Anulare act

Sentinţă civilă 2536 din 15.12.2011


Dosar nr. 2322/89/2011litigiu muncă

R O M Â N I A

TRIBUNALUL VASLUI

SECŢIA CIVILĂ

SENTINŢA CIVILĂ Nr. 2536/2011

Şedinţa publică de la 15 Decembrie 2011

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE

Asistent judiciar

Asistent judiciar

Grefier

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe contestatorul AA –C, în contradictoriu cu intimatul INSTITUŢIA PREFECTULUI JUDEŢULUI VASLUI, având ca obiect litigiu de muncă - anulare act.

INSTANŢA DE JUDECATĂ

Asupra cauzei civile de faţă;

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 2322/89/2011, contestatorul AC.A-C, a formulat contestaţie împotriva Ordinului nr. 239/06.07.2011 emis de Instituţia Prefectului judeţului Vaslui, prin care s-a dispus încetarea contractului individual de munca, ca urmare a desfiinţării locului de munca, solicitând anularea acestuia, repunerea părţilor în situaţia anterioară, obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, pana la data reintegrării efective, in temeiul art. 78 alin 1 teza a Il-a din Legea nr. 53/2003, obligarea intimatei la plata daunelor morale in cuantum de 10.000 lei. Cu cheltuieli de judecată.

……………………………………………………………………………………

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa de judecată reţine următoarele:

Contestatorul a fost angajatul intimatei începând cu data de 01.08.2007 îndeplinind funcţia de analist programator ajutor III în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Vaslui.

Temeiul de drept al angajării acestuia l-a constituit Legea nr. 53/2003, Codul muncii şi, prin urmare, analizarea încetării contractului individual de muncă va fi făcută din perspectiva dispoziţiilor legale cuprinse în Codul muncii şi dispoziţiilor cuprinse în actele normative speciale ce vizează categoria personalului încadrat în baza unui contract individual de muncă..

Prin H.G. nr.1767/2004 a fost aprobat modul de organizare şi funcţionare a serviciilor publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor.

În cadrul acestor servicii există personal angajat supus unor reglementări distincte personalul serviciilor publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor este constituit din poliţişti, funcţionari publici şi personal contractual, pentru fiecare din această categorie aplicându-se dispoziţii speciale.

În ceea ce priveşte categoria de personal din care face parte contestatorul, potrivit dispoziţiilor art. 47, lit. a din O.M.A.I. prefecţii aprobă angajarea, modificarea, suspendarea si incetarea raporturilor de munca ale personalului contractual, in condiţiile legii. Sintagma ”în condiţiile legii” trebuie raportată  la calitatea contestatorului de personal contractual căruia i se aplică dispoziţiile Codului muncii.  După cum se observă art. 47 se referă în mod expres la personalul contractual, condiţiile legii fiind cele din cuprinsul Codului muncii.

Chiar şi admiţând punctul de vedere al contestatorului se reţine că prin adresa cu nr. 2548/14.04.2011 D.R.P.C.I.V  solicită Instituţiei Prefectului  - Judeţul Vaslui, evaluarea prevederilor statului de organizare al instituţiei şi întocmirea listei cu postul ce urmează a fi radiat.

Urmare a acestei adrese se comunică D.R.P.C.I.V că propunerea intimatei vizează postul de personal contractual de analist programator ajutor III – I A - poziţia 11.

În situaţia dată  chiar D.R.P.C.I.V a fost cea care a solicitat reducerea de personal, urmată prin aprobarea noii organigrame, existenţa avizului pentru suprimarea postului fiind dincolo de orice dubiu.

Faţă de aspectele reţinute, această critică a contestatorului va fi respinsă ca fiind neîntemeiată.

O altă critică a contestatorului vizează omisiunea intimatei de a organiza examenul pentru departajare în vederea numirii în funcţie a personalului ca urmare a aplicării măsurilor de reorganizare instituţională a M.A.I. , conform dispoziţiilor  Ordinului 129/23.06.2011.

Chiar din preambulul acestui ordin se reţine că aceasta este emis în vederea aplicării prevederilor art. 100, alin. 3 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici. După cum s-a reţinut, contestatorul nu face parte din categoria funcţionarilor publici, pentru a-i fi aplicate aceste prevederi, acesta a fost angajat în baza unui contract individual de muncă, procedura de selecţie fiind cea prevăzută de dispoziţiile Codului muncii.

Prin urmare şi această critică va fi respinsă ca fiind neîntemeiată.

Că în cauză a avut loc desfiinţarea locului de muncă ocupat de contestator este evident, acest aspect rezultând atât din susţinerile contestatorului, care critică  faptul că nu a fost respectată procedura organizării examenului  şi i s-a adus atingere dreptului la egalitate de şanse şi tratament cât şi din  adresa cu nr. 8183 din 23.09.2011 prin care intimata confirmă suprimarea postului deţinut de contestator din organigramă.

Ca tehnică folosită de intimată trebuie observat că mai întâi s-a hotărât desfiinţarea postului, prin nominalizarea  denumirii funcţiei şi a numărului poziţiei din stat şi ulterior, din cele trei posturi de aceeaşi natură s-a procedat la concedierea contestatorului.

Selecţia contestatorului s-a realizat în urma unei analize obiective efectuate de şeful serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Vaslui. În referatul nr. F/3342/14.04.2011 acesta realizează o analiză de ansamblu a serviciului pe care îl conduce, în final propunând pentru concediere persoana aflată la poziţia nr. 11, arătând că este singura care nu realizează şi alte atribuţii suplimentare în mod constant.

Aşadar, nu poate fi vorba în cauză despre o discriminare pe motive sociale a contestatorului, selecţia vizând strict motive de ordin profesional.

În ceea ce priveşte daunele morale solicitate se reţine că întrunirea cumulativă a tuturor  condiţiilor răspunderii civile delictuale trebuie dovedită de cel ce se pretinde prejudiciate. Contestatorul trebuia să dovedească, în condiţiile art. 1169 Cod civil existenţa unor consecinţe negative ca urmare a comiterii faptei intimatei.

Cum nu se poate reţine nici fapta ilicită, instanţa apreciind că măsura luată este legală şi temeinică, şi acest capăt de cerere va fi respins ca fiind neîntemeiat.

Având în vedere aceste considerente, văzând că în cauză nu sunt incidente motive care să atragă nelegalitatea sau netemeinicia măsurii dispuse,  instanţa de judecată urmează a respinge contestaţia împotriva Ordinului nr. 239/06.07.2011 emis de intimată Instituţia Prefectului - judeţului Vaslui.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Respinge contestaţia formulată de contestatorul AAC în contradictoriu cu intimata Instituţia Prefectului Judeţului Vaslui,.

Definitivă.

Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15 Decembrie 2011.

Preşedinte,Grefier,

Asistenţi judiciari,

Domenii speta