obiectul recursului nu reflecta preocuparea reala a instanţei de fond de a infaptui o analiza in concret a actelor si lucrărilor dosarului -creanţa garantata asupra statului, discriminarea, dreptul intern aferent stingerii creanţelor, dreptul deplin de proprietate aplicabil atât asupra bunurilor cat si asupra creanţelor, jurisprudenta CEDO in acest sens, principiul restituirii integrale prevăzut de legislaţia speciala de reparaţie, neplafonarea prin lege a despăgubirilor etc, cu privire la ceea ce am solicitat, respectiv de a se constata ca suntem titularii unui drept de crenta garantat integral de către stat.

Totodată,  lipsa motivării, in forma si limitele circumscrise de textul de lege sus menţionat, a fost privita in jurisprudenta instanţelor naţionale ca fiind echivalenta necercetarii fondului cauzei, situaţie care atrage după sine sancţiunea casării hotărârii, respectiv trimiterea cauzei spre rejudecarea aceleias instanţe.

Cum disp. art. 425 alin.(l) Codul proc. Civ. au caracter imperativ, iar incalcarea lor este sancţionată cu nulitatea actului procedural in cauza in condiţiile art. 174-175 Noul Cod proc. Civ., va rugam sa înlăturaţi consecinţele acestei încălcări prin desfiinţarea sentinţei recurate. Soluţia casării cu trimitere se impune si ca o garanţie a respectării dreptului prevăzut de disp. art. 6 din CEDO, conform cărora orice persoana are dreptul ca o instant sa judece orice contestaţie privitoare la drepturile si obligaţiile sale cu caracter civil, pentru situaţia de fata, in sistemul dublului grad de jurisdicţie.

 Se citeaza hotararea data de CEDO in cauza Albina împotriva României (hotărârea din 28 aprilie 2005) si cauza Dima împotriva României (cererea nr. 584/2000, hotărârea din 16 noiembrie 2006), potrivit cu care : ,,dreptul la un proces echitabil garantat de articolul 6.1 din Convenţie, include, printre altele, dreptul pârtilor de a prezenta observaţiile pe care le considera pertinente pentru cauza lor. întrucât Convenţia nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete si efective (hotărârea Artico împotriva Italiei din 13 mai 1980) acest drept nu poate fi considerat efectiv decât daca aceste observaţii sunt in mod real „ascultate" adică in mod concret examinate de către instanţa sesizata. Altfel spus, articolul 6 implica mai ales in sarcina instanţei obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor si al elementelor de proba ale pârtilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenta.'

 In final, se invoca disp. art. 6, 13 si 14 din Convenţia CEDO, disp. art. l din Primul protocol adiţional la Convenţia CEDO, disp. art. 11, 16 alin.(l), 20, 21 si 44 din Constituţie, disp. art. 998, 999, 1073, 1075, 1082, 1091 si 1101 din vechiul Cod Civil, disp. art. 2, 5 si 9 pct.(4) din L.71/2011 pentru punerea in aplicare a noului Cod civil, disp. art. 1357, 1349, 1469, 1480, 1488, 1490, 1492, 1516, 1516, 1518, 1530, 1531, 1535 si 1536 din Noul Cod Civil, disp. art. 466, 477. 478 si 480 Noul Cod proc. Civ, precum si textele Consiliului Europei.

 Solutionand apelul declarat, in raport de criticile dezvoltate, Curtea il constata nefondat si, in baza art. 480 C.pr.civ., il va respinge ca atare. 

Curtea respinge, inainte de toate, criticile apelantei referitoare la nemotivarea de catre tribunal a solutiei pronuntate, lecturarea acesteia, raportat si la sustinerile partilor, relevand ca aceasta a expus argumentele de fapt si de drept care i-au sprijinit solutia si care transau, direct sau implicit, sustinerile reclamantei, in niciun caz nefiind in situatia unei necercetari a fondului, asa cum sustine apelanta reclamanta.

 Pe fondul cauzei, Curtea constata ca  prejudiciul invocat de reclamantă a constat in nerealizarea valorii integrale a despagubirilor de  19.253.516 lei stabilite prin Titlurile de despăgubire Nr. …/2006, …/2008, …/2008, …/2008, …/2008, …/2008, …/2008, …/2008, …/2009, …/2009 emise de către Guvernul României - Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor,  existand o diferenta intre valoarea nominala a actiunilor care i-au fost eliberate in baza acestui titlu de despagubire de 1 leu/ actiune si valoarea lor reala, respectiv cotatia maxima ( de 0,85 lei/ actiune ), pe care ar fi putut-o obtine la Bursa de Valori Bucuresti pentru 11.232.786 actiuni vandute de ea pe piata nereglementata, diferentâ de 1.684.917 lei, iar pe de alta parte, existand o diferenta intre valoarea lor nominala si cotatia la bursa a restului de 8.020.730 actiuni. 

 Pentru aceasta diferenta de valoare reclamanta considera ca este inca titulara unui drept de creanta impotriva statului roman, pe care solicita sa il constate instanta. 

Curtea constata ca reclamanta si-a fundamentat pretentiile pe invocarea unui drept cu valoare de bun din perspectiva CEDO pentru suma de  19.253.516 lei, pentru care i-au fost eliberate Titlurile de despăgubire mentionate mai  sus,  sustinand, in esenta, ca mai departe acest drept nu s-a realizat si dreptul la bun i-a fost incalcat, prin faptul ca mecanismul juridic reglementat a prevazut o valoare nominala a actiunii de 1 leu, nereala, valoarea reala fiind inferioara, de la 0,50 lei/ actiune pana la maxim  0,85 lei/actiune, ulterior listarii la bursa in toamna anului 2013 a S.C. Romgaz S.A. si S.C. Nuclearelectrica S.A., paratul nu a listat la bursa FP in termenul legal, nu a respectat termenele legale de listare la bursa a minimum 5% din acţiunile companiilor naţionale aflate in portofoliul FP la care statul este acţionar majoritar, iar ulterior listarii a ignorat principiile elementare ale funcţionarii pieţei de capital, acţiunile fiind tranzacţionale cu un discount semnificativ de 50-60% din valoarea nominala, ceea ce condus la obtinerea efectiva a  unor despăgubiri parţiale si plafonate, in proporţie de mai puţin de 50%.

Curtea constata ca nu pot fi primite criticile apelantei referitoare la incalcarea dreptului sau de proprietate, in realitate creanta recunoscuta impotriva statului fiind realizata integral la data eliberarii in favoarea acesteia a actiunilor la Fondul Proprietatea.

Astfel, toate consideratiile referitoare la  plata integrala a despagubirilor trebuie analizate raportat la momentul la care titlurile de despagubire pentru suma totala de 19.253.516 lei a fost convertit in actiuni la Fondul Proprietatea.

Titlurile de despagubire initial emise încorporau, asa cum arata si reclamanta, dreptul de creanta al acesteia asupra statului roman, corespunzator despagubirilor acordate de suma de 19.253.516 lei. Iar aceste despagubiri  au fost stabilite cu respectarea Legii nr. 10/ 2001 si a Legii nr. 247/ 2005, la valoarea de piata a imobilului stabilita potrivit standardelor internationale de evaluare ( in mod evident, cuantumul acestor despagubiri fiind un aspect transat si imposibil de repus in discutie la acest moment ).

Aceasta creanta a fost convertita, transformata, realizata, ”platita” de catre statul roman prin emiterea unui numar de actiuni egal la Fondul Proprietatea, cu o valoare nominala de 1 leu/ actiune. Asadar, la acest moment al conversiei au fost respectate toate dispozitiile legale incidente, statul ”platind” intocmai creanta, la valoarea ei integrala, de vreme ce nu s-au emis mai putine actiuni sau cu o valoare mai mica decat creanta recunoscuta prin titlurile de despagubire.

Acest lucru este confirmat expres si de art. 12 alin. 3 din Titlul VII al Legii nr. 247/ 2005 care prevede ca actiunile la Fondul Proprietatea  vor fi distribuite titularilor titlurilor de despăgubire sau ai titlurilor de conversie si ca ”realizarea conversiei acestor titluri în acţiuni emise de Fondul "Proprietatea" determină stingerea creanţelor constatate prin aceste titluri.”

Asadar, Curtea constata ca este de necontestat ca prin emiterea acestor  titluri de despagubire în conformitate cu dispozitiile Legii nr. 247/2005, s-a stabilit calitatea de persoana indreptatita la despagubiri a apelantei, precum şi suma  despagubirilor la valoarea de 19.253.516 lei.

Insa, nu mai putin,  textul citat mai sus prevede expres ca eliberarea actiunilor reprezinta modalitatea de stingere a creantelor constatate prin titlurile de despagubiri/ de conversie (prevedere, de altfel, logica pentru ca actiunile reprezentau valorile date in plata in contul creantei ).

 In consecinta, eliberandu-se catre reclamantă un numar de actiuni si cu o valoare care totalizeaza creanta constatata si garantata prin titlul de despagubire, obligatia statului a fost executata, stinsa integral, fara sa fie incalcat dreptul de proprietate al acesteia sau dispozitiile Legii nr. 10/ 2001, ale Legii nr. 247/ 2005, ale OUG nr. 81/ 2007 sau alte dispozitii legale.

Apelanta reclamanta sustine insa ca si pe mai departe, dupa emiterea acestor certificate de actiuni, statul mai este inca debitor obligat sa garanteze creanta si la o anumita valoare a acesteia, respectiv 19.253.516 lei.

Curtea constata ca aceste sustineri nu pot fi primite, fata de  dispozitia expresa a textului  art. 12 alin. 3 din Titlul VII al Legii nr. 247/ 2005 mentionat mai sus, in realitate, la momentul emiterii actiunilor in favoarea apelantei creanta detinuta impotriva statului in baza titlurilor de despagubire a fost realizata, stinsa integral, mecanismul ulterior reprezentand o cu totul alta etapa, in cadrul caruia nu mai exista vreun raport juridic intre reclamantă si statul roman, reclamanta realizandu-si drepturile care decurgeau din calitatea de actionar dupa regulile specifice acestei calitati, iar vanzarea de catre ea pe piata nereglementata sau bursa facandu-se dupa regulile pietei de investitii.

Nu mai intra catusi de putin in joc la momentul la care reclamanta a fost deja titularul actiunilor vreo creanta detinuta impotriva statului sau vreo obligatie de despagubire- obligatia de despagubire a fost deja realizata prin emiterea actiunilor, iar valoarea actiunilor pe piata de investitii nu mai intra in obligatia de garantare de catre stat.

In mod evident statul nu si-a asumat vreo obligatie de garantare a  valorii acţiunilor pe piata, fiind jocul bursei cresterea sau scaderea valorii lor, crestere sau scadere care nu poate sa fie considerata decat pe seama titularului lor. In definitiv, calitatea de titular de actiuni nu semnifica numai posibilitatea de a le vinde pentru a obtine o anumita valoare, ci si alte drepturi care puteau prezenta importanta sau interes pentru titular, iar reclamanta nu era obligat sa vanda actiunile, fiind interesul si decizia sa să le vanda la un anumit moment. 

Curtea constata ca, in realitate, reclamanta critica insusi mecanismul legal reglementat pentru realizarea acestor despagubiri, considerand ca acesta a condus la o realizare partiala de catre ea a acestora. 

 S-a sustinut, in esenta, ca fiind obligată de acest mecanism legal reglementat sa accepte conversia titlului de despagubire în actiuni la Fondul Proprietatea, dar la o valoare nereala de 1 leu/ actiune, reclamantei i s-a incalcat  dreptul de proprietate, iar ulterior, prin neindeplinirea obligatiilor legate de listarea la bursa a Fondului Proprietatea si a anumitor societati, ca si prin ignorarea principiile elementare ale funcţionarii pieţei de capital, acţiunile fiind tranzacţionale cu un discount semnificativ de 50-60% din valoarea nominala, a fost prejudiciata. 

Reclamata sustine in motivele de apel ca prin prezenta cerere de chemare in judecata nu a criticat dispoziţiile L 247/2005,  ci ceea ce s-a criticat a fost ineficienta Fondului Proprietatea si modul defectuos in care Statul Roman a aplicat dispoziţiile Legii nr. 247/2005, acest  mod defectuos constand in întârzierea in listarea Fondului Proprietatea, in intarzirea in listarea anumitor societati comerciale  si supraevaluarea acţiunilor Fondului Proprietatea.

S-a sustinut, mai departe, ca, in virtutea CEDO, instanta nationala sesizata cu aceasta incalcare trebuie sa  o sanctioneze, aplicand cu prioritate dispozitiile Conventiei Europene a Drepturilor Omului, independent de dispozitile legale nationale.

Curtea constata  ca toate aceste consideratii referitoare la felul in care statul roman a inteles sa reglementeze modalitatile concrete de acordare a reparatiilor si in final sa faca aceasta conversie la valoarea nominala de 1 leu/ actiune, valoare nereala si supraapreciata, se constituie intr-o critica directa impotriva dispozitiilor legale, de natura sa exceada atributiilor de analiza ale unei instante de judecata, data fiind regula de baza a statului democratic referitoare la separatia puterilor in stat. 

Astfel, in ce priveste optiunea unilaterala a statului pentru  modalitatea de stingere a obligatiei de dezdaunare prin instrumentele de plata reprezentate de actiunile la FP, ca si in ce priveste modalitatea de conversie a titlurilor de despagubire/ de conversie in actiuni, conform dispozitiilor art. 18 indice 7 alin. 1 si 2 din Titlul VII al Legii nr. 247/ 2005,  Curtea constata ca aceasta intra in atributia exclusiva a puterii legiuitoare, exprimata prin adoptarea Legii nr. 10/ 2001 si a Legii nr. 247/ 2005, instanta de judecata neputand proceda la ”amendarea” in vreun fel a acestor mecanisme pentru a ajunge la o alta solutie concreta la cauza de fata decat cea dictata de aplicarea acestor texte legale.

Prin mecanismele reglementate de Legea nr. 10/ 2001 si Legea nr. 247/ 2005 au fost stabilite aceste modalitati de despagubire, care in mod sigur nu pot fi supuse controlului unei instante de judecata, data fiind separatia puterilor in stat.

O instanta de judecata nu se poate pronunta niciodata asupra ”corectitudinii” unui mecanism legal reglementat, ci numai asupra aplicarii lui la o cauza concreta. Or, sub aspectul aplicarii, Curtea nu poate identifica vreo incalcare a legii sub acest aspect, anume atata timp cat Legea nr. 10/ 2001 si Legea nr. 247/ 2005 reglementau ca despagubirea fostilor proprietari se face prin actiuni la FP, mecanismul legal a fost pe deplin respectat in cazul reclamantei. La fel, atata timp cat pentru reclamantă conversia titlurilor de despagubire in actiuni la valoarea nominala a acestora s-a facut cu respectarea art. 18 indice 7 alin. 1 din Titlul VII al Legii nr. 247/ 2005, Curtea nu poate interveni pentru a acorda reclamantei alte drepturi sau drepturi suplimentare fata de cele astfel recunoscute prin aceste texte legale, sub pretextul ca acest text legal nu era ”corect”, pentru ca de fapt  pe piata de investitii nu putea fi obtinut acest pret nominal de 1 leu/ actiune.

Asadar, in cauza concreta de fata statul a recunoscut reclamantei, prin emiterea titlurilor de despagubire/ de conversie dreptul de despagubire la valoarea de piata a imobilelor preluate abuziv de 19.253.516 lei , plata acestor despagubiri s-a facut prin mecanismul legal reglementat prin Legea nr. 10/ 2001 si Legea nr. 247/ 2005, anume prin eliberarea de actiuni la FP, la valoarea nominala de 1 lei/ actiune, totalul valorii nominale a acestor actiuni fiind de  19.253.516  lei.

Apelanta reclamantă sustine insa ca, de fapt, plata despagubirilor nu ar fi fost integrala,  pentru ca de fapt valoarea reala a  actiunilor, care putea fi ”recunoscuta”, ”validata” pe piata era mult diminuata, critica asadar in mod direct faptul ca la momentul emiterii actiunilor a fost data acestora o valoare nominala de 1 lei/ actiune, deci critica faptul ca conversia titlurilor de despagubire in actiuni s-a facut conform art. 18 indice 7 alin. 1 din Titlul VII al Legii nr. 247/ 2005.

Aceasta releva ca reclamanta critica de fapt in mod direct dispozitiile legale in discutie care au prevazut valoarea nominala de 1 leu/ actiune, contrar celor pretinse de reclamantă in cererea de apel ca nu ar critica legea insasi.

Critica reclamantei nu este in sensul ca aplicarea acestui text legal pentru cazul său concret s-a facut gresit, ci ca textul legal in sine a fost ”gresit”, contrar altor dispozitii legale si altor drepturi ( dreptul de proprietate si CEDO).

Se releva in acest fel cu evidenta ca reclamanta critica de fapt insasi legea, insusi mecanismul legal reglementat, iar nu modalitatea de aplicare a acesteia la cazul sau concret.

Reclamanta solicita instantei sa ii acorde anumite drepturi care ar fi deduse nu din aplicarea corecta a textelor legale, ci din inlaturarea de catre instanta a textelor legale. Apelanta reclamantă solicita in mod direct instantei de judecata sa analizeze, sa verifice si sa intervina direct asupra insusi mecanismului legal, pe care sa nu il aplice asa cum este prevazut, anume in concret referitor la disp. art. 18.7 din Legea nr. 247/ 2005 care prevede ca actiunile vor fi convertite la valoarea nominala de 1 leu/ actiune, ci instanta sa recunoasca anumite drepturi neprevazute de lege, sa adauge la lege.

Or, in mod evident  instanta de judecata nu isi poate extinde atributiile asa cum solicita reclamanta, pentru ca aceasta ar reprezenta incalcarea certa a separatiei puterilor in stat, instanta de judecata avand doar atributii de verificare a modalitatii de aplicare a legii la speta.

Referitor la pretentia apelantei ca instanta sa isi extinda totusi analiza, aceasta dat fiind rolul sau de a asigura respectarea cu prioritate a CEDO, Curtea constata ca dreptul comunitar nu semnifica niciodata dreptul instantelor de judecata de a isi depasi atributiile pentru a crea lege sau a ignora legea interna, instanta europeana nu a apreciat niciodata ca in masura in care se identifica incalcari ale drepturilor garantate savarsite in mod direct prin lege si se stabileste raspunderea statelor nationale fata de aceste incalcari, judecatorul national este cel care are sarcina de a remedia cauza incalcarii, prin ignorarea legii interne, ci statul insusi, prin puterea legiuitoare (sau administrativa, dupa caz), este cea care, conform puterilor proprii, este datoare sa asigure remedierea.

Trebuie distins intre cauzele si modalitatile in care se poate produce o incalcare a dreptului garantat de CEDO, daca aceasta incalcare intervine la momentul edictarii legii nationale care este neconforma CEDO, sau la momentul interpretarii si aplicarii legii nationale. Judecatorul national poate interveni in procesul de interpretare si aplicare a legii nationale – conform atributiilor sale, insa nu poate interveni de o asemenea maniera care sa se constituie intr-o ignorare efectiva a legii nationale sub pretextul neconventionalitatii. Or, in cauza prezenta exact in acest fel se pune problema, ca judecatorul national sa incalce in mod direct art. 18 indice 7 alin. 1 din Titlul VII al Legii nr. 247/ 2005 si sa ”creeze” el pentru cazul concret al reclamantei ”legea” care sa ii guverneze situatia sa personala.

In mod subsidiar, Curtea constata ca, oricum,  practica CEDO  a aratat constant ca este marja de apreciere a statelor nationale sa adopte masurile pe care le considera de cuviinta in privinta despagubirilor acordate pentru abuzurile fostelor state comuniste, neexistand catusi de putin o obligatie specifica in acest sens. Incalcarile constatate de instanta europeana nu s-au datorat niciodata adoptarii unei anumite masuri sau neadoptarii altora, ci exclusiv pentru nefunctionarea mecanismelor adoptate.

De altfel, validarea mecanismului creat prin Legea nr. 10/ 2001 si Legea nr. 247/ 2005, inclusiv in ce priveste atribuirea de actiuni, a fost facuta fara dubiu de catre instanta europeana prin hotararea pronuntata in cauza Atanasiu şi alţii contra României (hotărârea din 12 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 778/22 noiembrie 2010). Prin aceasta hotarare a fost impusa statului roman crearea unui mecanism adecvat pentru plata despăgubirilor, prin amendarea mecanismului de restituire actual şi instituirea de proceduri simplificate şi eficiente, ceea ce a echivalat cu validarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, inclusiv cu ”plata” despăgubirilor sub forma actiunilor. 

In concluzie, intr-adevar, asa cum sustine apelanta reclamanta, creanţa sa garantata asupra statului a fost in cuantumul nominal stabilit in titlurile de despăgubire, de 19.253.516 lei, reprezentand o despagubire integrala, asa cum prevede Legea nr. 10/ 2001, insa a fost realizata integral, stinsa ca atare prin emiterea in favoarea acesteia a titlurilor de despagubire pentru un numar de 19.253.516 actiuni cu o valoare nominala de 1 leu/ actiune, de vreme ce nu s-au emis mai putine actiuni sau cu o valoare mai mica decat creanta recunoscuta prin titlurile de despagubire, iar faptul ca valoarea actiunilor a fost stabilita eronat ( cu rea credinta ) la valoarea de 1 leu/ actiune nu mai poate face obiectul controlului instantei de judecata, caci reprezinta prevedere legala expresa, care nu poate fi cenzurata de instanta de judecata de drept comun . 

In ce priveste listarea cu intarziere a Fondului Proprietatea si a minimum 5% din acţiunile companiilor naţionale aflate in portofoliul FP la care statul este acţionar majoritar, situatii care si ele ar fi influentat valoarea actiunilor pe piata, Curtea constata ca diferenta de valoare indicata de reclamantă nu deriva  din aceasta intarziere, ci din evaluarea initiala la 1 leu/ actiune.

Anume, reclamanta solicita in cauza diferenta de la valoarea nominală de 1 leu/ actiune la valoarea obtinuta/posibil de obtinut la bursa, deci nu valoarea obtinuta/posibil a fi obtinuta la bursa a facut diferenta, ci faptul ca valoarea nominala a fost stabilita la valoarea nerealista de 1 leu/ actiune. 

Asadar, desi se fac referiri la culpa statului de a nu fi listat la termenul asumat Fondul Proprietatea si anumite societati comerciale, prejudiciul solicitat nu este in legatura de cauzalitate cu aceasta listare cu intarziere, ci prejudiciul invocat este cauzat tot de supraevaluarea valorii nominale a actiunilor  la 1 leu/ actiune. Nu se solicita diferenta dintre valoarea obtinuta pe bursa efectiv si valoarea care ar fi putut fi obtinuta daca listarea nu ar  fi fost facuta cu intarziere, ci in termenele asumate, ci tot diferenta intre valoarea nominala de 1 leu/ actiune si valoarea reala, verificata pe bursa, a actiunilor.

In ultima instanta, critica reclamantei se indreapta tot impotriva evaluarii actiunilor la 1 leu/ actiune, iar prejudiciul invocat nu este in legatura de cauzalitate cu intarzierea listarii la Bursa  a Fondului Proprietatea sau a anumitor pachete de actiuni la anumite societati comerciale.

Iar in ce priveste ignorarea cu rea credinta de catre stat a principiilor elementare ale funcţionarii pieţei de capital, acţiunile fiind tranzacţionale cu un discount semnificativ de 50-60% din valoarea nominala, Curtea constata ca tinde tot la criticarea mecanismului legal reglementat, asa cum s-a aratat mai sus.

Curtea constata irelevante expertizele extrajudiciare depuse la dosar, cauza transandu-se prin prisma consideratiilor in drept facute mai sus, iar nu prin prisma analizelor financiare facute in aceste expertize.

Pentru toate aceste motive, in baza art. 480 C.pr.civ. va fi respins apelul ca nefondat, pretentiile reclamantei, astfel cum au fost formulate, fiind corect respinse de catre instanta de fond.