Litigiu functionari publici

Dosar nr. XXX/40/2015 Legea nr. 188/1999

R O M Â N I A

TRIBUNALUL  BOTOŞANI

SECŢIA A II-A CIVILĂ,  DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV  ŞI FISCAL

SENTINŢA NR. XXX

Şedinţa  publică din data de xx.xx.xxxx

Instanţa compusă din:

PREŞEDINTE  -

Grefier -

Pe rol judecarea acţiunii formulată de reclamantul Sindicatul Sindicatul Liber din Direcţia de Sănătate Publică Botoşani în calitate de reprezentant al Salariaţilor funcţionari publici pentru A. A., C. M., H. C., M. F., M. D. A., N. M. F., A. V., C. S., D. A., I. G. F., M. M., M. A., P. E. D., H. L., U. C., B. A., H. C. M., P. C., în contradictoriu cu pârâţii Direcţia de Sănătate Publică Botoşani şi Ministerul Sănătăţii Bucureşti, având ca obiect litigiu funcţionari publici.

La apelul nominal, făcut în şedinţa publică, se prezintă avocat S. M. A. pentru reclamant şi consilier juridic L. C. pentru pârâta Direcţia de Sănătate Publică Botoşani, lipsă reprezentant legal pentru pârâtul Ministerul Sănătăţii.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de şedinţă, după care:

Reclamantul a depus la dosar o completare la acţiune, instanţa a înmânat un exemplar către reprezentantul pârâtei D.S.P. Botoşani, acesta a arătat că nu solicită termen pentru completarea întâmpinării, potrivit art. 204 din Codul de procedură civilă, apreciind că sunt valabile motivele invocate prin întâmpinare.

Instanţa constată că nu se impune comunicarea unui exemplar de pe această completare la acţiune către pârâtul Ministerul Sănătăţii, având în vedere că prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei acesta a invocat doar excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, fără a face aprecieri asupra fondului cauzei.

Instanţa a invocat din oficiu excepţia inadmisibilităţii acţiunii, justificat de faptul că reclamanţii au solicitat plata de diferenţe salariale, fără a solicita mai întâi anularea dispoziţiilor privind promovarea în grad profesional a acestora, cu stabilirea drepturilor salariale corespunzătoare, ataşate la dosarul cauzei, dând cuvântul părţilor prezente faţă de această excepţie.

Avocatul reclamantului a solicita respingerea excepţiei inadmisibilităţii, arătând că drepturile salariale pretinse prin acţiune reprezintă despăgubiri echivalente cu diferenţele salariale neachitate, conform precizărilor la acţiune depuse la dosar în etapa procedurii scrise.

Consilier juridic L. C. pentru pârâta Direcţia de Sănătate Publică Botoşani, solicită admiterea excepţiei inadmisibilităţii  invocată din oficiu.

T R I B U N A L U L

Asupra acţiunii, de faţă;

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoşani – Secţia a II a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de xx.xx.xxxx, reclamantul Sindicatul Sindicatul Liber din Direcţia de Sănătate Publică Botoşani în calitate de reprezentant al Salariaţilor funcţionari publici pentru A. A., C. M., H. C., M. F., M. D. A., N. M. F., A. V., C. S., D. A., I. G. F., M. M., M. A., P. E. D., S. L., U. C., B. A., H. C. M., P. C., în contradictoriu cu pârâţii Direcţia de Sănătate Publică Botoşani şi Ministerul Sănătăţii Bucureşti,  au solicitat obligarea pârâţilor la plata diferenţelor salariale nete neachitate, rezultate din salariul net efectiv încasat şi salariul net corect calculat, prin raportare la funcţiile similare în plată, ca urmare a promovării în grad profesional superior celui deţinut, astfel:

- A. A. - 10.397 lei pentru perioada 15.04.2013 - 30.01.2015;

- C. M. - 10.397 lei pentru perioada 15.04.2013 - 30.01.2015;

- H. C. - 11.713 lei pentru perioada 15.04.2013 - 30.01.201;

- M. F. - 11.713 lei pentru perioada 15.04.2013 - 30.01.2015;

- M. D. A. - 11.713 lei pentru perioada 15.04.2013 - 30.01.2015;

- N. M. F. - 11.559 lei pentru perioada 15.04.2013 - 30.01.2015

- A. V.- 13.520 lei pentru perioada 8.01.2013 - 30.01.2015;

- C. S. - 11.713 lei pentru perioada 15.04.2013 - 30.01.2015;

- D. A. - 13.520 lei pentru perioada 8.01.2013 - 30.01.2015

- I. G. F. – 10.117 lei pentru perioada 20.11.2013 - 30.01.2015;

- M. M. - 9852 lei pentru perioada 15.04.2013 - 30.01.2015;

- M. A. - 11.713 lei pentru perioada 15.04.2013 - 30.01.2015;

- P. E. D. - 2066 lei pentru perioada 13.08.2014 - 30.01.2015;

- S. L. - 12.155 lei pentru perioada 8.01.2013 - 30.01 .2015;

- U. C. - 10.548 lei pentru perioada 15.04.2013 - 30.01.2015;

- B. A. - 10.191 lei pentru perioada 8.01.2013-  30.01.2015;

- H. C. M. - 563 lei pentru perioada 11.12.2014 -  30.01.2015

- P. C. - 563 lei pentru perioada 11.12.2014 - 30.01.2015;

Totodată, reclamantul a solicitat obligarea pârâţilor la plata de daune interese, precum şi la obligarea Ministerului Sănătăţii la alocarea fondurilor necesare achitării acestor drepturi băneşti, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că:

Funcţionarii publici reprezentaţi de către sindicat în prezenta cauză au fost promovaţi într-un grad superior, observând ulterior că salariile or nu sunt identice cu alte funcţii similare din unitate, având acelaşi grad şi aceleaşi atribuţii de serviciu.

Nu au cunoscut acest fapt decât la data de xx.xx.xxxx, când a solicitat în mod oficial DSP Botoşani comunicarea pentru fiecare salariat a componentelor salariului, pentru anii 2013, 2014 şi 2015.

Astfel, la data de xx.xx.xxxx a solicitat unităţii acordarea diferenţelor salariale, însă pârâta, prin răspunsul comunicat la data de xx.xx.xxxx a arătat că nu sunt aprobate în buget aceste drepturi de natură salariale.

Apreciază reclamantul că salarizarea trebuia să se facă în raport de Legea-cadru nr. 284/2010, respectiv art. 33 alin. 1, că dispoziţii legale referitoare la nivelul de salarizare pentru funcţii similare au fost prevăzute şi prin alte legi de salarizare, respectiv Legea nr. 330/2009, Legea nr. 285/2010, Legea nr. 283/2011, O.U.G. nr. 84/2012, O.U.G. nr. 103/2013 şi O.U.G. nr. 83/2014.

Arată reclamantul că prin art. 5 din Codul Muncii este prevăzut principiul egalităţii de tratament faţă de toţi salariaţii, că acest principiu face obiectul mai multor reglementări naţionale, ale Uniunii Europene şi internaţionale, fiind consacrat prin art. 41 alin. 4 din Constituţia României şi art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 137/2000.

Prin precizările la acţiune depuse la filele 126 – 128 dosar, reclamantul a arătat că obiectul acţiunii constă în obligarea pârâţilor la plata sumelor indicate în acţiunea iniţială cu titlu de despăgubiri echivalente cu diferenţele salariale nete neachitate, iar în ceea ce priveşte temeiul juridic al acţiunii, a statuat asupra faptului că a formulat o acţiune de atragere a răspunderii civile patrimoniale a angajatorului având ca obiect repararea prejudiciului ce i-a fost cauzat prin neplata diferenţelor salariale, conform art. 1530 – 1535 din Codul civil şi art. 253 din Codul Muncii, dispoziţii legale aplicabile în cauză în baza art. 117 din Legea nr. 188/1999.

Pârâtul Ministerul Sănătăţii a depus întâmpinare la dosar prin care a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, motivat de faptul că nu este parte în raportul juridic dedus judecăţii.

Pârâta Direcţia de Sănătate Publică Botoşani  a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, motivat de faptul că salariile funcţionarilor publici din cadrul unităţii s-au calculat conform Legii nr. 284/2010, prin raportare la salariile de bază din decembrie 2009.

Prin răspunsul la întâmpinare, reclamantul a solicitat respingerea excepţiei invocate de Ministerul Sănătăţii, întrucât acesta este ordonator principal de credite, iar în cazul în care acţiunea va fi admisă, pârâtul trebuie să aloce fondurile necesare plăţii drepturilor salariale.

La primul termen de judecată, reclamantul şi-a completat acţiunea, solicitând obligarea pârâtei DSP Botoşani  şi la plata salariilor de bază şi a sporurilor funcţiilor similare aflate în plată la nivelul instituţiei, în conformitate cu art. 1 alin. 5 indice 1 din Legea nr. 71/2015, coroborat cu art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.

În motivarea acestei solicitări, reclamantul a arătat că la data de xx.xx.xxxx s-a adoptat Legea nr. 71/2015, intenţia legiuitorului fiind aceea de a corecta diferenţele salariale în cazul funcţionarilor publici cu funcţii similare, că s-au adresat instituţiei pentru punerea în aplicare a acestei legi, dar a fost refuzat categoric, motiv pentru care s-a adresat instanţei de judecată, care are posibilitatea, în temeiul art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, de a obliga angajatorul să efectueze o anumită operaţiune administrativă.

Având în vedere dispoziţiile art. 204 Cod procedură civilă, instanţa a comunicat reprezentantului pârâtei un exemplar de pe completările la acţiune, însă acesta a arătat că nu solicită termen pentru a-şi completa întâmpinarea, motiv pentru care instanţa a apreciat că nu se impune acordarea unui nou termen de judecată în această situaţie.

Analizând actele şi lucrările dosarului, în ce priveşte acţiunea formulată de către sindicat pentru membrii săi, având calitatea de funcţionari publici, instanţa reţine următoarele:

Drepturile salariale pretinse prin cererea de chemare în judecată de către sindicat, pentru funcţionarii publici angajaţi ai Direcţiei de Sănătate Publică Botoşani, privesc raporturile de serviciu încheiate cu această autoritate publică locală, instanţa de contencios administrativ fiind competentă să soluţioneze acţiunea în raport de disp. art. 109 din Legea nr. 188/1999.

Având în vedere că pârâtul Ministerul Sănătăţii este terţ în raportul juridic litigios dedus judecăţii, instanţa va respinge ca inadmisibilă acţiunea formulată în contradictoriu cu acesta, pentru lipsa calităţii sale procesuale pasive.

Pe fondul cauzei, în ceea ce priveşte acţiunea principală, instanţa constată că reclamanţii solicită obligarea pârâtei la acordarea diferenţelor salariale cuvenite ca urmare a promovării acestora într-un grad profesional superior, pentru perioade cuprinse între anii 2013 – 2015, motivat, în principal, de faptul că există diferenţe salariale la nivelul instituţiei pentru persoane având aceeaşi funcţie şi grad profesional, nefiind respectate dispoziţiile Legii nr. 284/2010 privind salarizarea.

Instanţa constată însă că, raportul generator al conflictului supus judecăţii are natura juridică a raportului de serviciu aşa cum este definit de art. 1 alin. 1 din Legea privind Statutul funcţionarilor publici nr. 188/1999, respectiv priveşte raportul juridic dintre funcţionarul public şi autorităţile şi instituţiile publice ale administraţiei publice centrale şi locale, regimul general fiind stabilit de această lege.

Conform art. 109 din aceeaşi lege, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa instanţelor de contencios administrativ, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe.

Aşa fiind, întrucât textul art. 109 din Legea nr. 188/1999 trimite generic la instanţa de contencios administrativ cu privire la competenţa de soluţionare a cauzelor care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public, trimiterea se socoteşte a fi făcută la toate dispoziţiile corespunzătoare ale Legii nr. 554/2004, cu tot ansamblul de consecinţe, inclusiv în planul procedurii de sesizare şi de judecată a unor astfel de litigii.

Astfel fiind, contenciosul funcţiei publice se diferenţiază semnificativ de contenciosul de drept comun al muncii, chiar dacă raportul juridic de serviciu este un raport juridic atipic de muncă, dat fiind regimul juridic diferit de reglementare sub aspectul dreptului material al celor două raporturi juridice cât şi sub aspect procesual.

Din această perspectivă, pentru a statua dacă instanţa de contencios administrativ a fost legal sesizată cu un conflict ce are la bază un raport juridic de serviciu, nu se urmează regulile specifice din materia de drept comun a jurisdicţiei muncii, ci regulile speciale, specifice, proprii procedurii contenciosului administrativ, dispoziţiile prevăzute de art. 117 din Legea nr. 188/1999, urmând a fi aplicate doar atunci când în Legea contenciosului administrativ – legea specială în materie – nu sunt cuprinse reglementări privind situaţia invocată.

Faţă de aceste principii şi reguli, urmează ca instanţa să cerceteze dacă cererile reclamanţilor  prevăzute în  petitul acţiunii pot constitui obiectul unei acţiuni în contencios administrativ, reţinând următoarele:

Instanţa constată că dreptul pretins încălcat a fost întemeiat pe Legea nr. 285/2010, însă, observă că în baza acestei legi s-au emis dispoziţii de reîncadrare a funcţionarilor publici, cu stabilirea drepturilor salariale cuvenite, dispoziţii care au fost emise succesiv şi în anii următori, în baza legilor de salarizare adoptate ulterior. 

Potrivit art. 7 din Legea nr. 285/2010, legiuitorul a prevăzut că: soluţionarea contestaţiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază care se acordă potrivit prevederilor acestei legi este de competenţa ordonatorilor de credite, contestaţia poate fi depusă în termen de 5 zile de la data luării la cunoştinţă a actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la sediului ordonatorului de credite, aceştia vor soluţiona contestaţiile în 10 zile, iar împotriva măsurilor dispuse persoana nemulţumită se poate adresa instanţei de contencios administrativ în termen de 30 de zile de la data comunicării soluţionării contestaţiei.

Aşa fiind, instanţa reţine că reclamanţii erau obligaţi conform legii, ca prealabil sesizării instanţei de contencios administrativ să parcurgă procedura prealabilă prevăzută de acest text de lege, obligatorie, şi să respecte termenele speciale de contestare, atât instituţia publică angajatoare, cât şi la instanţa de contencios administrativ.

Or, reclamanţii, s-au adresat tardiv instituţiei pârâte, respectiv doar la data de xx.xx.xxxx, iar instanţa constată astfel că  aceştia nu au făcut dovada parcurgerii în termenul legal a procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 şi nici a celei prevăzute de art. 7 din Legea 285/2010, observându-se suplimentar că, de la data solicitării dreptului şi până la data introducerii acţiunii, a trecut mai bine de un an, ceea ce pune şi problema tardivităţii introducerii acţiunii în raport de dispoziţiile art. 11 alin. 2 rap. la art. 11 alin. 5 partea finală din Legea nr. 554/2004. Nu poate fi primită opinia exprimată prin cererea de chemare în judecată referitoare la faptul că termenul de contestare curge de la data luării la cunoştinţă a diferenţelor salariale, întrucât reclamanţii au primit dispoziţiile de promovare în grad profesional, iar potrivit art. 7 şi 11 din Legea nr. 554/2004, termenele de contestare curg de la data comunicării acestora.

Astfel, în materia contenciosului administrativ termenul de prescripţie general, stabilit printr-o normă specială derogatorie de la dreptul comun în materia dreptului privat, este de 6 luni, aşa cum rezultă fără echivoc din prevederile art. 11 alin. 1 parte introductivă din Legea nr. 554/2004.

În mod cu totul special şi pentru motive temeinice, termenul de 6 luni poate fi prelungit până la un an, acest din urmă termen având însă valoarea juridică a unui termen de decădere, ceea ce înseamnă că natura juridică a acestuia este de termen de drept procedural.

Dincolo însă de aceste consideraţii, instanţa mai observă că însuşi obiectul acţiunii nu se pliază pe dispoziţiile Legii nr. 285/2010 rap. la Legea nr. 554/2004, fiind precizat la filele 126 – 128 dosar, în sensul solicitării de despăgubiri, prin formularea unei acţiuni de atragerea răspunderii civile patrimoniale a angajatorului, întemeiat pe Codul Civil şi Codul Muncii, prin raportare la art. 117 din Legea nr. 188/1999 – temei pe care instanţa îl apreciază ca inaplicabil în speţă, întrucât Legea nr. 554/2004 cuprinde reglementări proprii privind condiţiile de admisibilitate a acţiunii în contencios administrativ, acestea trebuind a fi aplicate cu prioritate.

Potrivit literaturii în materie, la baza stabiliri răspunderii patrimoniale a administraţiei publice stă culpa acesteia, concretizată în emiterea unui act nelegal sau în refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.  Culpa autorităţii publice, ca o condiţie a răspunderii administrativ-teritoriale, se poate constata numai în cadrul acţiunii în anularea unui act administrativ sau unui refuz al administraţiei publice. Ca urmare, trebuie remarcat că acţiunea în răspundere patrimonială constituie un accesoriu al acţiunii în anulare, cercetarea condiţiilor răspunderii pentru paguba cauzată de un act administrativ sau de un refuz neputând face abstracţie de sfera condiţiilor acţiunii în anulare însăşi, cererea judecându-se după regulile aplicate acţiunii în anulare (a se vedea Legea contenciosului administrativ, comentată şi adnotată, Gabriela Bogasiu, pag. 483).

Astfel, având în vedere că solicitarea reclamanţilor vizează obligarea pârâtei la plata diferenţelor salariale, fără să se creară mai întâi, în mod expres, anularea dispoziţiilor prin care acestea nu au fost acordate şi apoi, în funcţie de această soluţie, să se solicite recunoaşterea dreptului pretins, cu consecinţa reparării pagubei, aşa cum rezultă foarte clar din economia dispoziţiilor art. 1 alin. 1, art. 8 alin. 1 şi art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, instanţa a invocat din oficiu excepţia inadmisibilităţii acţiunii.

Acelaşi raţionament este aplicabil şi pentru completarea la acţiune prin care reclamanţii, deşi au invocat în motivare refuzul pârâtei de a pune în aplicare Legea nr. 71/2015, nu au depus la dosar dovada că s-au adresat acestei instituţii şi că au primit un răspuns negativ nejustificat de soluţionare a cererii lor, în sensul celor prevăzute de art. 2 lit. i din Legea nr. 554/2004, nu şi-au întemeiat solicitările pe acest act administrativ asimilat, ci, au solicitat în mod nemijlocit obligarea angajatorului de a efectua o anumită operaţiune administrativă, în temeiul art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004. Mai mult decât atât, aplicarea unei salariale nu constituie doar o operaţiune administrativă, impunându-se mai întâi emiterea unor dispoziţii de aplicare a acestei legi, sau exprimarea refuzului explicit de a soluţiona o cerere în acest sens formulată de către angajaţii săi, având calitatea de funcţionari publici.

Ca urmare, instanţa apreciază că atât solicitarea exprimată prin cererea de chemare în judecată, cât şi cea din completarea la acţiune nu îndeplineşte condiţiile speciale prevăzute de art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, privind obiectul acţiunii în contencios administrativ, în sensul că doar persoana care se consideră vătămată într-un drept recunoscut de lege printr-un act administrativ unilateral sau prin refuzul nejustificat al rezolvării unei cereri adresate unei autorităţi publice poate sesiza instanţa de contencios administrativ pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei cauzate.

Cu alte cuvinte, aşa cum rezultă din textul legal anterior menţionat, dar şi din literatura juridică în domeniu (a se vedea Legea contenciosului administrativ comentată şi adnotată, Gabriela Bogasiu), în contenciosul administrativ, cererea privind recunoaşterea unui drept sau a unui interes legitim şi repararea pagubei cauzate – inclusiv, a drepturilor salariale - este subsecventă cererii îndreptate împotriva unui act administrativ tipic sau asimilat, în sensul art. 2 alin. 1 lit. c şi art. 2 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, în caz contrar, acţiunea fiind inadmisibilă.

Astfel, instanţa observă că reclamanţii nu au făcut trimitere în cuprinsul acţiunii la nici o dispoziţie de reîncadrare în funcţie, cu stabilirea drepturilor salariale, emisă în baza Legii nr. 285/2010 şi a următoarelor legi anuale adoptate privind salarizarea funcţionarului public, ci în mod direct, doar la normele legale privind salarizarea, iar prin solicitările adresate instanţei de contencios administrativ nu au făcut referire la anularea actelor administrative emise de DSP Botoşani, privind promovarea în grad superior, cu stabilirea salariului corespunzător – dispoziţii prin care nu le-au fost acordate drepturile pretinse prin acţiune, sau la un refuz de soluţionare a unei cereri de acordarea unor astfel de drepturi de către autoritatea publică pârâtă, în sensul în care Legea contenciosului administrativ îl dă acestor concepte, acţiunea acestora neîntrunind condiţiile de admisibilitate prevăzute de Legea nr. 554/2004.

Întrucât reclamanţii nu s-au conformat dispoziţiilor legale anterior menţionate, instanţa urmează a se pronunţa faţă de acţiunea acestora, în forma prevăzută prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată şi completată ulterior, constatând că aceasta este inadmisibilă, pentru toate considerentele mai sus arătate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E :

Respinge, ca inadmisibilă, acţiunea formulată de reclamantul Sindicatul Liber din Direcţia de Sănătate Publică Botoşani în calitate de reprezentant al Salariaţilor funcţionari publici pentru A. A., C. M., H. C., M. F., M. D. A., N. M. F., A. V., C. S., D. A., I. G. F., M. M., M. A., P. E. D., S. L., U. C., B. A., H. C. M., P. C., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii Bucureşti, Într. Cristian Popişteanu nr. 1-3, pentru lipsa calităţii procesuale pasive.

Respinge ca inadmisibilă, acţiunea reclamanţilor formulată în contradictoriu cu D.S.P. Botoşani, str. Colonel Tomoroveanu nr. 1, judeţul Botoşani.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică din xx.xx.xxxx.

PREŞEDINTE, GREFIER,

Domenii speta

Spete similare