Plangere contraventionala pv ipj

Decizie 1566 din 23.11.2015


Dosar nr. 5187/333/2014

R O M Â N I A

TRIBUNALUL VASLUI

CIVILĂ

DECIZIE CIVILĂ Nr. 1566/A

Şedinţa publică de la 23 Noiembrie 2015

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE

Judecător

Grefier

Pe rol se află judecarea cererii de apel formulată de apelantul intimat INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI VASLUI în contradictoriu cu intimatul petent I T, împotriva sentinţei civile nr. 74 pronunţată la data de 14.01.2015 de Judecătoria Vaslui, în cauza având ca obiect plângere contravenţională.

Dezbaterile în fond au avut loc în şedinţa publică din data de 16.11.2015, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru astăzi, 23.11.2015, când a hotărât următoarele;

T R I B U N A L U L

Deliberând asupra apelului declarat, constată următoarele;

Prin sentinţa civilă nr. 74 din 14.01.2015 Judecătoria Vaslui a admis în parte plângerea contravenţională formulată de petentul I T în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL JUDEŢEAN DE POLIŢIE VASLUI, cu sediul în Vaslui, jud. Vaslui împotriva Procesului verbal de constatare a contravenţiei seria CP nr. din 21.07.2014.

A anulat Procesul verbal de constatare a contravenţiei seria CP nr. din 21.07.2014 în ceea ce priveşte fapta prevăzută de art. 102 alin. 3 lit. a din OUG nr. 195/2002.

A exonerat petentul de la plata amenzii de 810 lei.

A înlăturat sancţiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce.

A menţinut celelalte dispoziţii ale procesului verbal de contravenţie. 

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a avut în vedere următoarele;

În fapt, prin procesul verbal seria CP nr. din 21.07.2014 încheiat de INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI VASLUI petentul a fost sancţionat cu amendă contravenţională în cuantum de 810 lei pentru săvârşirea contravenţiei pedepsită prin art. 102 alin. 3 lit. a din OUG nr. 195/2002 şi cu avertisment pentru săvârşirea contravenţiei pedepsită prin art. 101 alin. 1 pct. 18 din OUG nr. 195/2002. Totodată s-a aplicat şi sancţiunea complementară a suspendării dreptului de conducere. S-a reţinut în sarcina petentului că la data de 21.07.2014 a condus auto marca VW PASSAT cu nr. de înmatriculare pe strada Castanilor din municipiul Vaslui sub influenta băuturilor alcoolice, având o alcoolemie măsurată de 0,15 mg/l de alcool pur în aerul expirat.

 În drept, potrivit art. 102 alin. 3 lit. a din OUG nr. 195/2002 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârşirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte:

a) conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice, dacă fapta nu constituie, potrivit legii, infracţiune iar potrivit art. 101 alin. 1 pct. 18 din OUG nr. 195/2002 constituie contravenţii şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni următoarele fapte săvârşite de persoane fizice (...) pct. 18 nerespectarea obligaţiei conducătorului de vehicul de a avea asupra sa documentele prevăzute la art. 35 alin. (2)

 Respectând dispoziţiile art. 34 alin. 1 din O.G. 2/2001 şi implicit principiul preeminenţei dreptului, instanţa a examinat mai întâi legalitatea procesului-verbal şi ulterior temeinicia sa.

Sub aspectul legalităţii, instanţa a reţinut că procesul verbal de contravenţie a fost întocmit în mod legal, agentul constatator consemnând toate elementele indicate de dispoziţiile art. 17 alin. 1 din O.G. 2/2001 care atrag nulitatea absolută expresă a actului. Petentul nu aduce nici o critică sub acest aspect.

Instanţa a mai reţinut că agentul constatator a aplicat sancţiunea în cuantumul minim prevăzut de lege.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanţa nu a putut reţine că fapta a fost săvârşită de către petent în condiţiile descrise în procesul seria CP nr. din 21.07.2014. Deşi din bonul depus la dosarul cauzei emis la data şi la ora constatării faptei care cuprinde rezultatul testării cu alcooltestul reiese faptul că petentul a condus sub influenţa băuturilor alcoolice având o alcoolemie măsurată de 0,15 mg/l de alcool pur în aerul expirat (fila 21) martorii audiaţi în cauza  au confirmat susţinerile petentului din plângerea contravenţională în sensul că agentul constatator nu a acordat dreptul petentului de a i se recolta probe biologice la o unitate sanitară deşi acesta  a solicitat în mod expres acest lucru. Or, potrivit art. 88 alin. 5 din OUG nr. 195/2002 (R) persoana care conduce un autovehicul sau tramvai testată cu un mijloc tehnic omologat şi depistată ca având o concentraţie alcoolică de până la 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat poate solicita să i se recolteze probe biologice.

Neacordându-i-se acest drept, petentului i-a fost adusă o vătămare care nu poate fi altfel înlăturată altfel decât prin anularea procesului verbal de contravenţie în ceea ce priveşte fapta prevăzută de art. 102 alin. 3 lit. a din OUG nr. 195/2002.

Instanţa a reţinut însă că în ceea ce priveşte cea de-a doua fapta aceasta nu a fost contestată de către petent astfel încât nu a fost răsturnată prezumţia de temeinicie de care se bucură procesul verbal de contravenţie, drept urmare instanţa va menţine procesul verbal de contravenţie în ceea ce priveşte această faptă. 

Instanţa pentru aceste considerente a admis în parte plângerea contravenţională anulând procesul verbal de contravenţie pentru prima fapta dar menţinându-l pentru cea de-a doua.

Împotriva acestei sentinţe, în termenul prevăzut de art. 468 alin. 1 Cod procedură civilă, a formulat apel INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI VASLUI, apreciind că sentinţa este netemeinică şi nelegală.

Prin cererea de apel formulată de IPJ Vaslui şi înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui la data de 27.02.2015 s-a solicitat casarea sentinţei civile nr. 74/14.01.2015 a Judecătoriei Vaslui, respingerea pe fond a plângerii contravenţionale formulate de către petentul I T şi menţinerea procesului verbal de contravenţie seria CP nr. /21.07.2014.

În fapt, apelanta a susţinut că petentul intimat nu a solicitat expres recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei din sânge cu ocazia încheierii procesului verbal de contravenţie contestat şi nu a exprimat obiecţiunile în cadrul rubricii din cadrul actului de constatare. În plus, petentul intimat ar fi refuzat să semneze procesul verbal de contravenţie, împrejurare atestată de un martor asistent, iar agentul constatator a procedat în mod corect la eliberarea unei dovezi înlocuitoare a permisului de conducere fără drept de circulaţie.

La data de 18.05.2015 apelanta a depus motivele de apel pe larg iar la data de 11.09.2015 intimatul petent a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia tardivităţii formulării cererii de apel şi pe fondul cauzei a solicitat respingerea apelului ca nefundat deoarece în realitate agentul de poliţie a refuzat să îl conducă la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice deşi i-a cerut expres acest lucru. În apărare, intimatul petent a solicitat administrarea probei cu înscrisuri şi cu martorii .

Analizând cererea de apel formulată de către IPJ Vaslui, instanţa constată următoarele :

Tribunalul Vaslui este competent din punct de vedere material şi teritorial pentru a soluţiona prezenta cerere de apel în conformitate cu dispoziţiile art. 95 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă raportat la art. 34 alin. 2 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.

De asemenea, nu au fost invocate la cererea părţilor sau din oficiu excepţii relative sau de ordine publică cu privire la condiţiile de formă ale procesului verbal de contravenţie contestat de natură să-i atragă nulitatea conform dispoziţiilor art. 16-17 din OG 2/2001.

În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii formulării cererii de apel invocată de către petentul intimat prin întâmpinare, instanţa constată că sentinţa civilă nr. 74/14.01.2015 a Judecătoriei Vaslui a fost comunicată apelantei la data de 23.01.2015 conform dovezii de la fila 55 dosar fond, iar cererea de apel a fost înregistrată la Judecătoriei Vaslui la data de 20.02.2015 în interiorul termenului de 30 de zile.

Pentru aceste motive, instanţa va respinge ca nefondată excepţia de procedură  invocată cu privire la termenul de exercitare a căii de atac şi va analiza legalitatea şi temeinicia sentinţei civile atacate.

 Tribunalul Vaslui constată că instanţa de fond a apreciat în mod corect temeinicia procesului verbal de contravenţie raportat la situaţia de fapt şi obligaţia care îi revenea agentului constatator de a asigura testarea alcoolemiei conducătorului auto în cazul în care acesta îşi exprimă voinţa de a i se recolta probe biologice.

Deşi petentul intimat a fost testat cu aparatul alcooltest de către agentul de poliţie rutieră şi a rezultat o valoare de 0,15 mg/l în aerul expirat, această valoare nu poate fi luată în considerare ca şi concentraţie a alcoolului în sânge conform art. 88 alin. 2 din OUG 195/2002, ci doar ca indicator al prezenţei alcoolului în aerul expirat.

Din declaraţiile martorilor oculari coroborate cu cea a martorului asistent BI a rezultat că agentul de poliţie nu a respectat dreptul petentului în calitate de conducător auto de a se supune analizelor medicale de specialitate prin recoltarea de probe biologice conform art. 88 alin. 5 di OUG 195/2002 privind Codul Rutier pentru stabilirea cu certitudine a valorii alcoolemiei.

Simpla prezenţa a alcoolului în aerul expirat cu o valoare de sub 0,40 mg/l determinată prin intermediul unui mijloc tehnic certificat şi omologat nu poate înlătura dreptul conducătorului auto de a fi testat în cadrul unei unităţi medicale autorizate, iar  refuzul expres sau tacit al agentului de poliţie de a respecta exercitarea acestui drept a produs o vătămare importantă a drepturilor şi intereselor legitime ale petentului care nu poate fi înlăturată decât prin anularea în parte actului de constatare cu privire la contravenţia prev de art. 102/3/a din OUG 195/2002.

Prin urmare, Tribunalul Vaslui constată că apelanta nu a făcut dovada certă a respectării dreptului petentului de a i fi recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei, iar pretinsul refuz al acestuia de a semna procesul verbal de contravenţie şi de a fi condus la unitatea sanitară a fost contrazis prin declaraţiile martorilor audiaţi în cursul cercetării judecătoreşti.

Pentru aceste motive, instanţa va respinge ca nefondat apelul formulat de către IPJ Vaslui, va menţine sentinţa civilă nr. 74/14.01.2015 a Judecătoriei Vaslui drept legală şi temeinică, cu anularea în parte a procesului verbal de contravenţie seria CP nr. /21.07.2014 faţă de contravenţia prev de art. 102/3/a din OUG 195/2002.

Instanţa va lua act de faptul că părţile nu au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondată excepţia tardivităţii formulării apelului invocată de petentul I T.

Respinge ca nefondat apelul formulat de I.P.J. Vaslui, în contradictoriu cu petentul I T împotriva sentinţei civile nr. 74/14.01.2015 pronunţate de către Judecătoria Vaslui pe care o păstrează.

Ia act că părţile nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 23.11.2015.