Procedura insolvenţei

Sentinţă civilă 659 din 17.06.2015


Prevederile art. 57 alin. 3 din Legea nr. 85/2014 nu condiţionează efectuarea cererii de desemnare a practicianului în insolvenţă de prima adunare a creditorilor.

Dimpotrivă, in orice stadiu al procedurii, judecătorul-sindic, din oficiu sau ca urmare a adoptării unei hotărâri a adunării creditorilor în acest sens, cu votul a mai mult de 50% din valoarea totală a creanţelor cu drept de vot, îl poate înlocui pe administratorul judiciar/lichidatorul judiciar, pentru motive temeinice, iar alin. 5 prevede că în orice moment al procedurii, la cererea administratorului judiciar/lichidatorului judiciar, pentru motive bine justificate, judecătorul sindic poate încuviinţa înlocuirea acestuia, în urma analizei cererii. În acest caz judecătorul sindic va desemna un alt administrator judiciar/lichidator judiciar provizoriu în condiţiile prevăzute la art. 45 alin. 1 lit. d.

Prin Decizia civilă nr. 811/24.09.2015 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, Secţia a II-a Civilă în dosarul nr. 425/108/2015 a fost admis apelul formulat împotriva sentinţei civile nr. 659/17.06.2015, pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 425/108/2015, a schimbat hotărârea apelată, în sensul că a admis cererea creditoarei AJFP Arad, desemnând în cauză lichidatorul judiciar M.R.L. SPRL Filiala Timiş.

Prin decizia sa instanţa de control judiciar a reţinut că prin sentinţa apelată s-a respins cererea formulată de creditorul DGRFP T.- AJFP A. de înlocuire a practicianului în insolvenţă din cadrul procedurii insolvenţei debitorului SC D.C. SRL.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul-sindic a constatat că prin încheierea civilă nr. 46/25.02.2015, pronunţată în dosar nr. 425/108/2015, Tribunalul Arad a deschis procedura falimentului debitorului SC DC SRL, în cauză fiind desemnat practicianul în insolvenţă provizoriu TIE SPRL.

S-a reţinut că la data de 25.05.2015, în cadrul primei şedinţe a adunării creditorilor, creditorul DGRFP T. – AJFP A. a comunicat că nu confirmă practicianul în insolvenţă şi onorariul, deoarece nu a fost efectuată selecţia în conformitate cu procedura internă, urmând ca această selecţie să fie efectuată ulterior.

Raportat la cererea formulată de DGRFP T. – AJFP A. de înlocuire a practicianului în insolvenţă, s-a constatat că la data de 15.06.2015, creditorul DGRFP T. – AJFP A. a depus la dosar o cerere de înlocuire a practicianului în insolvenţă arătând că solicită numirea în calitate de lichidator judiciar a MRL SPRL Filiala Timiş având în vedere decizia nr. 95/27.05.2015 emisă de Comisia cu atribuţii de selectare a practicienilor, cu un onorariu lunar de 200 lei şi onorariu de succes de 0%.

Analizând această cerere în raport de dispoziţiile art. 45, alin. 1, lit. d) şi art. 57 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 85/2014, judecătorul-sindic a constatat că cererea depusă de creditoare la data de 15.06.2015 este ulterioară primei şedinţe a adunării creditorilor, care a avut loc la data de 25.05.2015, practicianul în insolvenţă nemaifiind provizoriu, iar decizia nu a fost publicată în BPI conform prevederilor art. 45 alin. 6 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă.

Lipsa de diligenţă a creditorului DGRFP T. – AJFP A., care a depus declaraţia de creanţă la data de 27.04.2015, de a desemna prin procedură internă, până la 27.05.2015, practicianul în insolvenţă agreat de acesta şi de a publica decizia sau de a vota în adunarea creditorilor, s-a reţinut că nu poate fi folosită de acesta în favoarea sa spre a obţine înlocuirea practicianului în insolvenţă ulterior primei şedinţe a adunării creditorilor.

Din succesiunea prevederilor legale menţionate s-a dedus că opţiunea acestui creditor trebuie exercitată tot până la prima adunare a creditorilor, aliniatele următoare ale art. 57 din Legea nr. 85/2014 reglementând situaţii de înlocuire, nu de confirmare/desemnare, a practicianului în insolvenţă nu a practicianului în insolvenţă provizoriu.

De asemenea, s-a reţinut că, din moment ce adunarea creditorilor, organ care ia decizii în urma unor consultări şi deliberări cu ascultarea mai multor păreri şi argumente, întrunită într-o şedinţă ulterioară primei şedinţe, nu mai poate schimba practicianul în insolvenţă nici chiar cu votul a 100% din valoarea totală a creanţelor, cu atât mai mult nu poate fi admisă schimbarea practicianului în insolvenţă, ulterior acestui moment, prin decizia unilaterală a unui creditor.

De asemenea, s-a reţinut că şi procedura de înlocuire a practicianului în insolvenţă reglementată de art. 57, alin. (4) din Legea nr. 85/2014, care conferă adunării creditorilor doar posibilitatea de a solicita judecătorului-sindic înlocuirea practicianului în insolvenţă, fără a opera o înlocuire directă în baza hotărârii creditorilor, reţinându-se că înlocuirea practicianului în insolvenţă nu poate fi cerută de un singur creditor, indiferent de procentul pe care îl deţine din valoarea totală a creanţelor.

Nu în ultimul rând, judecătorul-sindic a reţinut că acceptarea posibilităţii desemnării unui nou practician în insolvenţă prin decizia creditorului deţinând mai mult de 50% din totalul valorii creanţelor, fără limitare în timp, pe lângă că lipseşte de conţinut prevederile art. 57, aliniatul (4) din Legea nr. 85/2014, conferă posibilitatea discreţionară de înlocuire a practicianul în insolvenţă, de nenumărate ori şi îndiferent de etapa procedurală, ceea ce evident nu este în acord cu principiile procedurii.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel creditoarea DGRFP T. – AJFP A., solicitând schimbarea în totalitate a hotărârii atacate, în sensul înlocuirii lichidatorului judiciar TIE SPRL, cu lichidatorul judiciar MRL FILIALA TIMIŞ SPRL, pentru un onorariu lunar de 200 lei şi onorariu de succes de 0 %.

Astfel, se arată că prin Decizia nr. 95/27.05.2015 emisă de Comisia cu atribuţii de selectare a practicienilor în insolvenţă din cadrul D.G.R.F.P. Timişoara -A.J.F.P. Arad a fost selectat MRL FILIALA TIMIŞ SPRL pentru societatea debitoare, cu un onorariu lunar de 200 lei şi onorariu de succes de 0 %.

Creditoarea învederează că a publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr. 10657/10.06.2015 anunţul privind schimbarea lichidatorului judiciar al debitoarei S.C. DC S.R.L., contrar celor reţinute de instanţa de fond.

Faţă de această stare de fapt, creditoarea a solicitat Tribunalului Arad numirea în calitate de lichidator judiciar a MRL FILIALA TIMIŞ SPRL, cu un onorariu lunar de 200 lei şi onorariu de succes de 0 %, având în vedere dispoziţiile imperative ale art. 57 alin. 3 din Legea nr. 85/2014.

Având în vedere că deţine 100 % din totalul creanţelor, apelanta consideră că a fost întrunită condiţia pentru formularea cererii de înlocuire a lichidatorului judiciar,  textul de lege invocat necondiţionând efectuarea cererii de înlocuire de prima adunare a creditorilor, cum în mod greşit a reţinut instanţa de fond, în acord cu această teza fiind şi prevederile art. 177 alin. 4 din Codul de procedură fiscală, republicat şi actualizat.

Totodată, se solicită să se reţină că apelanta, creditor care deţine 100% din creanţe, nu a confirmat la prima adunare a creditorilor din 25.05.2015 practicianul în insolvenţa numit de instanţă.

În drept, creditoarea a invocat prevederile art. 466 si art. 480 alin. 2 C.pr.civ., Legea nr. 85/2014.

Prin întâmpinarea formulată, practicianul în insolvenţă TIE SPRL, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC DC SRL, a solicitat respingerea apelului şi menţinerea hotărârii atacate ca fiind temeinică şi legală, arătând că practicianul în insolvenţă provizoriu desemnat de judecătorul sindic prin hotărârea de deschidere a procedurii are aceasta calitate până la confirmarea sa în condiţiile legii, art. 57 din Legea 85/2014 stabilind exact momentul pierderii provizoratului, menţionând că alin. 1 al art. 57 din Legea 85/2014 arata ca practicianul in insolvenţă desemnat in mod provizoriu, are aceasta calitate până la prima adunare generala a creditorilor. După prima adunare generala a creditorilor, care obligatoriu are pe ordinea de zi confirmarea practicianului in insolvenţă si stabilirea onorariului acestuia, caracterul de provizorat al practicianului în insolvenţă încetează fie prin confirmarea acestuia fie prin desemnarea unui alt practician în insolvenţă.

Aşadar, în orice situaţie, intimatul arată că după prima adunarea generală a creditorilor nu mai există practician in insolvenţă provizoriu, ci un practician definitiv care va administra procedura până la închidere, cu excepţiile prevăzute la alin 4 si 5 ale art. 57.

Se învederează că legea nu reglementează expres situaţia în care la prima adunare generala a creditorilor nu se pot lua hotărâri cu privire la confirmarea practicianului sau desemnarea unui alt practician, astfel că, într-o atare situaţie, prin corelarea textelor mai sus amintite, practicianul în insolventa desemnat provizoriu devine definitiv, suplinindu-se astfel lipsa de diligenta a creditorilor.

În opinia intimatului, aceleaşi principii mai sus enunţate se aplică şi creditorului care deţine o creanţa mai mare de 50% din valoarea totală a creanţelor, respectiv opţiunea acestui creditor de confirmare a practicianului în insolvenţă desemnat provizoriu sau de desemnare a unui alt practician in insolvenţă se poate face tot până la prima adunare generală a creditorilor. Aliniatele 4 si 5 ale art. 57 reglementează situaţii de înlocuire şi nu de confirmare/desemnare a practicianului în insolvenţă, neavând neapărat incidenţă în speţă, câtă vreme creditorul îşi întemeiază anunţul de numire a lichidatorului judiciar pe dispoziţiile art. 57 alin 2 din Legea nr. 85/2014.

 Nu în ultimul rând, intimatul arată că acceptarea posibilităţii desemnării unui nou practician în insolvenţă prin decizia creditorului deţinând mai mult de 50% din valoarea creanţelor, fără limitare în timp, pe lânga faptul că lipseşte de conţinut prevederile art. 57 alin 4 din Legea 85/2014, conferă posibilitatea discreţionară de înlocuire a practicianului in insolvenţă indiferent de etapa procedurala, ceea ce nu este în acord cu principiile procedurii.

Raportat la speţa de faţă, având în vedere faptul ca prima adunare generală a creditorilor a fost stabilita pentru data de 25.05.2015, în opinia intimatului, numai până la acea dată, sau cel mai târziu cu acea ocazie, creditorul care deţine mai mult de 50% din valoarea totala a creanţelor putea desemna un alt practician în insolvenţă, fiind  inadmisibilă o decizie de desemnare a unui alt practician în insolvenţă ulterior primei adunări generale a creditorilor.

Analizând în temeiul dispoziţiilor art. 466, art. 480 C. pr. civ. şi art. 57 alin. 3 din Legea nr. 85/2014, apelul formulat de către creditoare, Curtea reţine că acesta este fondat, motiv pentru care îl va admite, şi va schimba hotărârea apelată, în sensul că va admite cererea creditoarei AJFP A. şi va desemna în cauză lichidatorul judiciar MRL SPRL Filiala Timiş, pentru următoarele considerente:

Instanţa de fond a reţinut că ulterior primei şedinţe a adunării creditorilor nu se mai poate pune problema confirmării/desemnării practicianului în insolvenţă, o cerere în acest sens având la bază o hotărâre de adunare de creditori sau decizie a unui creditor fiind inadmisibilă, cu excepţiile prevăzute la art. 57 alin. 4 şi 5 din Legea nr. 85/2014 şi că, creditorul majoritar care deţine peste 50% din valoarea totală a creanţelor poate confirma, desemna practicianul în insolvenţă, tot până la prima adunare a creditorilor, interpretare ce nu poate fi reţinută de către Curte, întrucât dispoziţiile art. 57 alin. 3 din lege nu condiţionează efectuarea cererii de desemnare a practicianului de prima adunare a creditorilor, cum în mod greşit a reţinut instanţa de fond.

Curtea mai reţine că apelanta, creditor care deţine 100% din creanţele debitoarei insolvente, nu a confirmat la prima adunare a creditorilor din 25.05.2015 practicianul în insolvenţă numit de instanţă, iar noua legea nu reglementează expres situaţia în care la prima adunare generala a creditorilor nu se pot lua hotărâri cu privire la confirmarea practicianului sau desemnarea unui alt practician, astfel că, practicianul în insolventa desemnat provizoriu nu devine definitiv.

În acest sens, sunt şi dispoziţiile art. 57 alin. 4 şi 5 din Legea nr. 85/2014, dispoziţii ce au schimbat condiţiilor în care poate fi înlocuit administratorul judiciar/lichidatorul judiciar, astfel;

Conform art. 57(4) din Lege, in orice stadiu al procedurii, judecătorul-sindic, din oficiu sau ca urmare a adoptării unei hotărâri a adunării creditorilor în acest sens, cu votul a mai mult de 50% din valoarea totală a creanţelor cu drept de vot, îl poate înlocui pe administratorul judiciar/lichidatorul judiciar, pentru motive temeinice, iar alin. 5 prevede că în orice moment al procedurii, la cererea administratorului judiciar/lichidatorului judiciar, pentru motive bine justificate, judecătorul sindic poate încuviinţa înlocuirea acestuia, în urma analizei cererii. În acest caz judecătorul sindic va desemna un alt administrator judiciar/lichidator judiciar provizoriu în condiţiile prevăzute la art. 45 alin. 1 lit. d.

Din coroborarea acestor dispoziţii legale, Curtea constată că, practicianul în insolvenţă poate fi desemnat oricând, iar creditorul care deţine mai mult de 50% din valoarea totală a creanţelor, poate să decidă desemnarea practicianului fără consultarea adunării creditorilor, conform disp. art. 57 alin. 3 din lege.