(Parte responsabila civilmente. Cale de atac împotriva încheierii prevăzute la art. 346 alin. 2 Cod proc.pen

Sentinţă penală 697/CO/DP din 29.06.2015


Procedură penală: Cale de atac (Parte responsabila civilmente. Cale de atac împotriva încheierii prevăzute la art. 346 alin. 2 Cod proc.pen.)

Partea responsabilă civilmente nu avea legitimarea procesuală de a formula cale de atac împotriva hotărârii date în procedura prevăzută de art. 346 alin. 2 Cod proc.pen. prin care judecatorul de camera preliminara a constatat legalitatea rechizitoriului si a dispus începerea judecăţii.

Potrivit acestui text de lege, „În termen de 3 zile de la comunicarea încheierii prevăzute la art. 346 alin. 1 Cod proc.pen., procurorul şi inculpatul pot face contestaţie cu privire la modul de soluţionare a cererilor şi a excepţiilor, precum şi împotriva soluţiilor prevăzute la art. 346 alin. 3-5” (n.n. cele în care se dispune restituirea cauzei la procuror.

Cum în materie penală, căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti pot fi exercitate în condiţiile strict prevăzute de normele de procedură, partea responsabila civilemente nu avea legitimarea procesuală de a formula cale de atac împotriva hotărârii date în procedura prevăzută de art. 346 alin. 2 Cod proc.pen. astfel încât contestaţia formulata a fost respinsa ca inadmisibila.

(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI, SECŢIA A II-A PENALĂ, Încheierea Nr. 697/Co/CP din 29 iunie 2015, Dosar nr. 12980/3/2015/a1 )

La data de 10 iunie 2015, numita SC FALCON SECURITY SRL a formulat contestaţie împotriva încheierii de şedinţă din data de 08.06.2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti  – Secţia  I penală, pronunţată in dosarul nr. 12980/3/2015/a1.

În susţinerea contestaţiei  invocat împrejurarea că, raportat la exigenţele deciziei nr. 631/2014 a Curţii Constituţionale, i s-a încălcat dreptul la apărare, câtă vreme acestei societăţi nu i s-a comunicat nici un act de procedură din cauza în care este parte responsabilă civilmente.

Contestaţia a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia penală cu nr. 12980/3/2015/a1 cu termen de judecată la data de 29.06.2015, dată la care reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia inadmisibilităţii prezentei contestaţii, cale de atac având doar încheierile pronunţate  cu privire la cererii si excepţii, 3 zile de la pronunţare, celelalte încheieri fiind definitive.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea reţine următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 4170/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti a fost trimis în judecată inculpatul L.A., aflat în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunile de tentativă de omor prev. de art. 32 din C.p. rap. la art. 188 al. 1 din C.p. şi loviri şi alte violenţe, prev. de art. 193 al. 2 din C.p. cu aplic. art. 5 al. 1 din C.p..

În actul de sesizare s-a reţinut, în fapt că inculpatul în noaptea de 15-16.04.2013, în jurul orei 00.05, în curtea Spitalului Clinic de Urgenţă „Sf. Pantelimon", situat în Bucureşti, Şos. Pantelimon nr.340, sector 2, pe fondul unor discuţii contradictorii, a lovit-o cu un briceag pe persoana vătămată Ghe.V., în zona toracelui posterior, cu intenţia de suprimare a vieţii şi în acelaşi context, inculpatul a lovit-o şi tăiat-o cu un briceag în zona coapsei stângi pe persoana vătămată Ghe.Şt.R., care intervenise în ajutorul fratelui său, Ghe.V.

Situaţia de fapt mai sus menţionată se susţine cu următoarele mijloace de probă: plângerea persoanei vătămate Ghe.Şt.R. şi declaraţiile persoanelor vătămate Ghe.V. şi Ghe.Şt.R. (volumul I, filele 31-33, 86-92); declaraţiile inculpatului L.A. (volumul II, filele 3, 6, 36-38); proces-verbal de cercetare la faţa locului şi planşă fotografică (volumul I, filele  13-26); declaraţiile martorilor Ghe.F.L. (volumul II, filele 49-50, 56-57), P.L. (volumul II, filele 58-66), A.Ghe. (volumul II, filele 76-80), N.I. (volumul II filele 91-94), C.N. (volumul II, filele 95-97), D.E. (volumul II, filele 98-99), M.M.T. (volumul II, filele 107-108) şi S.M.D. (volumul II, filele 104-106); înscrisuri – foaia de observaţie clinică a Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Pantelimon” privind victima Ghe.V. (volumul I, filele 43-75); fişele de prezentare la Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Pantelimon” cu privire la Ghe.Şt.R. (volumul I, filele 94-95, 98-99), raportul de expertiză medico-legală A1/4865/2013 (volumul I, filele 77-79); raportul de expertiză medico-legală nr. A1/2415/2015 (volumul I, fila 103); procese-verbale de identificare din planşe fotografice (volumul I, filele 35-39, volumul II, filele 39-46, 51-55, 68-75, 81-88); procese-verbale de transcriere a convorbirilor purtate cu serviciul 112 (volumul II,  filele 123-126); procese-verbale de vizionare a imaginilor surprinse de camerele de supraveghere (volumul II, filele 111-121); procese-verbale de investigaţii (volumul I, filele 12, 40-41, 104).

Totodată, rechizitoriul cuprinde datele referitoare la faptă, încadrarea juridică, la profilul moral şi de personalitate al inculpatului, la actele de urmărire penală efectuate, la trimiterea în judecată şi cheltuielile judiciare.

Judecătorul de cameră preliminară constată că la dosarul cauzei inculpatul nu a formulat cereri, şi nu a invocat excepţii.

De asemenea nu au fost invocate din oficiu excepţii.

La data de 05/06/2015, partea responsabilă civilmente S.C. F.S. S.R.L. Bucureşti, cu sediul în Bucureşti, a solicitat restituirea cauzei la parchet pentru completarea cercetărilor în sensul de a fi citată în cursul urmăririi penale.

Analizând actele şi lucrările dosarului, judecătorul de cameră preliminară, a reţinut că potrivit art. 344 al. 2 şi 3 din C.pr.p. inculpatul şi procurorul au dreptul de a formula cereri, de a invoca excepţii în termenul prevăzut de judecătorul de cameră preliminară sau de dispoziţiile codului de procedură penală.

În ceea ce priveşte drepturile părţii responsabile civilmente, judecătorul reţine că, potrivit art. 21 din C.pr.p. această parte poate interveni în procesul penal până la terminarea cercetării judecătoreşti la prima instanţă, luând procedura în stadiul în care se află la momentul intervenţiei. De asemenea reţine că aceasta are, în ceea ce priveşte latura civilă, toate drepturile pe care legea le prevede pentru inculpat.

Prin urmare, calitatea de parte responsabilă civilmente o are persoana care, potrivit legii civile are obligaţia legală de a repara prejudiciul alături de inculpat precum şi persoana care are această obligaţie asumată printr-o convenţie valabil încheiată (ex. părinţii inculpatului minor, comitentul prepusului, asigurătorii, bonele, ş.a.m.d.). Introducerea în dosarul penal al părţii responsabilă civilmente reprezintă a garanţie pentru persoanele vătămate.

În cauza de faţă, partea responsabilă civilmente reprezintă persoana care, potrivit legii civile are obligaţia legată de a repara prejudiciul alături de inculpat, fiind comitentul prepusului.

Cât priveşte cererea formulată de S.C. F.S. S.R.L. Bucureşti, judecătorul a reţinut că textul prev. la art. 344 şi urm. au făcut obiectul chiar şi unei analize privind constituţionalitatea, Curtea Constituţională stabilind că disp. art. 344 al. 4, art. 345, art. 346 al. 1 şi art. 347 din C.pr.p. sunt neconstituţionale. Prin urmare, dispoziţiile al. 2 din art. 344 care prevede comunicarea rechizitoriului către inculpat şi dreptul acestuia din urmă de a formula într-un termen ce nu poate fi mai mic de 20 de zile, cereri, excepţii privind legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, sunt constituţionale.

Aşadar, judecătorul a constatat că partea responsabilă civilmente nu ar fi îndreptăţită să solicite restituirea cauzei la parchet, pe de o parte deoarece legea nu îi acordă acest drept, iar pe de altă parte nici nu a putut justifica vreo vătămare. De altfel, potrivit şi literaturii de specialitate, procurorul este obligat să introducă partea responsabilă civilmente în proces în cursul urmăririi penale sau să ceară introducerea în procesul penal al părţii responsabile civilmente, până la începerea cercetării judecătoreşti, păstrându-şi rolul activ în procesul penal.

Analizând cererea părţii responsabile civilmente sub aspectele teoretice sus menţionate, judecătorul a reţinut că motivele expuse sunt de natură a fi lămurite în cursul judecăţii, neputând face obiectul camerei preliminarii.

Faţă de cele de preced, judecătorul a respins cererea formulată de partea responsabilă civilmente, ca inadmisibilă şi,  în temeiul art. 346 al. 2 din C.pr.p. judecătorul a constatat legalitatea rechizitoriului cu nr. 4170/P/2014 emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, fiind respectate dispoziţiile art. 328 C.pr.p., a administrării probelor, cu respectarea dispoziţiilor art. 114 - 123 din acelaşi cod, precum şi actelor de urmărire penală, iar prin încheierea de şedinţă din data de 8 iunie 2015. a dispus începerea judecăţii în cauza privind pe L.A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la omor prev. de art. 32 din C.p. rap. la art. 188 al. 1 din C.p. şi a infracţiunii de loviri şi alte violenţe prev. de art. 193 al. 2 din C.p., cu aplic. art. 5 al. 1 din C.p. şi art. 38 lit. a din C.p.

 Referitor la excepţia ridicată de către procuror, judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de control constată că pentru a evalua în ce măsură contestatoarea-petentă avea dreptul procesual de a exercita o cale de atac împotriva încheierii de şedinţă din data de 8 iunie 2015, pronunţată în dosarul nr. 12980/3/2015, se va raporta la dispoziţiile relevante ale Codului de procedură penală în speţă, art. 347 din acest cod.

Potrivit cestui text de lege, „În termen de 3 zile de la comunicarea încheierii prevăzute la art. 346 alin. 1 Cod proc.pen., procurorul şi inculpatul pot face contestaţie cu privire la modul de soluţionare a cererilor şi a excepţiilor, precum şi împotriva soluţiilor prevăzute la art. 346 alin. 3-5” (n.n. cele în care se dispune restituirea cauzei la procuror.

 Cum în materie penală, căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti pot fi exercitate în condiţiile strict prevăzute de normele de procedură, petenta S.C. F.S. S.R.L. Bucureşti nu avea legitimarea procesuală de a formula cale de atac împotriva hotărârii date în procedura prevăzută de art.346 alin. 2 Cod proc.pen. astfel încât contestaţia sa apare ca inadmisibilă.

Văzând dispoziţiile art. 347 cu referire la art. 346 alin. 2 şi art. 551 pct. 1 Cod proc.pen., judecătorul va respinge ca inadmisibilă contestaţia

În baza art. 275 al. 2 Cod procedură penală, va fi obligată contestatoarea petentă la plata a 200 lei cheltuieli judiciare către stat.