Anulare act administrativ-fiscal. Inadmisibilitate acțiune

Proces verbal de control prin care nu s-au stabilit măsuri fiscale în sarcina contribuabilului (ci s-a aplicat o amendă contravențională), nu întrunește elementele unui act administrativ-fiscal, nedând naștere și nestingând drepturi și obligații fiscale - confiscarea unei „sume complementare” neschimbând natura actului.

- Legea nr. 554/2004, art. 2 lit. c, art. 1, art. 2 alin. 1 lit. c, art. 7, art. 8

 -  O.G. nr. 92/2003, art. 41, art. 209 alin. 2

- H.G. nr. 2137/2011, modificat prin Ordinul Președintelui A.N.A.F. nr. 378/2013

- Ordinul M.F.P. nr. 1393/2004, Anexa nr. 2, pct. 1, 2

- Legea nr. 571/2003, art. 2213 lit. ș

Conform dispoziţiilor art. 108 alin. 1, 2 din O.G. nr. 92/2003, organele fiscale vor sesiza organele de urmărire penală în legătură cu constatările efectuate cu ocazia inspecţiei fiscale şi care ar putea întruni elemente constitutive ale unei infracţiuni, în condiţiile prevăzute de legea penală, şi, în această ipoteză expres prevăzută de legiuitor, organele fiscale au obligația de a întocmi un proces verbal.

Procesul verbal nu prezintă caracterele unui act administrativ-fiscal, astfel cum este definit de art. 41 din O.G. nr. 92/2003, întrucât nu stabilește, nu modifică și nici nu stinge drepturi şi obligaţii fiscale – nestabilind sume pe care reclamanta-recurentă trebuie să le vireze la bugetul de stat, în temeiul acestui act, situație în care nu poate fi încadrat nici în categoria „altor acte administrativ-fiscale”.

Potrivit pct. 1 din Anexa 2 la O.M.F.P. nr. 1393/2004, numai dispoziția privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală - întocmită ca urmare a finalizării unei inspecţii fiscale generale sau parţiale cu „proces-verbal” și doar în cazul în care organele de inspecţie fiscală stabilesc măsuri în sarcina contribuabililor (pct. 2) - constituie act administrativ-fiscal. Or, în speță, nu au fost dispuse măsuri.

Prin art. 28 alin. 1, 2 din O.U.G. nr. 94/2011, s-a stabilit incidența Normelor metodologice aprobate prin O.M.F.P. nr. 2160/2010 numai în privința controalele financiare nefinalizate până la data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă, aceste controale, începute sub vechea reglementare,  continuând potrivit Legii nr. 30/1991, iar plângerilor prealabile formulate împotriva procese verbale astfel întocmite aplicându-li-se O.M.F.P. nr. 2160/2010.

Prin Sentinţa nr. 2395/3 octombrie 2014, Tribunalul Mureş a admis excepția lipsei calităţii procesuale pasive, respingând cererea de chemare în judecată formulată împotriva pârâtelor AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ şi DIRECŢIA REGIONALĂ VAMALĂ BRAŞOV, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă; de asemenea, instanţa a respins, ca inadmisibilă, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Societatea T.R. S.A., în contradictoriu cu pârâta D.G.R.F.P.B., cu sediul ales la ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE MUREŞ.

În considerentele Sentinţei, Tribunalul a reţinut, în esenţă, următoarele aspecte:

• reclamanta a solicitat anularea Deciziilor nr. 14164/10 aprilie 2013 şi nr. 1713/24 aprilie 2013 emise de Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Mureş (D.J.A.O.V. Mureş), precum şi anularea Procesului verbal de control nr. 1/28 februarie 2013, încheiat de inspectorii vamali din cadrul aceleiaşi autorităţi; calitate procesuală pasivă are doar autoritatea care a emis actele atacate, respectiv D.G.R.F.P. BRAŞOV, aceasta fiind instituţia care a preluat, prin fuziune prin absorbţie, D.J.A.O.V. Mureş, conform art. 11 alin. 3 din O.U.G. nr. 74/2013, aşa încât instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor A.N.A.F. şi Direcţia Regională Vamală Braşov;

• Procesul verbal nr. 1/28 februarie 2013, încheiat de Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Mureş nu cuprinde decât constatări de fapt, prevederi legale apreciate ca fiind încălcate şi consecinţele faptei menţionate (societatea fiind sancţionată cu amendă în sumă de 100.000 lei, conform Procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria ANV/200 – 0015142 nr. 22IF/28 februarie 2013, dispunându-se şi confiscarea sumelor rezultate din vânzarea motorinei – procesul verbal fiind contestat de reclamantă şi pronunţându-se o hotărâre în primă instanţă); procedura de soluţionare a contestaţiilor formulate împotriva actelor administrativ-fiscale (care corespunde procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004) este prevăzută de Titlul IX din O.G. nr. 92/2003, iar potrivit art. 41 din acest act normativ, actul administrativ fiscal este cel emis de organul fiscal competent în aplicarea legislaţiei privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor şi obligațiilor fiscale, art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004 prevăzând că actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice; deci, pentru ca un act emis de un organ fiscal să fie act administrativ și să poată fi contestat potrivit art. 205 din O.G. nr. 92/2003 sau potrivit prevederilor Legii nr. 554/2004, trebuie să stabilească, să modifice sau să stingă raporturi juridice, adică să aducă o modificare în realitatea juridică în care contribuabilul îşi desfăşoară activitatea;

• art. 80 din Ordinul nr. 7521/2006 al Preşedintelui A.N.A.F., invocat de reclamantă, nu poate duce la respingerea excepției inadmisibilității acțiunii deoarece, conform acestui text legal, se poate formula plângere prealabilă în condiţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, împotriva procesului verbal de control care cuprinde măsuri ce nu se referă la o datorie vamală sau la diferenţe de alte impozite şi taxe datorate în cadrul operaţiunii vamale, inclusiv accesorii, legislaţia secundară permiţând, aşadar, contestarea unor procese verbale care nu se referă la datorii vamale, însă cu condiţia ca acestea să cuprindă măsuri – altfel exceptate de la controlul de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ întrucât nu ar fi fost cuprinse într-un act atacabil cu contestaţie în temeiul art. 205 din O.G. nr. 92/2003.

Împotriva Sentinţei nr. 2395/3 octombrie 2014 a declarat recurs Societatea T.R. SA (denumită anterior Z.L. S.A.), invocând dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 488 alin. 1 pct. 8 C. pr. civ., solicitând a se dispune admiterea acestuia și casarea hotărârii atacate, cu trimiterea cauzei primei instanțe, în vederea judecării fondului acesteia. În esenţă, recurenta a susţinut următoarele motive: în urma controlului efectuat de inspectorii din cadrul A.N.A.F. – D.J.A.O.V. MUREŞ, în perioada 7 februarie 2013 - 28 februarie 2013, la sediul societății, s-a reținut că aceasta ar fi desfăşurat, în anii 2010-2012, comerţ angro cu motorină, fără a deţine atestat de comercializare, fiind încheiat Procesul verbal nr. 1/28 februarie 2013, prin care a fost descrisă fapta constatată și dispozițiile legale pretins a fi încălcate, încheindu-se şi un proces verbal de contravenție prin care reclamanta-recurentă a fost sancţionată cu amenda contravenţională în sumă de 100.000 lei şi cu confiscarea sumei de 3.345.492 lei, reprezentând valoarea de intrare/ieşire a motorinei (ca sancţiune complementară), reţinându-se incidenţa art. 20669 alin. 4 art. 2213 alin. 2, 3 din Legea nr. 571/2003; împotriva Procesului verbal nr. 1/2013, reclamanta-recurentă a depus atât plângere prealabilă, în temeiul art. 7 din Legea nr. 554/2004 – prin care a solicitat revocarea actului și a concluziilor privitoare la încălcarea textelor de lege anterior menţionate şi la existenţa faptei de comercializare a motorinei, prin raportare la această încălcare -, cât și contestație, în temeiul art. 205 din O.G. nr. 92/2003 – prin care a solicitat anularea actului și a concluziilor privitoare la încălcarea textelor de lege anterior menţionate şi la existenţa faptei de comercializare a motorinei, prin raportare la această încălcare; plângerea prealabilă, respectiv contestaţia, au fost respinse, ca inadmisibile, prin Deciziile nr. 1464/10 aprilie 2013 şi nr. 1713/24 aprilie 2013, emise de D.J.A.O.V. Mureş, fără motivarea acestei soluţii; hotărârea atacată este nelegală întrucât reclamanta avea dreptul de a sesiza instanţa de judecată în temeiul art. 8 din Legea nr. 554/2004 care trebuia aplicat în completarea art. 51 alin. 2 din O.U.G. nr. 66/2011; recurenta a menţionat că, în situaţia în care instanţa va aprecia că normele încălcate sunt de procedură, aceste critici urmează a fi încadrate în motivul prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 5 C. pr. civ.; Procesul verbal nr. 1/2013 întrunește condițiile prevăzute de art. 2 lit. c din Legea nr. 554/2004, iar reclamanta-recurentă se consideră vătămată prin acest act administrativ, având, deci, dreptul de a-l ataca la instanţa de contencios administrativ întrucât calificarea relaţiilor analizate de organul de control şi concluzia privind încălcarea dispoziţiilor legale vatămă drepturile şi interesele reclamantei-recurente, cât timp aceasta a fost sancţionată contravenţional, în baza Procesului verbal nr. 1/2013 – act administrativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în executarea legii, actul dând naştere unor raporturi juridice; admisibilitatea acţiunii şi necesitatea formulării acesteia este prevăzută şi de Anexa la Ordinul nr. 7521/2006, emis de Vicepreşedintele A.N.A.F., respectiv de art. 80; recurenta a menţionat că, în subsidiar, în cazul în care instanţa va considera că este aplicabilă procedura prevăzută de art. 205 din O.G. nr. 92/2003, solicită să se reţină că obiectul contestaţiei administrativ-fiscale îl poate constitui fie un titlu de creanţă, fie un alt act administrativ-fiscal, legiuitorul clarificând expres că procesele verbale emise de organele fiscale în urma unui control încrucişat sau inopinat intră în categoria „altor acte administrativ-fiscale” la care face referire art. 209 din O.G. nr.92/2003, concluzia fiind confirmată şi de pct. 5.3 din Ordinul nr. 378/2013 privind modificarea şi completarea Titlului IX din O.G. nr. 92/2003; potrivit Deciziei Î.C.C.J. nr. 5631/2005, procesul verbal de control fiscal este act administrativ-fiscal, în sensul art. 41 din O.G. nr.92/2003 întrucât emană de la o autoritate publică, reprezentând manifestarea de voinţă unilaterală a acesteia, concretizată prin raportare la lege şi fără echivoc producând efecte juridice de necontestat prin stabilirea în sarcina reclamantei a mai multor obligaţii fiscale, prin acele sume constatate a fi de virat la bugetul de stat.

Prin întâmpinarea depusă la 16 martie 2015, intimata D.G.R.F.P.B. – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE MUREȘ, a solicitat a se dispune respingerea recursului, formulând, în esenţă, următoarele apărări: controlul finalizat cu Procesul verbal nr. 1/28 februarie 2013 a fost iniţiat în baza Ordinului de serviciu J-MS 2/7 februarie 2013, întocmit în temeiul adresei nr. 1055/6 februarie 2013 emise de D.J.A.O.V. Sibiu, înregistrată la D.J.A.O.V. Mureş sub nr. 560/7 februarie 2013; intimata a constatat, ca urmare a controlului, că Societatea Z. L. SA (în prezent denumită T.R. SA) a comercializat cantităţi mari de motorină, în sistem angro, în perioada 2010-2012, fără a deţine un atestat eliberat de autoritatea competentă, încălcând, deci, art. 20669 alin. 4 din Legea nr. 571/2003; toată motorina vândută de recurentă a fost achiziţionată cu acciza plătită, de la Societatea S.S.-I. SRL, iar refacturarea acesteia către persoane fizice autorizate sau persoane juridice s-a făcut fără a adaos comercial la preţul de cumpărare şi fără a obţine profit, organul de control considerând că aceste operaţiuni nu sunt acte de comerţ; ca urmare a constatărilor cuprinse în Procesul verbal de control nr. 1/2013, recurenta a fost sancţionată cu amenda contravenţională în sumă de 100.000 lei şi cu sancţiunea complementară a confiscării sumei de 3.345.492 lei, astfel cum rezultă din Procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria ANV/200 – 0015142 nr.22IF/28 februarie 2013 – împotriva căruia reclamanta-recurentă a formulat plângere, admisă în parte prin Sentinţa nr. 734/25 septembrie 2013, pronunţată de Judecătoria Luduş (dos. nr. 476/251/2013), dispunându-se înlocuirea amenzii contravenţionale cu sancţiunea avertismentului, celelalte dispoziţii ale procesului verbal de contravenţie fiind menţinute; apelurile declarate de părţi împotriva Sentinţei nr. 734/2013 au fost respinse prin Decizia nr. 76/11 aprilie 2014 a Tribunalului Mureş; Procesul verbal nr. 1/2013 a produs efecte juridice faţă de contribuabilul verificat şi nu a stabilit niciun raport obligaţional între acesta şi bugetul statului, nefiind susceptibil de executare şi neconstituind un act administrativ; prima instanţă a reţinut în mod corect că acest proces verbal nu cuprinde nicio măsură luată de inspectorii fiscali împotriva reclamantei, ci doar constatări de fapt şi prevederi legale incidente.

Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel – învestită cu soluţionarea recursului potrivit motivelor invocate, precum şi potrivit regulii statornicite de dispoziţiile art. 499 teza I C. pr. civ. -, a reţinut următoarele aspecte:

În ce privește limitele învestirii instanței, Curtea a constatat că reclamanta nu a formulat – prin cererea de recurs – critici vizând dispoziția de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive și dispoziția de respingere, în consecință, a cererii de chemare în judecată formulate în contradictoriu cu pârâtele AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ şi DIRECŢIA REGIONALĂ VAMALĂ BRAŞOV - iar pârâtele nu și-au exercitat dreptul de recurs, achiesând tacit la hotărârea primei instanțe (neavând interes să atace o hotărâre care le este favorabilă). În consecință, Curtea a constatat că nu a fost învestită cu analizarea modalității de soluționare a excepției menționate și a cererii formulate de reclamantă în contradictoriu cu pârâtele mai sus arătate (cu privire la care nu a identificat motive de ordine publică a căror invocare constituie o facultate a instanței – art. 489 alin. 3 C. pr. civ.).

Procesul verbal nr. 1/28 februarie 2013 a fost încheiat de Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Mureș, ca urmare a controlului efectuat la sediul Societății Z. L. SRL în perioada 7 februarie 2013 – 28 februarie 2013, controlul desfășurându-se în vederea verificării tranzacțiilor comerciale (vânzări) cu motorina (în sistem angro) efectuate de către SC Z. L. S.A…., către diverși beneficiari în perioada 2010-2012, în condițiile în care societatea nu deține un Atestat de comercializare angro (eliberat de autoritatea competentă, în speță DJAOV Mureș) care să-i permită comercializarea legală a produsului energetic – motorina, încălcând astfel prevederile art. 20669 alin. 4 din Legea nr. 571/2003 . Astfel cum s-a menționat în Cap. II, pct. 1 din Procesul verbal, controlul inopinat a fost inițiat în baza Ordinului de serviciu J-MS 2/7 februarie 2013, întocmit în temeiul adresei nr. 1055/6 februarie 2013 emise de D.J.A.O.V. Sibiu, înregistrată la D.J.A.O.V. Mureş sub nr. 560/7 februarie 2013, precum și în baza Titlului VII din O.G. nr. 92/2003, invocat în Cap. I alin. 1 din Procesul verbal nr. 1/28 februarie 2013.

Plângerea prealabilă și contestația, formulate de Societatea Z.L. SA împotriva procesului verbal, au fost respinse, ca inadmisibile, în Deciziile nr. 1464/10 aprilie 2013, nr. 1713/24 aprilie 2013, date, în acest sens, de Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Mureș, invocându-se faptul că procesul verbal nu este un act administrativ, în accepțiunea art. 2 lit. c din Legea nr. 554/2004, nefiind emis în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii și nedând naștere, nemodificând și nestingând raporturi juridice, precum și faptul că sancțiunea contravențională a amenzii în sumă de 100.000 lei, respectiv confiscarea, au fost dispuse prin Procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor (seria ANV/200, nr. 0015142) nr. 22 IF/28.02.2013. 

Curtea a constatat că Procesul verbal nr. 1/28 februarie 2013 a fost întocmit la finalizarea controlului inopinat, în temeiul dispoziţiilor art. 97 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003.

În acord cu dispoziţiile art. 108 alin. 1, 2 din O.G. nr. 92/2003, organele fiscale vor sesiza organele de urmărire penală în legătură cu constatările efectuate cu ocazia inspecţiei fiscale şi care ar putea întruni elemente constitutive ale unei infracţiuni, în condiţiile prevăzute de legea penală, şi, în această ipoteză expres prevăzută de legiuitor, organele fiscale au obligația de a întocmi un proces verbal.

Așadar, Procesul verbal nr. 1/28 februarie 2013 nu a dat naștere, nu a modificat și nici nu a stins raporturi juridice prin el însuși, pentru a putea fi aplicate dispoziţiile art. 1, art. 2 alin. 1 lit. c, art. 7, art. 8 din Legea nr. 554/2004, concluzie exprimată și în jurisprudența instanței supreme, cu referire la un proces verbal încheiat de Garda Financiară la solicitarea organului de urmărire penală, având ca scop evaluarea prejudiciului cauzat aferent operaţiunilor verificate (e.g., Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de Contencios administrativ și fiscal, Dec. nr. 1097/1 martie 2012, pronunțată în dosarul nr. 2145/2/2010). Curtea a constatat că, de altfel, și Decizia nr. 5361/2005, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, invocată și citată de recurentă, confirmă această concluzie întrucât instanța supremă a reținut că procesul verbal de control fiscal este act administrativ, în sensul art. 2 lit. c din Legea nr. 554/2004, cât și act administrativ-fiscal, în sensul art. 41 din O.G. nr. 92/2003, producând efecte juridice prin stabilirea în sarcina reclamantei a mai multor obligații fiscale, prin acele sume constatate a fi de virat la bugetul de stat, ipoteză care nu se aplică, în speță, în condițiile în care prin Procesul verbal nr. 1/28 februarie 2013 nu s-au stabilit obligații fiscale, mai exact sume pe care reclamanta-recurentă trebuie să le vireze la bugetul de stat, în temeiul acestui act.

Prin urmare, procesul verbal nu prezintă caracterele unui act administrativ-fiscal, astfel cum este definit de art. 41 din O.G. nr. 92/2003, întrucât nu stabilește, nu modifică și nici nu stinge drepturilor şi obligaţiilor fiscale, situație în care nu poate fi încadrat nici în categoria „altor acte administrativ-fiscale”  - art. 209 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003, pct. 5.3. din H.G. nr. 2137/2011, astfel cum a fost modificat prin O.P.A.N.A.F. nr. 378/2013 -, normele speciale trebuind interpretate coroborat. În același sens, Curtea a reţinut că, potrivit pct. 1 din Anexa 2 la O.M.F.P. nr. 1393/2004, numai dispoziția privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală - întocmită ca urmare a finalizării unei inspecţii fiscale generale sau parţiale cu „proces-verbal” și doar în cazul în care organele de inspecţie fiscală stabilesc măsuri în sarcina contribuabililor (pct. 2) - constituie act administrativ-fiscal. Or, în speță, nu au fost dispuse măsuri.

Faptul că, în Cap. II pct. 3 din Procesul verbal nr. 1/28 februarie 2013, s-a menționat sancționarea Societății Z. L. SA cu amenda contravențională în cuantum de 100.000 lei și confiscarea „sumei complementare” de 3.445.492 lei, rezultată din vânzarea motorinei, nu schimbă natura actului, cu atât mai mult cu cât aceste măsuri nu au fost nici dispuse și nici luate prin Procesul verbal nr. 1/2013, ci, astfel cum organul fiscal a precizat expres, amenda contravențională și confiscarea au fost dispuse conform Procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor (seria ANV/200, nr. 0015142) nr. 22 IF/28.02.2013, întocmit în temeiul art. 2213 lit. ș din Legea nr. 571/2003 (art. 2213 referindu-se la contravenții și sancțiuni, coroborat cu prevederile O.G. nr. 2/2001, rep.). Concluzia este susținută și prin parcurgerea, de către reclamanta-recurentă, a procedurii speciale de contestare a sancțiunii principale și complementare dispuse prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, formulând plângere împotriva acestuia, societatea considerând, așadar, că acesta este actul care produce efecte juridice cu privire la sancțiunile menționate - cauza formând obiectul dosarului nr. 476/251/2013 al Judecătoriei Luduș (prin Sentința nr. 734/25 septembrie 2013 plângerea fiind admisă în parte, prima instanță dispunând anularea parțială a procesului verbal, în sensul înlocuirii sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului, hotărârea rămânând definitivă prin Decizia nr. 76/11 aprilie 2014 a Tribunalului Mureş).

În ce privește art. 1 din Anexa la O.M.F.P. nr. 2160/2010 – în care se menționa că împotriva procesului-verbal de control financiar se poate formula plângere prealabilă în condiţiile şi în termenele prevăzute la art. 7 din Legea nr. 554/2004 -, Curtea a constatat, în primul rând, că acest Ordin (conținând Normele metodologice privind soluţionarea plângerilor prealabile formulate împotriva proceselor verbale de control financiar) viza, în mod expres, procesele verbale încheiate în baza Legii nr. 30/1991 care, însă, a fost abrogată prin art. 34 din O.U.G. nr. 94/2011 (publicată în M.O. nr. 799 din 11 noiembrie 2011).

În al doilea rând, Curtea a constatat că, prin art. 28 alin. 1, 2 din O.U.G. nr. 94/2011, s-a stabilit incidența Normelor metodologice aprobate prin O.M.F.P. nr. 2160/2010 numai în privința controalele financiare nefinalizate până la data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă, aceste controale, începute sub vechea reglementare,  continuând potrivit Legii nr. 30/1991, iar plângerilor prealabile formulate împotriva procese verbale astfel întocmite aplicându-li-se O.M.F.P. nr. 2160/2010.

Or, Curtea a reţinut că, în speță, controlul a fost efectuat în perioada 7 februarie 2013 – 28 februarie 2013, fiind început sub noua reglementare, așa încât nu poate vorbi despre un „control nefinalizat” la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 94/2011, neaplicându-i-se, prin urmare, dispoziţiile art. nr. 28 alin. 1, 2 din acest act normativ. Concluzia se impune cu atât mai mult cu cât la data începerii controlului își producea efectele H.G. nr. 101/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea inspecţiei economico-financiare, iar art. 28 alin. 1 din aceste Norme stabilește că „dispoziţia obligatorie” – prevăzută de art. 19 lit. c - reprezintă actul administrativ-financiar emis de organele de inspecţie economico-financiară, în aplicarea prevederilor legale privind obligativitatea operatorului economic de a îndeplini măsurile stabilite, plângerea prealabilă putând fi formulată numai împotriva acestei dispoziții obligatorii, în condiţiile şi în termenele prevăzute la art. 7 din Legea nr. 554/2004, astfel cum s-a statornicit prin dispoziţiile art. 33 alin. 1 din H.G. nr. 101/2012.

Curtea a reţinut, de asemenea, că, în mod corect, prima instanță a înlăturat aplicarea, în speță, a dispoziţiilor art. 80 din Anexa la Ordinul nr. 7521/2006 al Preşedintelui A.N.A.F., în condițiile în care Procesul verbal nr. 1/28 februarie 2013 nu conține „măsuri” (ce nu se referă la o datorie vamală sau la diferenţe de alte impozite şi taxe datorate în cadrul operaţiunilor vamale), astfel cum s-a subliniat, deja, în aceste considerente. În fine, contrar susținerilor recurentei, Curtea a constatat că nici art. 51 alin. 2 din O.G. nr. 66/2011 nu este incident, în speță, în contextul punctual în care, potrivit art. 46 alin. 1 din acest act normativ, „contestația administrativă” poate fi formulată împotriva „titlului de creanță”, iar Procesul verbal nr. 1/2013 nu are un asemenea caracter, așa încât Deciziile nr. 1464/10 aprilie 2013, nr. 1713/24 aprilie 2013 nu au fost emise în cadrul legal expres conturat de Cap. V, Secțiunea a 2-a din O.G. nr. 66/2011.

Având în vedere argumentele anterior expuse, Curtea a respins recursul reclamantei, ca neîntemeiat – art. 496 alin. 1 teza a II-a C. pr. civ. – în speță nefiind incidente dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 5, 8 C. pr. civ.

Domenii speta

Spete similare