Trafic de droguri. Aplicarea art.16 din Legea 143/2000 cauza legala de reducere a pedepsei.

Hotărâre 178 din 19.12.2012


Ministerul Public a fost reprezentat de doamna procuror C.C., de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Tg. Mureş.

Pe rol fiind pronunţarea soluţiei date asupra cauzei penale privind pe inculpaţii :

•B.A., trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 modificată şi completată prin O.U.G. nr. 6/2010 şi

•F.J.C., trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 2 alin. 1, art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 modificată şi completată prin O.U.G. nr. 6/2010, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică, se constată lipsa părţilor.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Mersul dezbaterilor şi susţinerile asupra fondului cauzei, dar şi asupra cererii de schimbare a încadrării juridice au fost consemnate în cuprinsul încheierii penale din data de 12 decembrie 2012, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre şi prin care s-a amânat pronunţarea asupra soluţiei la data de astăzi, 19 decembrie 2012.

T R I B U N A L U L

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Harghita din data de 20 noiembrie 2012, emis în dosarul nr. 30/D/P/2012, înregistrat pe rolul acestei instanţe sub numărul 8.512/102/2012 din data de 23 noiembrie 2012 (nr. în format vechi 10.942/2012), s-a dispus:

I. Trimiterea în judecată a inculpaţilor:

1. B.A. pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- trafic de droguri de risc – prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000.

2. F.J.C. pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- trafic de droguri de risc – prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000.

- consum, fără drept, de droguri de risc – prevăzută şi pedepsită de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000,

ambele cu aplicarea art. 33 litera a din Codul penal.

II. Scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului B.A. pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere, fără drept, de droguri de risc, în vederea consumului propriu – prevăzută şi pedepsită de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000.

III. Neînceperea urmăririi penale faţă de numitul B.A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de mare risc – prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000.

În partea expozitivă a rechizitoriului s-a reţinut că inculpaţii B.A. şi F.J.C., la data de 11 octombrie 2012, în jurul orelor 18:30, au fost prinşi în flagrant în localul aparţinând S.C. OBRICOM S.R.L. situat în Tg-Mureş, P-ţa Gării nr. 5, deţinând în vederea comercializării cantitatea de 297,1 grame cannabis.

S-a mai reţinut că inculpatul F.J.C. a deţinut şi consumat cannabis, rezultatul analizelor la care a fost supus fiind pozitiv.

Din analiza lucrărilor şi materialului dosarului instanţa reţine următoarele cu privire la starea de fapt:

În urma desfăşurării unor activităţi specifice organele de poliţie judiciară din cadrul S.C.C.O. Harghita au stabilit că inculpatul B.A. avea preocupări în zona traficului ilicit şi consumului de droguri, în sensul că acesta comercializa droguri sub formă de cannabis şi comprimate de ecstasy unor persoane de pe raza judeţelor Harghita şi Mureş.

Ca urmare a informaţiilor deţinute s-a solicitat şi autorizat interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice ale inculpatului.

A apărut apoi necesitatea introducerii în cauză a unui investigator sub acoperire (filele 37-38, 39-40, 41-42, dos. u.p.).

Din conţinutul convorbirilor interceptate şi înregistrate a reieşit faptul că inculpatul B.A. l-a contactat de mai multe ori telefonic pe inculpatul F.J.C. pe care l-a întrebat dacă nu deţine droguri, întrucât exista un cumpărător pentru o cantitate de circa 300 grame cannabis.

Din rapoartele investigatorului sub acoperire cu numele de cod Chipciu Marius şi procesele verbale ale ofiţerilor de poliţie judiciară care au ţinut legătura cu investigatorul sub acoperire a reieşit că la data de 10 octombrie 2012, inculpatul B.A. i-a solicitat acestuia să se întâlnească în Tg-Mureş, pentru a-i vinde cantitatea de 300 grame cannabis cu preţul de 35 lei/gram (filele 44, 45, 46-47, 48, dos. u.p.).

În data de 11 octombrie 2012, investigatorul sub acoperire a discutat de mai multe ori la telefon cu inculpatul B.A., stabilind să se întâlnească în aceeaşi zi, în jurul orelor 18:00, în zona Gării CFR din Tg-Mureş.

În continuare, inculpatul B.A. i-a comunicat inculpatului F.J.C. data, ora şi locul întâlnirii convenite cu numitul „Marius” (investigatorul sub acoperire Chipciu Marius).

La data şi ora indicate, inculpatul B.A. s-a deplasat la barul aparţinând S.C. OBRICOM S.R.L. situat în zona Gării CFR Tg-Mureş şi acolo s-a întâlnit cu investigatorul sub acoperire. În acelaşi loc, la scurt timp, a sosit şi inculpatul F.J.C., care le-a spus celorlalţi doi că a adus cantitatea de 300 grame cannabis. Ulterior a plecat din bar şi s-a întors la scurt timp cu o găletuşă din  plastic de culoare albă în interiorul căreia se afla o pungă de plastic de culoare roşu cu alb, în care se aflau fragmente vegetale de culoare verde-oliv. Inculpaţii au oferit produsele respective spre vânzare investigatorului sub acoperire.

În acel moment au intervenit organele de poliţie care i-au surprins pe cei trei în timp ce stăteau la o masă în bar, iar în dreptul inculpatului F.J.C. se afla găletuşa din plastic în care se aflau produsele menţionate mai sus (filele 48-52, dos. u.p.).

Inculpatul F.J.C. a declarat cu acea ocazie că găletuşa în care se aflau circa 200 grame de cannabis îi aparţineau şi intenţiona să consume acele droguri la o petrecere. A mai declarat că fragmentele vegetale proveneau dintr-o cultură pe care o iniţiase el la locuinţa prietenei sale, într-un ghiveci, în dulap.

Inculpatul B.A. a declarat că nu cunoştea nimic de provenienţa şi natura fragmentelor vegetale găsite.

Ulterior, inculpatul F.J.C. a declarat că mai deţinea la locul său de muncă cantitatea de circa 30 grame cannabis. Organele de poliţie au identificat şi ridicat şi această cantitate (filele 53-54, dos. u.p.).

Toate produsele menţionate mai sus au fost ridicate de organele poliţiei judiciare şi supuse analizei de laborator.

Potrivit concluziilor raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 2345601 din data de 15 octombrie 2012 emis de B.C.C.O. Cluj-Napoca – Laboratorul de analiză şi profil al drogurilor, precursori (filele 57-58, dos. u.p.), substanţele identificate şi ridicate de la inculpaţi reprezentau: proba ridicată cu ocazia flagrantului consta în 297,1 grame cannabis, în care s-a pus în evidenţă tetrahidrocannabiol (THC) – substanţă psihotropă biosintetizată de planta de cannabis;

Potrivit concluziilor raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 2345620 din data de 23 octombrie 2012 a aceleiaşi instituţii (filele 62-63, dos. u.p.), proba ridicată de la locul de muncă al inculpatului F.J.C., consta în 33,2 grame cannabis în care s-a pus în evidenţă tetrahidrocannabiol (THC) – substanţă psihotropă biosintetizată de planta de cannabis.

Conform dispoziţiilor Legii nr. 143/2000, ambele substanţe menţionate mai sus sunt considerate droguri, în sensul drogurilor de risc – cannabisul, acesta fiind înscris în Tabelul-Anexă nr. III din legea sus-menţionată.

Inculpaţilor le-au fost recoltate probe biologice în vederea analizei de laborator, iar din buletinul de analiză nr. 01256074 din data de 12 octombrie 2012 (fila 71, dos. u.p.), a rezultat că inculpatul F.J.C. era şi consumator de droguri, rezultatul analizei de laborator fiind pozitiv.

Au fost identificaţi şi audiaţi în cauză martorii Breja Mircea Raul şi Makkai Szilard.

Martorul Breja Mircea Raul a arătat că, la data de 11 octombrie 2012, l-a observat pe inculpatul F.J.C. având asupra sa găleata cu cannabis şi deplasându-se spre Gara CFR din Tg-Mureş în vederea vânzării drogurilor respective, observând şi întâlnirea celor doi inculpaţi cu cea de-a treia persoană (investigatorul sub acoperire).

Martorul Makkai Szilard a arătat că inculpatul B.A. desfăşura activităţi de procurare şi vânzare cannabis. Ştia acest lucru pentru că inculpatul i-a oferit şi lui un număr de 6 ghivece cu plante de cannabis pentru a le îngriji. Ulterior, pentru că plantele s-au uscat, martorul le-a dat numitului Opris Livius, unde au fost găsite de poliţie, însă aceste aspecte fac obiectul altui dosar.

În cursul judecăţii, cei doi inculpaţi au recunoscut fără rezerve şi necondiţionat comiterea faptelor de care sunt acuzaţi şi au solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, adică potrivit procedurii instituite de prevederile art. 3201 din Codul de procedură penală.

Ca atare, apreciind ca fiind întrunite condiţiile cerute de lege, instanţa a procedat conform dispoziţiilor art. 3201 din Codul de procedură penală.

Analizând probele administrate în cursul urmăririi penale se constată că vinovăţia inculpatului B.A. în privinţa acuzei de trafic de droguri de risc şi a inculpatului F.J.C. în privinţa acuzelor de trafic de droguri de risc şi consum de droguri de risc, este dovedită fără nici o îndoială.

Astfel, declaraţiile inculpaţilor se coroborează cu aspectele reieşite din procesul verbal de constatare a infracţiunii flagrante (filele 48-52, dos. u.p.), din procesul verbal din data de 12 octombrie 2012 (filele 53-54, dos. u.p.), cu concluziile rapoartelor de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 2345601 din data de 15 octombrie 2012 emis de B.C.C.O. Cluj-Napoca – Laboratorul de analiză şi profil al drogurilor, precursori (filele 57-58, dos. u.p.) şi nr. 2345620 din data de 23 octombrie 2012 a aceleiaşi instituţii (filele 62-63, dos. u.p.), cu concluziile buletinului de analiză din data de 12 octombrie 2012 privindu-l pe inculpatul F.J.C. (fila 71, dos. u.p.) şi cu declaraţiile martorilor Breja Mircea Raul (filele 87, 91-93, dos. u.p.) şi Makkai Szilard (filele 88-90, dos. u.p.).

Cele de mai sus se coroborează şi cu conţinutul unora din convorbirile telefonice interceptate şi înregistrate în mod legal precum şi cu declaraţiile din cursul judecăţii ale inculpaţilor, care au recunoscut atât faptele comise cât şi încadrarea lor juridică făcută de procuror.

Pe cale de consecinţă, instanţa apreciază că,

În drept:

Fapta inculpaţilor B.A. şi F.J.C., care, la data de 11 octombrie 2012, în jurul orelor 18:30, au fost prinşi în flagrant în localul aparţinând S.C. OBRICOM S.R.L. situat în Tg-Mureş, P-ţa Gării nr. 5, deţinând în vederea comercializării cantitatea de 297,1 grame cannabis, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de risc – prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000.

Fapta inculpatului F.J.C. care a deţinut şi a consumat cannabis, rezultatul analizelor la care a fost supus fiind pozitiv, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de consum, fără drept, de droguri de risc – prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000.

La individualizarea pedepselor pe care le va aplica inculpaţilor, instanţa va ţine seama de criteriile generale prevăzute de art. 72 din Codul penal şi anume:

- limitele pedepselor fixate de lege pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor;

Din acest punct de vedere de notat că, limitele pedepsei prevăzute în art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, sunt de la 3 la 15 ani închisoare şi interzicerea unor drepturi, iar limitele pedepsei prevăzute în art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 sunt de la 6 luni la 2 ani închisoare sau amenda.

Fiind, însă, aplicabile prevederile art. 3201 alin. 7 din Codul de procedură penală, în cazul inculpatului B.A. limitele pedepsei vor fi reduse cu o treime, rezultând, închisoarea de la 2 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.

În privinţa inculpatului F.J.C. trebuie luată în considerare şi cauza legală de reducere a pedepsei prevăzută de art. 16 din Legea nr. 143/2000, necesitatea reţinerii acestor dispoziţii legale reieşind din adresa DIICOT – Biroul Teritorial Harghita (fila 51, dos. instanţei), potrivit căreia, ca urmare a informaţiilor oferite de inculpat cu privire la săvârşirea altor infracţiuni de trafic de droguri şi poziţiei lui cooperante, acestuia trebuie să i se reţină aceste dispoziţii legale.

În acest sens se va dispune şi schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului, respectiv din infracţiunile de:

- trafic de droguri de risc – prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000.

- deţinere, fără drept, de droguri de risc, în vederea consumului propriu – prevăzută şi pedepsită de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000,

ambele cu aplicarea art. 33 litera a din Codul penal.

în infracţiunile de:

- trafic de droguri de risc – prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu reţinerea art. 16 din Legea nr. 143/2000;

- deţinere, fără drept, de droguri de risc, în vederea consumului propriu – prevăzută şi pedepsită de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu reţinerea art. 16 din Legea nr. 143/2000,

ambele cu aplicarea art. 33 litera a din Codul penal.

Ca urmare a celor de mai sus, limitele pedepselor în cazul inculpatului F.J.C. se vor reduce după cum urmează:

- în cazul infracţiunii de trafic de droguri de risc, de la 3 la 15 ani închisoare, într-o primă fază, prin reducerea cu 1/2, se ajunge la închisoarea de la 1 an şi 6 luni la 7 ani şi 6 luni, apoi, în faza doua, prin reducerea cu încă o treime, se ajunge la închisoarea de la 1 an la 5 ani.

- în cazul infracţiunii de consum ilicit de droguri de risc, de la 6 luni la 2 ani închisoare, într-o primă fază, prin reducerea cu 1/2, se ajunge la închisoarea de la 3 luni la 1 an, apoi, în faza doua, prin reducerea cu încă o treime, se ajunge la închisoarea de la 2 luni la 8 luni sau amenda.

- gradul de pericol social al faptei;

- persoana şi antecedentele penale ale inculpatului; din acest punct de vedere este de remarcat faptul că, potrivit extrasului de cazier judiciar (fila 101, dos. u.p.) inculpatul B.A. se află la primul conflict cu legea penală.

Potrivit extrasului de cazier judiciar (fila 100, dos. u.p.) inculpatul F.J.C. a fost condamnat la pedeapsa de 4 luni închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei în anul 2007.

Conduita bună a inculpatului B.A. înainte de săvârşirea infracţiunilor, îndreptăţeşte instanţa să aprecieze că, în cauză, în privinţa acestuia poate fi reţinută circumstanţa atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 alin. 1 litera a din Codul penal, cu consecinţa reducerii pedepsei potrivit art. 76 din Codul penal.

- împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală;

Din acest punct de vedere este de remarcat comportamentul sincer al inculpaţilor pe întreg parcursul procesului penal, împrejurare căreia i s-a dat deja eficienţă juridică prin aplicarea prevederile art. 3201 alin. 7 din Codul de procedură penală, neputând fi reţinută şi ca circumstanţă atenuantă judiciară.

Ţinând seama de cele arătate, instanţa, în baza art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 3201 alin. 7 din Codul de procedură penală şi cu reţinerea art. 74 alin. 1 litera a din Codul penal şi a art. 76 alin. 1 litera d din Codul penal, va condamna pe inculpatul B.A. la pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri de risc.

Prin ordonanţa din data de 11 octombrie 2012 a D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Harghita, dată în dosarul nr. 30/D/P/2012 s-a dispus reţinerea pentru 24 de ore a inculpatului B.A. (filele 17-18, dos. u.p.).

Prin încheierea penală nr. 365 din data de 12 octombrie 2012 a Tribunalului Harghita s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului B.A. pe o durată de 29 de zile începând cu data de 12 octombrie 2012 (filele 24-27, dos. u.p.).

A fost emis mandatul de arestare preventivă nr. 8 din data de 12 octombrie 2012 a Tribunalului Harghita (fila 29, dos. u.p.).

Măsura arestării preventive a fost prelungită cu 30 de zile prin încheierea penală nr. 409/2012 a Tribunalului Harghita, aceasta urmând a expira la data de 9 decembrie 2012.

Prin încheierea din data de 27 noiembrie 2012, Tribunalul Mureş, sesizat cu judecarea cauzei pe fond a verificat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive şi a menţinut măsura în continuare.

Ca atare, în baza art. 88 din Codul penal din durata pedepsei aplicate inculpatului se va deduce durata reţinerii şi a arestării preventive din data de 11 octombrie 2012 până la data de 19 decembrie 2012.

În baza şi în condiţiile art. 71 alin. 2 din Codul penal se vor interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 literele a, teza a II-a şi b din Codul penal, ca pedeapsă accesorie.

Având în vedere că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege şi apreciindu-se că, ţinând seama de persoana condamnatului, de comportamentul său după comiterea faptei, pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta şi, chiar fără executarea pedepsei, condamnatul nu va mai săvârşi alte infracţiuni, în baza art. 861 alin. 1 şi 2 din Codul penal, se va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an şi 2 luni închisoare pe durata unui termen de încercare de 4 ani şi 2 luni stabilit potrivit art. 862 alin. 1 din Codul penal.

Potrivit art. 863 alin. 1 din Codul penal pe durata termenului de încercare condamnatul va trebui să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Mureş;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă;

Potrivit art. 863 alin. 3 condamnatul va trebui să respecte pe durata aceluiaşi termen de încercare următoarea obligaţie:

a) să nu intre în legătură cu următoarele persoane: co-inculpatul din prezenta cauză F.J.C. şi cu martori Breja Mircea Raul şi Makkai Szilard, precum şi cu orice persoană care are ca preocupări operaţiuni interzise cu droguri de orice natură.

Potrivit art. 863 alin. 4 din Codul penal, supravegherea executării obligaţiilor stabilite de instanţă se va face de Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Mureş.

În baza art. 359 alin. 1 din Codul de procedură penală se va atrage atenţia inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei prevăzute de art. 864 din Codul penal.

În baza art. 71 alin. 5 din Codul penal, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii se va suspenda şi executarea pedepsei accesorii stabilite. 

În temeiul art. 350 alin. 3 litera b din Codul de procedură penală dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 8 din data de 12 octombrie 2012 a Tribunalului Harghita.

În baza art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000 şi a art. 3201 alin. 7 din Codul de procedură penală, va condamna pe inculpatul F.J.C. la pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri de risc.

În baza art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000 şi a art. 3201 alin. 7 din Codul de procedură penală, va condamna pe inculpatul F.J.C. la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de consum, fără drept, de droguri de risc.

În baza art. 33 litera a şi a art. 34 litera b din Codul penal, inculpatul F.J.C. va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an şi 3 luni închisoare.

Prin ordonanţa din data de 11 octombrie 2012 a D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Harghita, dată în dosarul nr. 30/D/P/2012 s-a dispus reţinerea pentru 24 de ore a inculpatului F.J.C. (filele 17-18, dos. u.p.).

Prin încheierea penală nr. 365 din data de 12 octombrie 2012 a Tribunalului Harghita s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului F.J.C. pe o durată de 29 de zile începând cu data de 12 octombrie 2012 (filele 24-27, dos. u.p.).

A fost emis mandatul de arestare preventivă nr. 9 din data de 12 octombrie 2012 a Tribunalului Harghita (fila 28, dos. u.p.).

Măsura arestării preventive a fost prelungită cu 30 de zile prin încheierea penală nr. 409/2012 a Tribunalului Harghita, aceasta urmând a expira la data de 9 decembrie 2012.

Prin încheierea din data de 27 noiembrie 2012, Tribunalul Mureş, sesizat cu judecarea cauzei pe fond a verificat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive şi a menţinut măsura în continuare.

Ca atare, în baza art. 88 din Codul penal din durata pedepsei aplicate inculpatului se va deduce durata reţinerii şi a arestării preventive din data de 11 octombrie 2012 până la data de 19 decembrie 2012.

În baza şi în condiţiile art. 71 alin. 2 din Codul penal se vor interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 literele a, teza a II-a şi b din Codul penal, ca pedeapsă accesorie.

Având în vedere că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege şi apreciindu-se că, ţinând seama de persoana condamnatului, de comportamentul său după comiterea faptei, pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta şi, chiar fără executarea pedepsei, condamnatul nu va mai săvârşi alte infracţiuni, în baza art. 861 alin. 1 şi 2 din Codul penal, se va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an şi 2 luni închisoare pe durata unui termen de încercare de 4 ani şi 3 luni stabilit potrivit art. 862 alin. 1 din Codul penal.

Potrivit art. 863 alin. 1 din Codul penal pe durata termenului de încercare condamnatul va trebui să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Mureş;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă;

Potrivit art. 863 alin. 3 condamnatul va trebui să respecte pe durata aceluiaşi termen de încercare următoarea obligaţie:

a) să nu intre în legătură cu următoarele persoane: co-inculpatul din prezenta cauză B.A. şi cu martori Breja Mircea Raul şi Makkai Szilard, precum şi cu orice persoană care are ca preocupări operaţiuni interzise cu droguri de orice natură.

Potrivit art. 863 alin. 4 din Codul penal, supravegherea executării obligaţiilor stabilite de instanţă se va face de Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Mureş.

În baza art. 359 alin. 1 din Codul de procedură penală se va atrage atenţia inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei prevăzute de art. 864 din Codul penal.

În baza art. 71 alin. 5 din Codul penal, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii se va suspenda şi executarea pedepsei accesorii stabilite. 

În temeiul art. 350 alin. 3 litera b din Codul de procedură penală dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 9 din data de 12 octombrie 2012 a Tribunalului Harghita.

În baza art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76/2008, va dispune prelevarea probelor biologice de la cei doi inculpaţi în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J.

În baza art. 118 alin. 1 litera b din Codul penal şi a art. 118 din Codul penal coroborat cu art. 17 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, se va dispune confiscarea specială a:

- două telefoane mobile, unul marca IPHONE de culoare neagră cu o cartelă ORANGE cu numărul de telefon 0749-950879, ridicat de la inculpatul F.J.C. şi celălalt marca Nokia de culoare neagră cu cartelă ORANGE cu numărul de telefon 0744-855386, ridicat de la inculpatul B.A., ambele aflate la grefa Tribunalului Mureş.

- cantităţii de substanţe stupefiante ridicate de la inculpaţi şi rămase în urma constatărilor tehnico-ştiinţifice efectuate.

În temeiul art. 191 alin. 2 din Codul de procedură penală, inculpaţii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză, în cuantum total de 3.160 lei, din care suma de 3.000 lei provine din faza de urmărire penală, după cum urmează;

- pe inculpatul B.A. la plata sumei de 1.530 lei.

- pe inculpatul F.J.C. la plata sumei de 1.630 lei .

Sumele de 1.800 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţi în cursul urmăririi penale, şi 100 lei reprezentând onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul F.J.C. în cursul judecăţii, se vor plăti din fondurile Ministerului Justiţiei, prima în contul Baroului Harghita, iar a doua în contul Baroului Mureş.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E:

I. În baza art. 334 din Codul de procedură penală, schimbă încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului F.J.C., respectiv din infracţiunile de:

- trafic de droguri de risc – prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000.

- deţinere, fără drept, de droguri de risc, în vederea consumului propriu – prevăzută şi pedepsită de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000,

ambele cu aplicarea art. 33 litera a din Codul penal.

în infracţiunile de:

- trafic de droguri de risc – prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu reţinerea art. 16 din Legea nr. 143/2000;

- deţinere, fără drept, de droguri de risc, în vederea consumului propriu – prevăzută şi pedepsită de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu reţinerea art. 16 din Legea nr. 143/2000,

ambele cu aplicarea art. 33 litera a din Codul penal.

II. În baza art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 3201 alin. 7 din Codul de procedură penală şi cu reţinerea art. 74 alin. 1 litera a din Codul penal şi a art. 76 alin. 1 litera d din Codul penal, condamnă pe inculpatul B.A. (fiul lui Ferenc şi Anna, născut la data de 20 august 1988 în Tg-Mureş, domiciliat în Tg-Mureş, str. Nicolae Bălcescu, nr. 8 C, ap. 42, jud. Mureş, CNP 1880820260036, în prezent deţinut în Penitenciarul Tg-Mureş) la pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri risc.

În baza art. 88 din Codul penal, deduce din durata pedepsei aplicate inculpatului durata reţinerii şi a arestării preventive din data de 11 octombrie 2012 până la data de 19 decembrie 2012.

În baza şi în condiţiile art. 71 alin. 2 din Codul penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 literele a, teza a II-a şi b din Codul penal, ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 861 alin. 1 din Codul penal, suspendă sub supraveghere executarea pedepsei de 1 an şi 2 luni închisoare pe durata unui termen de încercare de 4 ani şi 2 luni stabilit potrivit art. 862 alin. 1 din Codul penal.

Potrivit art. 863 alin. 1 din Codul penal pe durata termenului de încercare condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Mureş;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă;

Potrivit art. 863 alin. 3 condamnatul trebuie să respecte pe durata aceluiaşi termen de încercare următoarea obligaţie:

a) să nu intre în legătură cu următoarele persoane: co-inculpatul din prezenta cauză F.J.C. şi cu martori Breja Mircea Raul şi Makkai Szilard, precum şi cu orice persoană care are ca preocupări operaţiuni interzise cu droguri de orice natură.

Potrivit art. 863 alin. 4 din Codul penal, supravegherea executării obligaţiilor stabilite de instanţă se face de Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Mureş.

În baza art. 359 alin. 1 din Codul de procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei prevăzute de art. 864 din Codul penal.

În baza art. 71 alin. 5 din Codul penal, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepsei accesorii stabilite. 

În temeiul art. 350 alin. 3 litera b din Codul de procedură penală dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 8 din data de 12 octombrie 2012 a Tribunalului Harghita.

III. În baza art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000 şi a art. 3201 alin. 7 din Codul de procedură penală, condamnă pe inculpatul F.J.C. (fiul lui Jozsef şi Anna-Ibolya, născut la data de 24 mai 1987 în Tg-Mureş, domiciliat în Tg-Mureş, str. Hunedoara, nr. 21, ap. 59, jud. Mureş, CNP 1870524260021, în prezent deţinut în Penitenciarul Tg-Mureş) la pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri risc.

În baza art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000 şi a art. 3201 alin. 7 din Codul de procedură penală, condamnă pe acelaşi inculpat F.J.C. la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de consum, fără drept, de droguri de risc.

În baza art. 33 litera a şi a art. 34 litera b din Codul penal, inculpatul F.J.C. va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an şi 3 luni închisoare.

În baza art. 88 din Codul penal, deduce din durata pedepsei aplicate inculpatului durata reţinerii şi a arestării preventive din data de 11 octombrie 2012 până la data de 19 decembrie 2012.

În baza şi în condiţiile art. 71 alin. 2 din Codul penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 literele a, teza a II-a şi b din Codul penal, ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 861 alin. 1 şi 2 din Codul penal, suspendă sub supraveghere executarea pedepsei de 1 an şi 3 luni închisoare pe durata unui termen de încercare de 4 ani şi 3 luni stabilit potrivit art. 862 alin. 1 din Codul penal.

Potrivit art. 863 alin. 1 din Codul penal pe durata termenului de încercare condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Mureş;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă;

Potrivit art. 863 alin. 3 condamnatul trebuie să respecte pe durata aceluiaşi termen de încercare următoarea obligaţie:

a) să nu intre în legătură cu următoarele persoane: co-inculpatul din prezenta cauză B.A. şi cu martori Breja Mircea Raul şi Makkai Szilard, precum şi cu orice persoană care are ca preocupări operaţiuni interzise cu droguri de orice natură.

Potrivit art. 863 alin. 4 din Codul penal, supravegherea executării obligaţiilor stabilite de instanţă se face de Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Mureş.

În baza art. 359 alin. 1 din Codul de procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei prevăzute de art. 864 din Codul penal.

În baza art. 71 alin. 5 din Codul penal, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepsei accesorii stabilite. 

În temeiul art. 350 alin. 3 litera b din Codul de procedură penală dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 9 din data de 12 octombrie 2012 a Tribunalului Harghita.

IV. În baza art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76/2008, dispune prelevarea probelor biologice de la cei doi inculpaţi în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J.

V. În baza art. 118 alin. 1 litera b din Codul penal şi a art. 118 din Codul penal coroborat cu art. 17 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, dispune confiscarea specială a:

- două telefoane mobile, unul marca IPHONE de culoare neagră cu o cartelă ORANGE cu numărul de telefon 0749-950879, ridicat de la inculpatul F.J.C. şi celălalt marca Nokia de culoare neagră cu cartelă ORANGE cu numărul de telefon 0744-855386, ridicat de la inculpatul B.A., ambele aflate la grefa Tribunalului Mureş.

- cantităţii de substanţe stupefiante ridicate de la inculpaţi şi rămase în urma constatărilor tehnico-ştiinţifice efectuate.

În temeiul art. 191 alin. 2 din Codul de procedură penală, obligă inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză, în cuantum total de 3.160 lei, din care suma de 3.000 lei provine din faza de urmărire penală, după cum urmează;

- pe inculpatul B.A. la plata sumei de 1.530 lei.

- pe inculpatul F.J.C. la plata sumei de 1.630 lei .

Sumele de 1.800 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţi în cursul urmăririi penale, şi 100 lei reprezentând onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul F.J.C. în cursul judecăţii, se vor plăti din fondurile Ministerului Justiţiei, prima în contul Baroului Harghita, iar a doua în contul Baroului Mureş.

Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare pentru inculpaţi şi de la pronunţare pentru procuror.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 19 decembrie 2012.