Fond Funciar

Hotărâre 781 din 23.06.2015


Dosar nr. 411/308/2012

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA SIGHIŞOARA

CIVIL

SENTINŢA CIVILĂ NR. 781/2015

Şedinţa publică de la 23 Iunie 2015

Completul compus din:

PREŞEDINTE Liliana Misirgic

Grefier Daniela Ciulea

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta M.E.V. şi pe pârâtele COMISIA LOCALĂ PENTRU APLICAREA LEGILOR FONDULUI FUNCIAR D., COMISIA JUDEŢEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR MUREŞ, având ca obiect fond funciar.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică cu ocazia pronunţării nu se prezintă nimeni.

Procedura legal îndeplinită.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 18 iunie 2015, susţinerile şi concluziile părţilor fiind consemnate în încheierea din acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentinţă, când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru 23 iunie 2015, când s-a pronunţat prezenta.

INSTANŢA

Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul acestei instanţe, aleatoriu, în sistem informatizat, sub nr. de dosar 411/308/2012, la data de 21.02.2012, reclamanta M.E.V. a chemat în judecată pe pârâtele Comisia locală D. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor şi Comisia judeţeană Mureş pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, solicitând ca instanţa, în baza art. 8 şi art. 9 din Legea 18/1991, să oblige pe pârâte la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor ce au aparţinut defunctului D.I., tatăl său, decedat la 29 ianuarie 1981, pe vechile amplasamente.

În considerentele acţiunii s-a învederat de către reclamantă că, de mai mult timp depune eforturi pentru a intra în posesia terenurilor care i se cuvin de drept după defunctul D.I., tatăl său, care, conform Adresei 5548/6.10.2011 a Primăriei D., figurează în Registrul Reformei agrare din 1945 la poziţia nr. 54 în localitatea C., cu suprafaţa de 5 ha teren, din care 1,15 ha fânaţ, nr. top 915/9, în zona Crinivenchi, 2,37 ha fânaţe, 0,07 ha arabil, cu nr. top 1791/9 în zona Fânaţe şi 0,58 ha fânaţ cu nr. top 2788/4 în Zapodia dulcelui, confirmarea acestor suprafeţe primind-o după mai multe cereri formulate la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, la Instituţia Prefectului şi Comisia locală pentru aplicarea legilor fondului funciar. S-a mai arătat că,din răspunsul la petiţiile formulate, a reieşit că se vrea reconstituirea dreptului de proprietate după defunctul D.I., pe alte amplasamente, deoarece pe vechile amplasamente ar exista acte de reconstituire eliberate în baza unor cereri formulate de persoane care nu sunt îndreptăţite, neavând calitate de moştenitori, fiind încălcate astfel prevederile legilor fondului funciar.

În drept s-au invocat, prin cererea formulată, prevederile art. 8 şi art. 9 din Legea 18/1991.

La acţiunea formulată s-au anexat de către reclamantă, în copie, următoarele înscrisuri:  certificate de deces privind pe D.I. şi D.E., Adresa 5548/6.10.2011 a Comunei D., Adresa 3819/2011, Adresa 12620/SIV/A /2011, Adresa 14480/SIV/A/2011 ale Instituţiei Prefectului Judeţului Mureş, Adresa 14480/SIV/A/2011, Cerere nr. 257/5 aprilie 2011 adresată Primăriei comunei D. (filele 4 - 11 din dosar).

Intimata Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Mureş, prin întâmpinarea depusă(filele 19-40 din dosar), a invocat excepţiile inadmisibilităţii acţiunii şi lipsa calităţii procesuale pasive a acestei pârâte în cauză. În fapt, aceeaşi pârâtă a arătat că în arhiva acestei instituţii a fost identificată cererea nr. 257/05.04.1991 formulată de către Lăcătuş Nina, în baza legii 18/1991, în calitate de moştenitoare a defuncţilor Diţia Ioan şi Vera, pentru suprafaţa de 2 ha teren, aceştia figurând în Registrul Reformei agrare din 1975 al localităţii C., la poziţia 54, cu suprafaţa de teren de 5 ha, iar din corespondenţa purtată cu Primăria com. D. a reieşit faptul că cei doi au fost validaţi în anexa 50, poziţia 71 – C., cu suprafaţa de 2 ha, în favoarea moştenitoarei D.E..

De către aceeaşi comisie pârâtă s-au depus la dosar, în probaţiune, odată cu întâmpinarea, următoarele înscrisuri: Cererea nr. 257/05.04.1991 formulată de către Lăcătuş Nina, certificat de naştere şi căsătorie privind pe aceasta, Tabel nominal cu moştenitorii cooperatorilor decedaţi, Hotărârea nr. 376L din 18.07.2001  Comisiei judeţene pentru aplicarea legilor fondului funciar Mureş, Adresa nr. 7651/DIII/CIII/2 august 2001, Adresa nr. 946/2001 a Comisiei locale D. pentru aplicarea Legii 1/2000, cererea formulată de D.E. către Primăria D., Adeverinţa nr. 249/12.04.2000 eliberată de Primăria D., acte de stare civilă privind pe D.I. şi D.V., declaraţia numitei Lăcătuş Nina, Anexa 50 reprezentând Tabel nominal privind persoanele cărora nu le-a fost reconstituit dreptul de proprietate(filele 22-40 din dosar). 

De asemenea, de către comisia locală pârâtă, s-au remis, la cererea instanţei, înscrisuri privind cererea de înscriere în CAP a defuncţilor D.I. şi Vera şi înscrisurile ce fac dovada calităţii de moştenitor a numitei Lăcătuş Nina, ca şi privind situaţia amplasamentelor libere de pe raza comunei D., iar de către reclamantă s-au depus acte de stare civilă privind pe cei doi defuncţi D.I. şi D.V., în formă lizibilă.

În cauză s-a efectuat, la cererea reclamantei, expertiză judiciară specialitatea topometrie, de către expert Pârvu Aurel(filele 279-300 din dosar).

Pe baza înscrisurilor de la dosarul cauzei, se constată şi se reţin următoarele de către instanţă:

 La data de 30 ianuarie 1998, reclamanta a formulat cererea înregistrată sub nr. 170, adresată Comisiei locale de fond funciar din cadrul Primăriei D., prin care a solicitat să i se reconstituie dreptul de proprietate după D.I. şi D.V., în calitate de fiică, în baza Legii 18/1991, pentru suprafaţa de 5 ha teren aflat pe teritoriul localităţii C..

Prin adresa nr. 5548 din data de 6 octombrie 2011 a comunei D. i s-a comunicat reclamantei că, din verificările efectuate în arhivele instituţiei, în registrul Reformei agrare din 1945 al localităţii C., la poziţia 54, figurează D.I. cu suprafaţa de 5 ha teren, din care 1,15 ha fânaţ, nr. top 915/9, în zona Crinivenchi, 2,37 ha arabil cu nr. top 1461/2 în zona Ciorănel, o,83 ha arabil cu nr. top 1692/11 în zona Fânaţe, 0,07 ha arabil, cu nr. top 1791/9 în zona Fânaţe şi 0,58 ha fânaţ cu nr. top 2788/4 în Zapodia Dulcelui, însă aceste terenuri au fost expropriate de la cetăţeni de etnie germană, şi că deşi suprafeţele de teren s-au validat în anul 1992, reclamanta M.E.V. s-a prezentat pentru a fi pusă în posesie în anul 2010, iar amplasamentul pus la dispoziţia acesteia în parcela Ciorănel, în suprafaţă de 5 ha, pentru care urma să se elibereze şi titlu de proprietate, a fost refuzat de către aceasta(fila 6 din dosar).

Comisia judeţeană pentru aplicarea legilor fondului funciar Mureş, prin întâmpinare a invocat excepţiile inadmisibilităţii acţiunii şi cea a lipsei calităţii procesuale pasive în proces, iar de către instanţă, din oficiu, s-au invocat excepţiile lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi cea a lipsei interesului procesual al acesteia.

Instanţa este ţinută mai întâi să se pronunţe asupra excepţiilor invocate în cauză, în raport de dispoziţiile art. 137 din vechiul C. de procedură civilă.

Cu privire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată în cauză de către pârâta Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Mureş se reţine de către instanţă că cele invocate în susţinerea acestei excepţii nu echivalează cu finele de neprimire care să poată întemeia soluţia admiterii unei asemenea excepţii iar, pe de altă parte, soluţionarea cererii în baza acestei excepţii ar priva partea de cercetarea pe fond a cererii sale, deci ar putea conduce la încălcarea dreptului acesteia la un proces echitabil. În consecinţă, excepţia se va respinge.

Cu toate că pe parcursul judecăţii s-au invocat din oficiu excepţiile lipsei de obiect a acţiunii şi a interesului procesual, în urma probatoriului administrat a rezultat că aceste excepţii nu sunt întemeiate, reclamanta justificând aceste cerinţe de exercitare a acţiunii civile cu calitatea sa de succesoare a persoanei care a formulat cererea de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor şi a probat aceste elemente cu înscrisurile depuse în cauză, care fac  dovada cererilor pentru reconstituirea dreptului de proprietate formulate de antecesori şi a calităţii reclamantei de moştenitoare a acestora. Prin urmare şi aceste excepţii, apărând ca nefondate, urmează să fie respinse de către instanţă (f. 221, 227, 241 din dosar).

Raportat la natura şi obiectul acţiunii, corelate cu atribuţiile comisiei judeţene în materia fondului funciar, aşa cum acestea sunt reglementate prin disp. art. 51 din Legea nr. 18/1991 şi art. 4 din HG 890/2005, se constată însă că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Mureş, invocată de către această parte în cauză, este întemeiată, astfel că va fi admisă cu consecinţa respingerii acţiunii în contradictoriu cu pârâta menţionată din aceste considerente.

În ce priveşte fondul raportului juridic dedus judecăţii, se constată şi se reţin următoarele:

Prin acţiunea formulată în prezenta cauză reclamanta urmăreşte să i se recunoască dreptul de proprietate în materia fondului funciar după antecesorii D.I. şi D.V..

Conform certificatelor de stare civilă, reclamanta M.E.V. este fiica defuncţilor D.I. decedat 29.01.1981 ( cu părinţii D.I. şi D.V.) şi D.V. decedată 06.07.2004 (f. 4, 5 din dosar).

La data de 30.01.1998 mama reclamantei D.E. a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate cu privire la suprafaţa de 5 ha teren (f. 29 din dosar).

Se justifică calitatea de succesoare a acesteia la masa succesorală a defunctului său soţ D.I. d. 29.01.1981, care, la rândul său, are calitatea de succesor la masa succesorală după părinţii săi D.I. şi D.V., acţionând regulile retransmiterii succesorale, conform art. 650 şi urm. VCC coroborate cu cele ale art. 13 din Legea 18/1991 R.

Conform Adeverinţei nr. 1249/12.04.2000 emisă de către Primăria com. D. (f. 30 din dosar)  D.I. şi D.V. au intrat în CAP C. cu suprafaţa de 5,00 ha teren agricol , din care 3, 27 ha teren arabil şi 1,73 ha fâneţe.

După aceiaşi antecesori ai reclamantei, bunicii paterni D.I. şi D.V., a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate şi numita Lăcătuş Nina (f. 22 din dosar).

Cu toate că referitor la aceasta nu s-au depus în dosarul întocmit în baza cererii ei de reconstituire a dreptului de proprietate, acte de stare civilă din care să rezulte calitatea acesteia de copil înfiat al defuncţilor D.I. şi D.V., nu s-a emis de către comisia judeţeană vreun act de invalidare sau revocare a actelor de reconstituire a dreptului de proprietate recunoscute acesteia şi nici în prezenta cauză nu s-a cerut, în contradictoriu cu titulara menţionată sau succesorii acesteia în situaţia în care nu mai este în viaţă, constatarea nulităţii absolute sau anularea acestor acte deşi aceasta ar apărea ca persoană neîndreptăţită la reconstituire neavând calitatea de succesoare a defuncţilor menţionaţi. În aceste condiţii, suprafaţa de  2 ha teren cu privire la care s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea acesteia nu poate face obiectul prezentei cauze, însă nici nu poate să nege dreptul reclamantei la reconstituirea dreptului de proprietate asupra întregii suprafeţe de 5 ha teren deţinute de către antecesorii săi.

Conform celor consemnate în cuprinsul adresei nr. 3819/SIV/A /DOS. 9/25.03.2011 a comisiei judeţene, rezultă că, prin HCJ nr. 376/L/18.07.2001, s-a validat suprafaţa de 2 ha teren , după defuncţii D.I. şi D.V., în favoarea mamei reclamantei din prezenta cauză, defuncta D.E., care a fost înscrisă în această suprafaţă în anexa nr. 50, poz. 81 C. (f 7 din dosar).

Comisia locală pârâtă nu a îndeplinit obligaţiile care îi reveneau şi nu a pus-o în posesie efectiv pe reclamantă, sub aceste aspect constatându-se că, deşi apare că reclamanta a semnat două procese – verbale de punere în posesie respectiv pv. nr. 6043/28.10.2011, 2011 care se referă la suprafaţa de 3 ha teren şi p.v. nr. 6044/10/28.10.2011(f. 394, 395 din doar) , rezultă că pv. nr. 6044/2011 pentru suprafaţa de 2 ha teren se referă la titulara Lăcătuş Nina în raport de care reclamanta nu are calitatea de mandatar şi, de altfel, privind un alt titular, acesta nu îi este opozabil,  contrar susţinerilor comisiei locate pârâte din notele scrise din  13 mai 2015 (f. 408 din dosar), astfel că reclamanta în calitate de succesoare a mamei sale D.E., are dreptul să i se recunoască dreptul de proprietate şi cu privire la diferenţa de suprafaţă de 2 ha până la 5 ha cât s-a recunoscut acesteia.

După cum rezultă din cuprinsul raportului de expertiză tehnică specialitatea topometrie întocmit de către expertul tehnic judiciar Parvu Aurel şi aflat la f. 279-301 din dosar, ca şi a răspunsului la obiecţiunile formulate de către reclamantă cu privire al acest raport de expertiză, de la f. 381, 384 din dosar, conform şi poziţiei de acceptare a identificărilor topometrice efectuate de către expert, exprimată de reclamantă (f. 386 din dosar), întrucât punerea în posesia nu mai este posibil a se realiza pe vechile amplasamente decât în zona cu terenuri disponibile reprezentată de T 54 D., iar amplasamentele nou identificate au ţinut seama şi de procesul verbal de punere în posesie nr. 6043/2011, referitor la suprafaţa de 3 ha teren cu care reclamanta a fost pusă în posesie, în urma suprapunerii planului de amplasament peste ortofotoplanul zonei, se va dispune obligarea comisiei locale pârâte să procedeze la reconstituirea şi punerea în posesie şi a suprafeţei de 2 ha teren în baza cererii nr. 170/30.01.1998 în favoarea antecesoarei acestei D.E., pe amplasamentul T 54 D., în perimetrul cuprins între punctele de reper topometrice 1-2-3-4-5-6-1, indicate în cuprinsul raportului de expertiză menţionat şi care face parte integrantă din hotărârea ce se va pronunţa în cauză.

După cum s-a statuat de către CEDO , în caza Ioan c/a României din anul 2008, invocarea de către cei cu atribuţii în materie, a propriei lor culpe cu privire la nepunerea în posesie a unei persoane îndreptăţite, are semnificaţia încălcării prevederilor art. 1 din Protocolul adiţional 1 la convenţie şi poate justifica chiar posibilitatea ca persoana să se adreseze Curţii mai înainte de epuizarea căilor de atac interne, atunci când şi comportamentul autorităţilor stă la baza situaţiei litigioase, neîndeplinind obligaţiile ce le reveneau pentru recunoaşterea dreptului de proprietate în favoarea persoanei îndreptăţite.

Pârâta aflată în culpă procesuală va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, conform art. 274 VCPC, acesta constând din contravaloarea onorariului expertului topometru de 2683 lei achitat de către reclamantă conform înscrisurilor de la f. 305, 307 din dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge  excepţia  inadmisibilităţii  acţiunii  invocată  de  către comisia  judeţeană  pârâtă.

Respinge  excepţiile  lipsei de obiect  a  acţiunii  şi a  interesului  procesual al  reclamantei , invocate  din oficiu.

Admite  excepţia  lipsei  calităţii  procesuale  pasive  invocată de către comisia judeţeană  pârâtă.

Admite în parte acţiunea civilă  precizată  a reclamantei  M.E.V.  - domiciliată în com. Hoghilag, nr. 80, jud. Sibiu, în  contradictoriu  cu  pârâta  COMISIA LOCALĂ  PENTRU  RECONSTITUIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE  PRIVATĂ  ASUPRA TERENURILOR  D.  - cu sediul în com. D., str. Principală, nr. 390, jud. Mureş, şi  în consecinţă:

Dispune  reconstituirea  dreptului  de  proprietate  asupra  diferenţei de suprafaţă  de  2 ha teren , în  baza  cererii  nr.170/30.01.1998  în favoarea  antecesoarei  reclamantei D.E. şi obligă pe pârâtă  să  o pună  în posesie pe reclamantă  şi  cu  privire  la  această  suprafaţă  de teren pe  amplasamentul  T  54  D.  în  perimetrul  marcat  de  punctele  1-2-3-4-5-6-1 conform expertizei  tehnice  specialitatea  topometrie  şi a planului de amplasament  anexă  la  aceasta  ,  întocmite de către expertul  tehnic  judiciar  PÂRVU  AUREL, aflate  la  filele  279-282  din  dosar şi care face  parte integrantă  din  prezenta.

Obligă  pe  pârâta  Comisia  locală  pentru  reconstituirea  dreptului de proprietate privată  asupra  terenurilor  D.  la plata către  reclamantă  a sumei de 2683  lei  cheltuieli de  judecată .

Respinge  pentru  rest  acţiunea  formulată  în contradictoriu  şi  cu  pârâta  Comisia  judeţeană  pentru  reconstituirea  dreptului de proprietate  privată  asupra  terenurilor  Mureş.

Cu  apel  în  15  zile de  la comunicare.

Pronunţată  azi, 23.06.2015, în  şedinţă  publică.

Preşedinte,

Liliana Misirgic

Grefier,

Daniela Ciulea