Contestaţie la executare

Hotărâre 449 din 06.03.2015


Pe rol, solutionarea contestatiei la executare formulate de contestatorii B B si B Dumitra împotriva actelor de executare întreprinse în dosarul de executare nr. 157E/09.10.2014 al BEJ CC, în contradictoriu cu intimata S.C. B S.A.

La apelul nominal facut în sedinta publica a raspuns contestatoarea B Dumitra, asistata de av. MB, lipsind contestatorul B B si reprezentantul legal al intimatei. Contestatorul B B, aflat în stare de arest, a fost reprezentat de av. M B.

Procedura de citarea fost legal îndeplinita.

S-a facut referatul oral al cauzei de catre grefierul de sedinta care a învederat ca la dosar a sosit o solicitare a contestatorului B B de judecare a cauzei în lipsa, însotita de o adresa din partea Penitenciarului Drobeta Turnu Severin; a învederat, de asemenea, ca la dosar au fost depuse concluzii scrise din partea contestatorilor, dupa care:

Instanta a pus în discutie exceptia lipsei calitatii procesuale a intimatei, exceptie invocata prin întâmpinare.

Av. MB, pentru contestatori, a aratat ca este de acord numai în parte cu admiterea acestei exceptii, aratând ca cesionarul nu a solicitat executarea silita sau continuarea executarii.

Instanta, având în vedere ca intimata S.C. B. S.A. figureaza în continuare în calitate de creditor în procedura de executare silita contestata, a aratat ca aceasta are calitate procesuala în cauza de fata, motiv pentru care a respins exceptia ca neîntemeiata.

Instanta a acordat, apoi, cuvântul pentru concluzii asupra fondului cauzei.

Av. M B, pentru contestatori, a solicitat admiterea contestatiei asa cum a fost formulata si anularea actelor de executare, cu cheltuieli de judecata. A solicitat, de asemenea, cenzurarea cheltuielilor de executare în privinta onorariului executorului judecatoresc si suspendarea executarii procesului-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare pâna la solutionarea definitiva a contestatiei la executare. A aratat ca intimata nu a înscris cesiunea de creanta în cartea funciara. A mai aratat ca în data de 09.10.2014 executorul judecatoresc nu mai era în masura sa întreprinda actele de executare deoarece intimata nu mai era titulara creantei. A aratat, de asemenea, ca intimata trebuia sa încunostinteze contestatorii cu privire la cesiunea creantei. Totodata, a aratat ca datoria e înscrisa si la masa credala, astfel ca intimata poate obtine sume de bani si de acolo.

INSTANTA,

Deliberând asupra contestatiei de fata, constata urmatoarele:

Prin contestatia la executare înregistrata pe rolul Judecatoriei Bals la data de 04.11.2014 sub nr. 4141/184/2014 contestatorii B B si B D, în contradictoriu cu intimata S.C. B. S.A., a solicitat anularea actelor de executare întreprinse de executorul judecatoresc CC în dosarul de executare nr. 157E/09.10.2014, cenzurarea onorariului executorului judecatoresc si suspendarea executarii încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare, cu cheltuieli de judecata.

În motivarea contestatiei, contestatorii au aratat ca în baza contractului de ipoteca de rangul II nr. 124/a/422/B/2006 autentificat sub nr. 1691/24.10.2006 intimata a solicitat executorului judecatoresc CC declansarea procedurii de executare silita imobiliara împotriva lor pentru un debit de 1.172.091,69 lei.

Au aratat ca ipoteca respectiva, instituita asupra imobilului situat în orasul Bals, str. C, jud. Olt, a garantat un credit în suma de 1.900.000 lei contractat de S.C. E S.R.L., credit care a fost garantat si de Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN S.A., acesta achitând la data de 30.04.2010 catre intimata întreaga suma contractata.

Au mai aratat ca la solicitarea intimatei, s-a deschis procedura de faliment a S.C. E S.R.L., intimata solicitând si înscrierea în Tabelul creantelor cu suma încasata de la F IFN S.A., fiind acceptata numai creanta în suma de 1.167.687,51 lei.

Au mentionat contestatorii ca la data de 21.08.2014 intimata a cesionat toate creantele catre S.C. S.R.L., dreptul de ipoteca înscriindu-se în favoarea acesteia, fiind cesionate inclusiv drepturile litigioase, astfel ca intimata nu mai avea calitatea de creditor la data de 09.10.2014 în dosarul de executare silita nr. 157E/2014, însa, cu toate acestea, în data de 09.10. 2014 executorul judecatoresc a întocmit actele de executare silita. Au mai mentionat contestatorii ca executorul judecatoresc nu a solicitat la OCPI notarea în cartea funciara a urmaririi silite imobiliare încuviintate de Judecatoria Bals.

Referitor la cheltuielile de executare stabilite, contestatorii au aratat ca onorariul executorului a fost stabilit în mod nejustificat la limita maxima.

În drept au fost invocate dispozitiile art. 669 alin. 4, art. 711 si urmatoarele, art. 714 alin. 2 si art. 821 alin. 1 C.proc.civ.

Contestatia a fost timbrata cu taxa judiciara de timbru de 1000 lei, iar cererea de suspendare a executarii cheltuielilor de executare cu taxa judiciara de timbru de 50 lei.

Pentru dovedirea sustinerilor, contestatorii au depus la dosar copia contractului de garantare a creditului nr. IC060202972, copia unui ordin de plata datat 30.04.2010, copia tabelului definitiv consolidat al creantelor S.C. E S.R.L., extras de pe portalul Tribunalului Olt, copie extras de carte funciara, copia încheierii nr. 49871/17.09.2014 a OCPI Olt si declaratia autentificata prin încheierea nr. 1392/04.11.2014 la BIN.

Prin întâmpinarea depusa la dosar, intimata a solicitat respingerea contestatiei la executare, aratând, în esenta, ca executarea silita contestata este efectuata corect, fata de refuzul debitorului principal de a îndeplini de bunavoie obligatiile fata de banca.

Intimata a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, aratând ca nu mai detine calitatea de creditor în dosarul de executare nr. 157E/2014, aceasta calitate fiind transferata catre S.C. S.R.L., careia i-a cesionat creanta împotriva debitorului principal S.C. E S.R.L.

Cu privire la sustinerea referitoare la deschiderea procedurii falimentului fata de debitorul principal, intimata a aratat, în esenta, ca aceasta nu reprezinta un impediment legal în punerea în executare a garantiilor ipotecare constituite de garantii persoane fizice.

Intimata a atasat la întâmpinare, în copie, primul act aditional la contractul cadru pentru cesiune de creante ce au ca obiect o suma de bani si alte anumite drepturi încheiat cu S.C. K S.R.L.

Exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a intimatei S.C. B. S.A. a fost respinsa de instanta în ultima sedinta de judecata, motivarea regasindu-se în practicaua prezentei sentinte.

În cauza a fost administrata proba cu înscrisurile aflate la dosar. Pe lânga actele depuse de parti, la dosar se mai afla si copii de pe actele din dosarul de executare nr. 157E/2014 trimise la dosar de catre BEJ CC.

Analizând ansamblul documentelor aflate la dosar prin prisma dispozitiilor legale aplicabile, instanta constata ca fiind întemeiata contestatia la executare formulata.

Astfel, instanta retine ca la baza executarii silite contestate din dosarul de executare nr. 157E/2014 al BEJ CC sta contractul de ipoteca nr. 124a/422/B/2006 autentificat sub nr. 1691/24.10.2006 la BNP Mihai Constantinescu (filele 46-47) încheiat între intimata S.C. B.C.R. S.A. si contestatorii B B si B Dumitra în vederea garantarii unui împrumut în valoarea de 1.900.000 lei luat de la intimata de catre S.C. EUROCOM S.R.L., cererea de executare silita fiind înregistrata la executorul judecatoresc în data de 17.06.2014.

Asa cum reiese din actul aditional la contractul cadru pentru cesiune de creante ce au ca obiect o suma de bani si alte anumite drepturi (filele 112-119) coroborat cu sustinerile intimatei din întâmpinare (filele 109-111), în data de 21.08.2014 intimata a cesionat catre S.C. KARPI EXPERT S.R.L. datoria garantata prin ipoteca mentionata mai sus, astfel ca, dupa aceasta data, intimata nu mai avea calitatea de creditoare si nu mai putea solicita în continuare executarea silita în dosarul de executare nr. 157E/2014.

În ciuda acestui fapt, în data de 09.10.2014, dupa cesiunea de creanta, executorul judecatoresc a emis pe numele contestatorilor o somatie imobiliara, dispunând si asupra cheltuielilor de executare prin încheierea dinacea data, în lipsa vreunei cereri de preluare a executarii silite din partea noii creditoare, cesionara S.C. KARPI EXPERT S.R.L., în actele de executare întreprinse figurând în continuare ca si creditoare intimata S.C. B.C.R. S.A.

Instanta concluzioneaza, în contextul împrejurarilor retinute, ca actele de executare întreprinse ulterior datei de 21.08.2014, data la care a avut loc cesiunea de creanta, sunt facute cu încalcarea dispozitiilor legale, fata de lipsa calitatii de creditoare a intimatei S.C. B.C.R. S.A., fiind cunoscut ca partile în procedura de executare silita pot fi creditorul sau debitorul, potrivit art. 644 C.proc.civ. În speta, asa cum s-a aratat, dupa data de 21.08.2014. intimata S.C. B.C.R. S.A. nu mai avea calitatea de creditoare, astfel încât nu mai puteau fi întreprinse acte de executare silita în favoarea sa.

Instanta constata ca în cauza sunt aplicabile si dispozitiile art. 669 alin. 4 teza finala C.proc.civ., care permit suspendarea executarii silite în privinta cheltuielilor de executare stabilite de executorul judecatoresc neconditionata de plata unei cautiuni. Instanta apreciaza ca, fata de modul de solutionare al capatului principal de cerere, nu se mai impune o analiza asupra cenzurarii cheltuielilor de executare.

Pentru considerentele aratate, instanta urmeaza sa dispuna anularea tuturor formelor de executare întreprinse dupa data de 21.08.2014 în dosarul de executare mai sus mentionat. Totodata, va dispune suspendarea executarii în privinta cheltuielilor de executarestabilite prin încheierea din data de 09.10.2014 a executorului judecatoresc pâna la solutionarea definitiva a contestatiei la executare.

De asemenea, în temeiul art. 453 alin. 1 C.proc.civ., potrivit caruia partea care pierde procesul va fi obligata, la cererea partii care a câstigat, sa îi plateasca acesteia cheltuieli de judecata, instanta va obliga intimata la plata catre contestatori a sumei de 1550 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTARASTE:

Admite contestatia la executare formulata de contestatorii B B (CNP 1550804280010), domiciliat în orasul Bals, str. Crizantemelor, nr. 7, jud. Olt, în prezent detinut în Penitenciarul Drobeta Turnu Severin, si B Dumitra (CNP 2581003280016), domiciliata în orasul Bals, str. Crizantemelor, nr. 7, jud. Olt, împotriva actelor de executare întocmite de executorul judecatoresc CC în dosarul de executare nr. 157E/2014, în contradictoriu cu intimata Banca Comerciala Româna S.A. (CUI 361757), cu sediul în mun. Bucuresti, bd. Regina Elisabeta, nr. 5, sector 3.

Dispune anularea tuturor formelor de executare întreprinse dupa data de 21.08.2014 în dosarul de executare mai sus mentionat.

Dispune suspendarea executarii în privinta cheltuielilor de executarestabilite prin încheierea din data de 09.10.2014 a executorului judecatoresc pâna la solutionarea definitiva a contestatiei la executare.

Obliga intimata la plata catre contestatori a sumei de 1550 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, care va fi depus la Judecatoria Bals.

Pronuntata în sedinta publica azi, 06 martie 2015.