Prematuritatea formulării cererilor de plată a ajutoarelor reglementate de art. 20 alin. (1) și (2) Anexa vii din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice în lumina Deciziei nr. 5 din 5 martie 2018 pronunţat

Prin cererea adresată iniţial Tribunalului Botoşani Secţia a I-a civilă, la data de 31 mai 2017 şi înregistrată sub nr. ..../40/2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu Inspectoratul Judeţean de Poliţie B., obligarea acestuia la plata ajutoarelor salariale conform prevederilor art. 20 alin. 1 şi 2, secţiunea 3 Anexa VII din Legea 284/2010, respectiv un număr de 23 solde, actualizarea sumelor cu indicii de inflaţie de la data scadenţei şi până la data plăţii efective, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a lucrat efectiv ca poliţist peste 25 de ani neîntrerupţi în cadrul I.P.J. până la 31.05.2016, când au încetat raporturile de serviciu fiind trecut în rezervă cu drept de pensie.

S-a arătat că, potrivit art. 20 din Cap. 2 al Anexei VIII din Legea 284/2010:

„(1) La trecerea în rezervă sau direct în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu, cu drept la pensie, personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, pentru activitatea depusă, în funcţie de vechimea efectivă ca militar, poliţist, funcţionar public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personal civil în instituţiile publice de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, beneficiază de un ajutor stabilit în raport cu solda funcţiei de bază, respectiv salariul funcţiei de bază avută/avut în luna schimbării poziţiei de activitate, astfel:

Vechime efectivă

- până la 5 ani, un ajutor egal cu 3 solde/ salarii ale funcţiei de bază

- între 5-10 ani, un ajutor egal cu 6 solde/ salarii ale funcţiei de bază

- între 10-15 ani, un ajutor egal cu 8 solde/ salarii ale funcţiei de bază

- între 15-20 ani, un ajutor egal cu 10 solde/ salarii ale funcţiei de bază

- între 20-25 ani, un ajutor egal cu 12 solde/ salarii ale funcţiei de bază

- între 25-30 ani, un ajutor egal cu 15 solde/ salarii ale funcţiei de bază

- peste 30 ani,  un ajutor egal cu 20 solde/ salarii ale funcţiei de bază.

(2) Personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, trecuţi în rezervă sau direct în retragere, respectiv ale căror raporturi de serviciu au încetat, cu drept la pensie de serviciu, înainte de împlinirea limitei de vârstă de pensionare prevăzute de lege, mai beneficiază, pentru fiecare an întreg rămas până la limita de vârstă de pensionare sau, în situaţia în care pot desfăşura activitate peste această limită, până la limitele de vârstă în grad la care pot fi menţinute în activitate categoriile respective de personal, de un ajutor egal cu două solde ale funcţiei de bază, respective cu două salarii ale funcţiei de bază. ”

Din interpretarea textului legal menţionat rezultă că ajutoarele salariale compensatorii sunt stabilite în raport cu solda-salariul funcţiei de bază rezultate din raporturile de serviciu avute de reclamant în calitate de poliţişti cu I.P J. B.

S-a susţinut că aceste dispoziţii cu privire la dreptul la cele doua tipuri de ajutoare (art. 20 al. 1 și art. 20 al. 2, care s-au regăsit şi în fosta Lege nr. 330/2009), au făcut obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, în vederea pronunţării unei hotărâri preliminare. Înalta Curte, prin decizia 16 din 08.06.2015, a stabilit că dispoziţiile art. 9 din Legea 118/2010 vizează exerciţiul dreptului de acordare a ajutoarelor sau, după caz, a indemnizaţiilor, în sensul că acest drept a fost suspendat pentru perioada 3 iulie - 31 decembrie 2010 și nu inexistența acestui drept.

Potrivit dispoziţiilor art. 9 al 1 din Ordonanţa de Urgență a Guvernului 83/2014, „În anul 2015, dispoziţiile legale privind acordarea ajutoarelor, sau după caz, a indemnizaţiilor la ieşirea la pensie, la retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică”.

Această dispoziţie a fost preluată și în art. 11 din Ordonanţa de Urgență a Guvernului 5 7/2015, potrivit căreia, „În anul 2016, dispoziţiile legale privind acordarea ajutoarelor, sau, după caz, a indemnizaţiilor la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă, nu se aplică”.

Din succesiunea textelor de lege, în anii 2015 și 2016, rezultă că acest drept a fost suspendat doar pentru perioadele amintite, ultima suspendare încetând la 31.12.2016, în prezent dreptul fiind activ.

Cu toate acestea, anterior introducerii cererii de chemare în judecată, la cererea sa, Inspectoratul de Poliţie Judeţean B. a refuzat achitarea acestor ajutoare.

S-a mai arătat că, în anul 2017, ICCJ s-a mai pronunţat prin Decizia 11/2017 cu privire la interpretarea unor dispoziţii privind indemnizaţiile de ieşire la pensie, și chiar dacă sesizarea a fost respinsă, în considerente ICCJ a făcut trimitere la mai multe decizii pronunţate în recurs în interesul legii, prin care s-au soluţionat chestiuni de drept asemănătoare. Deciziile amintite sunt nr. 77/5.11.2007, nr. 12/5.02.2007 și nr. 23/12.12.2005. Deciziile invocate au analizat ipoteza adoptării unor acte normative în care se consemna că unele drepturi ale personalului bugetar nu se aplică sau nu se acordă, fără ca textul iniţial să fi fost abrogat, iar instanţele care au acordat aceste drepturi, au procedat în mod legal.

În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 284/2010.

Prin întâmpinare, pârâtul Inspectoratul Judeţean de Poliţie B. a invocat excepţia de prematuritate a introducerii acţiunii.

În motivare s-a arătat că temeiul juridic invocat de reclamant îl reprezintă prevederile art. 20 alin. l şi 2 din Anexa VII la Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. Însă, în ceea ce priveşte evoluţia cadrului normativ privind acordarea ajutoarelor la ieşirea la pensie, arată că în perioada 2013-2016 acestea nu au mai fost acordate.

Prin sentinţa civilă nr. 1028 din 12 octombrie 2017, Tribunalul Botoşani a respins excepţia prematurităţii formulării acţiunii; a admis acţiunea formulată de reclamantul A. şi a obligat pârâtul Inspectoratul de Poliţie Judeţean B. să plătească reclamantului ajutorul prevăzut de art. 20 alin.(1) şi (2), cap. II, Anexa VII din Legea nr. 284/2010, sume ce vor fi actualizate în funcţie de indicii de inflaţie şi dobânda legală, de la data scadenţei până la data plăţii efective.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că reclamantul a avut funcţia de comisar şef de poliţie, raporturile de serviciu cu I.P.J B. încetând în anul 2016, prin pensionare. Prin acţiunea de faţă, acesta solicită acordarea ajutorului prevăzut de art. 20 alin. 1 din Cap. 2 al Anexei VII din Legea 284/2010.

Pârâtul nu a contestat faptul că reclamantul ar fi trebuit să beneficieze, la momentul ieşirii la pensie, de un ajutor bănesc, ci a invocat doar aspectul că exercitarea dreptului la primirea sumelor şi la a acţiona în instanţă a fost suspendat.

Conform art. 20 alin. 1 din Cap. 2 al Anexei VII din Legea 284/2010:

„(1) La trecerea în rezervă sau direct în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu, cu drept la pensie, personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, pentru activitatea depusă, în funcţie de vechimea efectivă ca militar, poliţist, funcţionar public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personal civil în instituţiile publice de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, beneficiază de un ajutor stabilit în raport cu solda funcţiei de bază, respectiv salariul funcţiei de bază avută/avut în luna schimbării poziţiei de activitate, astfel:

Vechime efectivă

- până la 5 ani, un ajutor egal cu 3 solde/ salarii ale funcţiei de bază

- între 5-10 ani, un ajutor egal cu 6 solde/ salarii ale funcţiei de bază

- între 10-15 ani, un ajutor egal cu 8 solde/ salarii ale funcţiei de bază

- între 15-20 ani, un ajutor egal cu 10 solde/ salarii ale funcţiei de bază

- între 20-25 ani, un ajutor egal cu 12 solde/ salarii ale funcţiei de bază

- între 25-30 ani, un ajutor egal cu 15 solde/ salarii ale funcţiei de bază

- peste 30 ani,  un ajutor egal cu 20 solde/ salarii ale funcţiei de bază.

(2) Personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, trecuţi în rezervă sau direct în retragere, respectiv ale căror raporturi de serviciu au încetat, cu drept la pensie de serviciu, înainte de împlinirea limitei de vârstă de pensionare prevăzute de lege, mai beneficiază, pentru fiecare an întreg rămas până la limita de vârstă de pensionare sau, în situaţia în care pot desfăşura activitate peste această limită, până la limitele de vârstă în grad la care pot fi menţinute în activitate categoriile respective de personal, de un ajutor egal cu două solde ale funcţiei de bază, respectiv cu două salarii ale funcţiei de bază.

(3) Prevederile alin. (2) nu se aplică personalului militar, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare care beneficiază de plăţi compensatorii.”

 Însă, potrivit art. 9 din OUG 80/2010 (pentru completarea art. 11 din OUG. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar), „ În anul 2012 nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizaţiile la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă."

  Conform art. 2 din OUG 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013 , „prevederile art. 7 alin. (1) din OUG 19/2012 şi ale art. 1 alin. (4) şi (5), art. 2, 3, art. 4 alin. (1) şi (2), art. 6, 7, 9, 11, art. 12 alin. (2) şi art. 13 ale art. II din OUG. 80/2010 se aplică în mod corespunzător şi în anul 2013".

 Conform art. 10 din OUG. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014:

„(1) În anul 2014 nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizaţiile la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă.

(2) În anul 2014, prevederile art. 12 din anexa nr. II cap. I lit. B la Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, nu se aplică."

 Conform art. 9 din OUG 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015:

„(1) În anul 2015, dispoziţiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizaţiilor la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică.

(2) Prevederile alin. (1) nu se aplică în situaţia încetării raporturilor de muncă”

 Potrivit art.11 din OUG 57/2015 privind salarizarea personalului bugetar în anul 2016:

„(1) În anul 2016, dispoziţiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, a indemnizaţiilor la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică.

(2) Prevederile alin. (1) nu se aplică în situaţia încetării raporturilor de muncă sau serviciu ca urmare a decesului angajatului.”

 Conform art. 10 alin 1 OUG 99/2016, „(1) În perioada 1 ianuarie - 28 februarie 2017, dispoziţiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizaţiilor la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică”, ar potrivit art. 1 alin. (3) din OUG 9/2017, prevederile art. 10 din OUG 99/2016 se aplică în mod corespunzător şi în perioada 1 martie - 31 decembrie 2017.

 Aşadar, instanţa de fond a avut în vedere faptul că dreptul reclamantului la acordarea ajutorului cu ocazia pensionării prevăzut de art. 20 alin. (1) Cap. 2 din Anexa VII la Legea 284/2010 s-a născut la data ieşirii sale la pensie, în anul 2016, când erau în vigoare dispoziţiile art. 11 din OUG 57/2015.

Iar ulterior, măsura neaplicării art. 20 alin. (1) cap . 2 din anexa VII la Legea 284/2010 a fost dispusă şi pentru anul 2017.

Prima instanţă a mai avut în vedere şi faptul că, prin dată în dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a statuat că, la data de 3 iulie 2010 a intrat în vigoare Decizia 16/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Legea nr. 118/2010, prin care s-a prevăzut, la art. 9, că: „Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi nu se mai acordă ajutoare sau, după caz, indemnizaţii la ieşirea la pensie, retragere ori la trecerea în rezervă".

 Corelativ, la art. 16 alin. (1) Legea nr. 118/2010 s-a precizat că: „Prevederile art. 1- 3, art. 5, art. 6 alin. (1), precum şi cele ale art. 9 - 14 se aplică până la 31 decembrie 2010".

 Aşadar, măsura instituită de art. 9 din Legea nr. 118/2010 a avut o aplicabilitate limitată în timp, respectiv în perioada 3 iulie - 31 decembrie 2010.

 Raţiunea măsurii dispuse de legiuitor îşi are izvorul într-o situaţie de excepţie, respectiv criza economică a ţării, context în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a admis că statul are dreptul de a suspenda sau suprima anumite retribuţii şi că, prin adoptarea Legii nr. 118/2010, ingerinţa statului a fost prevăzută de lege şi a urmărit un interes public, respectiv protejarea echilibrului fiscal între cheltuielile şi veniturile statului, pe fondul crizei economice din ţară (Decizia de inadmisibilitate pronunţată la data de 6 decembrie 2011 în cauzele conexate nr. 44.232/11 şi nr. 44.605/11, Felicia Mihaieş şi Adrian Gavril Senteş împotriva României).

 Din perspectiva existenţei dreptului la acordarea de ajutoare/indemnizaţii prezintă relevanţă dispoziţiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 118/2010, prin care au fost abrogate expres o serie de prevederi legale, enumerate limitativ, printre care nu figurează Legea nr. 330/2009 ori anumite dispoziţii ale acesteia.

 Abrogarea Legii nr. 330/2009 a fost dispusă prin art. 39 lit. w) din Legea nr. 284/2010.

 În noul cadru legislativ, aplicabil începând cu anul 2011, dreptul la acordarea de ajutoare la ieşirea la pensie, retragere ori la trecerea în rezervă a fost prevăzut la art. 20 din anexa nr. VII la Legea nr. 284/2010.

 Totodată, la art. 13 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 s-a prevăzut că  „(1) În anul 2011, dispoziţiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizaţiilor la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică."

 Din interpretarea normelor legale enunţate rezultă că voinţa legiuitorului nu a fost aceea de eliminare a beneficiilor acordate unor categorii socioprofesionale, respectiv de încetare a existenţei dreptului la acordarea de ajutoare/indemnizaţii, ci doar de suspendare a exerciţiului acestui drept.

 Raţiunea acestei interpretări este impusă şi de succesiunea în timp a actelor normative prin care legiuitorul a dispus, cu caracter temporar, măsura neaplicării dispoziţiilor legale privind ajutoarele/indemnizaţiile în anii 2011 - 2015.

 Sub acest aspect, relativ la măsurile financiare instituite prin Legea nr. 283/2011 pentru anul 2012, Curtea Constituţională a reţinut că aceste măsuri nu aduc atingere înseşi substanţei drepturilor băneşti vizate, ci doar amână acordarea ajutoarelor/indemnizaţiilor pe o perioadă limitată de timp, pentru a nu se crea o datorie bugetară imposibil de acoperit, în contextul unui echilibru financiar marcat de criză (Deciziile nr. 1.576 din 7 decembrie 2011 şi nr. 291 din 23 mai 2013).

 Prin urmare, a reţinut tribunalul că efectele dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 118/2010 au vizat exerciţiul dreptului la acordarea de ajutoare/indemnizaţii, în sensul suspendării acestuia în perioada 3 iulie - 31 decembrie 2010, şi nu existenţa acestui drept.

În concluzie, în mod neechivoc din Decizia nr. 16/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie rezultă că dreptul subiectiv al reclamantului nu a fost înlăturat, ci doar suspendat exerciţiul acestuia. („... voinţa legiuitorului nu a fost aceea de eliminare a beneficiilor acordate unor categorii socioprofesionale, respectiv de încetare a existenţei dreptului la acordarea de ajutoare/indemnizaţii, ci doar de suspendare a exerciţiului acestui drept").

 Problema care rămâne în discuţie este dacă această suspendare are caracter limitat, în sensul operării până la sfârşitul anului în care reclamantul a ieşit la pensie, sau se menţine şi în prezent datorită suspendării ulterioare succesive.

În rezolvarea acestei chestiuni, tribunalul a avut în vedere modul de redactare al normelor juridice prin care s-a dispus suspendarea, şi anume că fiecare text în parte precizează concret o limită, respectiv anul pentru care nu se acordă drepturile pentru ieşirea la pensie.

Ori, coroborat cu faptul că o abrogare expresă a art. 20 alin 1 cap. 2 din Anexa VII la Legea 284/2010 nu a fost dispusă, rezultă că dispoziţiile privind reglementarea neacordării acestor ajutoare la ieşirea la pensie nu retroactivează, ci se aplică doar pentru anul la care se referă actul normativ.

 Această interpretare este, de altfel, conformă statuărilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite ( Decizia nr. XXIII din 12 decembrie 2005, pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii), precum şi celor ale Curţii Constituţionale (Deciziile nr. 334 din 12 iunie 2014 şi nr. 170 din 19 martie 2015).

 Art. 11 din O.U.G. nr. 57/2015, care a dispus suspendarea acordării dreptului la indemnizaţie pentru anul 2016, nu ultraactivează, având o aplicare strict limitată până la sfârşitul anului 2016. Iar dispoziţiile succesive art. 10 din OUG 99/2016 şi art. 1 alin 3 din O.U.G. nr. 9/2017  nu retroactivează, nefiind aplicabile decât situaţiilor născute în anul 2017.

De altfel, tocmai de aceea, referindu-se în anul 2015 la o situaţie în care pensionarea avusese loc în anul 2010 şi erau incidente dispoziţiile art. 9 de suspendare din Legea nr. 118/2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (Decizia nr. 16 din 8 iunie 2015) a stabilit de fapt caracterul limitat (doar până la 31 decembrie 2010) al incidenţei acestor dispoziţii de suspendare. Că aceasta este interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie rezultă şi din contextul în care, în considerente, reţinuse totodată şi existenţa dispoziţiilor succesive ulterioare prin care se perpetua neacordarea ajutoarelor.

 Relevant în acest sens este şi aspectul reţinut de Curtea Constituţională prin Decizia 42 din 22 ianuarie 2014, şi anume că „(...) restrângerea ori suspendarea acestor drepturi băneşti şi în viitor, în condiţiile în care textele de lege care le prevăd nu au fost abrogate, ar putea justifica întrebarea dacă aceste drepturi mai există şi dacă nu cumva textele de lege care le prevăd au fost în fapt lipsite de eficienţă, aşa încât speranţa titularilor acestor drepturi, deşi are un suport legal, este în realitate lipsită de conţinut. Astfel, deşi formal limitată în timp, respectiv vizând durata unui an calendaristic, măsura de suspendare repetată a acestor drepturi, pentru mai mulţi ani la rând, ar putea afecta caracterul previzibil al normelor de lege, creând incertitudine cu privire la existenţa acestor drepturi."

 Prin urmare, în cauză, întrucât dreptul la ajutorul de pensionare pentru reclamant a fost suspendat până la sfârşitul anului 2016, această suspendare nu poate fi menţinută şi ulterior, atât timp cât menţinerea nu a fost prevăzută expres de dispoziţiile legale succesive, ci aceste dispoziţii s-au referit strict la alte perioade anuale viitoare.

Perpetuarea acestei măsuri de suspendare sine die, în condiţiile în care nu este prevăzută de lege, reprezintă în fapt suprimarea dreptului, fiind deci afectată existenţa acestuia, încălcându-se astfel considerentele deciziilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi ale Curţii Constituţionale menţionate mai sus.

În aceste condiţii, rezultă că o acţiune introdusă ulterior datei de 31.12.2016 nu este prematur formulată, astfel că reclamantul avea dreptul să se adreseze Tribunalului Botoşani.

 În consecinţă, prima instanţă a respins excepţia prematurităţii şi a admis acţiunea, obligând pârâtul să plătească ajutorul de pensionare. Suma va fi actualizată în funcţie de indicele de inflaţie de la data de data de 01.01.2017 (data la care şi-a încetat aplicabilitatea art. 11 din O.U.G. nr. 57/2015) şi până la data plăţii efective, în baza art. 166 alin. 4 din Legea 53/2003 care se aplică prin asemănare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul Inspectoratul de Poliţie Judeţean B.

În ceea ce priveşte soluţia dispusă de Tribunalul Botoşani, înţelege să o critice pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub următoarele aspecte:

Conform art. 20 alin. (1) din Anexa VII, Cap. II, Secţiunea a 3-a din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, „la trecerea în rezervă sau direct în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu, cu drept la pensie, personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, pentru activitatea depusă, în funcţie de vechimea efectivă ca militar, poliţist, funcţionar public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personal civil în instituţiile publice de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, beneficiază de un ajutor stabilit în raport cu solda funcţiei de bază, respectiv salariul funcţiei de bază avută/avut în luna schimbării poziţiei de activitate, astfel: (...)"

Referindu-se strict la data la care au încetat raporturile de serviciu ale reclamantului intimat cu unitatea apelantă, a făcut trimitere la O.U.G. nr. 57/2015, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, care prevede la art. 11 că, „(1) în anul 2016, dispoziţiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, a indemnizaţiilor la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică. (2) Prevederile alin. (1) nu se aplică în situaţia încetării raporturilor de muncă sau serviciu ca urmare a decesului angajatului "

În acelaşi mod, al neacordării drepturilor în cauză, a dispus legiuitorul şi pentru perioadele 01.01.2017-28.02.2017 şi 01.03.2017-31.12.2017, prin OUG 99/2016, respectiv O.U.G. nr. 9/2017, unde, la art. 10 alin 1, respectiv art. 1 alin. 3, se prevede „în perioada 1 ianuarie - 28 februarie 2017, dispoziţiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizaţiilor la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică", respectiv „(3) Prevederile art. 1 alin. (3)-(5), art. 2-4, art. 5 alin. (2)-(4) şi art. 6-11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, se aplică în mod corespunzător şi în perioada 1 martie - 31 decembrie 2017.", respectiv „(1) În anul 2018 nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizaţiile la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă”,

Fată de cele mai sus menţionate, raportat la prevederile O.U.G. nr. 57/2015, O.U.G. nr. 99/2016 şi O.U.G. nr. 9/2017, apreciază că unitatea apelantă nu poate avea altă conduită decât cea adoptată deja.

Atât timp cât nu s-a obţinut desfiinţarea sau modificarea actelor normative prin care a fost stabilită neacordarea acestor compensaţii, nu există temeiuri de drept pentru a se dispune la data solicitării sau introducerii acţiunii obligarea instituţiei la plata vreunei sume cu titlu de ajutoare la trecerea în rezervă.

Drepturile salariale şi compensatorii de natura celor solicitate de reclamantul intimat reprezintă beneficii acordate anumitor categorii socioprofesionale în virtutea statutului special al acestora, ele nefăcând parte din categoria drepturilor fundamentale, astfel că legiuitorul este în drept să dispună cu privire la conţinutul, limitele şi condiţiile de acordare a acestora, precum şi să dispună diminuarea ori chiar încetarea acordării lor, fără a fi necesară întrunirea condiţiilor stabilite de art. 53 din Constituţie (potrivit Deciziilor nr. 1576 din 07.12.2011, nr. 326 din 25.06.2013 şi nr. 334 din 12.06.2014).

Acestea fiind drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale consacrate şi garantate de Constituţie, legiuitorul are libertatea de a le modifica în diferite perioade de timp, de a le suspenda şi chiar de a dispune anularea lor, conform deciziilor Curţii Constituţionale nr. 10 din 14.02.2006, nr. 1250 din 07.10.2010 şi 1658 din 28.12.2010.

Prin urmare, atât timp cât prin legile anuale de salarizare s-a interzis acordarea ajutoarelor la pensionare, o astfel de acţiune nu poate fi decât neîntemeiată.

Sub un al doilea aspect, în măsura în care instanţa de judecată ar aprecia că prin actele normative adoptate anual, ulterior anului 2010, a operat numai o suspendare a exerciţiului drepturilor pretinse de către reclamant, atunci se poate discuta actualitatea pretenţiilor deduse judecăţii, motiv pentru care se va putea avea în vedere excepţia de prematuritate, cu consecinţa valorificării drepturilor la data la care încetează eventuala suspendare.

Din această perspectivă, apreciază că acţiunea este prematur introdusă, motivat de faptul că dreptul la acţiune nu era născut la data formulării cererii de către intimatul reclamant, întrucât dreptul bănesc solicitat era suspendat prin voinţa legiuitorului cuprinsă în O.U.G. nr. 57/2015, O.U.G. nr. 99/2016 şi O.U.G. nr. 9/2017.

Tribunalul Botoşani a reţinut în motivarea soluţiei adoptate Decizia Înaltei Curţi de Casaţiei şi Justiţie nr. 16/08.06.2015, însă a interpretat în mod greşit dispoziţiile acesteia.

Într-adevăr, este corectă interpretarea dată art. 9 din Legea 118/2010, care prevede că, începând cu data intrării în vigoare a legii, nu se mai acordă ajutoare sau, după caz, indemnizaţii la ieşirea la pensie, retragere ori la trecerea în rezervă în sensul că efectele dispoziţiilor art. 9 au vizat exerciţiul dreptului la acordarea de ajutoare/indemnizaţii, în sensul suspendării acestuia în perioada 30 iulie - 31 decembrie, şi nu existenţa acestui drept.

Însă, prima instanţă nu a reţinut faptul că, ulterior, prin acte normative de aceeaşi putere (ordonanţe de urgenţă) dreptul la aceste ajutoare este suspendat, iar suspendarea în cauză nu operează doar cu privire la persoanele cărora le-au încetat raporturile de serviciu în anul în care se aplică respectivul act normativ ci este succesivă, întrucât un alt act normativ prelungeşte starea de suspendare.

Este nelegală susţinerea primei instanţe în sensul că o acţiune introdusă ulterior datei până la care a fost în vigoare actul normativ ce a stabilit că nu se acordă dreptul pentru anul respectiv nu este prematur formulată, întrucât un alt act normativ de aceeaşi putere prevede suspendarea acordării respectivelor drepturi şi în anul următor.

Este posibil ca, dintr-un anumit punct de vedere, amânarea exerciţiului dreptului în cauză pentru mai mulţi ani să pară nerezonabilă, însă instanţa este chemată să se pronunţe cu privire la legalitatea neacordării respectivelor drepturi, iar nu cu privire la oportunitatea măsurii; atât timp cât neacordarea drepturilor este cauzată de o dispoziţie legală cu privire la care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat, în sensul că aceasta semnifică o suspendare a acordării şi nu încetarea existenţei dreptului, apreciază că o soluţie de admitere a unei astfel de acţiuni, în primă instanţă, nu poate fi decât nelegală.

Sub un al treilea aspect, legat de cuantumul drepturilor pretinse de reclamantul intimat, în cazul respingerii apelului formulat şi menţinerii hotărârii primei instanţe, solicită să se aibă în vedere că în anul 2016, cât şi în anul 2017, ajutoarele se stabilesc în raport cu nivelul bazei de calcul al acestora pentru luna decembrie 2009, fără a fi afectate de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal prevăzute la art. 10 din Legea nr. 329/2009, diminuat cu 25% şi majorat cu 15%.

În drept, a întemeiat cerere de apel pe dispoziţiile Codului de procedură civilă şi ale celorlalte acte normative amintite.

Reclamantul a depus întâmpinare prin care solicită respingerea apelului ca nefondat şi menţinerea hotărârii instanţei de fond ca temeinică şi legală.

Pentru ultimul termen de judecată pârâtul apelant a depus la dosar o cerere de întoarcere a executării sentinţei civile apelate.

Examinând actele şi lucrările dosarului, asupra cererii de apel, Curtea reţine următoarele:

Obiectul acţiunii introductive de primă instanţă, pretenţia concretă dedusă judecăţii, constă în obligarea pârâtului apelant la plata ajutoarelor sub forma salariilor compensatorii acordate cu ocazia pensionării, în baza dispoziţiilor art. 20 alin. 1 şi 2 din Anexa nr. VII la Legea nr. 284/2010.

Data pensionării reclamantului se situează la nivelul lunii mai 2016, iar în anul 2016 au fost în vigoare prevederile art. 11 alin. 1 din OUG 57/2015, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, care dispuneau în mod clar şi neechivoc că în anul 2016 dispoziţiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, a indemnizaţiilor la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică.

Aceleaşi dispoziţii au fost preluate şi de actele normative ulterioare care au reglementat asupra salarizării personalului plătit din fonduri publice la nivelul anului 2017, respectiv OUG 99/2016 – art. 10 alin. 1, pentru perioada 1 ianuarie - 28 februarie 2017 şi OUG 9/2017 – art. 1 alin. 3, pentru perioada 1 martie - 31 decembrie 2017.

Vorbim de acte normative care prin dispoziţiile pe care le-au reglementat au suspendat succesiv aplicarea prevederilor art. 20 alin. 1 şi 2 din Anexa nr. VII la Legea nr. 284/2010, concluzie care se desprinde fără putinţă de tăgadă din dispozitivul şi considerentele deciziei nr. 16/2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, decizie referitoare la interpretarea şi determinarea efectelor dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 118/2010.

A stabilit Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că voinţa legiuitorului nu a fost aceea de eliminare a beneficiilor acordate unor categorii socioprofesionale, respectiv de încetare a existenţei dreptului la acordarea de ajutoare/indemnizaţii, ci doar de suspendare a exerciţiului acestui drept.

Raţiunea acestei interpretări este impusă şi de succesiunea în timp a actelor normative prin care legiuitorul a dispus, cu caracter temporar, măsura neaplicării dispoziţiilor legale privind ajutoarele/indemnizaţiile acordate cu ocazia ieşirii la pensie.

În legătură cu această suspendare a exerciţiului dreptului la acţiune au fost făcute consideraţii pe larg prin memoriul de apel şi a fost invocată excepţia prematurităţii formulării cererii.

Trebuie să reţinem în continuare faptul că acţiunea introductivă de primă instanţă, prin care partea reclamantă a solicitat obligarea pârâtului la plata drepturilor reglementate de prevederile art. 20 alin. 1 şi 2 din anexa nr. VII la Legea nr. 284/2010, a fost depusă la instanţa de fond la data de 31.05.2017.

Prin decizia nr. 5 din 5 martie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a stabilit că acţiunile având ca obiect acordarea ajutoarelor salariale de care beneficiază cadrele militare, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special la trecerea în rezervă sau direct în retragere formulate în temeiul art. 20 alin. 1 din capitolul II al Anexei nr. VII din Legea-cadru nr. 284/2010 introduse în perioada de suspendare a exerciţiului dreptului la acordarea de ajutoare/ indemnizaţii sunt prematur formulate.

Potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. 4 Cod procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţă de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, partea I.

Decizia mai sus enunţată a fost publicată în Monitorul oficial nr. 448 din 30 mai 2018.

Data publicării deciziei în Monitorul Oficial este cea de la care hotărârea dată în interesul legii devine obligatorie pentru instanţe, ceea ce înseamnă că, de la acest moment, în soluţionarea cauzelor care ridică problema de drept rezolvată prin decizia în interesul legii, instanţele vor trebui să ţină seama de dezlegarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Decizia este aplicabilă atât cauzelor pendinte cât şi celor care se introduc ulterior pe rolul instanţelor.

Scopul declarat al recursului în interesul legii este acela de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul României, în urma sesizării unor chestiuni de drept care au primit o soluţionare diferită din partea instanţelor judecătoreşti.

A stabilit Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că, raportat la circumstanţele specifice ale instituirii drepturilor care fac şi obiectul litigiului de faţă, se consideră că, pe fondul suspendării repetate prin acte normative reţinute ca fiind constituţionale, acestea nu au intrat în patrimoniul beneficiarilor avuţi în vedere de Legea-cadru nr. 284/2010, ele având în continuare un conţinut abstract, fiind condiţionate în recunoaşterea lor concretă de o nouă manifestare a legiuitorului, motiv pentru care nu pot fi considerate „bunuri” din această perspectivă.

În condiţiile în care exerciţiul dreptului la acordarea ajutoarelor prevăzute de art. 20 din Anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 a fost suspendat prin prevederi legale succesive, speciale şi derogatorii, începând cu anul 2011 şi până în anul 2017, inclusiv, aspect recunoscut de jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Curţii Constituţionale, se apreciază că nu poate fi vorba nici de o speranţă legitimă de valorificare efectivă a acestor drepturi.

 Această concluzie se consolidează în contextul abrogării Legii-cadru nr. 284/2010 prin Legea nr. 153/2017, care nu mai stabileşte asemenea drepturi, art. 66 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, recunoscând posibilitatea abrogării chiar şi în cazul normelor suspendate.

Chiar dacă, în întreaga perioadă în care Legea-cadru nr. 284/2010 a fost în vigoare, dispoziţiile privitoare la aceste drepturi nu au fost abrogate în mod expres, nu se poate susţine că acestea s-au născut efectiv în patrimoniul beneficiarilor avuţi în vedere iniţial, în condiţiile în care valorificarea lor a fost în mod repetat suspendată şi nicio altă dispoziţie legală sau soluţie de jurisprudenţă nu a diminuat efectul actelor normative reţinute a fi suspendat exerciţiul drepturilor pentru a concretiza o speranţă legitimă pentru viitor.

A stabilit instanţa supremă că, având în vedere suspendarea prin prevederi legale succesive, speciale şi derogatorii, începând cu anul 2011 şi până la finele anului 2017, a exerciţiului dreptului la acordarea ajutoarelor prevăzute de art. 20 din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010, acţiunile promovate în această perioadă sunt prematur formulate, dreptul nefiind actual. Pentru a se bucura de protecţia juridică a acţiunii în justiţie, dreptul subiectiv, pe lângă condiţia de a fi recunoscut şi ocrotit de lege, trebuie să îndeplinească şi condiţia de a fi actual.

Niciun temei de drept substanţial intern sau convenţional nu justifica, la momentul formulării cererilor, instituirea în sarcina pârâţilor a unei obligaţii executorii de plată a drepturilor pretinse, iar exercitarea dreptului înscris în art. 20 alin. 1 din capitolul II al anexei VII la Legea-cadru nr. 284/2010 rămâne subsumată politicii financiare a statului, care se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea politicilor sale.

Aceeaşi suspendare prin prevederi legale succesive, speciale şi derogatorii, începând cu anul 2011 şi până la finele anului 2017, a existat şi pentru exerciţiului dreptului la acordarea ajutoarelor prevăzute de art. 20 alin. 2 din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010, astfel încât considerentele din decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în legătură cu care mai sus am dezvoltat, îşi găsesc aplicare şi în cazul acestor drepturi băneşti, existând practic identitate de raţionament judiciar şi fiind vorba tot de cereri prematur formulate.

Astfel, în aplicarea deciziei mai sus enunţată, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi în temeiul prevederilor art. 480 alin. 2 Cod de procedură civilă, urmează ca instanţa de control judiciar să admită apelul şi să schimbe în tot sentinţa civilă atacată, în sensul că va admite excepţia prematurităţii formulării acţiunii şi va respinge acţiunea ca prematur formulată.

În ce priveşte cererea de întoarcere a executării silite, depusă de apelant la dosarul instanţei de control judiciar, pentru termenul de judecată din data de 26.09.2018, reţine Curtea următoarele:

Art. 477 alin. 1 din Codul de procedură civilă dă valoare normativă regulii tantum devolutum quantum apellatum.

Aceasta înseamnă că instanţa de apel este ţinută să judece în limitele criticilor formulate prin motivele de apel.

De asemenea, trebuie să mai indicăm şi faptul că o asemenea cerere de întoarcere a executării silite a fost formulată pentru prima dată de apelantă în faţa instanţei de apel, pentru termenul de judecată din data de 26.09.2018, astfel încât instanţa de control judiciar nu se consideră legal sesizată cu analiza acestei cereri, în condiţiile în care, potrivit dispoziţiilor art. 470 alin. 1 lit. c şi alin. 5 din Codul de procedură civilă, motivele de apel trebuie formulate în termenul de declarare a acestei căi ordinare de atac, iar prin apelul pe care l-a declarat apelantul a solicitat tocmai admiterea apelului şi în rejudecare respingerea acţiunii reclamantului.

Domenii speta

Spete similare