Civil servitute

Dosar nr. 3395/189/2013

R O M Â N I A

TRIBUNALUL VASLUI

SECŢIA CIVILĂ

DECIZIA Nr. 1196/A/2014

Şedinţa publică de la 09 decembrie 2014

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE

Judecător

Grefier

---------------

Pe rol se află pronunţarea asupra cererilor de apel declarate de apelanta - reclamantă T R şi apelanţii – intervenienţi în nume propriu P C C şi F A V , în contradictoriu cu intimata - pârâtă C V,împotriva sentinţei civile nr. 1554/10-06-2014 pronunţată de Judecătoria Bârlad, având ca obiect – servitute.

INSTANŢA

Deliberând asupra apelurilor civile de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 1554/10.06.2014 a Judecătoriei Bârlad s-a respins acţiunea pentru stabilire drept de servitute formulată de reclamanta T R în contradictoriu cu pârâta C V ca neîntemeiată, s-au respins cererile de intervenţie voluntară principală formulate de intervenienţii ca neîntemeiate, s-au respins cererile privind acordarea cheltuielilor de judecată formulate de reclamanta T R şi intervenienţii P C şi F A V ca neîntemeiate, iar suma de  400 lei reprezentând ajutor public judiciar de care a beneficiat reclamanta T R, precum şi suma de 300 lei reprezentând ajutor public judiciar de care a beneficiat intervenientul P C Cristinel au rămas în sarcina statului.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Reclamanta  T R şi pârâta C V sunt surori.

Intervenienţii P C C şi F A V  sunt nepoţii reclamantei.

Prin Titlul de proprietate nr. 975/47515 din data de 05.12.1995, lui TC i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa totală de 3 ha 2200 m.p. situat în Ciocani, com. Perinei,  din care şi suprafaţa de teren de 3070 m.p, intravilan, categoria arabil.

Prin Sentinţa civilă nr. 1043/2013 de la 17.04.2013 pronunţată de Judecătoria Bârlad în dosarul nr. 6170/189/2012  s-a constatat că de pe urma  defunctului T C  a rămas soţia supravieţuitoare, respectiv T R, unica moştenitoare, care a cules întreaga moştenire, respectiv suprafaţa de teren de 3 ha 2200 m.p. înscris în Titlul de proprietate 975/47515 din data de 05.12.1995.

Prin Titlul de proprietate nr. 950/47515 din data de 03.11.1995 s-a reconstituit pe numele C P, mama părţilor (reclamanta şi pârâta), dreptul de proprietate asupra suprafeţei totale de 3 ha 5000 m.p.  printre care şi suprafaţa de 2650 m.p.  în intravilan.

Conform Certificatului de moştenitor nr. 171 din data de 30.06.2011, de pe urma defunctei C P a rămas ca unica moştenitor pârâta C N V.

 Reclamanta  T R şi pârâta  C V sunt vecine, pe latura de  nord, respectiv sud a proprietăţilor.

Potrivit Adeverinţei nr. 2231/11.07.2013 emisă de Primăria Comunei Ciocani, rezultă că T R figurează cu vecinătate în partea de vest cu drumul sătesc care la ora actuală este impracticabil având o lăţime de aproximativ 1 metru, greu accesibil  întrucât terenul are o înclinaţie de aproximativ 20 de grade.

Din planul de încadrare în zonă din anul 1978 (fila 36), rezultă că a existat un drum  care  traversa  întregul teren  din zonă.

Prin Actul de lotizare  autentificat sub nr. 2953 din data de 22.08.2013 la Biroul Notarilor Publici Asociaţi Biciuşcă Mihaela –Elena şi Cornea Aurora, reclamanta T R a  lotizat suprafaţa de teren de  3.070 m.p., real măsurat 3102 m.p.  în trei  loturi egale şi anume:

- lotul nr. 1 teren vii şi arabil cu suprafaţa de 1034 m.p. măsurată , în tarlaua 160,

- lotul nr. 2 teren cu vii şi arabil cu suprafaţa de 1034m.p. măsurată situată în Ciocani, jud. Vaslui în tarlaua 160,

- lotul nr. 3 teren arabil cu suprafaţa de 1034 m.p. măsurată situat în sat. Ciocani, jud. Vaslui în tarlaua 160,.

Potrivit actului, cele trei loturi au ieşire naturală la drum (fila 60).

Prin Contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2955 din data de 22.08.2013, reclamanta T R a vândut intervenientului P C C suprafaţa de teren de 1034 măsurată,  respectiv lotul nr. 3 din actul de lotizare, iar prin contractul autentificat sub nr. 2954 din data de 22.08.2013 reclamanta a vândut  intervenientului F A V terenul cu suprafaţa de 1034 m.p., respectiv lotul nr. 2 din actul de lotizare.

Reclamanta şi intervenienţii solicită  stabilirea dreptului de servitute de pe terenurile  proprietatea lor, conform actelor de proprietate pe terenul proprietate a pârâtei, în parte de nord  a proprietăţilor.

 Prin raportul de expertiză efectuat în cauză,  s-a stabilit că imobilul proprietatea reclamantei şi a intervenientului F A V se învecinează cu un drum sătesc, care este o cărare impracticabilă ca drum de trecere, iar diferenţa de nivel de la această cărare la limita cu imobilul terenului deţinut de P CC este de 15 m ceea ce reprezintă o pantă de 25 %.

Conform adresei nr. 1900/24.04.2014, drumul a avut o lăţime mai mare, dar în decursul anilor a devenit impracticabil, datorită surpării terenului, deoarece este în pantă, nepermiţând accesul dinspre vest spre est către nici una dintre proprietăţi datorită diferenţei foarte mare de nivel.

Expertul  a propus trei variante de acces la calea publică  în partea de nord, pe terenul proprietatea pârâtei C V.

Conform înscrisurilor de la dosar în partea de sud a proprietăţii lui F A, figurează ca proprietar C P la cărui moştenitor unic este  pârâta  C V.  Potrivit adresei nr. 2807/23.05.2013, terenul intravilan cu suprafaţa de 0,2680 ha din titlul de proprietate 950/47515 din data de 03.11.1995 având la sud proprietatea numitei T R este corect poziţionat în teren şi în actul de proprietate. Terenul intravilan cu suprafaţa de 0,5780 ha din Titlul de proprietate 905/47515 din data de 20.04.1995 este situat în actele de proprietate în altă locaţie. În această locaţie, C P nu deţine toată suprafaţa înscrisă în actele de proprietate, pentru diferenţă urmând să fie rectificate actele de proprietate în sensul ca C V să primească această suprafaţă de teren în intravilan, având ca vecinătăţi FA V, P C C  şi T R

În ceea ce priveşte legea aplicabilă, instanţa de fond a reţinut că Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, nu conţine dispoziţii tranzitorii în materia dreptului de servitute, cu singura excepţie stabilită prin art. 75 care se referă la stingerea servituţii prin neuzul timp de 10 ani.

Prin urmare, în materie de servituţi, devin aplicabile dispoziţiile art. 6 alin. 2 Cod civil, potrivit cărora „Actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor.”

De altfel, această soluţie rezultă şi din dispoziţiile art. 59 din Legea nr. 71/2011, potrivit cărora „Dispoziţiile art. 602 – 625 din Codul civil nu se aplică situaţiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acestuia”, articolele menţionate făcând referire la fostele servituţi naturale sau legale, în prezent denumite limite legale ale dreptului de proprietate.

Prin urmare, raportat la speţa de faţă, întrucât este vorba de o situaţie juridică născută înainte de intrarea în vigoare a legii noi, devin incidente dispoziţiile Codului civil de la 1864.

Prevederile art. 616 – 619 din Codul civil de la 1864 se referă la un drept de trecere, care nu este altceva decât o limitare a exercitării dreptului de proprietate, permisă de art. 44 din Constituţie.

Potrivit art. 616 din Codul civil de la 1864, proprietarul al cărui loc este înfundat şi care nu are ieşire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului său pentru exploatarea fondului cu îndatorirea de a-l despăgubi, iar potrivit art. 617 din Codul civil de la 1864, trecerea trebuie să fie făcută pe calea cea mai scurtă care să iasă la drum şi care conform art. 618 din acelaşi cod, ar pricinui o pagubă cât mai mică.

Raportând dispoziţiile legale la situaţia de fapt,  instanţa a reţinut  că atât cererea introductivă, cât şi cererile de intervenţie sunt neîntemeiate, pentru următoarele considerente:

Dispoziţiile codului civil din 1864  recunosc dreptul  de a i se solicita  trecerea pe lotul cu acces  la calea publică, cu îndatorirea de a achita despăgubiri.

Pentru recunoaşterea  dreptului de trecere pe lotul care are acces la calea publică trebuie îndeplinite anumite condiţii: a).  locul să fie loc înfundat, să nu aibă deschidere la calea publică; b). înfundarea să nu fie cauzată ca urmare a culpei proprietarului fondului dominant; c). calea  să fie cea mai scurtă  spre drumul public, pe unde i s-ar pricini proprietarului fondului aservit cea mia mică pagubă.

Prin loc înfundat se înţelege efectiv o suprafaţă de teren cu sau fără construcţii care nu are nici o ieşire la drumul public, fiind înconjurată pe toate laturile de alte proprietăţi sau învecinate cu forme de relief care nu pot fi practicabile ( râpe, dealuri abrupte, cursuri de apă, bălţi).

Se apreciază că dreptul de trecere este recunoscut de lege în vederea exploatării fondului, ceea ce înseamnă  că reprezintă loc înfundat şi cel care are o ieşire insuficientă, împrejurare care trebuie să rezulte din probe.

În cauză,  terenul  (lotul nr. 1 din actul de lotizare) proprietatea reclamantei şi terenul proprietatea  intervenientului F A V au deschidere la calea publică în partea de vest.  Reclamanta invocă împrejurarea că drumul comunal din partea de vest, la care are  ieşire, este impracticabil,  este o cărare. Susţinerile sale sunt confirmate de concluziile raportului de expertiză.

Instanţa de fond a reţinut că, codul civil vizează imposibilitatea absolută de ieşire la calea publică a celui care reclamantă constituirea unui drept de servitute pe terenul proprietatea altei persoane, textul negăsindu-şi aplicare în situaţia în care proprietarul fondului dominant nu există nici o  ieşire la calea publică.

 Practica judiciară a stabilit că, întrucât instituirea unui drept de trecere constituie o îngrădire a dreptului de proprietate pentru proprietarul fondului aservit, cu consecinţa micşorării valorii economice, deoarece exercitarea dreptului de trecere influenţează negativ folosirea deplină a terenului aservit, dacă locul  înfundat are ieşire la calea publică pe un drum care poate deveni practicabil, textul nu-şi găseşte aplicarea.

Pe de altă parte, în practica judiciară s-a reţinut că existenţa unei pante înclinate de 60º nu constituie un impediment de natură să confere unui teren calitatea de loc înfundat.

Prin urmare, în prezenta cauză, faptul că între drum şi proprietate reclamantei şi  intervenientului  există o diferenţă de nivel de 15 m, respectiv o pantă de 20 º nu justifică crearea unei servituţi de trecere pe terenul  unui vecin, acest inconvenient putând fi înlăturat chiar dacă implică anumite cheltuieli, în condiţiile în care drumul a fost practicabil, aşa cum a rezultat din adresa primăriei Ciocani.

În ceea ce  priveşte  terenul proprietatea intervenientului P C C,  din probe a rezultat că, caracterul de loc înfundat  este determinat de culpa acestuia. S-a reţinut că originea înfundării trebuie să fie naturală sau provenită dintr-un caz de forţă majoră, străină de fapta proprietarului, care prin fapta sa a făcut ca terenul său să devină loc înfundat fără ieşire la calea publică. Intervenientul a cumpărat pe riscul său de la reclamantă, mai mult, în actul de lotizare menţionându-se că  cele trei loturi au cale deschisă la calea publică.

Mai mult, instanţa a apreciat că, pentru toate cele trei fonduri nu este îndeplinită cea de-a treia condiţie, aceea ca, calea să fie cea mai scurtă  spre drumul public, pe unde i s-ar pricini proprietarului fondului aservit cea mai mică pagubă.

S-a reţinut că, trecerea trebuie să se facă în condiţii de natură să aducă o minimă stânjenire exercitării dreptului de proprietate asupra fondului ce are acces la calea publică. În cazul în care mai multe fonduri vecine au acces la calea publică, trecerea se face pe fondul căruia i s-ar aduce cele mai puţine prejudicii.

În cauză, atât în partea de nord, cât şi în sud şi respectiv în vest,  cele trei terenuri sunt înconjurate de alte proprietăţi. Aşa cum a rezultat din schiţa depusă la dosar cu situaţia terenurilor (fila 28), a rezultat  în mod vizibil că,  calea pretinsă de  reclamantă şi intervenienţi pe terenul  proprietatea pârâtei este cea mai lungă.

Astfel, din  planul de amplasament şi delimitare  din data de 15.11.2012 (fila 28),  cât şi  concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, a rezultat că  drumul de trecere pe terenul proprietate pârâtei are o lungime de 45,32 m, în  timp ce lungimea drumului de trecere pe terenul moştenitorilor lui I A (vecinul din partea de sud), ar avea o lungime de 29,30 m, în timp ce  pe terenul vecinului din partea de est ( I V, conform schiţei sau S C, conform raportului de expertiză) drumul de trecere ar avea o lungime de aproximativ 26 m ( 60+41= 101 m - 75m  (lungimea laturii lui T C) = 26 m sau 29,32 m dacă se ia în considerare  raportul de expertiză sau  101– 71,68 m =29,32 m.

 Instanţa de fond a reţinut că proprietarul fondului dominant nu are dreptul de a-şi alege fondul aservit, ci este obligat să ceară stabilirea dreptului de trecere pe calea de acces cea mai scurtă, în acest sens fiind prevederile art. 617 şi 618 din Codul civil de la 1864, însă a rezultat din topografia terenurilor că, de fapt, calea cea mai lungă pentru ieşirea la drumul public este pe terenul pârâtei.

În acest sens, practica judiciară a statuat că intentarea acţiunii în justiţie prin care se urmăreşte recunoaşterea dreptului de servitute de trecere în mod discreţionar, împotriva unui singur vecin, pe terenul căruia servitutea ar fi mai lungă decât dacă ea ar fi recunoscută asupra terenului altui vecin care nu a fost chemat în judecată, nu este de natură să corespundă cu prevederile legale ce reglementează servitutea de trecere.

Pe de altă parte, aşa cum a recunoscut şi reclamanta, pe terenul pe care se solicită drept de trecere pârâta cultivă,  este agricol, astfel că nu se poate nesocoti interesul pârâtei ca o parte din teren să rămână necultivat  din cauza drumului de trecere. 

Nici faptul că, în timpul colectivizării a existat un drum pe amplasamentul drumului solicitat nu dă dreptul reclamantei  şi intervenienţilor la un drept de trecere pe terenul  pârâtei,  din moment ce  reconstituirea dreptului de proprietate s-a efectuat  şi pentru acest drum, acesta fiind inclus în terenul atribuit reclamantei. Relevante sunt declaraţiile martorilor audiaţi în cauză. Astfel, martorul G P a declarat că, înainte de colectivizare a existat acel drum, în timpul colectivizării terenurile învecinate au rămas pârloagă, iar după revoluţie terenurile au fost reconstituite. Tot astfel,  martorul B T a declarat că drumul a existat până în urmă cu 30 de ani, când a decedat C N. Martorul nu cunoaşte cine a închis drumul, a apreciat că rudele.

 În lumina considerentelor de fapt şi de drept mai sus invocate, instanţa  a respins atât cererea introductivă formulată de reclamanta T R, cât şi cererile de intervenţie în interes  propriu formulate de intervenienţii P C C şi F AV, ca neîntemeiate.

Faţă de soluţia la care a ajuns instanţa în urma deliberării, instanţa a respins cererea reclamantei şi a intervenienţilor de acordare  a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiate.

Având în vedere dispoziţiile art. 19 din OG 51/2008 privind ajutorul public judiciar, suma de  400 lei reprezentând ajutor public judiciar de care a beneficiat reclamanta T R, precum şi suma de  300 lei reprezentând ajutor public judiciar de care a beneficiat intervenientul Prodan Constantin Cristinel au rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel reclamanta Teodor Romiţa şi intervenienţii Prodan Constantin Cristinel şi Frumuzache Arthur Viorel, solicitând admiterea apelurilor, desfiinţarea hotărârii apelate , iar, în rejudecare, admiterea cererii principale şi a cererilor de intervenţie în nume propriu.

………………………………………………………………….

  Examinând sentinţa atacată în raport de criticile formulate, actele dosarului şi dispoziţiile legale incidente în cauză, conform prevederilor art. 479 alin. 1 C.proc.civ., instanţa de control judiciar constată că apelurile formulate de apelanta-reclamantă T R şi apelanţii-intervenienţi în nume propriu P C-C şi F V împotriva sentinţei civile nr. 1554/10.06.2014 a Judecătoriei Bârlad sunt intemeiate pentru urmatoarele considerente:

Obiectul prezentului dosar a fost reprezentat de stabilirea unui drum de trecere în favoarea apelantei reclamante T R şi apelanţilor intervenienţi în nume propriu PC-C şi F V pe terenul proprietatea intimatei pârâte C V pentru acces la calea publică. Aşa cum corect reţine instanţa de fond, legea aplicabilă din punct de vedere material obiectului menţionat este Codul civil din 1864, faţă de dispoziţiile art. 59 din Legea nr. 71/2011, condiţii în care prevederile dispoziţiilor art. 616-619 C.civ. sunt incidente în prezenta cauză.

Conform acestor dispoziţii ce vorbesc despre un drept de trecere, proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nici o ieşire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului său pentru exploatarea fondului, cu îndatorire de a-l despăgubi în proporţie cu pagubele ce s-ar putea ocaziona, trecerea trebuie regulat făcută pe partea ce ar scurta calea proprietarului fondului închis, ca să iasă la drum şi trebuie a se alege trecerea prin locul ce ar pricinui o mai puţină pagubă acelui pe al cărui loc trecerea urmează a fi deschisă. Astfel, din conţinutul dispoziţiilor menţionate, se poate reţine că, pentru a fi recunoscut un drept de trecere, locul trebuie să fie înfundat, respectiv să nu aibă nici o ieşire la calea publică, înfundarea să nu se datoreze faptei proprietarului locului pretins înfundat şi calea pe care ar urma să se stabilească dreptul de trecere să fie cea mai scurtă spre drumul public. Locul înfundat este cel care nu are nici o ieşire la calea publică, fie că e vorba de o imposibilitate de ieşire la calea publică, fie că e vorba de o ieşire la calea publică ce s-ar realiza cu grave inconveniente, este periculoasă sau este insuficientă în raport de natura şi nevoile exploatării fondului, conform utilizării actuale şi normale a acestui fond, după natura sa.  În raport de aceste considerente, nu este considerat loc înfundat dacă acea cale periculoasă, insuficientă sau care prezintă alte inconveniente poate deveni practicabilă cu cheltuieli rezonabile din partea proprietarului.

Raportând considerentele legale la situaţia de fapt din prezentul dosar, instanţa reţine că sunt corecte aserţiunile instanţei de fond cu privire la situaţia juridică a terenurilor ce fac obiectul prezentului litigiu, însă instanţa de fond reţine în mod greşit că drumul din partea de vest ar deveni practicabil cu anumite cheltuieli, că este determinat de culpa intervenientului P C C caracterul de loc înfundat al terenului său şi că pentru toate cele trei fonduri calea pretinsă de reclamantă şi intervenienţi pe terenul proprietatea pârâtei este cea mai lungă.

Astfel, din probele administrate în cauză, instanţa reţine că, anterior împărţirii de către reclamantă şi pârâtă a terenurilor moştenite de la părinţi, a existat un drum de acces între proprietatea T R şi C P ( a cărei moştenitoare este intimata pârâtă C V) ce  nu a fost trecut în schiţele de la Legea nr. 18/1991, fiind trecut în proprietatea lui C P, în prezent C V şi deţinut în plus faţă de actele sale ( adresa nr. 5160/05.11.2014 a Primăriei comunei Ciocani – fila 65 dosar apel). Existenţa acestui drum de acces a fost confirmată şi de către martorii audiaţi atât la fond cât şi în apel; astfel, martorul G P a arătat că , pe vremea cât terenul s-a aflat în indiviziune, reclamanta şi intervenientul P foloseau un drum ce se afla între proprietatea lui C V şi cea a lui M G, respectiv cel aflat pe schiţa nr. 3 din dosar – fila 58 dosar apel- , drum ce era folosit de toată lumea până în anii 2005-2006. La fel, martorul I N , audiat la fond – fila 52 dosar fond- a arătat că suprafaţa de 1 ha ce a aparţinut numitului C N, iar în prezent moştenitorilor acestuia ( pârâta şi reclamanta) a inclus şi drumul pentru ca tatăl părţilor să iasă la drumul dinspre nord. De asemenea, martorul B T a arătat că acest drum a existat până în urmă cu 30 ani când a murit CN ( fila 54 dosar fond). Prin urmare, caracterul de loc înfundat al terenurilor deţinute de către apelanta reclamantă şi apelanţii intervenienţi a fost determinat de culpa ambelor părţi, atât a apelantei reclamante, cât şi a intimatei pârâte prin închiderea drumului care asigura accesul la calea publică pentru ambele părţi; de observat că, potrivit schiţei depuse la dosar de către Primăria comunei Ciocani ( fila 66 dosar apel), acest drum se afla în partea de sud a ambelor proprietăţi şi nu doar a intimatei pârâtei C V.

În ceea ce priveşte existenţa unui drum la vest de proprietatea reclamantei şi a intervenientului F A V, instanţa reţine, atât din relaţiile solicitate de la Primărie, atât la fond, cât şi în apel, cât şi din raportul de expertiză  şi declaraţiile martorului audiat în apel, că acesta reprezintă o cărare impracticabilă datorită alunecărilor de teren, se află în pantă de 25% şi are o lăţime de 2,5 -3 m ceea ce nu permite accesul cu maşina. Deşi este adevărat că un drum impracticabil nu este de natură a conduce la concluzia că terenul la care are ieşire este înfundat, trebuie avute în vedere şi cheltuielile pe care transformarea unui drum impracticabil într-unul practicabil le-ar presupune, cheltuieli care trebuie să fie unele rezonabile; ori, caracterul rezonabil al acestora este unul incert determinat şi de faptul că acest drum nu poate fi folosit datorită alunecărilor de teren din acea zonă, fotografia depusă de către Primărie la dosar fiind elocventă în acest sens, precum şi de faptul că realizarea unor astfel de lucrări nu pot cădea în sarcina unor persoane fizice atâta timp cât acel drum este unul sătesc. Prin  urmare, un astfel de drum nu poate fi folosit la acest moment pentru a avea acces la ieşirea publică.

Cu privire la împrejurarea că drumul pretins de către reclamantă şi intervenienţi ar fi calea cea mai lungă, instanţa reaminteşte că terenurile deţinute de reclamantă şi intervenienţi au dobândit caracterul de locuri fără acces la calea publică din culpa apelantei reclamante şi intimatei pârâte care au închis drumul existent în timpul vieţii autorilor lor, astfel încât nici una din părţi nu poate pretinde o altă cale de acces decât cea care a fost situată pe propriul teren sau a copărtaşului său; nu pot fi obligaţi vecinii loturilor lor să suporte sarcini datorate modului de acţiune al apelantei reclamante şi intimatei pârâte.

Pe cale de consecinţă, în raport de toate considerentele expuse anterior, instanţa de control judiciar va reţine caracterul de loc înfundat al terenurilor deţinute de apelanta reclamantă şi apelanţii intervenienţi în nume propriu şi că se impune stabilirea unui drept de servitute de trecere pe terenul proprietatea intimatei pârâte.

Din studiul variantelor de stabilire a acestui drum propuse prin expertiza efectuată în cauză, în raport de prevederile art. 618 C.civ. ce impun stabilirea unei căi de acces cât mai scurte şi care să pricinuiască cât mai puţine pagube, instanţa va reţine că este corespunzătoare acestui obiectiv varianta 2- anexa nr. 2 la raportul de expertiză efectuat de expert judiciar Bârsan Vasile, motiv pentru care dreptul de trecere va fi stabilit pe acest teren ce are o suprafaţă de 182 mp, iar intimata pârâtă C V va fi obligată să respecte dreptul de servitute de trecere stabilit în favoarea reclamantei şi intervenienţilor.

Faţă de argumentele menţionate anterior, în temeiul art. 480 alin. 2 C.proc.civ., instanţa urmează să admită  apelurile formulate de apelanta-reclamantă TR şi apelanţii-intervenienţi în nume propriu P C-C şi F V împotriva sentinţei civile nr. 1554/10.06.2014 a Judecătoriei Bârlad, pe care o va  schimba în tot în sensul că va admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta T R în contradictoriu cu pârâta C V şi în tot cererile de intervenţie voluntară principală formulate de intervenienţii , va stabili în favoarea reclamantei T R şi a intervenienţilor un drept de servitute de trecere asupra terenului aparţinând pârâtei C V, în suprafaţă de 182 mp având lăţimea de 4 m şi lungimea la vest de 45,44 m şi la est de 45,32 m, situat în intravilan sat Ciocani, com. Ciocani, jud. Vaslui, identificat la raportul de expertiză efectuat de expert judiciar Bârsan Vasile ( fila 163 dosar judecătorie), pentru acces la terenurile aparţinând reclamantei şi intervenienţilor de câte 1.034 mp situate în intravilan sat Ciocani, comuna Ciocani, jud. Vaslui, tarlaua 160,  şi va obliga pârâta C V să respecte dreptul de servitute de trecere stabilit în favoarea reclamantei şi intervenienţilor.

În baza art. 453 alin. 1 C.proc.civ. , în condiţiile în care cererea reclamantei a fost admisă în parte, iar pârâta a fost cea care a căzut în pretenţii, instanţa urmează să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.798 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru, onorariu expert şi onorariu avocat.

În temeiul art. 18 din OUG nr. 51/2008 potrivit căruia  cheltuielile pentru care partea a beneficiat de scutiri sau reduceri prin încuviinţarea ajutorului public judiciar vor fi puse în sarcina celeilalte părţi, dacă aceasta a căzut în pretenţiile sale, iar partea căzută în pretenţii va fi obligată la plata către stat a acestor sume, instanţa va obliga  pârâta să plătească statului suma de 700 lei reprezentând ajutorul public judiciar de care au beneficiat reclamanta T R (400 lei) şi intervenientul PC C (300 lei), conform încheierii din data de 13.01.2014 pronunţate în dosarul nr. 3395/189/2013/a1, respectiv încheierii din data de 15.01.2014 pronunţate în dosarul nr. 3395/189/2013/a2.

În baza art. 482 C.proc.civ. raportat la art. 453 alin.1 C.proc.civ., instanţa va obliga intimata să plătească apelantei reclamante suma 1.050 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu avocat.

În temeiul art. 38 din OUG nr. 80/2013 întrucât intervenientul FAV nu a achitat taxa judiciară aferentă cererii sale de intervenţie în interes propriu, conform art. 34 alin.3 din OUG nr. 80/2013, instanţa va obliga intervenientul F AV să plătească statului suma de 98 lei reprezentând taxă judiciară de timbru neachitată aferentă cererii de intervenţie în interes propriu.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelurile formulate de apelanta-reclamantă T R şi apelanţii-intervenienţi în nume propriu P C-C şi F V împotriva sentinţei civile nr. 1554/10.06.2014 a Judecătoriei Bârlad, pe care o schimbă în tot:

Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta T R,  în contradictoriu cu pârâta CV, .

Admite cererile de intervenţie voluntară principală formulate de intervenienţii P C C  şi F A Vl,.

Stabileşte în favoarea reclamantei T R şi a intervenienţilor un drept de servitute de trecere asupra terenului aparţinând pârâtei C V, în suprafaţă de 182 mp având lăţimea de 4 m şi lungimea la vest de 45,44 m şi la est de 45,32 m, situat în intravilan sat Ciocani, com. Ciocani, jud. Vaslui, conform anexei nr. 2 la raportul de expertiză efectuat de expert judiciar Bârsan Vasile, pentru acces la terenurile aparţinând reclamantei şi intervenienţilor de câte 1.034 mp situate în intravilan sat Ciocani, comuna Ciocani, jud. Vaslui,.

Obligă pârâta C V să respecte dreptul de servitute de trecere stabilit în favoarea reclamantei şi intervenienţilor.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 1.798 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

În temeiul art. 18 din OUG nr. 51/2008, obligă pârâta să plătească statului suma de 700 lei reprezentând ajutorul public judiciar de care au beneficiat reclamanta T R (400 lei) şi intervenientul PCC (300 lei).

Obligă intimata să plătească apelantei reclamante suma 1.050 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

În temeiul art. 38 din OUG nr. 80/2013, obligă intervenientul F AV să plătească statului suma de 98 lei reprezentând taxă judiciară de timbru neachitată aferentă cererii de intervenţie în interes propriu.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 09 decembrie 2014.

Domenii speta

Spete similare