Cerere reexaminare amendă judiciară. Inadmisibilitatea apelului

Pentru a decide astfel, instanţa de apel, a reţinut următoarele:

Prin încheierea de şedinţă din data de 13.02.2015, Judecătoria Suceava, în baza art. 284 Cod procedură penală a respins ca neîntemeiată cererea de anulare/reducere a amenzii judiciare formulată de petentul MAA şi a menţinut amenzile judiciare în cuantum de 2000 lei şi respectiv, de 2000 lei aplicate petentului prin încheierea de şedinţă din data de 22.10.2014 în dosarul nr. 572/314/2014 aflat pe rolul Judecătoriei Suceava.

În baza art. 275 alin.2 Cod pr.pen., a obligat petentul MAA să plătească statului suma de 100 lei cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de acesta.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Suceava a reţinut că prin cererea înregistrată la data de 04.12.2014 sub nr. de dosar nr. 572/314/2014/a1, petentul MAA a solicitat reexaminarea/anularea amenzii judiciare în cuantum de 4000 lei dispusă de instanţa de judecată prin încheierea din data de 22.10.2014, pronunţată în dosarul nr. 572/314/2014.

În motivare, petentul a arătat în esenţă că amenda a fost dispusă în mod tendenţios, subiectiv şi abuziv de către preşedintele completului de judecată care a prezidat şedinţa din data de 22.10.2014, respectiv doamna judecător ŞLG.

În subsidiar a solicitat reducerea amenzii, motivat de faptul că prin analiza speţei în caz concret sunt întrunite toate elementele necesare constatării faptului că atitudinea calificată ca fiind ireverenţioasă, nu a avut la bază reaua credinţă a petentului şi nici intenţia de a leza demnitatea doamnei judecător sau a profesiei sale de magistrat.

Pe larg, petentul a arătat că amenda i-a fost aplicată pe fondul unei animozităţi pe care doamna judecător i-o poartă din motive pur personale. Petentul a arătat că această animozitate reiese în primul rând din împrejurarea că la termenul de judecată din data de 09.10.2014 în dosarul nr. 12.019/314/2014 aflat pe rolul Judecătoriei Suceava a părăsit sala din motive de sănătate, lipsind aproximativ un minut iar ulterior, la revenirea în sală a fost jignit cu apelativul „impertinent” de către acelaşi judecător care l-a amendat prin încheierea contestată, acesta solicitându-i să nu mai stea în banca a 3-a deoarece „nu îl vede bine”.

Petentul a apreciat că conduita judecătorului este incalificabilă în condiţiile în care în şedinţa publică se aflau şi alte persoane, respectiv avocaţi, poliţişti, jandarmi, grefier, etc. şi că nicio dispoziţie legală nu permite judecătorului să dicteze unui avocat în ce bancă să stea în sala de judecată.

Cu referire la şedinţa de judecată în care a fost amendat, petentul a arătat că a solicitat respectuos judecătorului să repună cauza pe rol, în care avea calitatea de apărător, invocând prevederile art. 395 Cod penal, context în care acesta, folosind un ton arogant şi incisiv i-a comunicat faptul că legea nu îi permite acest lucru şi că se impune ca petentul să citească Codul de procedură penală, sugerând prin limbaj şi ton că ar fi slab pregătit din punct de vedere profesional. Considerând că textele legale permiteau repunerea cauzei pe rol, petentul a constatat că sugestiile maliţioase ale judecătorului sunt proferate în mod nejustificat şi că cel care nu cunoaşte legea este în fapt chiar judecătorul.

Petentul a mai arătat că s-a prezentat la toate termenele de judecată acordate în dosar, constatând că titularul completului învestit cu soluţionarea cauzei lasă dosarul la a doua strigare sau la sfârşitul şedinţei, pentru ca toţi avocaţii să fie prezenţi, aceasta fiind o cutumă a instanţelor sucevene. S-a declarat surprins că la termenul de judecată din data de 22.10.2014 instanţa a refuzat categoric să lase dosarul la a doua strigare, aspect care în opinia sa a trădat o rea credinţă, în contextul în care anterior, a fost prezent la şase termene de judecată în acelaşi dosar, termene la care a fost de acord cu lăsarea cauzei la sfârşitul şedinţei pentru a putea fi în sală şi alţi colegi avocaţi.

Totodată, petentul a mai arătat că exprimarea sa nu a fost jignitoare ci, lovindu-se de refuzul nejustificat al judecătorului de a repune cauza a rol, a folosit sintagma „nu stăpâniţi legea, domnişoară Preşedinte”, concluzie pe care a tras-o din interpretarea prevederilor art. 395 Cod pr.pen. şi din împrejurarea că la un termen anterior de judecată un pretins apărător s-a prezentat pentru unul din inculpaţi fără delegaţie şi fără a şti numele inculpatului, condiţii în care judecătorul a dispus amânarea judecăţii cauzei. În acest fel, au fost încălcate prevederile anexei II din Statutul Profesiei de Avocat, încălcare care face dovada faptului că judecătorul care l-a amendat nu cunoaşte prevederile Legii nr. 51/1995 şi prevederile Statutului Profesiei de Avocat.

Petentul a mai invocat în favoarea sa circumstanţe atenuante, învederând faptul că persoana pe care a reprezentat-o în dosar este chiar fratele său, MŞV, context în care implicarea sa în dosar nu a fost doar profesională, ci şi de ordin afectiv. Din acest motiv, reacţia sa a fost una normală de frustrare cu privire la faptul că nu şi-a putut apăra fratele, deşi timp de 6 luni a fost prezent mereu în sala de şedinţă, asistând cum judecătorul dispune amânarea judecăţii invocând temeiuri abuzive.

În plus, petentul a mai arătat că este la prima abatere de acest fel, dacă poate fi considerată abatere atitudinea sa 

În dovedire, petentul a depus la dosarul cauzei înscrisuri constând în scrisoare medicală (fila 21 dosar) şi sentinţa penală nr. 192/2012 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti (filele 23-25 dosar).

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 284 alin. 2 Cod pr.pen.

Urmare a demersurilor instanţei a fost ataşată copie conformă a încheierii prin care a fost amendat petentul MAA şi dosarul nr. 572/314/2014.

Analizând cererea petentului prin raportare la dispoziţiile legale incidente, instanţa a reţinut următoarele:

Prin încheierea din data de 22.10.2014 pronunţată în şedinţa publică în dosarul nr. 572/314/2014, s-a dispus amendarea petentului MAA cu sumele de 2000 lei, respectiv 2000 lei pentru atitudine ireverenţioasă. Pentru a proceda în acest fel, judecătorul a calificat ca reprezentând o atitudine ireverenţioasă afirmaţiile petentului care a arătat că persoana vătămată pe care o reprezintă „a fost privată de dreptul legal de a pune concluzii, în condiţiile în care au fost acordate 6 termene de judecată fără ca partea vătămată să fie vinovată” şi că „are de propus probe şi o schimbare de încadrare juridică şi care este raţiunea pentru care nu se repune un dosar pe rol în contextul în care toţi avocaţii sunt în sală”. De asemenea, judecătorul a calificat ca reprezentând o atitudine ireverenţioasă afirmaţia petentului în sensul că „instanţa are aceeaşi obligaţie de a cunoaşte procedura penală, dar pe care se pare că nu o cunoaşte” 

Din cuprinsul cererii de anulare a amenzii judiciare aplicate prin încheierea de şedinţă menţionată anterior, formulată de petentul MAA, rezultă că, în motivarea acesteia a invocat în principal animozitatea pre-existentă a judecătorului în privinţa sa, precum şi caracterul abuziv şi disproporţionat al amendării sale.

Raportat la înscrisurile depuse la prezentul dosar şi actele dosarului nr. 572/314/2014, instanţa a constatat că la termenul de judecată din data de 22.10.2014, petentul s-a prezentat în sala de judecată după închiderea dezbaterilor şi fixarea termenului pentru deliberare şi pronunţare, dar mai înainte de sfârşitul şedinţei de judecată şi a solicitat repunerea cauzei pe rol, motivat de faptul că a fost privat de dreptul şi procedura de a pune concluzi orale şi de asemenea, arătat că doreşte să depună alte înscrisuri şi probe de propus, condiţii în care a apreciat că i se aduce o gravă vătămare dreptului părţii vătămate de a-şi putea expune punctul de vedere cu privire la daunele materiale şi morale. Totodată, după ce judecătorul a dispus amendarea sa cu suma de 2000 lei pentru că a insistat în cererea formulată (cu toate că i-a adus la cunoştinţă că are posibilitatea depunerii de concluzii scrise şi l-a avertizat că va fi amendat dacă va continua în acelaşi fel), petentul a afirmat că „se pare că instanţa nu cunoaşte procedura penală”, context în care a fost amendat din nou cu suma de 2000 lei.

Petentul a depus la dosarul cauzei o adeverinţă medicală datată 10.09.2014 din care rezultă că i-a fost recomandat un tratament medicamentos pentru pneumonie. Instanţa observă că înscrisul depus nu prezintă relevanţă în soluţionarea prezentei cauzei şi nu poate confirma pretinsa animozitate invocată de către petent, care ar decurge din apelativul „impertinent” pe care judecătorul l-ar fi folosit în privinţa sa cu altă ocazie, în cursul soluţionării unui alt dosar aflat pe rolul Judecătoriei Suceava, când petentul a părăsit sala de judecată, invocând un motiv de natură medicală.

Din acest punct de vedere, instanţa a constatat că în temeiul art. 240 alin. 2 din Statutul profesiei de avocat „Conflictele avocatului cu magistraţii sau cu alte autorităţi publice se aduc de îndată de către acesta la cunoştinţa decanului baroului, care va decide asupra măsurilor ce trebuie luate”. Astfel, dacă petentul apreciază că din atitudinea magistratului se desprinde o animozitate reală în privinţa sa, are obligaţia de a aduce de îndată la cunoştinţa conducerii Baroului pe listele căruia figurează înscris, în vederea efectuării demersurilor legale. Din actele dosarului dedus judecăţii nu rezultă că petentul ar fi procedat în acest mod iar pretinsa animozitate invocată nu a fost susţinută de mijloace de probă în acest sens, aprecierea petentului având caracter subiectiv.

Totodată instanţa a constatat că petentul a fost amendat succesiv în aceeaşi şedinţă de judecată, de fiecare dată cu suma de 2000 lei. Judecătorul care a dispus amendarea petentului a calificat drept ireverenţioase manifestările sale exteriorizate în cadrul şedinţei de judecată din data de 22.10.2014. Temeiul juridic al amendării petentului este dat de art. 283 alin. 4 lit. i) Cod pr.pen. constând în „manifestările ireverenţioase ale (…) oricăror alte persoane faţă de judecător”. Corelativ acestui text, instanţa a reţinut că potrivit art. 40 din Legea nr 51/1995: „avocatul este dator (…) să manifeste conştiinciozitate şi probitate profesională, să pledeze cu demnitate faţă de judecători şi de părţile din proces, să depună concluzii scrise sau note de şedinţă ori de câte ori natura sau dificultatea cauzei cere aceasta ori instanţa de judecată dispune în acest sens. Nerespectarea imputabilă a acestor îndatoriri profesionale constituie abatere disciplinară”.

Astfel, raportat la dispoziţiile legale anterior menţionate, instanţa a reţinut că faţă de refuzul judecătorului de a repune cauza pe rol în dosarul nr. 572/314/2014, motivat de constatarea că petentul are posibilitatea de a depune concluzii scrise, atitudinea petentului a-şi susţine în continuare cererea a fost corect calificată ca fiind ireverenţioasă de către judecătorul cauzei. De asemenea, afirmaţia „se pare că instanţa nu cunoaşte procedura penală” reprezintă o manifestare ireverenţioasă întrucât partea nemulţumită de soluţia unei instanţe are posibilitatea legală de a uza de căile de atac prevăzute expres de lege, urmând ca greşelile de judecată să fie îndreptate de instanţele superioare, dacă acest lucru se impune.

Aşadar, doar o altă instanţă de judecată poate aprecia dacă judecătorul, cu nesocotirea normelor de fond ori de procedură a pronunţat o hotărâre contrară normelor legale iar partea care apreciază că într-adevăr a fost comisă o greşeală de judecată are posibilitatea de a o contesta prin mijloacele legale prevăzute de lege, prin folosirea unui limbaj adecvat, de natură juridică, oricât de revoltată ar fi soluţia pronunţată. 

În ceea ce priveşte lipsa de proporţionalitate invocată de petent, instanţa a reţinut că petentul a fost amendat cu suma de 2000 lei, de fiecare dată, afirmaţia acestuia că amenda a fost orientată spre maxim neputând fi reţinută întrucât amenda prevăzută de art. 284 alin. 4 lit. i) are limitele prevăzute între 500 şi 5000 lei. Amenda a fost aplicată în cuantumul legal iar cuantumul său raportat la abaterile săvârşite de petent apare ca fiind rezonabil.

Instanţa a mai reţinut că în baza art. 5 Cod pr.pen., organele judiciare au obligaţia de a asigura, pe bază de probe, aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, (…), având obligaţia de a strânge şi de a administra probe atât în favoarea, cât şi în defavoarea suspectului sau inculpatului, iar conform art. 357 Cod pr.pen., modul de conducere a şedinţei de judecată aparţine în exclusivitate preşedintelui completului.

Raportat la susţinerile petentului, instanţa le-a apreciat ca neîntemeiate, pentru considerentele anterior menţionate.

Totodată, instanţa a reţinut că amenda de 4000 lei ce a fost aplicată este proporţională cu abaterile judiciare reţinute în sarcina petentului.

În consecinţă, în baza art. 284 Cod pr.pen. instanţa a respins ca neîntemeiată cererea de anulare/reducere a amenzii judiciare formulată de petentul MAA şi a menţinut amenzile judiciare în cuantum de 2000 lei şi respectiv, de 2000 lei aplicate petentului prin încheierea de şedinţă din data de 22.10.2014 în dosarul nr. 572/314/2014 aflat pe rolul Judecătoriei Suceava.

În baza art. 275 alin.2 Cod pr.pen., a obligat petentul MAA să plătească statului suma de 100 lei cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de acesta.

Împotriva acestei încheieri a declarat apel petentul MAA solicitând, în principal, admiterea apelului cu consecinţa directă a anulării pedepsei amenzii dispuse în mod abuziv de către preşedintele completului de judecată care a prezidat şedinţa din data de 22.10.2014 care în mod tendenţios şi subiectiv i-a aplicat amenda judiciară în cuantum de 4.000 lei, motivat de o prezumtivă atitudine ireverenţioasă pe care acesta ar fi manifestat-o faţă de instanţa de judecată în şedinţa din 22.10.2014.

În subsidiar, a solicitat admiterea apelului cu consecinţa reducerii cuantumului amenzii, motivat de faptul că prin analiza speţei pe caz concret, a considerat că sunt întrunite toate elementele necesare constatării faptului că acea atitudine calificată ca fiind „ireverenţioasă” de către instanţă şi care i-a fost imputată, nu a avut la bază reaua sa credinţă şi nici intenţia de a leza demnitatea preşedintelui completului de judecată sau a distinsei sale profesii de magistrat.

În motivare a arătat că instanţa învestită cu judecarea pe fond a cererii de anulare/reducere amendă nu a admis în mod totalmente nefundat administrarea probatoriului constând în înregistrarea audio a şedinţelor de judecată din data de 09.10.2014, respectiv 22.10.2014, înregistrări care prezentau elemente esenţiale prin intermediul cărora putea face dovada relei – credinţe a domnişoarei judecător ŞLG, precum şi a subiectivismului evident cu care l-a amendat.

A mai arătat că instanţa învestită cu judecarea pe fond a cererii de anulare/reducere amendă nu a reţinut în mod nejustificat nicio circumstanţă atenuantă de natură a justifica anularea amenzii sau după caz a reducerii acesteia. În pofida faptului că însuşi reprezentantul parchetului (care de altfel a fost prezent în sala de judecată şi în şedinţa din 09.10.2014),  a solicitat reducerea pedepsei amenzii, instanţa a respins cererea în ansamblu, ca nefondată.

La termenul din data de 23.11.2015 instanţa de apel a pus în discuţie excepţia inadmisibilităţii apelului, excepţie cu privire la care petentul nu a formulat concluzii oral sau înscris, deşi judecarea cauzei a fost amânată în acest scop în două rânduri, şi s-a dispus şi amânarea pronunţării în vederea depunerii de eventuale concluzii scrise.

Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, cât şi a celor care pot fi invocate din oficiu conform art. 417 alin. 2 Cod procedură penală, Curtea constată următoarele:

Conform dispoziţiilor art. 284 alin. 2 Codul de procedură penală persoana cu privire la care instanţa a dispus aplicarea unei amenzi judiciare poate cere anularea sau reducerea acesteia, iar conform alin. 3 al aceluiaşi articol „dacă persoana amendată justifică de ce nu şi-a putut îndeplini obligaţia, instanţa poate dispune anularea sau reducerea amenzii.

De asemenea, conform dispoziţiilor art. 409 alin. 1 lit. e Codul de procedură penală persoana amendată poate face apel cu privire la amenda aplicată, iar încheierea prin care instanţa dispus amendarea face parte din categoria încheierilor reglementate de art. 048 Codul de procedură penală (ce pot fi atacate împreună cu fondul cauzei, neavând cale de atac separată). La aceeaşi concluzie conduc şi dispoziţiile art. 410 alin. 2 referitoare la termenul de exercitare al apelului împotriva acestor încheieri, care începe a curge de la data pronunţării şi se încheie cel mai târziu în 10 zile de la pronunţarea sentinţei pe fondul cauzei.

Din examinarea acestor dispoziţii legale se desprinde concluzia că cererea de anulare sau reducere a amenzii (denumită în mod curent reexaminarea amenzii) este esenţialmente diferită de exercitarea căii de atac a apelului cu privire la încheierea de aplicare a amenzii judiciare. Astfel, în ultimul caz, ca orice apel formulat, instanţa de control judiciar are deplină libertate de a examina situaţia dedusă judecăţii (amendarea petentului) sub toate aspectele de fapt şi de drept, putând concluziona că aceasta este nelegală, netemeinică sau doar disproporţionată; în cazul instituţiei reglementate de art. 284 Codul de procedură penală se precizează în mod clar că se poate dispune doar anularea sau reducerea amenzii şi doar în măsura în care cel interesat justifică de ce nu şi-a putut îndeplini obligaţia. Legiuitorul nu a reglementat o cale de atac împotriva încheierii prin care se soluţionează cererea de reexaminare, iar în condiţiile în care această cerere este soluţionată (conform dispoziţiilor art. 284 alin. 5 Codul de procedură penală) de un alt complet decât cel care a aplicat amenda, nu poate fi considerată ca fiind o încheiere dintre cele avute în vedere de art. 408 Codul de procedură penală pentru a putea fi atacată împreună cu fondul cauzei.

În prezenta cauză petentul a indicat în mod expres, atât prin cererea scrisă cât şi oral în faţa instanţei, că apelul vizează încheierea prin care a fost soluţionată cererea de reexaminare, nu încheierea de amendare în sine. De altfel, faţă de data declarării apelului (27.02.2015) şi data soluţionării fondului cauzei (18.11.2014, prin Sp.446/2014 a Judecătoriei Suceava.), calea de atac a apelului ar fi fost oricum tardivă.

În consecinţă, în baza art.421 pct.1 lit. a Cod procedură penală a fost respins ca inadmisibil apelul formulat de petentul MAA, împotriva încheierii din 13.02.2015, ds.572/314/2014/a1 al Judecătoriei Suceava.

Domenii speta

Spete similare