Desfacerea contractului de muncă

- anulare decizie de sancţionare disciplinară cu desfacerea contractului de muncă; repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii deciziei de concediere; despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data concedierii până la data reintegrării efective.

Tribunalul Mehedinţi – sentinţa din 17.02.2015

La data de 04.09.2014 s-a înregistrat la această instanţă contestaţia formulată de contestatorul PC împotriva deciziei de concediere nr.258/06.08.2014 emisă de intimata SH - S SA (actuala SSHH SA), prin care a solicitat anularea deciziei de concediere, reintegrarea sa în funcţia deţinută anterior concedierii, obligarea intimatei la plata drepturilor salariale de la data concedierii şi până la data reintegrării efective, precum şi obligarea acesteia  la plata sumei de 90. 000 lei cu titlu de daune morale, cu cheltuieli de judecată.

 În fapt, a arătat că a fost salariat al SC HS SA îndeplinind funcţia de inginer principal, iar începând cu data de 21.07.2014 a încheiat contractul individual de muncă nr. 1/21.07.2014 cu SL SH PF, în funcţia de preşedinte organizaţie sindicală,  contract ce a fost înregistrat în Revisal la aceeaşi dată.

A susţinut că pe durata îndeplinirii unei funcţii de conducere salarizate în sindicat, contractul individual de muncă se suspendă de drept, conform dispoziţiilor art. 50 alin. 1 lit. e din Codul muncii, nemaifiind nevoie de nici o formalitate, suspendarea contractului individual de muncă urmând regimul juridic al suspendării de drept a contractului în cazul concediului pentru incapacitate de muncă.

Deşi, potrivit  art.  49 alin 2 Codul muncii suspendarea contractului individual de muncă are ca efect  suspendarea prestării muncii de către salariat şi a plăţii drepturilor de natură salarială de către angajator, salariatul nemaiavând obligaţia de a se prezenta la locul de muncă în vederea prestării muncii, iar angajatorul nemaiavând obligaţia să îl plătească, prin decizia nr. 258/06.08.2014 s-a dispus concedierea sa pe motiv că a absentat nemotivat în perioada 22-28.07.2014, decizia emisă de intimată fiind netemeinică şi nelegală deoarece este dată cu încălcarea flagrantă a art. 50 alin. 1 lit. e  din Codul muncii.

A mai arătat că  îndeplineşte  condiţiile prevăzute  de art. 50 alin. 1 lit. e din Codul muncii, întrucât este salarizat  în cadrul unei organizaţii sindicale şi îndeplineşte o funcţie de conducere în acest sindicat şi prin urmare, contractul individual de muncă încheiat cu SC HS SA  s-a suspendat de drept prin efectul legii, începând cu data de 22.07.2014, astfel că perioada 22-28.07.2014 nu reprezintă absenţe nemotivate.

De asemenea, a susţinut că a transmis mai multe adrese intimatei prin care îi aducea la cunoştinţă faptul că a încheiat contract individual de muncă cu S PF motiv pentru care urmează să fie suspendat contractul individual de muncă încheiat cu unitatea şi că a informat conducerea societăţii că pe durata suspendării contractului său de muncă vor continua să existe alte drepturi şi obligaţii ale părţilor având în vedere că sunt prevăzute  în contractul colectiv de muncă.

În ceea ce priveşte petitul referitor la daunele morale a invocat prevederile art. 253 alin. 1 din Codul muncii şi a arătat că o concediere precum cea din speţă este o concediere cu rea credinţă, întrucât contractul său de muncă a fost suspendat de drept ca urmare a încheierii contractului cu S PF, iar societatea a fost informată de existenţa acestui contract, fiind depus şi extras din revisal.

A susţinut că scopul concedierii a fost acela de a-l şicana în calitate de lider de sindicat care luptă pentru drepturile salariaţilor, iar decizia de concediere, care a fost dată în dispreţul total al legii, este de natură să creeze oricărei persoane suferinţe morale; totodată, a susţinut că întreaga procedură  de cercetare disciplinară cu convocarea sa la sediul societăţii de la B,  în condiţiile în care comisia de cercetare este formată prin decizia directorului sucursalei, a avut ca scop intimidarea sa şi crearea unei presiuni psihice suplimentare pentru a-şi prezenta demisia.

În drept, contestaţia a fost întemeiată pe dispoziţiile art.192 şi următoarele Cod procedură civilă, art. 49, art.50 alin. 1 lit. e şi art. 253 alin. 1 Codul muncii.

În dovedirea susţinerilor din acţiune contestatorul a  depus în copie la dosar decizia nr. 258/06.08.2014, raport per salariat – extras din Revisal.

Intimata HS SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei ca nefondată şi menţinerea deciziei de concediere, ca fiind temeinică şi legală.

A susţinut că prin referatul nr. 7352/01.08.2014 şefa BPPMI - SRS PF a adus la cunoştinţa conducerii societăţii faptul ca în perioada 22 - 28.07.2014 contestatorul a absentat nemotivat de la locul de munca şi urmare a sesizării acestor aspecte, prin decizia nr. 256/01.08.2014 s-a dispus constituirea unei comisii de cercetare disciplinară prealabilă.

Prin convocatorul numărul 6714/01.08.2014 emis de preşedintele comisiei de cercetare disciplinară prealabilă, contestatorul a fost invitat în data de 05.08.2014, ora 11.30 la sediul SC H-S SA B în vederea efectuării cercetării disciplinare prealabile,  pentru a da explicaţii cu privire la aspectele aduse la cunoştinţa conducerii societăţii prin referatul nr. 7352/01.08.2014, iar pe parcursul cercetării disciplinare au fost respectate prevederile art. 251 alin. 4 Codul muncii, contestatorul fiind asistat de un avocat.

S-a arătat că preşedintele comisiei a înmânat contestatorului un set de întrebări la care acesta a refuzat să răspundă punctual, formulând el un punct de vedere scris cu privire la obiectul cercetării disciplinare prealabile, punct de vedere care a fost înregistrat la secretariatul societăţii şi pe care contestatorul l-a înmânat comisiei, ataşând şi un raport per salariat.

Intimata a mai susţinut că cercetarea disciplinară prealabilă s-a finalizat cu încheierea referatului nr. 6780/05.08.2014 prin care comisia de cercetare disciplinară prealabilă în urma studierii documentelor şi a punctului de vedere nr. 6758/05.08.2014 al contestatorului a constatat că prin adresa nr.102/15.07.2014 acesta a pus în vedere conducerii societăţii că şi-a autosuspendat contractul individual de muncă, insistând prin adresa nr. 103/17.07.2014 să i se suspende contractul individual de muncă încheiat cu societatea, însă fără a argumenta în drept această solicitare şi fără a depune vreun document din care să rezulte obligaţia angajatorului de a se conforma solicitării respective, iar prin adresa nr.108/22.07.2014 contestatorul a insistat în continuare în suspendarea contractului individual de muncă, menţionând că are încheiat un contract individual de muncă cu S PF, fără să-l depună la societate.

Deşi conducerea sucursalei a comunicat salariatului CP prin adresa nr. 5935/17.07.2014 că nu are competenţa să decidă în relaţia sindicat reprezentativ-societate şi că poate să desfăşoare activităţi sindicale conform contractului colectiv de muncă în vigoare, salariatul a răspuns la această adresă şi a solicitat ca, în cazul în care nu i-a fost operată suspendarea, să se ia act ca în zilele de 18.07.2014 şi 21.07.2014 se află în activităţi sindicale. De asemenea, pentru zilele de 18.07.2014 şi 21.07.2014 salariatul CP a depus în data de 01.08.2014  la  secretariatul societăţii şi certificatul medical nr. 3109990/17.07.2014.

Pe parcursul cercetării disciplinare prealabile, salariatul CP a arătat în punctul de vedere nr. 6758/05.08.2014, că are calitatea de salariat cu contract individual de muncă înregistrat în registrul de evidenţă al salariaţilor la judeţul M având funcţia de preşedinte şi că este angajat cu normă întreagă în baza unui  contract individual de muncă legal, al S PF, că are contractul individual de muncă  cu H-S suspendat de drept, conform art. 50 lit. e din Codul muncii.

Ţinând cont de faptul că în perioada 22-28.07.2014 salariatul CP nu a depus niciun document din care să reiasă că are  încheiat contract individual de muncă cu S PF, conducerea societăţii nu a avut obligaţia de a emite decizie de constatare a suspendării de drept a contractului individual de muncă salariatului CP în baza art. 50 lit. e Codul muncii, întrucât emiterea unei astfel de decizii s-ar fi efectuat fără a avea niciun document şi ar fi dus la nerespectarea legislaţiei în vigoare.

 Anexa 1 la punctul de vedere nr. 6758/05.08.2014 - raport per salariat depusă de contestator pentru prima oară la data efectuării cercetării disciplinare prealabile nu reprezintă un înscris oficial din care să reiasă că acesta e angajat al sindicatului societăţii, respectiv S PF cu sediul în str. A nr. 27, DTS, judeţul M.

Mai mult decât atât din anexa menţionată reiese că acest raport este emis de către SL SH PF cu sediul în str. GB nr. 2, DTS, judeţul M, adică alt angajator decât cel arătat de salariat în punctul de vedere nr. 6758/05.08.2014 şi în toată corespondenţa purtată.

Astfel, comisia de cercetare disciplinară prealabilă a constatat că în perioada 22-28.07.2014 contestatorul a deţinut calitatea de salariat al H-S S.A. - SRS PF.

De asemenea, a mai constatat că informarea salariaţilor cu privire la conţinutul regulamentului intern nr. 5516/06.06.2011 la nivelul SRS PF s-a realizat, salariatul luând la cunoştinţă şi semnând în data de 15.11.2011 lista cu personalul care a luat la cunoştinţă prevederile acestui regulament.

A arătat că prin fapta săvârşită salariatul nu a respectat prevederile art.4.3 lit.a), lit. b), lit.c), lit.d) şi lit.k) şi art.4.4 lit.a şi lit c) din regulamentul intern nr. 5516/06.06.2011, prevederile art. 5.7. alin. (1) lit.a), lit.b), lit. c) lit.g) şi prevederile art.5.8 alin. (1) lit.a) din contractul colectiv de muncă în vigoare la nivelul SRS PDF.

Abaterea săvârşită de salariat a fost săvârşită cu vinovăţie, este gravă, deoarece prin absentarea nemotivată de la locul de muncă în perioada 22-28.07.2014, acesta nu a dus la îndeplinire prevederile deciziei nr. 235/15.07.2014, aspect ce a dus la neîndeplinirea măsurilor stabilite prin raportul de control nr. 5788/11.07.2014 şi la afectarea în mod deosebit a procesului de muncă.

De asemenea, abaterea săvârşită constituie abatere disciplinară şi conform art. 8.3 lit. c, lit. g şi lit. h din regulamentul intern nr. 5516/06.06.2011,  iar conform art. 5.9 1 din contractul colectiv de muncă în vigoare la nivelul S RS PF „nerespectarea obligaţiilor ce revin salariaţilor precum şi săvârşirea unor fapte interzise prin lege şi prin prezentul contract colectiv de muncă, constituie abateri disciplinare care vor fi sancţionate potrivit legii" şi îi corespunde o sancţiune disciplinară prevăzută la art. 8.7 din regulamentul intern nr. 5516/06.06.2011 şi art. 248 din Codul muncii.

Comisia a luat act că contestatorul a mai fost sancţionat disciplinar prin decizia nr. 185/14.05.2014, motiv pentru care fapta sa constituie abatere repetată şi se încadrează în prevederile art. 8.4 alin. 2 din regulamentul intern.

A arătat că având în vedere că salariatul a săvârşit o abatere disciplinară gravă constând în absentarea nemotivată în perioada 22.07.2014-28.07.2014 şi că este a doua abatere săvârşită într-o perioadă mai mică de 6 luni, comisia a propus sancţionarea salariatului cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, iar în urma efectuării cercetării disciplinare prealabile şi a încheierii referatului nr.6780/05.08.2014, societatea a emis decizia nr.258/06.08.2014 prin care contestatorul a fost sancţionat cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.

S-a mai arătat în întâmpinare că argumentele contestatorului din cererea de chemare în judecată sunt puerile şi nu au nici o legătură cu speţa dedusă judecăţii, nefiind anexată la aceasta nici o dovadă materială care să o susţină.

La punctul 2 din cererea de chemare în judecată contestatorul a susţinut că începând cu data de 21.07.2014, între acesta şi SL SH PF a fost încheiat contractul individual de muncă nr. 1/21.07.2014 în funcţia de preşedinte organizaţie sindicală care a fost înregistrat în Revisal ataşând acelaşi raport per salariat prezentat şi comisiei de cercetare disciplinară prealabilă, fără dată şi fără a fi certificat pentru conformitate de presupusa organizaţie sindicală angajatoare. Deşi face vorbire despre un contract individual de muncă, contestatorul nu a făcut  dovada comunicării acestuia societăţii intimate şi nici nu 1-a ataşat la cererea de chemare în judecată.

Deşi la punctul 12 din cererea de chemare în judecată, contestatorul a precizat că îndeplineşte condiţiile art. 50 alin. 1 lit. e din Codul muncii, respectiv că este salariat în cadrul unei organizaţii sindicale pe o funcţie de conducere, iar la punctul 14 că are încheiat contract individual de muncă cu S PF nu a făcut şi nici nu poate face dovada acestor precizări, respectiv a contractului menţionat.

Conform prevederilor art. 3 alin.4 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social o persoană poate face parte, în acelaşi timp, numai dintr-o singură organizaţie sindicală la acelaşi angajator.

S reprezentativ al angajatorului H-S SA, al cărui preşedinte este CP, conform sentinţei nr. 4709/03.12.2013 pronunţată în dosarul 15136/225/2013 de JDTS este S PF cu sediul în str. A nr. 27, DTS, judeţul M.

Din raportul per salariat depus în anexă la cererea de chemare în judecată acelaşi cu cel prezentat şi comisiei de cercetare disciplinară prealabilă, fără dată şi fără a fi certificat de conformitate de presupusa organizaţie sindicală angajatoare, reiese că contestatorul este angajat începând cu data de 22.07.2014 al SL SH PF cu sediul în str. GB nr. 2, DTS, judeţul M, adică alt angajator decât S PF cu sediul în str. A nr. 27, DTS, judeţul M, cel arătat de contestator în punctul de vedere nr.6758/05.08.2014, în toată corespondenţa purtată referitor la această speţă şi la punctul 14 din acţiune.

A precizat că SL SH PF cu sediul în str. GB nr. 2, DTS, judeţul M nu este o organizaţie sindicală înfiinţată de către salariaţii societăţii pârâte, iar contestatorul nu a probat că este ales preşedinte al acestuia.

Chiar dacă ar fi fost angajat începând cu data de 22.07.2014 la SL SH PDF, aşa cum a precizat la punctul 2 din cererea de chemare în judecată, acest aspect nu impune suspendarea de drept a contractului individual de muncă a acestuia încheiat cu societatea  deoarece sindicatul respectiv nu este un sindicat înfiinţat de către salariaţii societăţii intimate, nefiind respectate în acest sens dispoziţiile art. 3 alin. 4 din Legea nr. 62/2011.

Mai mult decât atât suspendarea de drept a unui contract individual de muncă se constată printr-o decizie emisă de angajator în urma existenţei unor înscrisuri care să ateste o situaţie prevăzută de art. 50 Codul muncii, în această speţă neexistând niciun document care să oblige angajatorul să suspende de drept  contractului individual de muncă al contestatorului.

S-a mai arătat că din aspectele prezentate şi din probele existente la dosarul cauzei reiese foarte clar faptul că în speţa dedusă judecăţii nu există nici un element de fapt sau de drept care să oblige angajatorul să constate suspendarea de drept a contractului individual de muncă.

 Referitor la cererea privind acordarea de daune morale în sumă de 90.000 RON a arătat că simpla susţinere din cererea de chemare în judecată a faptului că sancţiunea disciplinară, în speţă este o concediere cu rea credinţă, că este făcută în mod clar cu scopul de a îl şicana în calitate de lider de sindicat care luptă pentru drepturile salariaţilor şi că o astfel de decizie de concediere în dispreţul total al legii este de natură să creeze oricărei persoane suferinţe morale, prin care contestatorul îşi invocă propria culpa în sensul că arată că nu înţelege unde a încălcat legea, nu poate duce la acordarea de daune morale.

Contestatorul nu a făcut dovada prejudiciului moral suferit. Având în vedere scopul reparator, moral, acordarea daunelor morale trebuie să se întemeieze pe o legătură de cauzalitate dovedită între vătămarea pretinsă de către salariat şi fapta angajatorului, de natură a produce pretinsa vătămare, în această speţă neexistând nici un element material în baza căruia să fie reţinută culpa societăţii şi să se poată constata, prin apreciere, care este prejudiciul moral.

Dreptul angajatorului stipulat de art. 251 alin. 2 Codul muncii de a alege locul întrevederii pentru efectuarea cercetării disciplinare prealabile, respectiv în speţă sediul central al societăţii nu reprezintă o intimidare sau o creare de presiune psihică asupra contestatorului şi nu poate duce la acordarea de daune morale.

In această situaţie sarcina probei aparţine salariatului lezat, respectiv a contestatorului din cauza de faţă. Astfel, contestatorul nu a probat existenţa şi întinderea prejudiciului moral, a existenţei şi întinderii vătămării, nefiind suficientă simpla susţinere în sensul că decizia de concediere a fost emisă în dispreţul total al legii şi că este de natură să creeze oricărei persoane suferinţe morale.

Intimata a ataşat întâmpinării următoarele înscrisuri: decizia nr. 258/06.08.2014, regulament intern, fişă de evaluare a performanţelor  profesionale, referat nr. 7352/01.08.2014, decizia nr. 256/01.08.2014, adresa nr.6714/01.08.2014 emisă de HS SA, notificare nr. 82/N/01.08.2014, întrebări notă explicativă privind cercetarea disciplinară a contestatorului, adresa nr. 7397/01.08.2014, raport per salariat, adresa nr. 6758/05.08.2014, decizia nr. 235/15.07.2014, listă de difuzare, adresa nr. 5913/26.07.2014, certificat de concediu medical seria CCMAF nr. 3109989, adresa nr. 5935/16.07.2014 emisă de SC H S SA, adresele nr. 103/17.07.2014, 104/17.07.2014, 105/21.07.2014, 108/22.07.2014 şi 7321/01.08.2014, certificat de concediu medical  seria CCMAF nr. 3109990, foaie colectivă de prezenţă iulie 2014, referatul 6780/05.08.2014, decizia nr.256/01.08.2014, referat nr. 7352/01.08.2014,  adresa nr. 6714/01.08.2014, listă cu personalul care a luat la cunoştinţă prevederile regulamentului intern al SC H PF SA înregistrat la nr.  5516/06.06.2011, raport de control nr. 6316/11.07.2014, decizia nr. 185/14.05.2014 emisă de SH S, sentinţa civilă nr. 4709/2013 pronunţată de  J DTS în dosarul nr. 15136/225/2013, adresa nr. 121807/16.01.2014 emisă de S PF, sentinţa nr. 4272/03.10.2011 pronunţată de J DTS  în dosarul nr. 11438/225/2011, proces  verbal încheiat la data de 22.07.2011 cu ocazia Adunării Generale a S PF.

Prin încheierea de şedinţă din data de 02.12.2014 s-a dispus conceptarea în calitate de intimată a SSHH SA în loc de S H S SA şi rectificarea citativului în acest sens.

Analizând contestaţia în raport de probatoriul administrat în cauză şi de dispoziţiile legale incidente în materie, Tribunalul reţine următoarele:

Contestatorul PC a fost angajatul intimatei SSHH SA (fosta SH S SA), îndeplinind funcţia de inginer principal şi şi-a desfăşurat activitatea la S RS PF în cadrul BPPMI, conform menţiunilor din contractul individual de muncă nr. 39/05.08.2013 şi actul adiţional nr. 1 la contractul individual de muncă nr. 39/05.08.2013 (filele  170-171 şi 173-174 dosar).

Prin decizia nr. 258/06.08.2014 emisă de intimată s-a dispus sancţionarea contestatorului  cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, în baza art. 61 lit. a, art. 248 alin. 1 lit. e Codul muncii, începând cu data de 11.08.2014.

Prin  contestaţia dedusă judecăţii contestatorul solicită să se dispună anularea deciziei de concediere nr. 258/06.08.2014 emisă de SC H S SA, reintegrarea sa în funcţia deţinută anterior, obligarea  intimatei la plata drepturilor  salariale de la data  concedierii şi până la data reintegrării efective, precum şi obligarea intimatei  la plata sumei de 90.000 RON cu titlu de daune morale, cu cheltuieli de judecată.

Analizând legalitatea şi temeinicia măsurii dispuse de societatea intimată prin  sancţionarea disciplinară a contestatorului, instanţa constată următoarele:

În ceea ce priveşte  îndeplinirea condiţiilor  de formă ale deciziei de sancţionare, se reţine că din acest punct de vedere decizia a fost emisă cu respectarea dispoziţiilor legale, în sensul că aceasta cuprinde toate elementele  obligatorii prevăzute de art. 252 alin. 2 Codul muncii, respectiv descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, prevederile din statutul de personal, regulamentul intern, contractul  individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate, motivele  pentru care  au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării  disciplinare prealabile, temeiul de drept în baza căruia sancţiunea disciplinară  a fost aplicată, termenul şi instanţa la care sancţiunea poate fi contestată.

Referitor la legalitatea şi temeinicia sancţiunii aplicate, instanţa reţine că la emiterea deciziei de sancţionare a contestatorului cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, au fost avute în vedere de către intimată prevederile regulamentului intern nr. 5516/06.06.2011, faptul că salariatul a luat la cunoştinţă de aceste prevederi, dispoziţiile  Codului muncii referitoare la răspunderea disciplinară, referatul nr. 7352/01.08.2014 întocmit de şeful BPPMI SRS PF prin care s-a adus la cunoştinţa conducerii societăţii faptul că în perioada 22-28.07.2014 contestatorul a absentat de la locul de muncă, rezoluţia  directorului sucursalei din 01.08.2014 prin care s-a dispus numirea comisiei de cercetare disciplinară prealabilă, decizia nr. 256/01.08.2014 prin care s-a constituit comisia de cercetare disciplinară, convocatorul la cercetarea disciplinară prealabilă nr. 6714/01.08.2014, precum şi raportul de cercetare disciplinară prealabilă nr. 6780/05.08.2014, aşa cum reiese din preambulul deciziei nr.258/2014.

Din cuprinsul deciziei de sancţionare disciplinară a contestatorului reiese că s-a propus de către comisia de cercetare disciplinară sancţionarea acestuia cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă având în vedere că a săvârşit o abatere disciplinară gravă constând  în absentarea nemotivată de la serviciu în perioada 22-28.07.2014, precum şi faptul că este a doua abatere săvârşită într-o perioadă mai mică de  6 luni.

S-a mai reţinut în decizia de sancţionare că prin adresa  nr. 102/15.07.2014 salariatul CP a pus în vedere conducerii societăţii că şi-a autosuspendat contractul  individual de muncă, prin adresa nr. 103/17.07.2014 a insistat să i se suspende contractul individual de muncă încheiat cu societatea, fără a argumenta în drept această solicitare şi fără a depune vreun document din care să rezulte obligaţia angajatorului de a se conforma solicitării respective, iar prin adresa nr. 108/22.07.2014 salariatul a insistat în continuare în suspendarea contractului individual de muncă, menţionând că are un contract individual de muncă încheiat cu S PF pe care nu l-a depus la societate şi nici nu a furnizat  alte documente doveditoare în acest sens.

Totodată, din cuprinsul deciziei de sancţionare emisă de intimată reiese că  pe parcursul cercetării disciplinare prealabile contestatorul şi-a exprimat punctul de vedere într-un înscris înregistrat sub nr. 6758/05.08.2014 prin care a arătat că are calitatea  de salariat cu contract individual de muncă înregistrat în registrul de evidenţă al salariaţilor judeţului M, deţinând funcţia de preşedinte şi că este angajat al S PF cu normă întreagă în baza unui contract individual de muncă legal, că potrivit dispoziţiilor art.50 alin.1 lit.e Codul muncii are contractul individual de muncă cu HS SA suspendat de drept, că a respectat întru totul prevederile din lege şi cele din contractul colectiv de muncă şi că din cele arătate rezultă fără tăgadă că nu a absentat nemotivat în perioada 22-28.07.2014, ci dimpotrivă a respectat normele legale în vigoare.

Potrivit dispoziţiilor art. 247 alin. 2 Codul muncii „abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca şi care constă într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele şi dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici”.

Din interpretarea dispoziţiilor legale susmenţionate reiese că pentru a răspunde disciplinar  este necesar ca salariatul  să săvârşească  o abatere de la disciplina muncii, respectiv să încalce cu vinovăţie  normele legale care reglementează raporturile de muncă, ordinea şi disciplina de la locul de muncă, iar fapta sa să aibă legătură de cauzalitate  cu rezultatul dăunător  reflectat în paguba sau neajunsul produs angajatorului.

Prin urmare, o sancţiune disciplinară nu poate fi aplicată salariatului decât dacă există o  acţiune sau o inacţiune săvârşită cu  vinovăţie de către acesta în legătură cu munca sa prin care să fi încălcat normele legale, ordinele şi dispoziţiile legale  ale conducătorilor  ierarhici, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil şi dacă apărările formulate de salariat, precum şi probele şi motivaţiile pe care acesta le oferă cu ocazia cercetării disciplinare prealabile pot fi înlăturate fără niciun dubiu.

Or, în speţă, din probele administrate în cauză nu rezultă că ar fi îndeplinite cerinţele prevăzute  de dispoziţiile legale susmenţionate, întrucât nu s-a făcut dovada săvârşirii cu vinovăţie  de către contestator a vreunei fapte care să aibă legătură cu munca sa şi prin care acesta să fi încălcat  vreuna din normele legale menţionate în decizia de sancţionare în scopul  de a prejudicia activitatea societăţii pârâte.

În acest sens se reţină că, într-adevăr din  referatul nr. 7352/01.08.2014 (fila  60 dosar) care a stat la baza emiterii deciziei de sancţionare disciplinară a contestatorului, reiese că în perioada 22-28.07.2014 acesta a absentat nemotivat, fapt confirmat şi de foaia colectivă de prezenţă pe luna  iulie 2014 aflată la fila 87 dosar.

Intimata nu a ţinut însă seama la luarea măsurii sancţionării disciplinare a contestatorului de faptul că absentarea de la serviciu  a acestuia în perioada 22-28.07.2014 nu constituie o faptă  săvârşită cu vinovăţie de către salariat în sensul prevederilor art. 247 alin. 2 Codul muncii, atât timp cât începând chiar cu data de 22.07.2014 contestatorul a avut  încheiat un contract individual de muncă cu SL SH PF, pe durată determinată de o lună pe perioada cuprinsă între data de 22.07.2014 şi data de 21.08.2014, în funcţia de preşedinte al sindicatului, durata contractului fiind  prelungită pe o perioadă de 6 luni începând cu data de 22.08.2014 până la data de 22.02.2015, aşa cum reiese din contractul individual de muncă nr. 1/2014 şi actul adiţional la contractul individual de muncă nr. 1/21.07.2014 (filele 181-184 dosar), precum şi din raportul per salariat (fila 106 dosar).

Aşa fiind, se reţine că în perioada 22.07.2014-22.02.2015 contestatorul a avut încheiat contract individual de muncă cu SL SH PF şi a îndeplinit o funcţie de conducere salarizată în sindicat, iar potrivit dispoziţiilor art. 50 alin. 1 lit. e Codul muncii contractul individual de muncă se suspendă de drept în situaţia îndeplinirii unei funcţii de conducere salarizată în sindicat.

Faptul că începând cu data de 22.07.2014 contestatorul va fi salarizat în baza contractului individual de muncă pe care îl are încheiat  cu S PF, a fost adus la cunoştinţa conducerii  societăţii intimate prin adresa nr. 108/22.07.2014 emisă de SPF (fila 84 dosar) din conţinutul căreia reiese că suspendarea contractului individual de muncă  al salariatului CP - Preşedinte al S PF pentru activitatea sindicală, a fost notificată societăţii prin adresele nr. 102/15.07.2014 şi 103/17.07.2014, precum şi faptul că în conformitate cu prevederile contractului colectiv de muncă, pe perioada  în care contestatorul are contractul individual de muncă suspendat, fiind salarizat de SPF, beneficiază de toate drepturile şi facilităţile prevăzute în contractul colectiv de muncă privind activitatea sindicală.

Din cuprinsul aceleiaşi adrese nr. 108/22.07.2014 mai reiese că SPF a adus la cunoştinţa  societăţii că având  în vedere suspendarea contactului  individual de muncă pe care contestatorul îl are  cu SRS PF aparţinând  SC HS SA pe perioada  suspendării, acesta va fi salarizat în baza contractului individual de muncă pe care îl are încheiat cu SPF, îndeplinind funcţia de preşedinte începând cu data de 22.07.2014.

Mai mult, cu ocazia cercetării disciplinare a contestatorului, acesta a ataşat înscrisului  înregistrat sub nr. 6758/05.08.2014 (fila 103 dosar) prin care şi-a expus punctul de vedere cu privire la fapta pentru care a fost cercetat disciplinar, raportul per salariat din care reiese că între SL SH PF şi contestator s-a încheiat la  data de 21.07.2014 un contract individual de muncă începând cu data de 22.07.2014, contestatorul  îndeplinind  funcţia de preşedinte organizaţie sindicală, contract ce a fost înregistrat în Revisal la data de 21.07.2014.

Prin urmare, la data emiterii deciziei de sancţionare disciplinară cu desfacerea contractului individual de muncă al contestatorului, intimata avea cunoştinţă de faptul că începând cu data de 22.07.2014 acesta a desfăşurat activitate în funcţia de preşedinte organizaţie sindicală în baza  contractului individual de muncă încheiat cu SL SH PF şi cu toate acestea, ignorând şi dispoziţiile art. 50  alin. 1 lit. e Codul muncii, a considerat că acesta a absentat nemotivat pe perioada 22.07.2014 -28.07.2014 şi i-a aplicat sancţiunea disciplinară a desfacerii contractului individual de muncă deşi, potrivit  dispoziţiilor legale enunţate anterior contractul individual de muncă al contestatorului trebuia să fie suspendat de drept pe durata îndeplinirii  unei funcţii de conducere salarizată în sindicat, iar potrivit art. 49 alin. 2 Codul muncii  „suspendarea contractului individual de muncă are ca efect suspendarea prestării muncii de către salariat şi a plăţii drepturilor de natură salarială de către angajator”.

În atare situaţie, ţinând seama de dispoziţiile legale susmenţionate, nu se poate reţine vinovăţia contestatorului în săvârşirea  unei abateri disciplinare constând în absentarea nemotivată de la serviciu pe perioada 22-27.08.2014.

Pe lângă dispoziţiile legale enunţate anterior, instanţa are în vedere şi atitudinea contestatorului care, înainte de a fi trecut absent nemotivat de către societatea intimată, a purtat o corespondenţă cu unitatea, începând cu data de 15.07.2014 şi până la data de 22.07.2014 aducând la cunoştinţa conducerii acesteia solicitarea sa de a se lua act de suspendarea raportului de muncă pe care îl are cu SRS PF, solicitare la care nu a primit nici un răspuns, iar cu ocazia cercetării  disciplinare  a ataşat răspunsului său şi extrasul din Revisal  din care reieşea faptul că a încheiat cu SL SH PF, un contract de muncă pe durată determinată începând cu data de 22.07.2014, dovadă fiind adresele nr. 102/15.07.2014 (fila  76 dosar), 103/17.07.2014 (fila 80 dosar), 104/17.07.2014 (fila 82 dosar), 105/21.07.2014 (fila 83 dosar), 108/22.07.2014 (fila 84 dosar), raportul per salariat (fila 106 dosar).

De reţinut, este şi faptul că deşi prin adresa nr. 105/21.07.2014 (fila 83 dosar)  SPF a adus la cunoştinţa societăţii că pe perioada 22-23.07.2014 contestatorul va fi în activitate sindicală,  în vederea  întocmirii şi înregistrării contractului colectiv de muncă, nici acest aspect nu a fost luat în considerare de intimată atunci când l-a trecut absent nemotivat pe contestator, începând cu data de 22.07.2014 şi până la data de 28.07.2014.

Având în vedere că pe perioada 22.07.2014-28.07.2014 în care s-a reţinut de către intimată  că a absentat nemotivat  de la servici, contestatorul  a îndeplinit o funcţie de conducere  şi a fost salarizat  de organizaţia sindicală cu care a încheiat contractul individual de muncă nr. 1/2014 şi actul adiţional la acest contract,  instanţa constată că fiind îndeplinite cerinţele prevăzute de  art. 50 alin. 1 lit. e Codul muncii, pe acea perioadă  contractul individual de muncă  al contestatorului încheiat cu societatea intimată a fost suspendat de drept, prin efectul legii. Cum, potrivit dispoziţiilor art.49 alin.2 Codul muncii „suspendarea contractului individual de muncă are ca efect suspendarea prestării muncii de către salariat şi a plăţii drepturilor de natură salarială de către angajator”, contestatorul nu mai avea obligaţia de a  presta muncă în cadrul societăţii, astfel că nu se poate reţine în sarcina acestuia că a absentat nemotivat în perioada 22.07.2014-28.07.2014.

Susţinerea intimatei potrivit căreia contestatorul nu a făcut dovada comunicării către societate a contractului individual de muncă la care face referire în cererea de chemare în judecată, nu poate fi primită, pe de o parte, pentru faptul că acesta a ataşat la  înscrisul prin care şi-a exprimat punctul de vedere cu privire la fapta reţinută ca abatere disciplinară în sarcina sa, raportul per salariat, iar pe de altă parte pentru faptul că la dosarul cauzei, s-a depus de către contestator şi contractul individual de muncă nr. 1/2014, precum şi actul adiţional la acest contract  (filele 181-184 dosar) înregistrat sub nr. 3/20.08.2014 încheiat cu SL SH PF.

De asemenea, este neîntemeiată şi susţinerea  intimatei potrivit căreia  contestatorul nu poate face dovada că are încheiat contract individual de muncă cu SPF, sindicat reprezentativ al SC HS SA, atât timp cât din raportul per salariat prezentat comisiei de cercetare disciplinară prealabilă, reiese că  acesta este angajat  al SL SH PF, adică alt angajator decât  SPF, iar SL SH PF nu este organizaţie sindicală înfiinţată de către salariaţii societăţii, astfel că nu sunt respectate dispoziţiile art. 3 alin. 4 din Legea nr. 62/2011.

În acest sens se reţine că intimata nu a făcut în niciun fel dovada susţinerilor sale că SL SH PF este alt angajator decât SPF, cu toate că potrivit dispoziţiilor art. 272 Codul muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfăţişare.

Pe de altă parte contestatorul a depus la dosar certificatul de grefă eliberat de JDTS la data de 30.05.2014 (fila 186 dosar) prin care se certifică faptul că SL HPF figurează înscris în Registrul Special S şi A al JDTS sub nr. 113/23.04.1990 şi că în prezent acest sindicat poartă titulatura modificată în „SPF” fiind operate aceste menţiuni  în registrul special.

Totodată, contestatorul a depus la dosar duplicatul  certificatului de înregistrare fiscală eliberat de MFP – DGFP M la data de 18.01.2006 (fila 185 dosar), din care reiese că SL SH PF este autorizat sub nr. 113/23.04.1990 şi i s-a atribuit codul de identificare fiscală nr. 11600183 din 26.03.1999.

Prin urmare, se constată că din înscrisurile sus menţionate reiese că atât sindicatul la care se face referire în certificatul de grefă şi care în prezent poartă titulatura de SPF cât şi SL SH PF sunt autorizate sub nr. 113/23.04.1990, astfel că  este vorba de una şi aceeaşi entitate juridică, dar care şi-a schimbat denumirea.

De asemenea, din conţinutul contractului individual de muncă nr. 1/2014 încheiat între SL SH PF în calitate de angajator  şi salariatul PC reiese că activitatea se desfăşoară la SL SH PF din sediul social organizat al angajatorului în CT nr. 2, sediul sindicatului din cadrul sediului social al HS, SRS PF, astfel că nu poate fi vorba de alt angajator, aşa cum susţine intimata.

Se mai reţine că potrivit procesului verbal încheiat la data de 22.07.2011 cu ocazia Adunării Generale a SPF (fila 139 dosar), contestatorul a fost ales în funcţia de Preşedinte al SPF, iar prin sentinţa civilă nr. 4272/03.10.2011 pronunţată de JDTS în dosarul nr. 11438/225/2011, rămasă definitivă prin nerecurare s-a admis  cererea formulată de SPF, s-a dispus înscrierea în Registrul Special al Sindicatelor ţinut la grefa JDTS a modificărilor statutului sindicatului, precum şi înscrierea în acelaşi registru a modificărilor survenite în componenţa organului de conducere, Consiliul Sindicatului PF. Din tabelul nominal cu membrii Consiliului Sindicatului PF (fila  187 dosar) reiese că  PC deţine funcţia de preşedinte.

Totodată, se mai reţine că în ceea ce priveşte contractul individual de muncă nr. 1/2014 încheiat între SL SH PF şi contestator, urmare a solicitării adresată de contestator ITM M, această instituţie a emis adresa nr. 919/09.02.2015 (filele 192-193 dosar) cu care a transmis extrasul din baza de date informatică a IM Revisal, menţionându-se că aceasta este alcătuită în urma  depunerii de către angajatori a registrelor generale de evidenţă a salariaţilor, consultarea bazei de date  efectuându-se  în data de 09.02.2015.

Referitor la susţinerea intimatei că suspendarea de drept a unui contract individual de muncă se constată printr-o decizie  emisă de angajator în urma existenţei unor înscrisuri care să ateste o situaţie prevăzută de art. 50 Codul muncii, în speţă neexistând un astfel de document, instanţa o constată neîntemeiată, întrucât din probele administrate în cauză rezultă că existau  înscrisuri pe baza cărora  angajatorul  să emită o astfel de decizie, sau în situaţia în care nu erau lămuritoare exista posibilitatea de a se solicita şi alte înscrisuri, însă, oricum suspendarea contractului individual de muncă al contestatorului operează de drept, prin efectul legii, chiar dacă nu a fost emisă o decizie  în acest sens de către angajator.

Având în vedere considerentele  în fapt şi în drept  anterior expuse, instanţa constată că în cauză nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de lege pentru răspunderea disciplinară a contestatorului, astfel că decizia de sancţionare a acestuia cu desfacerea contractului individual de muncă, este netemeinică şi nelegală, motiv pentru care urmează a se dispune anularea deciziei nr. 258/06.08.2014 emisă de intimată, reintegrarea contestatorului pe postul deţinut anterior concedierii şi obligarea intimatei la plata către contestator a unei despăgubiri egală cu salariile  indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data  concedierii şi până la data reintegrării efective.

Referitor la petitul privind obligarea intimatei la plata daunelor morale, instanţa constată  că este neîntemeiat şi urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

Contestatorul a motivat solicitarea privind daunele morale prin aceea că decizia de concediere  a fost emisă în  dispreţul total al legii, fiind de natură să-i creeze suferinţe morale din moment ce contractul său de muncă a fost suspendat de drept, ca urmare a încheierii  contractului cu SPF şi cu toate acestea societatea l-a concediat cu rea credinţă, deşi era informată de existenţa acelui contract.

Simpla susţinere a contestatorului că decizia de concediere a fost de natură să-i creeze suferinţe morale nu este însă suficientă, chiar dacă măsura concedierii s-a dovedit a fi nelegală, fiind necesar ca acesta să probeze existenţa şi întinderea prejudiciului moral, precum şi  existenţa şi întinderea vătămării.

În cauza de faţă, sarcina probei aparţine salariatului lezat, respectiv contestatorului, iar acesta nu a făcut dovada că onoarea, reputaţia, demnitatea sa au fost afectate de măsura concedierii luate de unitate sau că s-a produs o lezare a imaginii sale, a demnităţii, prin emiterea deciziei de sancţionare, deci nu a făcut dovada prejudiciului moral suferit.

Or, acordarea daunelor morale trebuie să se întemeieze pe o legătură de cauzalitate  dovedită între vătămarea pretinsă de către salariat şi fapta angajatorului, de natură a produce  pretinsa vătămare.

Având în vedere că contestatorul nu a făcut dovada daunelor morale solicitate şi apreciindu-se că prin  reintegrarea sa şi plata tuturor drepturilor de care ar fi beneficiat s-a acoperit eventualul prejudiciu cauzat, instanţa  urmează să respingă  petitul privind plata de daune morale.

Faţă de  considerentele expuse anterior, instanţa urmează să admită în parte contestaţia, să anuleze decizia nr. 258/06.08.2014 emisă de intimată, să dispună reintegrarea contestatorului pe postul deţinut anterior concedierii, să oblige intimata să plătească contestatorului  o despăgubire egală cu salariile  indexate, majorate şi reactualizate  şi cu celelalte drepturi  de care ar fi beneficiat de la data concedierii şi până la data reintegrării efective şi să respingă petitul privind acordarea de daune morale.

Această sentinţă a rămas definitivă prin decizia nr.3359/13.07.2015 pronunţată de Curtea de Apel Craiova prin care s-a respins ca nefondat apelul declarat de intimata SSHH SA.

Domenii speta

Spete similare