Redeschiderea procesului penal

Sentinţă penală 772 din 05.11.2015


Redeschiderea procesului penal Asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele: Prin decizia penala nr … pronunţata de Curtea de Apel Craiova, s-au dispus: "Admite apelul declarat de condamnatul C.I. , împotriva sentinţei penale nr. …., pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr…... Desfiinţează sentinţa. Trimite cauza spre rejudecare la instanţa de fond – Tribunalul Dolj. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, din care 200 lei, reprezentând onorariu apărător oficiu, se vor vira din contul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Dolj." Pentru a pronunţa aceasta soluţie,Curtea de Apel Craiova a constatat următoarele: Prin sentinţa penală nr. ….., Tribunalul Dolj, în baza art 469 alin 4 Cpp rap. la art 466 alin 1 Cpp a respins cererea de redeschidere a procesului penal formulata de petentul condamnat C.I. A fost obligat condamnatul la 520 lei cheltuieli judiciare statului. Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că la data de 07.05.2014 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj sub nr. … cererea formulata de petentul condamnat C.I. , prin care a solicitat redeschiderea procesului penal, întrucât la fost judecat si condamnat in lipsa sa. În vederea soluţionării cauzei, instanţa s-a dispus ataşarea dosarului nr … a Tribunalului Dolj. Totodată, s-a dispus desemnarea unui apărător din oficiu pentru petentul condamnat C.I. şi emiterea unei adrese către Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova, in vederea comunicării mandatului de executare a pedepsei închisorii şi a sentinţei penale de condamnare a acestuia. Prin adresa nr …., la solicitarea instanţei, s-a comunicat copia documentelor solicitate, respectiv copia mandatului de executare a pedepsei închisorii nr … şi sentinţa penală nr … pronunţată de Tribunalul Dolj in dosarul nr …. In şedinţa publică de la data de 04 decembrie 2014, s-a invocat, din oficiu excepţia tardivităţii cererii de redeschidere a procesului penal formulata de petentul C.I. . Analizând actele şi lucrările dosarului in raport de excepţia invocata din oficiu de instanţă in şedinţa din data de 04 decembrie 2014, a constatat următoarele: Potrivit disp. art 466 alin 1 Cpp, "persoana condamnată definitiv care a fost judecata în lipsă poate solicita redeschiderea procesului penal in termen de o lună din ziua în care a luat cunoştinţă de orice notificare oficială, că s-a desfăşurat un proces împotriva sa". Aşa cum rezulta din adresa nr ….,condamnatul C.I. a fost încarcerat la data de …, in baza mandatului de executare nr. … emis de Tribunalul Dolj in baza sp nr … a Tribunalului Dolj, iar cererea de redeschidere a procesului penal a fost formulata la data de 6 05 2014 ,peste termenul de o luna prev de art 466 alin 1 cpp. Având in vedere dispoziţiile art 469 alin 1 Cpp, raportat la art 466 alin 1 Cpp, instanţa a constatat neîndeplinită condiţia prev. de art 466 alin 1 Cpp. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel condamnatul C.I. , arătând că în mod greşit i s-a respins cererea de redeschidere a procesului penal, precizând că hotărârea de condamnare nu i-a fost comunicată. Analizând apelul, prin prisma motivelor invocate, raportat la actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel Craiova a apreciat că este fondat. Astfel, în mod greşit instanţa de fond a apreciat că, în speţă, sunt incidente dispoziţiile art.466 alin.1 Cod pr.penală. În condiţiile în care condamnatul a fost adus în România în baza mandatului european de arestare nr. … emis de Tribunalul Dolj, potrivit adresei nr…. emisă la 4 februarie 2015 de Tribunalul Dolj, în cauză erau aplicabile dispoziţiile art.466 alin.3 Cod pr.penală, potrivit cărora „pentru persoana condamnată definitiv judecată în lipsă faţă de care un stat străin a dispus extrădarea sau predarea în baza mandatului european de arestare, termenul prevăzut la alin.1, curge de la data la care, după aducerea în ţară, i-a fost comunicată hotărârea de condamnare”. Curte de Apel Craiova, a reţinut, din adresele emise de Tribunalul Dolj şi de Penitenciarul Craiova, faptul că, condamnatului C.I. nu i-a fost comunicată, după aducerea în ţară, decizia penală nr…. pronunţată de Curtea de Apel Craiova, şi nici decizia nr…. pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În acest context, în mod greşit, instanţa de fond a apreciat că cererea de redeschidere a procesului penal a fost formulată peste termenul prevăzut de lege. În condiţiile în care instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra fondului cererii pentru a garanta condamnatului respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie, ţinând cont de dispoziţiile art.421 alin.1 pct.2 lit.b Cod pr.penală, instanţa de apel a admis apelul declarat de condamnat, a desfiintat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la instanţa de fond – Tribunalul Dolj. La data de 07.09.2015, cauza s-a primit si înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj sub nr. … In vederea soluţionării cauzei, instanţa a dispus citarea tuturor parţilor interesate in cauza si desemnarea a cate un apărător din oficiu pentru petentul inculpat C.I. şi intimaţii - inculpaţi aflaţi in stare de deţinere: RD, CI si BM. Analizând prezenta cauza penală, instanţa constata următoarele: Potrivit disp. art 466 alin 1 C.p.p., ,, persoana condamnata definitiv care a fost judecata in lipsă poate solicita redeschiderea procesului penal in termen de o luna din ziua in care a luat cunoştinţă, prin orice notificare oficială, că s-a desfăşurat un proces penal împotriva sa. (2)Este considerata judecata in lipsă persoana condamnata care nu a fost citata la proces si nu a luat cunoştinţă in nici un alt mod oficial despre acesta, respectiv, deşi a avut cunoştinţă de proces, a lipsit in mod justificat de la judecarea cauzei si nu a putut încunoştinţa instanţa. Nu se considera judecata in lipsa persoana condamnata care si-a desemnat un apărător ales ori un mandatar, daca aceştia s-au prezentat oricând in cursul procesului, si nici persoana care, după comunicarea, potrivit legii, a sentinţei de condamnare, nu a declarat apel, a renunţat la declararea lui ori si-a retras apelul. Textul legal acorda aceasta facilitate legala numai persoanei condamnata definitiv care a fost judecata in lipsa ori,in speţă, se constata ca petentul condamnat a avut cunoştinţa despre desfăşurarea procesului fiind prezent atât in faza de urmărire penala cat si,in fata instanţei de fond, fiind judecat in stare de arest preventiv pana la data de când a fost achitat si s-a dispus punerea de îndată in libertate. De asemenea, condamnatul a fost prezent si in faza judecării apelului ,fiind audiat de instanţa de apel la data de 9 10 2012 in calitate de inculpat. După condamnarea sa de către instanţa de apel, petentul a declarat recurs la data de 05.07.2013, fiind citat la adresa indicata in cererea de recurs – str. Drumul apelor nr. 66, după care s-a sustras de la judecata, părăsind tara. Potrivit art. 177 alin 3 din vechiul C.pr.pen., inculpatul avea obligaţia de a încunoştinţa instanţa de recurs in caz de schimbare a adresei, numai in aceasta situaţie acesta urmând sa fie citat la noua adresa . Ca atare, condamnatul a avut posibilitatea sa isi exercite dreptul la apărare pe parcursul întregului proces penal, insa a înţeles sa nu participe la judecarea recursului. Si in jurisprudenţa CEDO in materia art. 6 parag.1 coroborat cu art 6 parag. 3 lit c din convenţie, s-a arătat ca instanţele trebuie sa respingă o cerere de rejudecare formulata de persoanele care au renunţat ,in mod neechivoc la dreptul de a fi prezente in instanţa si de a se apăra, sustrăgându-se procedurilor judiciare ,fugind din tara in cursul procesului penal. In consecinţa, având in vedere ca petentul CI a avut cunoştinţa permanent despre desfăşurarea procesului penal a cărui redeschidere o cerere, nefiind judecat in lipsa, instanţa constata neîndeplinite condiţiile imperative de admisibilitate impuse de dip.art 466 alin 1 si 2 cpp. Pentru aceste motive, instanţa, în baza art 469 alin 4 C.p.p., va respinge cererea de redeschidere a procesului penal formulata de condamnatul C.I. . In baza art. 275 alin. 2 C.p.p., va obliga condamnatul la 700 lei cheltuieli judiciare statului, din care 420 lei onorariu avocat oficiu. In baza art. 275 alin 3 C.p.p., cheltuielile judiciare in cuantum de 1260 lei reprezentând onorarii avocaţi oficiu vor rămâne in sarcina statului.