Ordonanta presedentiala

Dosar nr. 256/89/2015

R O M Â N I A

TRIBUNALUL VASLUI

SECŢIA CIVILĂ

Sentinţă civilă Nr. 363/2015

Şedinţa publică de la 12 Februarie 2015

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE

Asistent judiciar

Asistent judiciar

Grefier

Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamantul T L, în contradictoriu cu pârâta SC S C SA VASLUI – prin LICHIDATOR JUDICIAR E C IPURL HUŞI,  având ca obiect ordonanţă preşedinţială - suspendare provizorie.

…………………………………………………………………………….

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 06.02.2015, sub nr.256/89/2015, reclamantul T L a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC S C SA VASLUI – prin LICHIDATOR JUDICIAR, ca instanţa să dispună, prin ordonanţă preşedinţială, măsura suspendării provizorii a efectelor Deciziei nr. /28.01.2015 de desfacere a contractului său de muncă.

………………………………………………………………………………...

Analizând cererea formulată prin prisma dispoziţiilor legale incidente, instanţa reţine că aceasta este inadmisibilă, pentru considerentele ce succed:

În fapt, prin Decizia nr. /28.01.2015 a fost desfăcut contractul individual de muncă al reclamantului, începând cu data de 19.02.2015. La data de 06.02.2015, reclamantul a formulat la Tribunalul Vaslui contestaţie împotriva deciziei de concediere, prin care a solicitat totodată să se dispună suspendarea efectelor deciziei până la soluţionarea acesteia.

În drept, cu titlu preliminar, Tribunalul notează că procedura ordonanţei preşedinţiale este o procedură specială prin care se pot lua măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. Această procedură este reglementată de prevederile art.996-1001 CPC.

Ordonanţa preşedinţială nu trebuie confundată cu suspendarea provizorie admisă în dreptul procesual român numai cu privire la executarea silită, reglementarea specială fiind cuprinsă la art.718 alin.(7) CPC. Faptul că pe calea ordonanţei preşedinţiale se poate solicita, de principiu, inclusiv suspendarea efectelor unei decizii, ca măsură provizorie, este distinct de suspendarea provizorie.

În continuare, instanţa reţine că, potrivit art.996 CPC, pentru a fi admisibilă, o cerere de ordonanţă preşedinţială trebuie să întrunească, cumulativ, patru condiţii:

a)aparenţa dreptului;

b)caracterul provizoriu al măsurii;

c)existenţa unor cazuri grabnice;

d)neprejudecarea fondului.

a) În ceea ce priveşte prima cerinţă, dreptul a cărui protecţie juridică o solicită reclamantul este, în esenţă, cel al păstrării locului actual de muncă, în condiţiile în care s-a dispus încetarea raporturilor contractuale de muncă de către lichidatorul judiciar al angajatorului. Acest drept are a fi valorificat prin formularea contestaţiei împotriva deciziei de concediere, care face obiectul dosarului de fond.

În materia ordonanţei de plată, existenţa dreptului are o particularitate deosebită, dat fiind caracterul provizoriu al măsurilor ce pot fi luate de instanţă. Instanţa este obligată să verifice „aparenţa” dreptului, care este o noţiune distinctă de „drept”, ceea ce presupune un examen sumar al cauzei.

În speţă, aparenţa dreptului nu funcţionează în favoarea reclamantului. Nu se poate reţine că prin decizia contestată s-a adus o vătămare gravă dreptului la muncă, întrucât atributele specifice ale libertăţii muncii, ca principiu fundamental consacrat de art.41 din Constituţie, sunt reglementate expres şi privesc libertatea alegerii locului de muncă şi a profesiei, meseriei sau activităţii, precum şi libertatea fiecărei persoane de a hotărî dacă îşi exercită sau nu dreptul la muncă (art.3 Codul muncii).

Garantarea dreptului la muncă presupune asigurarea unor garanţii juridice privind pregătirea profesională şi protecţia socială, iar nu garantarea locului de muncă.

Posibilitatea păstrării de către reclamant a locului anterior de muncă poate fi valorificată numai în urma anulării de către instanţă a însăşi deciziei de concediere, în urma analizei legalităţii şi temeiniciei acesteia, decizia beneficiind de o prezumţie relativă de validitate formală până la soluţionarea fondului, situaţie în care „aparenţa dreptului” operează în favoarea pârâtei, dreptul de a emite decizii de concediere fiindu-i recunoscut prin lege (art.58 Codul muncii pentru angajator, art.86 alin.(6) din Legea nr.85/2006 pentru lichidatorul judiciar).

b) Cu privire la caracterul provizoriu al măsurii, instanţa precizează că termenul provizoriu, cu antonimul definitiv, are o dublă semnificaţie în materia ordonanţei preşedinţiale: pe de o parte, se referă la conţinutul reversibil al măsurii suspendării efectelor deciziei de concediere, situaţie în care, pe calea ordonanţei preşedinţiale nu se pot lua măsuri a căror executare nu ar face posibilă restabilirea situaţiei de fapt; pe de altă parte, se referă la durata limitată temporar a măsurii.

În acest context, instanţa notează că, având în vedere că reclamantul a înregistrat la data de 06.02.2015, pe rolul Tribunalului Vaslui, contestaţia formulată împotriva deciziei de concediere, înseamnă că actul i-a fost deja comunicat, situaţie în care, conform art.77 Codul muncii, decizia şi-a produs efectul sub aspectul măsurii luate, intrând în circuitul civil, în prezent aflându-se în derulare termenul de preaviz acordat. Pe durata termenului de preaviz, reclamantul îşi exercită dreptul la muncă şi la remuneraţie.

Efectele deciziei de concediere au, aşadar, în vedere încetarea raporturilor contractuale de muncă. Acordarea termenului de preaviz reprezintă o chestiune distinctă de efectele deciziei în sine. Iar suspendarea termenului de preaviz este expres reglementată de prevederile art.75 alin.(3) Codul muncii.

Suspendarea efectelor deciziei de concediere, pe calea ordonanţei preşedinţiale, până la soluţionarea cererii de suspendare a efectelor aceleiaşi decizii solicitată până la soluţionarea contestaţiei (obiectele dosarului de fond), ar conduce, în optica reclamantului, atât la reluarea raporturilor contractuale de muncă, automat, începând cu data de 19.02.2015, dată prevăzută în decizie pentru încetarea acestora, cât şi la continuarea acestora pe parcursul soluţionării dosarului de fond (aflat în momentul de faţă în procedura prealabilă prevăzută de art.201 alin.(1) CPC).

Or, în opinia instanţei, această măsură a suspendării nu poate avea caracter reversibil, în accepţiunea art.996 alin.(1) CPC. Deşi, de principiu, ar fi posibilă restituirea salariilor încasate în acest interval, nu ar fi posibilă restituirea muncii prestate de reclamant, aceasta însemnând, din punct de vedere juridic, o repunere în situaţia anterioară de fapt, in integrum.

c) Referitor al cerinţa urgenţei, legea prevede două situaţii în care instanţa poate aprecia existenţa acesteia, şi anume: păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere şi prevenirea unei pagube care nu s-ar putea repara altfel.

Aşa cum instanţa a arătat anterior, dreptul la muncă al reclamantului nu este afectat prin emiterea deciziei de concediere. În ceea ce priveşte dreptul invocat de reclamant, de a-şi păstra locul de muncă la aceeaşi societate, precum şi posibilitatea producerii unei pagube constând în neîncasarea salariului sau a altor drepturi băneşti, Tribunalul apreciază că, în lumina prevederilor art.80 alin.(1) şi (2) din Codul muncii, anularea concedierii are ca efect despăgubirea corespunzătoare a salariatului pentru toată perioada în care decizia a produs efecte, şi, la cerere, reintegrarea sa pe funcţia anterior deţinută.

În consecinţă, nu se poate considera că dreptul la muncă s-ar păgubi prin întârziere sau că paguba produsă nu ar mai putea fi acoperită. Pe de altă parte, aşa cum s-a menţionat anterior, pe durata termenului de preaviz, reclamantul este îndreptăţit la plata salariului.

d) Suspendarea efectelor deciziei de concediere, cu consecinţele arătate, ar conduce implicit la o anulare temporară a acesteia. În aceste condiţii, instanţa apreciază că obiectul cererii de ordonanţă şi situaţia de fapt invocată nu permit respectarea exigenţei neprejudecării fondului. Condiţia neprejudecării fondului limitează judecata în cererea de ordonanţă doar la verificarea aparenţei dreptului afirmat de reclamant.

Drept pentru care, constatând neîntrunite cerinţele de admisibilitate prevăzute de art.996 CPC, Tribunalul va respinge cererea de ordonanţă preşedinţială, ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge cererea formulată de reclamantul T L, în contradictoriu cu pârâta SC S C SA VASLUI – prin LICHIDATOR JUDICIAR ca inadmisibilă.

Cu apel în termen de 5 zile de la pronunţare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Vaslui.

Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Februarie 2015.

Domenii speta

Spete similare